Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 114/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (2695/2008)
Completul 1
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 114
Ședința publică de la 23 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 2: Daniela Adriana Bînă
GREFIER - I -
Pe rol se află soluționarea apelurilor formulate de apelantul-reclamantul și de către apelanta-pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 1378 din 1.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al apelantului-reclamant, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/18.12.2008, emisă de Baroul București - Cabinet de avocat, depusă la dosar (fila 11), consilierul juridic, în calitate de reprezentant al apelantei-pârâte Primăria Municipiului B prin Primarul General, în baza delegației află la dosar (fila 10).
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentanții părților având pe rând cuvântul solicită acordarea cuvântului în dezbaterea apelurilor, față de împrejurarea că nu mai au cereri sau probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la motivele de apel.
Avocatul apelantului-reclamant solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței civile pronunțate de tribunal în sensul admiterii acțiunii introductive așa cum a fost formulată, avându-se în vedere că prin acțiune a solicitat a se constata că este persoana îndreptățită, în sensul prevăzut de Legea nr. 10/2001, de a formula de pretenții pentru imobilul din B,-, sector 3, aspect care rezultă din înscrisurile depuse la dosar; să se constate refuzul nejustificat al Primăriei de a soluționa cererea privind notificarea formulată de apelant în 2001 cât si pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de dispoziție pe care ar fi fost obligată primăria să o emită. Având în vedere cele de mai sus apreciază că sentința pronunțată de tribunal este nelegală față de împrejurarea că prin dispozitiv s-a dispus obligarea primăriei să acorde despăgubiri, deși reclamantul nu a solicitat solicitarea de despăgubiri, cât și față de faptul că această instituție nu poate acorda aceste despăgubiri. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apelantul - pârât Primăria Municipiului B prin Primarul General, solicită respingerea apelului formulat de apelantul - reclamant, ca nefondat, și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile pronunțate de tribunal, deoarece apreciază că, criticile arătate de apelantul - reclamant în motivarea apelului nu pot fi primite, față de împrejurarea că, deși acțiunea introductivă are trei capete de cerere, nu rezultă care sunt temeiurile de drept pe care și-a întemeiat acțiunea, chiar dacă acesta a indicat dispozițiile art. 2,7,30 și 50 din Legea 10/2001, dispoziții care nu pot fi primite însă ca temei de drept, putându-se vorbi de disp.art. 111 Cod procedură civilă, pentru primele două capete de cerere.
Conform dispozițiilor Legii 10/2001, instanța poate să dispună direct restituirea în natură a imobilului, iar cu privire la acordarea de despăgubiri, instanța nu poate stabili cuantumul acestora, apreciind că acestea nu pot fi acordate de primărie, ci de Comisia Națională de Stabilire a Despăgubirilor, specializată în acest sens, pe cale separată.
Cu privire la apelul formulat de instituția pe care o reprezintă, solicită admiterea acestuia, așa cum a fost formulat, deoarece apreciază că cererea trebuia finalizată pe cale administrativă.
Apărătorul apelantului - reclamant, solicită respingerea apelului formulat de către apelantul - pârât.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin cererea introdusă la data de 14.09.2006 și înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, reclamantul a chemat în judecată Primăria Municipiului B prin Primarul General pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că este îndreptățit să solicite retrocedarea în echivalent a imobilului de care mama sa, a fost deposedată în mod abuziv, imobil ce este situat în B,-, sector 3, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea conținută în notificarea adresată la data de 18.07.2001 și care s-a constituit în dosarul cu nr.6842 cu privire la retrocedarea imobilului și în consecință, să se pronunțe o hotărâre care să țină locul dispoziției ce trebuia emisă de pârât în termen de 60 de zile de la primirea notificării și care să conțină, ca urmare a efectuării unei expertize tehnice de specialitate, întinderea despăgubirilor ce urmează să le primească reclamantul pentru imobilul mai sus indicat întrucât restituirea în natură nu este posibilă deoarece imobilul a fost înstrăinat în temeiul Legii nr.112/1995 chiriașilor.
