Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 12/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 12/A/2010
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară vicePREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară
JUDECĂTOR 2: Mihaela Florentina Cojan
Grefier: -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 1034/2003 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr. 620/2003.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 15.01.2010 care face parte integrantă din prezenta decizie, împreună cu încheierea de amânare a pronunțării din 22.01.2010.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la 17 septembrie 2003, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Orăștie, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea dispoziției nr. 645/2003 emisă de pârât și să-l oblige pe acesta la restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de către stat, înscrise în nr. 5429, nr. 3901 și nr. 470 situate în localitatea Orăștie, cu menținerea tuturor opțiunilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, în ipoteza imposibilității restituirii în natură.
Prin sentința civilă nr. 1034/26 noiembrie 2003, Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a respins ca nefondată acțiunea reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin dispoziția nr. 645/2003 Primarul municipiului Orăștie a respins cererea de restituire în natură a imobilelor în litigiu, cu motivarea că, fiind ocupat de construcții noi, reclamanții nu sunt îndreptățiți la această măsură reparatorie, ci doar la echivalent sub forma titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau a acțiunilor tranzacționate pe piața de capital, în valoare de 1 miliard lei.
De asemenea, în ceea ce privește porțiunea de teren extravilan, regimul juridic al acesteia este reglementat de Legea nr. 18/1991, fiind aplicabil art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
În speță, este cert că imobilele în litigiu au altă destinație decât aceea de locuință, situație în care sunt excluse despăgubirile bănești prevăzute de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar pe de altă parte, unitatea administrativ-teritorială nu dispune de bunuri pentru a le oferi prin compensare.
În atare situație, tribunalul a reținut că dispoziția emisă de Primar este legală și se impune a fi menținută.
Prin decizia nr. 646 din 23 aprilie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a apreciat că este de necontestat faptul că imobilele a căror restituire o solicită reclamanții au fost preluate de stat prin expropriere, iar restituirea în natură nu este posibilă, întrucât terenul este ocupat de stadionul sportiv din Orăștie.
Or, potrivit art. 11 din Legea nr. 10/2001, care guvernează regimul juridic al imobilelor expropriate, măsurile reparatorii care pot fi stabilite constau în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, acordarea de acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital ori compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite prin echivalent de deținători, cu acordul persoanei îndreptățite.
Prin decizia nr. 4224 din 24 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanții și, a casat decizia atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
Pentru a pronunța această decizie Înalta Curtea reținut că, sub un prim aspect, Curtea de Apel a apreciat că este necontestat faptul că imobilul a cărui restituire se solicită a fost preluat de stat prin expropriere.
În realitate, acest aspect era contestat de reclamanți prin motivele de apel, critica fiind reluată și în recurs, în sensul că deposedarea proprietarilor de imobil s-a produs în anul 1958, printr-o preluare de facto, abia în anul 1973 emițându-se decret de expropriere.
De asemenea, Curtea de Apel a reținut că imposibilitatea restituirii în natură a imobilului este dată de ocuparea integrală a terenului cu o construcție de utilitate publică respectiv, stadionul sportiv al orașului, cu toate că, s-a dovedit cu actele depuse la dosar în recurs, că, deși a refuzat restituirea în natură a terenului adevăraților proprietari deposedați abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, chiar înainte de finalizarea procesului, deținătorul a schimbat regimul juridic al terenului și a vândut o suprafață din acesta unui particular, respectiv, unei societăți comerciale.
Chiar în condițiile în care hotărârea Consiliului Local, prin care s-a decis trecerea terenului din domeniul public în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, nu a fost anulată în instanță, așa cum ceruseră reclamanții, nu poate fi ignorată în soluționarea prezentei cauze întrucât această hotărâre denotă că, deși terenul nu s-a restituit reclamanților în considerarea afectațiunii sale, aceeași afectațiune nu a împiedicat municipalitatea să dispună de bun cu titlu oneros, în favoarea unui alt particular.
