Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 12/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU -

SECȚIA CIVILĂ DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 12/

Ședința publică din 14 februarie 2008

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător:

Grefier:

Pe rol rejudecarea apelului declarat de reclamanta, domiciliată în B,-,. 3, sector.1, împotriva sentinței civile nr. 770 din 11 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr. 4513/2005.

La apelul nominal se prezintă pentru reclamanta apelantă lipsă, av., lipsă restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că apelul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Reprezentantul reclamantei apelante declară că nu a reușit să intre în procesului verbal și a actelor pe care le consideră necesare soluționării cauzei și declară că nu mai are alte cereri în probațiune și nici alte acte doveditoare.

Neformulându-se cereri, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea apelului.

Reprezentantul reclamantei apelante susține apelul astfel cum a fost formulat în scris, solicită modificarea lui, în sensul admiterii contestației precizând că imobilul a fost preluat abuziv, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

Prin sentința civilă nr.770 din 11 aprilie 2006, Tribunalul Mureșa respins ca nefondată contestația formulată de în contradictoriu cu Primăria municipiului

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin dispoziția 928 din 22.07.2005 a Primarului municipiului S, s-a respins cererea reclamantei privind imobilul situat în-, înscris în CF nr.6910 nr.top.5138/1/1/1.

Examinând documentele aflate la dosarul cauzei instanța de fond a apreciat că nu se poate stabili identitatea dintre terenul indicat de contestatoare în notificare și cel descris în evidențele de carte funciară. Mai mult a reținut că nu s-a făcut dovada că imobilul înscris în CF 6910 S nr.top.5138/1/1/1 este același cu terenul care a aparținut antecesorului lor înscris sub nr.top.5138/1.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat apel.

Prin decizia nr.174/A din 16.10.2006, Curtea de Apel Tg-M a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot hotărârea atacată, a admis contestația, a desființat dispoziția primarului nr.928/2005 și a dispus restituirea în natură a imobilului înscris în CF 6910 S, transcris în CF 5005 S cu nr.tiop.5138/1/1.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primarul municipiului S precum și Primăria municipiului

Prin decizia nr.3966 din 16 mai 2007a ICCJ, au fost admise recursurile declarate în cauză, decizia atacată a fost casată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței de apel.

Instanța de recurs a reținut că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost stabilite pe deplin în sensul în care nu a fost stabilită cu exactitate situația juridică a imobilului și nici calitatea reclamantei raportat la fostul proprietar tabular. S-a mai reținut că reclamantei i s-a restituit teren în suprafață de 20,20 ha iar din petitul acțiunii introductive rezultă că terenul revendicat se află în proprietatea statului nefăcând astfel obiectul restituirii.

Reinvestită cu soluționarea apelului, curtea a procedat la verificarea calității reclamantei în raport de proprietarul tabular și a dispus acvirarea dosarului 5050/2005 al Tribunalului Mureș. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate în apel și a recomandărilor instanței de recurs, curtea reține următoarele:

Pe fondul cauzei curtea apreciază că prin hotărârea apelată, instanța de fond nu a analizat pretenția reclamantei și de asemenea nu a clarificat situația juridică a terenului folosindu-se de o expertiză de specialitate.

Constatările instanței de fond sunt corecte cu privire la înscrierile de carte funciară însă, față de operațiunile succesive efectuate în evidențele CF se impunea identificarea terenului ce constituie obiect al notificării și verificarea susținerilor reclamantei precum și ale pârâtului privitor la limitele sau întinderea măsurilor reparatorii acordate prin Legea nr.1/2000.

Nu în ultimul rând din cuprinsul acțiunii introductive rezultă că reclamanta a solicitat fie restituirea în natură fie stabilirea unei oferte de restituire prin echivalent potrivit valorii de circulație a imobilului.

Din cele de mai sus rezultă încă odată necesitatea clarificării în baza unei lucrări de specialitate a situației actuale a terenului și raportat la aceasta clarificarea obiectului pretenției reclamantei.

Față de cele de mai sus curtea va desființa integral hotărârea atacată și va dispune trimiterea cauzei primei instanțe spre rejudecare.

Reinvestit cu rejudecarea cauzei, tribunalul va avea în vedere cele expuse anterior în sensul clarificării situației terenului și clarificării obiectului acțiunii (restituirea în natură sau echivalent).

În ceea ce privește calitatea reclamantei față de proprietarul tabular instanța va avea în vedere recomandările cuprinse în decizia pronunțată în recurs și va stabili calitatea acesteia potrivit înscrisurilor aflate la dosar.

Instanța de fond va verifica în egală măsură conținutul acțiunii ce a format obiectul dosarului nr.5050/2005 al Tribunalului Mureș, acvirat prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul reclamantei, domiciliată în B,-,.3, sector 1, împotriva sentinței civile nr.770 din 11 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr.4513/2005 și în consecință:

-desființează sentința criticată,

-dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare, aceleiași instanțe.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2008.

PRESEDINTE JUDECĂTOR

GREFIER

Red.

Tehnored.

5 exp.

08.04.2008.

Jud.fond:

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 12/2008. Curtea de Apel Tg Mures