Prin sentința civilă nr.1378 din 01.10.2008, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis în parte cererea reclamantului și a obligat pârâta să acorde acestuia despăgubirile ce i se cuvin pentru imobilul situat în B,-, sector 3, fost-.
Pentru a pronunța această hotărârea tribunalul a reținut următoarele:
Imobilul în litigiu, situat în B,-, actuală-, sector 3 (conform istoricului de rol, fiscal comunicat de Primăria Municipiului B adresa nr.-/10801/15.07.2008) a fost dobândit de bunicii reclamantului - numiții zis și zis prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr.20289/21.08.1924 încheiat cu numita în calitate de vânzătoare.
După decesul numitei 1., imobilul în litigiu a fost stăpânit în cote egale de numitul și - mama reclamantului, așa cum rezultă din actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 36731/22.11.1927 de Tribunalul Ilfov.
Prin Decretul nr. 92/1950 imobilul a fost preluat în proprietatea statului, preluare apreciată ca fiind abuzivă în raport prevederile art.2 alin.1 lit.a din Legea nr.10/2001 republicată, astfel că imobilul intră sub incidența Legii nr.10/2001, fără a interesa dacă imobilul naționalizat se includea sau nu în categoria imobilelor prevăzute la art.1 al decretului de naționalizare sau dacă persoana deposedată făcea sau nu parte din categoria persoanelor exceptate de la naționalizare.
De asemenea, tribunalul a reținut că reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la restituire, conform art.3 din Legea nr.10/2001 republicată, depunând contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.20289/21.08.1924 de Tribunalul Ilfov, prin care autorii săi au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, precum și acte de stare civilă din care rezultă că este unicul moștenitor al numitei, care la rândul său l-a moștenit pe numitul - bunicul reclamantului din prezenta cauză.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că imobilul în litigiu a fost vândut chiriașilor, în baza Legii nr.112/1995, situație în care, în raport cu dispozițiile art.7 alin.2 și art.18 lit.c din Legea nr.10/2001 republicată, măsurile reparatorii ce se cuvin reclamantului în calitate de persoană îndreptățită urmează a fi stabilite numai în echivalent.
Referitor la cuantumul despăgubirilor, în temeiul deciziei nr.52 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, acesta urmează a fi stabilit de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor conform art.16 alin.2 Titlul VII al Legii nr.247/2005.
Aceasta întrucât stabilirea cuantumul despăgubirilor în echivalent, după intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005, se face după parcurgere a procedurii reglementată de titlul VII din acest act normativ de către evaluator sau societatea de evaluare desemnată de Comisia Centrală care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În raport de dispozițiile Legii nr.247/2005 și decizia nr.52/2007, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența instanței civile se păstrează doar în ceea ce privește procedura derulată în etapa prealabilă la unitatea deținătoare, în situația în care aceasta refuză să soluționeze notificarea, cum este cazul în speța dedusă judecății.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acestea pot face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ, doar după ce au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Împotriva acestei hotărâri, părțile au formulat apel.
În motivarea apelului său, reclamantul a susținut că judecătorul fondului a soluționat cererea obligând pârâtul la ceea ce nu s-a cerut.
Astfel, dispozitivul nu lămurește care anume capăt de cerere este admis: cel prin care a solicitat constatarea faptului că este persoană îndreptățită sau cel prin care a solicitat să se constate refuzul de soluționare a cererii conținute în notificare.
Interesul lămuririi capetelor 1 și 2 din acțiune, în sensul celor solicitate rezidă în obținerea, în felul în care reclamantul a solicitat, a soluționării capătului 3 din acțiune. Potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001, hotărârea judecătorească are valoarea de titlu în aceeași măsură ca și dispoziția sau decizia entității învestite cu soluționarea notificării. Deci, în lipsa dispoziției pârâtului privitoare la notificarea formulată, reclamantul a dorit să obțină o hotărâre judecătorească care să-i poată permite să se adreseze în temeiul art.16 alin.1 din Legea nr.247/2005 Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitându-i emiterea unei decizii privitoare la titlul de despăgubire la care reclamantul este îndreptățit.