Tot astfel, reclamanții au înțeles să conteste și întinderea măsurilor reparatorii propuse de pârât prin echivalent, susținând în mod constant că terenul lor a fost subevaluat, acest aspect fiind neanalizat de Curtea de Apel, deși, chiar în cazul incidenței art. 11 din Legea nr. 10/2001, alin. (6) al textului de lege menționat obliga instanța să aibă în vedere valoarea de piață a imobilului, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.
După rejudecare, a fost pronunțată decizia civilă nr. 121/A din 26 iunie 2008 Curții de Apel Alba -I, prin care apelul a fost respins ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că la rejudecarea cauzei s-a mai efectuat un raport de expertiză topografică, ale cărui concluzii, necontestate de către reclamanți, au fost în sensul că în prezent nu mai există suprafețe de teren, aparținând antecesorului reclamanților, care să nu fie ocupate de construcții (respectiv, stadion, magazinul Plus, alei, trotuare, blocuri, parcări) și deci, posibil de restituit în natură.
De altfel, s-a reținut că reclamanții, nu au contestat măsura nerestituirii în natură și nu au solicitat niciun moment ca reparația să se facă în natură, ceea ce au contestat fiind modalitatea de restituire prin echivalent, solicitând despăgubiri bănești.
În ce privește trecerea terenului din domeniul public în domeniul privat și faptul că acesta a fost vândut unui particular, s-a apreciat că sunt aspecte care nu mai pot fi puse în discuție, câtă vreme au fost analizate și soluționate irevocabil prin decizia nr. 1545/CA/2006 a Curții de Apel Alba -I (prin care s-a statuat asupra valabilității Hotărârii nr. 98/2004 a Consiliului local Orăștie, de aprobare a trecerii terenului în suprafață de 4707 mp din domeniul public în domeniul privat).
Cu privire la natura și valoarea măsurilor reparatorii, s-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 11 alin. (9), cu referire la art. 11 alin. (4) și art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în astfel de situații, în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital ori prin compensare cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite (fiind excluse despăgubirile bănești, formă reparatorie solicitată de reclamanți).
De asemenea, s-a constatat că nu este posibilă acordarea, prin compensare, a altor bunuri ori servicii, față de împrejurarea că unitatea deținătoare nu dispune de excedent de terenuri pe raza orașului Orăștie.
Referitor la valoarea măsurilor reparatorii, s-a constatat că, în acțiunea inițială ce a format obiectul dosarului nr. 6207/2003 al Tribunalului Hunedoara, reclamanții nu au contestat niciun moment valoarea estimativă a ofertei stabilită de Primarul municipiului Orăștie la suma de 1 miliard de lei, ei criticând îngrădirea dreptului de alegere a persoanelor îndreptățite precum și faptul că oferta de despăgubire a fost prea vagă, nominalizând doar generic " titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital ", fără a se furniza o listă a acestor societăți, sau măcar să se precizeze dacă opțiunea va fi la nivel național sau local. Prin urmare, critica reclamanților referitoare la valoarea măsurilor reparatorii a fost formulată pentru prima dată în fața instanței de apel, or, potrivit art. 294 proc. civ. în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, iar cererea de a fi despăgubiți la valoarea de piață a terenului, de 9 Euro/mp, este o cerere nouă, inadmisibilă în apel.
Pe de altă parte, întrucât prin decizia 4224/2007 a s-a dispus ca instanța de apel să verifice valoarea reală a măsurilor reparatorii, s-a reținut că în speță este aplicabil art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data emiterii dispoziției 645/2003, potrivit căruia valoarea terenurilor aparținând imobilelor expropriate în vederea demolării se stabilește conform actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a legii și în niciun caz potrivit valorii de piață a imobilului și standardelor internaționale de evaluare (așa cum prevede actualul art. 11 alin. (6) al Legii nr. 10/2001), întrucât aceasta ar însemna aplicarea retroactivă a legii, ceea ce ar contraveni principiului neretroactivității consacrat de codul civil. De asemenea, exprimarea în sensul că oferta de despăgubire este prea vagă este nefondată, întrucât aceasta este exprimarea legiuitorului, iar Primarul municipiului Orăștie nu a făcut altceva decât să transpună în dispoziția 645/2003 dispozițiile legale.
