Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 109/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 109/
Ședința publică din 22 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra apelului civil formulat de apelanții pârâții
PRIMARUL MUNICIPIULUI C și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediul în C, B-dul. -, nr.51, județul C - împotriva sentinței civile nr. 1611/C din 15.12.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, domiciliați în C, B-dul. -, nr.40, județul C, având ca obiect contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de
15.04.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a dispus amânarea pronunțării la data de 22.04.2009, dată când a pronunțat prezenta soluție:
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea depusă la Tribunalul Constanta reclamanții si au chemat in judecata pe pârâții Primarul Municipiului Constanta si Municipiul Constanta, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună restituirea in natura a imobilului situat in Constanta,-,.1,.1.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că la adresa menționată au deținut un imobil compus din teren si construcție care a trecut in proprietatea statului in baza Decretului nr.223/1974. Reclamanții au mai susținut că au promovat procedura prevăzută de Legea nr.10/2001, însă la notificarea din data de 22.03.2001 nu au primit nici un răspuns, astfel încât refuzul unității deținătoare trebuie cenzurat de instanța. Prin urmare, au învederat reclamanții, in condițiile in care preluarea imobilului a fost abuzivă, se impune restituirea în natură a acestuia, dreptul lor de proprietate neputând fi contestat.
Prin sentința civilă nr. 1611 din 19 decembrie 2008 Tribunalul Constanțaa admis cererea formulată de reclamanții și și a obligat pârâții să restituie în natură reclamanților imobilul situat în C, B-dul.-, nr.40,.1, compus din parter cu o cameră și dependințe, etajul I cu 3 camere, dependințe și terasa descoperită cu suprafața de 11,25 mp. beci cu suprafața de 32 mp. și pod cu suprafața de 34,50 mp.
Pârâții au fost obligați și la plata către reclamant a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanții, în calitate de proprietari ai imobilului la data preluării acestuia de către stat își justifică calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru acest imobil, în condițiile art.3 lit. a din Legea 10/2001.
În privința caracterului preluării imobilului de către stat, instanța a reținut că trecerea imobilului in proprietatea statului în baza Decretului nr.223/1974 a fost una abuzivă, în condițiile în care acest act normativ contravenea Constituției din anul 1965, Codului civil, precum și Declarației Universale a Drepturilor Omului.
Reținând caracterul abuziv al preluării instanța a stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru imobilul situat in Constanta, B-dul. - nr.40,.1, iar în privința măsurilor reparatorii, instanța a constatat că imobilul nu a fost înstrăinat unor terțe persoane, motiv pentru care a dispus restituirea lui în natură.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Primarul Municipiului C și Municipiul C prin Primar, arătând că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra obligației de restituire a despăgubirilor primite de care, la data părăsirii teritoriului, a primit contravaloarea cotei de din imobil, aspect ce reiese din conținutul deciziei de trecere la stat a părții din imobil.
Au mai arătat apelanții că bunul a trecut cu titlu legal la stat, Decretul nr. 223/1974 fiind un mod de dobândire al dreptului de proprietate prevăzut de art. 645 Cod civil.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport de criticile pârâților, instanța constată că apelul este în parte întemeiat, pentru următoarele considerente:
Imobilul în litigiu a fost proprietatea reclamanților și a fost preluat de stat, prin cele două decizii emise de organele locale ale administrației de stat, în temeiul Decretului nr. 223/1974, cu motivarea că proprietarii au plecat în străinătate și, la expirarea termenului pentru care aveau viză de plecare, nu au revenit în țară.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998 fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat (alin. 1); bunurile preluate de stat fără un titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari (alin.2); instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului (alin.3). Făcând aplicarea acestor dispoziții legale, Curtea Supremă de Justiție - Secțiile Unite, prin decizia în interesul legii nr. V/2000, a statuat că persoanele care consideră că, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au fost deposedate nelegitim de proprietățile lor imobiliare, inclusiv în baza prevederilor Decretului nr. 223/1974, pot cere în justiție, pe calea acțiunii în revendicare, recunoașterea dreptului lor de proprietate asupra acestor bunuri și, ca urmare, restituirea lor.