La rândul să, pârâta Primăria Municipiului B prin Primarul General, a criticat sentința civilă pronunțată în sensul aplicării și interpretării greșite a dispozițiilor art.21 - 25 din Legea nr.10/2001 arătând că soluția de obligare a pârâtei de a emite dispoziție sau decizie motivată prin care să acorde reclamantului despăgubiri, este greșită.
Astfel, susține apelanta - pârâtă, potrivit cu dispozițiile art.22 din Legea nr.10/2001 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii, dar numai dacă este învestită cu soluționarea unei notificări formulate în condițiile art.22 și următoarele din lege.
Dispozițiile Legii nr.10/2001 sunt derogatorii de la dreptul comun, iar aplicarea acestora nu încalcă prevederile art.21 din Constituție care consacră accesul liber la justiție întrucât vizează faza administrativă a procedurii necontencioase și nu afectează substanța dreptului garantat, atât constituțional cât și prin art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța de judecată nu se putea subroga într-un drept pe care legiuitorul l-a stabilit în sarcina unității deținătoare și nu putea soluționa fondul notificării atâta timp cât procedura administrativă nu a fost finalizată, decât prin ignorarea dispozițiilor prevăzute de Capitolul III al Legii nr.10/2001 precum și ale deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 09.06.2008 prin care se arată că, după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 acțiunile având ca obiect revendicarea imobilelor preluate de stat în mod abuziv nu mai pot fi întemeiate pe dispozițiile dreptului comun.
Apelurile sunt nefondate.
Examinând cauza prin prisma motivelor de apel invocate, în condițiile prevăzute de dispozițiile art.295 din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Tribunalul a aplicat și interpretat corect dispozițiile prevăzute în Titlul VII al Legii nr.247/2005, precum și pe cele ale art.18 - 25 din Legea nr.10/2001.
Pe cale de consecință, în mod corect, constatând calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la restituirea imobilului din litigiu, precum și refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea conținută în notificarea ce i-a fost adresată la data de 18.07.2001, a obligat-o pe aceasta din urmă să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, decizie care va fi înaintată pe baza unui proces - verbal Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Așa cum s-a reținut, prin Decizia nr.XX din 19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în cazul în care unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art.25 și 26 din Legea nr.10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură, ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.
În acest caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv, al entității învestite cu soluționarea notificării echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz, nu poate rămâne necenzurat, pentru că, nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art.21 alin.2, că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Tribunalul a făcut referire, în mod corect, și la dispozițiile Deciziei nr.LII din o4.06.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite și, prin urmare, corect a reținut, cu respectarea principiului disponibilității procesului civil și a plenitudinii de competență că, în condițiile prevăzute de art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 apelanta - pârâtă are obligația de a formula propunerile de acordare a despăgubirilor și de a le înainta Secretariatului Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor.
Curtea nu a primit, pentru argumentele de mai sus, nici critica susținută de apelantul - reclamant potrivit cu care tribunalul ar fi soluționat cererea reclamantului obligând pârâta la ceea ce nu s-ar fi solicitat.
Mai mult, Curtea a constatat că tribunalul a avut în vedere petitele formulate de reclamant și le-a soluționat în funcție de cadrul legal la care se face referire mai sus, reținându-se astfel o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente în cauză.
În condițiile prevăzute de dispozițiile art.296 din Codul d e procedură civilă, apelurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelantul - reclamant cu domiciliul ales în B, str.-.-, nr.5, sector 1 la Cabinetul de Avocatură al avocat și de apelanta - pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMARUL GENERAL cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.1378 din 01.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
I -
Red.
Tehnodact.
Ex.4/16.03.2009
Secția a III-a Civ. -
Președinte:Doinița MihalceaJudecători:Doinița Mihalcea, Daniela Adriana Bînă