Potrivit art. 24 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data emiterii dispoziției, dacă oferta acceptată constă în titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare sau, după caz, în acțiuni, persoana îndreptățită va urma procedura prevăzută la cap. IV, deci reclamanții trebuiau să urmeze această procedură prevăzută de cap. V din lege, privind măsurile reparatorii prin echivalent sub formă de titluri de valoare nominală sau acțiuni.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs apelanții-reclamanți care au formulat critici sub următoarele aspecte:
Instanța de apel nu a respectat dispozițiile deciziei de casare referitoare la identificarea suprafeței de teren care ar putea fi restituită în natură și determinarea naturii precum și a valorii reale a măsurilor reparatorii.
S-a reținut în mod greșit că reclamanții nu ar fi solicitat restituirea terenului în natură, având în vedere chiar soluția pronunțată prin dispoziția contestată și din care rezultă contrariul (întrucât se respinge "cererea privind restituirea în natură a imobilelor").
Chiar dacă nu s-ar fi solicitat ca reparația să se facă în natură, instanța era obligată să determine cuantumul real al despăgubirilor prin raportare la valoarea de circulație a terenului.
Pe de altă parte, acordând măsuri reparatorii prin echivalent, instanța a validat o convenție de vânzare-cumpărare asupra terenului încheiată de unitatea deținătoare cu încălcarea dispozițiilor legii, motivând în mod greșit că vânzarea terenului a făcut obiectul analizei instanței de contencios administrativ, deși această instanță a verificat doar legalitatea hotărârii nr. 98/2004 a Consiliului local Orăștie.
Instanța a reținut în mod greșit temeiul preluării bunului ca fiind reprezentat de Decretele de expropriere nr. 218/1960 și nr. 712/1966, întrucât, în realitate preluarea s-a realizat în fapt, fără niciun fel de titlu, în anul 1958.
n drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 proc. civ.
Prin decizia 1689/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 121/A din 26 iunie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia - Secția civilă.
A fost casată decizia atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de casare a reținut următoarele:
Statuând asupra preluării abuzive a imobilului pe temeiul Decretelor de expropriere nr. 218/1960 și nr. 712/1960, în scopul construirii "" Orăștie și în vederea construirii unor blocuri de locuințe, instanța de apel s-a întemeiat pe mențiunile de carte funciară și a stabilit în mod corect situația juridică a terenului.
De altfel, reclamanții înșiși, prin notificarea transmisă, ca și prin contestația adresată ulterior instanței au arătat că terenurile au fost expropriate, că nu solicită restituirea în natură față de impedimentul existenței unor construcții de utilitate publică.
Contrar afirmației recurenților, mențiunile din nu pot fi considerate o " ficțiune ", dată fiind forța probantă a unor asemenea înscrieri (care poate fi combătută și anihilată doar prin radierea înscrierii în, ceea ce în speță nu s-a realizat).
Susținerea unui alt temei juridic al preluării a justificat doar demersul reclamanților de a obține măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești.
În realitate, chiar în condițiile în care preluarea abuzivă s-ar fi realizat pe baza unei preluări în fapt (fără niciun fel de titlu) măsurile reparatorii nu s-ar fi datorat sub forma despăgubirilor bănești, dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (în forma existentă la momentul soluționării notificării), reglementând această posibilitate pentru situația imobilelor cu destinația de locuință a căror restituire în natură nu mai este posibilă (or, în speță, obiectul notificării l-au reprezentat imobile-terenuri).
Raportat așadar, la temeiul preluării bunului, instanța de apel a reținut corect că măsurile reparatorii se datorează în cadrul reglementat de art. 11 din Legea nr. 10/2001 și că acestea nu pot fi stabilite decât prin echivalent, față de imposibilitatea restituirii în natură relevată de probele administrate.
Susținerea că prin nerestituirea bunului în natură (solicitare formulată de altfel, abia cu ocazia rejudecării apelului după casarea cu trimitere) ar fi fost validat contractul de vânzare-cumpărare încheiat de municipalitate, deși aceasta, ca unitate deținătoare, ar fi procedat nelegal, nu poate fi primită.
Astfel cum recurenții înșiși recunosc, aceștia nu au atacat în justiție contractul de vânzare-cumpărare, ci doar hotărârea consiliului local, de trecere a bunului din domeniul public în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, și care a fost validată prin decizie irevocabilă (decizia nr. 1545/2006 a Curții de Apel Alba -I).
Această hotărâre, verificată jurisdicțional sub aspectul legalității sale, a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare la licitație publică (nr. 3342 din 12 noiembrie 2004), a cărui nulitate nu a făcut obiectul unei judecăți pe cale separată și a cărui lipsire de efecte pe cale incidentală în prezentul proces, prin aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 (text introdus prin Legea nr. 247/2005) nu este posibilă pentru că ar însemna o aplicare retroactivă a cauzei de nulitate, ulterioară datei încheierii contractului.
Critica recurenților este însă întemeiată sub aspectul nesocotirii dispozițiilor deciziei de casare și de aici, a cuantumului măsurilor reparatorii.
Astfel, potrivit îndrumărilor date de către instanța supremă, obligatorii conform art. 315. proc. civ. la rejudecare, instanța de trimitere urma să determine valoarea reală a măsurilor reparatorii, ținând seama de valoarea de piață a imobilului, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.
Contrar acestor dispoziții, instanța de apel reține că prevederile legale în vigoare la data emiterii dispoziției [art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, nemodificată] statuau ca valoarea terenurilor să se determine potrivit actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a legii.
Procedând la o asemenea interpretare, instanța de apel a ignorat faptul că avea de determinat legea aplicabilă unui raport juridic în desfășurare (facta pendentia), contestația nefiind soluționată, și deci, măsurile reparatorii nefiind definitiv stabilite, la data intrării în vigoare a legii noi.
Ca atare, trebuia "observate exigențele noii reglementări, integrate scopului reparator al legii ", de a stabili, așa cum de altfel se dispusese prin decizia de casare, întinderea măsurilor reparatorii prin echivalent în funcția de standardele internaționale de evaluare.
Pe acest aspect, al determinării cuantumului despăgubirilor, prin decizia în interesul legii nr. 52/2007, s-a statuat că "în măsura în care, în cazul notificărilor soluționate înainte de intrarea în vigoare a noii legi, contestațiile formulate privesc nu doar îndreptățirea persoanelor la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, ci și, după caz, natura sau întinderea acestora, instanțele se vor pronunța asupra contestațiilor în limitele învestirii lor, în baza principiului plenitudinii de competență ".
Or, ignorând această plenitudine jurisdicțională, care o obliga la stabilirea întinderii măsurilor reparatorii, în acord, astfel cum s-a arătat, cu standardele internaționale, instanța de apel face trimitere la necesitatea ca reclamanții să urmeze procedura reglementată de Cap. IV privind măsurile reparatorii prin echivalent sub formă de titluri de valoare nominală sau acțiuni.
Un asemenea considerent se întemeiază pe dispozițiile legale abrogate (Cap. IV fiind abrogat prin Legea nr. 247/2005) și pe de altă parte, nu ține seama de faptul că titlurile de valoare nominală nevalorificate până la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 "se convertesc de drept în titluri de despăgubire " (art. 3 din Titlul VII).
Măsurile reparatorii prin echivalent sunt cele existente în cadrul normativ la momentul soluționării pricinii, iar nu cele de la data emiterii dispoziției (anul 2003), care nici nu ar mai putea fi valorificate (acțiuni, titluri de valoare nominală), având în vedere modificările intervenite sub aspectul normelor de drept material aplicabile raportului juridic de față.
Cauza s-a reînregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 22.05.2009 sub dosar nr-.
Cu ocazia rejudecării, potrivit deciziei de casare, s-a efectuat raport de expertiză tehnică de către expert tehnic judiciar prin care s-a stabilit întinderea măsurilor reparatorii prin echivalent potrivit standardelor internaționale de evaluare, în condițiile reglementate de art. 11 alin 6 din Legea nr. 10/2001.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței civile nr. 1034/2003, sub aspectul întinderii măsurilor reparatorii, prin prisma îndrumărilor date de instanța de recurs, îndrumări obligatorii conform art. 315 Cod procedură civilă, se constată apelul fondat pentru următoarele:
Prin dispoziția nr. 645/2003 emisă de pârât s-a stabilit pentru terenul intravilan de 1 ha revendicat de către apelantă, și imposibil de restituit în natură, măsuri reparatorii sub forma titlurilor de valoare nominală sau acțiuni la societăți comerciale.
Or, potrivit reglementărilor actuale, respectiv dispozițiile art. 11 alin 6 din Legea 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, valoarea imobilelor expertizate se stabilește potrivit valorii de piață la data soluționării notificării, stabilite potrivit standardelor internaționale de evaluare.
Prin expertiza efectuată în rejudecare urmare a deciziei de casare, s-a stabilit că despăgubirile acordate în condițiile legii speciale și potrivit standardelor internaționale de evaluare, în condițiile reglementate de art. 11 alin 6 din Legea 10/2001 sunt de 22,49 Euro/mp, respectiv 95,42 lei/mp (22,40 Euro x 2,2597), cuantum necontestat de către părți.
Pentru suprafața totală de 10.677 mp revendicată de către apelanți, cuantumul măsurilor reparatorii s-a stabilit în raportul de expertiză ca fiind de 1.018.770 lei.
Prin raportul de expertiză tehnică topografică efectuat în fața instanței de apel ( prima rejudecare - vol. II - fila 222 - dosar -) efectuat de către expert tehnic G, s-a identificat suprafața totală a terenurilor revendicate ce a aparținut antecesorului apelantului, de 10.677 mp.
Pentru considerentele prezentate, Curtea, față de dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, raportate la art. 315 Cod procedură civilă, va admite prezentul apel și va schimba în tot sentința în sensul admiterii în parte a contestației împotriva dispoziției nr. 645/2003, dispoziție ca va fi anulată în parte numai în ceea ce privește măsurile reparatorii propuse pentru terenul intravilan de 10.677 mp, care se vor stabili la valoarea de 22,40 Euro/mp, sau contravaloarea acestora în lei la cursul din data plății.
Dispoziția emisă de către primar va fi menținută în ceea ce privește terenul extravilan înscris în CF 470, notificat de către apelanți și care face obiectul Legii 18/1991.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite apelul declarat de către contestatorii și împotriva sentinței civile nr. 1034/2003 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil 6207/2003 pe care o schimbă în tot în sensul că admite în parte contestația formulată împotriva dispoziției nr. 645/08.08.2003 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Orăștie și în consecință:
Anulează în parte dispoziția atacată numai în ceea ce privește măsurile reparatorii propuse pentru terenul intravilan înscris în CF 5429 și 3901 Orăștie.
Obligă primarul să emită o nouă dispoziție prin care să acorde reclamanților pentru suprafața 10.677 mp suma de 22,40 Euro/mp sau contravaloarea în lei la cursul BNR de la data plății.
Menține dispoziția în ceea ce privește terenul extravilan înscris în CF 470.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29.01.2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - - |
Grefier, - |
Red.
Tehnored. /5 ex/12.02. 2010
Jud. fond:
Președinte:Cristina Gheorghina NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nicoară, Mihaela Florentina Cojan