Decretul nr. 223/1974 contravenea Constituției din 1965 potrivit căreia dreptul de proprietate personală era ocrotit de lege, iar terenurile și construcțiile puteau fi expropriate numai pentru lucrări de interes obștesc și cu plata unei juste despăgubiri. Același decret contravenea și Codului civil, potrivit căruia nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, precum și Declarației Universale a Drepturilor Omului.
Deși legea specială nu definește noțiunea de "preluare abuzivă", în art.2 alin.1 enumeră situațiile juridice care constituie preluări cu acest caracter.
Susținerea din apel ignoră de altfel împrejurarea că, în situația părăsirii definitive a țării, reclamanta, ca de altfel toți cei aflați în situații similare, era obligată să procedeze la înstrăinarea construcției către stat, în schimbul unei sume pe care tot acesta o stabilea și care, din acest motiv, nu putea să reprezinte valoarea reală a bunului, mai exact despăgubirea rezonabilă la care se face referire în text.
Din cele ce preced rezultă că preluarea în proprietatea statului a imobilului în litigiu nu a fost făcută cu titlu valabil, ci se încadrează în ipoteza descrisă de art.2 alin.1 lit. i din Legea nr.10/2001 deoarece, chiar dacă autoritatea de stat a emis decizia administrativă și a stabilit o sumă de bani cu titlu de preț pentru o parte din imobil, statul a preluat bunul fără titlu valabil, încălcând regimul constituțional al ocrotirii proprietății prin obligația pe care a impus-o proprietarului, de a-i înstrăina imobilul.
În același sens dispun și actualele Norme metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aprobate prin nr.HG250/2007, care în art.1.4 lit. B care prevăd că preluarea dispusă în temeiul Decretului nr.223/974 este abuzivă atât în cazul trecerii imobilului fără plată în proprietatea statului, cât și în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat în mod obligatoriu locuința sa către stat.
Considerentele ce preced impun concluzia preluării abuzive a imobilului, critica din apel fiind nefondată sub acest aspect.
În ceea ce privește omisiunea instanței de a dispune restituirea despăgubirilor primite de reclamantă la momentul părăsirii teritoriului României, instanța constată că, într-adevăr, pentru cota de din imobil, reclamanta a primit, conform deciziei nr. 119 din 09.04.1985 emisă de fostul Consiliu Popular al Județului C, o despăgubire de 40.000 lei. În legătură cu această despăgubire, prin declarația autentificată sub nr. 1442 din 16.10.2007 de BNP și, reclamanta a recunoscut că a încasat în anul 1985 suma de 40.000 lei cu titlu de despăgubire și s-a obligat să o restituie odată cu restituirea în natură cotei de din imobil.
Potrivit pct. 1.4 B din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, în cazul unei locuințe preluate prin Decretul nr. 223/1974, în ipoteza în care locuința respectivă nu a fost înstrăinată de stat către o terță persoană, se va dispune restituirea în natură, cu obligația respectării drepturilor chiriașilor prevăzute de lege și, după caz,cu obligația rambursării de către persoana îndreptățită a despăgubirii primite, actualizate cu coeficientul de actualizare prevăzut de art. I alin. (1) al titlului II din OUG nr. 184/2002.
Instanța de fond a stabilit că imobilul, neînstrăinat terților, poate fi restituit în natură dar, ignorând prevederile citate din Normele metodologice, a omis obligarea reclamantei să restituie despăgubirile primite, motiv pentru care, constatând întemeiată această critică, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, instanța va admite apelul pârâților și va schimba în parte hotărârea apelată.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, ca urmare a admiterii apelului, intimații vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată în apel, respectiv onorariul de avocat în cuantum de 357 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanții pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediul în C, B-dul. -, nr.51, județul C - împotriva sentinței civile nr. 1611/C din 15.12.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, domiciliați în C, B-dul. -, nr.40, județul C.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că dispune ca restituirea în natură a imobilului din C, B-dul. - nr. 40,. 1, să se facă condiționat de rambursarea sumei de 40.000 lei primită cu titlu de despăgubire, sumă actualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut la art. I alin. (1) al Titlului II din nr.OUG 184/2002.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimații la 357 lei cheltuieli de judecată către apelanți.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 aprilie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud. fond -
Red.dec.jud./07.07.2009
Tehnored.disp.gref./8 ex./08.07.2009
Emis 4 com./08.07.2009.
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici
