Speta Legea 10/2001. Decizia 13/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 13/A/2010
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară vicePREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară
JUDECĂTOR 2: Mihaela Florentina Cojan
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamanții, -, - ă pe parcursul procesului, continuat de moștenitor, intervenienta, intervenienta, pârâtul Primarul Municipiului S, și de pârâții, Renaul, împotriva sentinței civile nr. 605/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 15 ianuarie 2010 care face parte integrantă din prezenta decizie, alături de încheierea de amânare a pronunțării din 22 ianuarie 2010.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor civile de față;
Prin acțiunea înregistrată la 17.04.2001 pe rolul Tribunalului Sibiu subdosar nr. 2252/2001, reclamanții 1., 2., 3., 4., 5., 6., 7., 8., 9., 10., 11., 12., 13. și 14., au chemat în judecată pe pârâții Primăria municipiului S, prin primar, și Consiliul Local S, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a preluării ilegale și fără titlu de către Statul Român a imoblelor înscrise în CF 4484 S și CF 1579Sibiu, proprietatea societății " ", precum și nulitatea înscrierii titlului Statului în aceste cărți funciare.
Prin sentința civilă nr. 2/2002, Tribunalul Sibiua declinat în favoarea Judecătoriei Sibiu competența de soluționare a acțiunii.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu subdosar nr.1614/2002, fiind precizată la 17.04.2002, în sensul că se solicită anularea contractelor de vânzare-cumpărare privind apartamentele din cele două imobile și introducerea în cauză ca pârâți a foștilor chiriași, care au cumpărate apartamentele prin contractele atacate.
Ulterior reclamanții și intervenienta și-au precizat acțiunea în sensul că înțeleg să cheme în judecată și pe pârâții SC SA, și, și, și, Sechea, SC Trans SRL, SC SRL, Compania Națională " Română" SA, -, și, și, SC SRL, SC Com SRL, solicitând, să se constate că imobilele în litigiu au fost preluate în mod abuziv, că reclamanții sunt moștenitorii celor patru asociați ai SC "" SA de la care s-a preluat imobilul, să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare prin care statul a înstrăinat imobilele în favoarea pârâților, să fie obligați pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilele, iar în situația în care unele imobile nu vor putea fi restituite în natură să fie obligat Statul Român la despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.
În cauză s-au formulat cereri de intervenție de către SC SA în interesul Statului Român și de către și în favoarea SC Trans SRL și.
S-au formulat, de asemenea, cereri de intervenție în interes propriu de către intervenienții și, și, și, SC Com SRL,.
Prin sentința civilă nr. 2727/2003, Judecătoria Sibiua declinat în favoarea Tribunalului Sibiu competența de soluționare a acțiunii astfel cum a fost precizată.
Prin sentința civilă nr. 63/2003, Curtea de APEL ALBA IULIAa stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, cauza fiind reînregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe sub dosar nr. 1795/2004 (nr- în format nou).
Prin sentința civilă nr.530/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu, s-a admis în parte acțiunea reclamanților împotriva pârâtului Primarul municipiului S și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții și, pârâtul fiind obligat să emită în favoarea reclamanților o dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru imobilele din litigiu, în condițiile speciale privind regimul de stabilire și plata despăgubirilor la nivelul sumelor stabilite prin expertiza efectuată în cauză, adică 2.150.300 lei și respectiv 6.988.000, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanților în sumă de 20.000 lei.
S-au respins în rest celelalte cereri ale reclamanților și intervenienților, s-a respins acțiunea principală față de ceilalți pârâți precum și în întregime acțiunea reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Sibiua reținut că imobilele în litigiu au fost preluate de stat înainte de lichidarea societății, astfel cum rezultă din bilanțul final de lichidare precum și din faptul că.nr.92/50 a fost publicat în în luna aprilie. Astfel s-a reținut că imobilele au fost preluate abuziv în sensul prev. de art.2 lit.g din Lg.10/2001 făcând obiectul măsurilor reparatorii prevăzute de lege.
În ceea ce privesc persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii și felul acestor măsuri tribunalul a stabilit că, din actele dosarului rezultă că proprietară de carte funciară a fost Banca SA, constituită în 1927 din 10 acționari, iar ulterior și-a schimbat denumirea în Societatea SA La constituire societatea avea ca acționari pe și, precum și pe cele patru fiice ale lor împreună cu fiii acestora. Ulterior structura acționariatului s-a modificat astfel că la 18 mai 1948, acționari erau, și.
La 30.06.1949, Adunarea Generală a hotărât dizolvarea societății SA, iar la acea dată figurau ca acționari, și al căror aport la capitalul social reprezenta mai mult de din capital,ceea ce denota că la acea dată aveau calitatea de acționari și alte persoane.
La data lichidării societății, acționari ai persoanei juridice erau cele patru surori, căsătorită, căsătorită și căsătorită, dar și soții și fiicele iei și.
S-a reținut că, în accepțiunea Codului familiei a Lg. nr. 114/1996 și a Lg. nr. 272/2004, prin familie se înțelege soțul, soția, copiii și eventual părinții soților, iar în accepțiunea art.18 lit.a din Lg.10/2001, noțiunea de membrii ai aceleiași familii nu poate avea alt înțeles. Ca urmare, Tribunalul a considerat că moștenitorii foștilor acționari și acționarii în viață pot beneficia numai de măsuri reparatorii în echivalent, chiar și pentru acele apartamente care se află încă în proprietatea statului.
Capătul de cerere prin care s-a solicitat să se constate că reclamanții sunt moștenitorii celor patru acționari a fost considerat inadmisibil cu motivarea că în cadrul procedurii prevăzută de Lg.10/2001 nu pot fi soluționate acțiuni succesorale, iar stabilirea calității de succesor servește doar la justificarea calității procesuale active a reclamanților.
Capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare a fost respins ca tardiv, cu motivarea că art.46 alin.5 din Lg.10/2001, prin derogare de la dreptul comun, prevede că dreptul la acțiune pentru constatarea nulității actelor juridice de înstrăinare se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a legii, termenul fiind prelungit succesiv până la data de 14.08.2008, iar cererile au fost promovate la 28.10.2002 cu depășirea termenului legal.
Totodată s-a considerat că cererea de restituire în natură a imobilelor este inadmisibilă.
Excepția autorității de lucru judecat invocată de intervenienții-pârâți a fost respinsă, reținându-se că sentința civilă nr.3656/1999 a Judecătoriei Sibiua fost pronunțată într-o cauză întemeiată pe dreptul comun în timp ce prezenta acțiune se întemeiază pe Lg.10/2001.
Tribunalul a considerat întemeiată cererea de acordare măsuri reparatorii prin echivalent și față de împrejurarea că unitatea deținătoare nu a făcut dovada soluționării notificărilor.
În ceea ce privește pe reclamanta, s-a constatat că nu s-a făcut dovada legăturii de rudenie cu niciunul din acționarii societății, astfel că nu este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.
În ceea ce privește pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Consiliul Local S, Tribunalul a constatat că nu au calitate procesuală pasivă.
S-au admis cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenieta, care și-a dovedit calitatea de moștenitoare, precum și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții, pe considerentul că nu s-a dispus restituirea în natură a imobilelor.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, -, și, pârâta Primăria municipiului S prin Primar și intervenienta.
Prin decizia civilă nr.121/A/2007, Curtea de APEL ALBA IULIAa admis apelurile și a desființat sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând următoarele:
Reclamanții și-au precizat acțiunea la data de 17.04.2002,chemând în judecată, în calitate de pârâtă pe SC SA S, solicitând anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâtă cu terțe persoane. Prin aceiași precizare, au solicitat ca pârâta să fie obligată să depună la dosar contractele de vânzare-cumpărare și să indice numele și adresele cumpărătorilor pentru a fin introduși în cauză.
Cum termenul de prescripție al dreptului la acțiune prevăzut de art.46 alin.5 din Lg.10/2001 s-a împlinit la 12 august 2002, iar cererea privind anularea contractelor s-a făcut anterior acestei date, chiar dacă pârâții cumpărători au fost indicați la 4.10.2002, acțiunea a fost apreciată ca fiind introdusă în termen și trebuia analizată pe fond.
Instanța de apel a dispus ca tribunalul, cu ocazia rejudecării, să cerceteze și să administreze probe pentru a stabili dacă părțile contractante au fost sau nu de bună-credință la data încheierii contractelor, dacă reclamanții și intervenienții au calitate de persoane îndreptățite la restituirea în natură ori echivalent, văzând și OG 11/2002, urmând a se face o corectă aplicare a Lg.10/2001 astfel cum a fost completată și modificată prin Lg.247/2005.
De asemeni s-a dispus ca la rejudecare să se citeze moștenitorii acceptanți ai părților e pe parcursul procesului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții, -, SC SRL, SC SRL și intervenineții și.
Prin decizia civilă nr.3697/2008, Înalta Curte de Casație și Justițiea respins ca nefondate recursurile, cu obligarea recurenților la plata sumei de 10.000 lei, cheltuieli de judecată către intimata.
Pentru a hotărî astfel instanța de recurs a reținut că decizia atacată cuprinde atât motivele de fapt cât și de drept pe care se sprijină, nefiind incidente disp.art.304 pct.7 pr.civ.
Instanța de apel, găsind greșită soluția dată de tribunal capătului de cerere referitor la constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor din imobilele din litigiu, care a avut drept consecință neanalizarea acestei cereri pe fond, a aplicat în cauză disp.art.297 alin.1 pr.civ. și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță.
Totodată a indicat instanței de trimitere că în funcție de probele ce se vor administra să verifice buna-credință a părților contractante, precum și calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent ceea ce înseamnă că a considerat că soluția ce se va da cererii de constatare a nulității contractelor ar putea avea influență asupra celorlalte chestiuni litigioase inclusiv a celorlalte excepții invocate de părți.
Criticile privitoare la faptul că decizia s-ar fi pronunțat în contradictoriu cu persoane e fiind astfel lovită de nulitate conform art.304 pct.5 pr.civ., sunt lipsite de temei, pentru că au fost citați în cauză moștenitorii defuncților și, indicându-se, prin decizia atacată, ca rejudecarea cauzei să se facă dispunându-se citarea moștenitorilor în locul pârâților decedați pe parcursul procesului.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, soluția instanței de apel a fost apreciată ca legală în raport de situația de fapt reținută, nefiind fondat nici motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 pr.civ.
În condițiile în care termenul limită în care potrivit art.46 alin.5 din Lg.10/2001 se putea cere constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor ce alcătuiesc imobilele din litigiu expira la 14 aug.2002, iar capătul de cerere cu acest obiect a fost formulat la data de 17.04.2002, dreptul la acțiune a reclamanților nu este prescris.
Faptul că cererea a fost formulată cu nerespectarea art.112 pr.civ. fără a se indica numele tuturor pârâților, și completată cu nerespectarea art.132 pr.civ. reprezintă o chestiune distinctă de cea a excepției de fond privitoare la prescripția dreptului la acțiune. Aceste aspecte vizează neregularitatea de ordin procedural care ar fi trebuit invocată de persoanele vătămate la termenul imediat următor celui la care s-a săvârșit și care, odată constatată, ar fi împiedicat eventual completarea cererii de chemare în judecată, dar nu ar fi condus oricum la respingerea acțiunii ca prescrisă ori tardivă cum au cerut pârâții.
Și criticile de nelegalitate subsumate motivului de recurs prev. de art.304 pct.5 pr.civ. privitoare la aplicarea greșită a disp.art.297 pr.civ.și la desființarea în totalitate a sentinței, au fost considerate ca nefondate, întrucât, deși tribunalul nu a soluționat pe cale de excepție întreaga pricină, ci doar capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, admițând excepția prescripției dreptului la acțiune în ce privește petitul referitor la nulitatea actelor de înstrăinare, tribunalul a constatat că reclamanții nu mai pot avea vocație la restituirea imobilelor în natură față de disp.art.18 și 25 alin.4 din Lg.10/2001 prin urmare modul de soluționare a capătului de cerere privitor la nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare influențează din perspectiva Lg.10/2001 natura măsurilor reparatorii de care beneficiază foștii proprietari sau moștenitorii acestora.
De aceea chiar dacă cererea de măsuri reparatorii fusese soluționată pe fond s-a impus desființarea în totalitate a sentinței pentru ca reclamanții să beneficieze în mod real de o nouă judecată în fond.
Este adevărat că tribunalul a reținut un argument pentru care reclamanții nu ar putea benefica de restituirea în natură legat de interpretarea noțiunii de familie, dar acest aspect urmează a fi reanalizat potrivit indicației date de curtea de apel.
De asemenea soluția adoptată de curtea de apel, de desființare în tot este legală chiar dacă nu toți reclamanții au declarat apel deoarece reclamanții nu au formulat acțiuni distincte, care să fie soluționare în mod distinct, ci o singură acțiune cu mai multe capete de cerere.
Una și aceiași cerere de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între părți nu poate fi considerată ca fiind formulată în termen de unii reclamanții și prescrisă de alții.
În speță dreptul pretins de reclamanți este unul comun și are aceiași cauză în sensul art.47 pr.civ. iar conform art.48 alin.2 pr.civ. prin natura raporturilor juridice deduse judecății efectele deciziei curții de apel se întind asupra tuturor reclamanților inclusiv asupra acelora care nu au declarat apel.
În ceea ce privește celelalte susțineri ale recurenților referitoare la aspecte de fapt sau privitoare la fondul pretențiilor acestea nu pot fi analizate de instanța de recurs, deoarece nu se încadrează în disp.art.304 pr.civ.
Urmare aceste decizii cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 28.10.2008 sub nr-.
Reclamanții și-au precizat atât cadrul procesual, prin introducerea în cauză a moștenitorilor pârâților decedați de la data promovării acțiunii și până în prezent, cât și obiectul acțiunii, arătând în mod concret și expres contractele de vânzare-cumpărare a căror nulitate absolută au solicitat să se constate, precum și identificarea topografică a imobilelor a căror restituire o solicită.( fl. 141).
Prin sentința civilă nr.605/2009, Tribunalul Sibiua respins excepția lipsei calității procesual active invocată de pârâți, a admis în parte atât acțiunea principală precizată formulată de reclamanții, -, împotriva pârâtului Primarul municipiului S, cât și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta și în consecință:
A fost obligat pârâtul Primarul municipiului S să emită în favoarea reclamanților și a intervenientei dispoziție prin care să se facă propuneri de acordarea despăgubirilor bănești pentru imobilele înscrise în CF 1579 S,- și CF 4489 S -- compuse din mai multe apartamente.
A fost respinsă în rest acțiunea principală precizată și cererea de intervenție în interes propriu.
A fost respinsă acțiunea principală precizată și cererea de intervenție în interes propriu formulată de reclamanții și intervenienta împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Local S, SC SA, în calitate de moștenitor a pârâtei, și în nume propriu și ca moștenitori a lui, și în nume propriu și ca moștenitori ai pârâtei, și, și descendenți ai defunctului, Renault, și, și moștenitori ai pârâtului, SC SRL, - moștenitor al defunctului, și, SC Com. SRL, SC Trans SRL prin lichidator, Compania Națională Română SA, SC SRL, Sechea, -, și, prin mandatar, și.
A fost respinsă acțiunea principală precizată formulată de reclamanta.
A fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții și în interesul pârâților SC Trans SRL și.
Au fost respinse cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta, cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta SC SA în interesul pârâtului Statul Român și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții, și în calitate de moștenitori ai defunctului, și SC Com SRL.
Pârâtul Primarul Municipiului Saf ost obligat să plătească reclamanților a căror acțiune a fost admisă suma de 12.500 lei cheltuieli de judecată.
De asemenea, reclamanții au fost obligați să plătească pârâților cheltuieli de judecată după cum urmează: pentru - suma de 500 lei, SC SRL - suma de 1100 lei, 200 lei, SC Com SRL- suma de 1000 lei, 900 lei, iar pentru pârâții, și, și, - câte 200 lei pentru fiecare și pentru intervenineții suma de 2500 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, față de îndrumările date prin decizia Curții de APEL ALBA IULIA nr.121/A/2007, menținută prin decizia civilă nr.3697/2008 a, sunt aplicabile disp.art.315 pr.civ. care prevăd că hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Prin urmare, s-a considerat că punerea în discuție a excepției lipsei calității procesuale active, invocată de pârâți este nu numai inadmisibilă față de disp.art.315 pr.civ. ci și lipsită de orice suport legal, întrucât într-un prim ciclu procesual instanțele de control s-au pronunțat atât asupra acestei excepții cât și asupra inadmisibilității promovării acțiunii, motiv pentru care această excepție a fost respinsă.
Instanța de fond a apreciat că, față de dispozițiile deciziei de casare, urmează a se pronunța doar asupra bunei-credințe a pârâților la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, întrucât, prin recunoașterea calității de persoane îndreptățite în sensul dispozițiilor Lg. nr.10/2001, implicit este recunoscută și condiția de moștenitori ai reclamanților, raportat la actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei, prevederile Codului familiei, a Lg. nr.114/1996 și a Lg. nr.272/2004.
Ca urmare, prima instanță a reținut că noțiunea de membrii ai aceleiași familii, în accepțiunea dispozițiilor art.18 din Lg. nr.10/2001, nu poate avea alt înțeles, decât cel din actele normative indicate, pentru că altfel legiuitorul ar fi precizat că noțiunea de persoane îndreptățite se referă la rude până la un anumit grad cum s-a prevăzut prin alte legi speciale, cum este Lg. nr.112/95.
Din starea de fapt reținută, s-a concluzionat că reclamanții au calitate procesuală activă și implicit aceea de moștenitori ai celor patru acționari ai societății SA, mai puțin reclamanta care nu a făcut dovada legăturii sale de rudenie cu niciunul dintre acționarii societății.
Analizând buna-credință a pârâților la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, raportat la situația de speță, precum și la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, prima instanță a reținut că buna-credință constă în convingerea cumpărătorului că a încheiat un contract cu adevăratul proprietar și cu respectarea dispozițiilor legale la momentul încheierii contractului și a constatat că cele două condiții au fost îndeplinite atât în cadrul contractelor încheiate în temeiul Legii nr.85/1992 cât și al Legii nr.112/1995, simpla afirmație a reclamanților că pârâții sunt de rea-credință, nesusținută de nicio probă, fiind irelevantă.
O parte din imobilele din litigiu, aparținâțnd societăților SC Trans SRL și SC Cons SRL, au fost dobândite prin hotărâri judecătorești irevocabile, astfel că o reanalizare a condițiilor de validitate a contractelor de vânzare-cumpărare în situația dată este inadmisibilă.
Instanța de fond a arătat că jurisprudența CEDO este constantă în a considera că persoanele care și-au dobândit bunul cu bună-credință nu trebuie să fie aduse în situația de a suporta ponderea responsabilității statutului, care a confiscat în trecut acele bunuri. altminteri s-ar încălca principiul proporționalității dobânditorului bunului ( cauza Raicu c/a României).
Concluzionând, prima instanță a reținut că, întrucât nu s-a dovedit reaua-credință a pârâților, iar conform Legii nr.1/2009 pentru modificarea și completarea Lg. nr.10/2001, contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr.112/1995 sunt acte autentice și constituie titlu de proprietate opozabil de la data încheierii acestora, acțiunea principală și cererea de intervenție în interes propriu astfel cum au fost precizate, au fost admise doar în parte, în sensul obligării pârâtei Primăria mun. S prin Primar să emită în favoarea reclamanților și a intervenientei dispoziție prin care să facă propuneri de acordare de despăgubiri bănești pentru imobilele din litigiu,apreciind incidente cauzei disp.art.18 lit.a și c din Lg.10/2001 modificată și completată.
Ca urmare, solicitarea reclamanților și intervenientei în sensul restituirii în natură a imobilelor din litigiu a fost considerată lipsită de suport legal, întrucât, în cadrul judecării unei astfel de acțiuni operează o excepție de la principiul disponibilității procesului civil, instanța fiind obligată să cerceteze aplicabilitatea unor dispoziții legale imperative referitoare la natura măsurilor reparatorii, indiferent dacă a fost sesizată sau nu cu acestea prin acțiunea promovată. Procedura instituită de Lg.10/2001 nu reglementează un drept al persoanei îndreptățite în alegerea măsurilor reparatorii la care are dreptul, măsurile reparatorii fiind stabilite în mod expres și limitativ în ordinea de prioritate stabilită de legiuitor și anume în natură, iar în subsidiar în echivalent, iar cauza dedusă judecății se circumscrie excepției de la regula instituită prin Legea 1/2001 și anume că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazurile prevăzute de art. 18.
Acțiunea promovată de reclamanta și intervenienta a fost respinsă în întregime,întrucât acestea nu au făcut dovada calității de succesori ai vreunui acționar.
Acțiunea reclamanților față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Consiliul Local Saf ost respinsă pentru lipsă calitate procesuală pasivă față de obiectul dedus judecății.
Cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții a fost admisă, având în vedere că solicitarea reclamanților privind restituirea în natură a fost respinsă.
Cererile de intervenție în interes propriu formulate de persoanele fizice și juridice au fost respinse ca rămase fără obiect, raportat la admiterea în parte în ce privește acțiunea principală.
În privința cheltuielilor de judecată, având în vedere că acțiunea principală a fost admisă doar în parte și doar față de pârâtul Primarul mun. S, în baza art.274 pr.civ. prima instanță a obligat acest pârât să plătească reclamanților și intervenientei cheltuieli de judecată parțiale justificate prin actele depuse la dosar, în sumă de 12.500 lei, reprezentând onorar avocați.
Întrucât cererea reclamanților prin care au solicitat constatarea nulității absolute a fost respinsă, reclamanții și intervenienta au fost obligați să plătească pârâților cheltuieli de judecată reprezentând onorar avocat justificate prin înscrisurile depuse la dosar după cum urmează: pentru - suma de 500 lei, pentru SC SRL - suma de 1100 lei, pentru 200 lei, pentru SC Com SRL- suma de 1000 lei, pentru 900 lei, iar pentru pârâții, și, și, - câte 200 lei pentru fiecare și pentru intervenineții suma de 2500 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, intervenienta, pârâtul Primarul mun. S și pârâții, Renault, născută, născută, și.
Prin apelul formulat, reclamanții, -, și intervenientele și (declarat de intervenienta și însușit de reclamanți, conform înscrisurilor de la fila 260, 302, 303),au solicitat desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, susținând următoarele:
Instanța de fond a încălcat prevederile art. 315.proc.civ. întrucât nu s-a conformat îndrumărilor de casare. Prin hotărârea atacată, instanța de fond a reluat sentința din primul ciclu procesual, care a fost desființată de instanțele de control judiciar, și nu a analizat corect noțiunea de " familie", deși ÎCCJ a dat îndrumări în acest sens.
Se mai susține că, printr-o interpretare abuzivă și contrarie indicațiilor de casare, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 18 din Legea nr.10/2001, dispunând doar acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, deși reclamanții erau îndreptățiți la restituirea în natură a imobilelor în litigiu, atât a celor înstrăinate, cât și a celor aparținând în prezent Statului. De asemenea, apelanții aduc critici sentinței și sub aspectul neindicării cuantumului despăgubirilor, care a fost stabilit în primul ciclu procesual pe baza expertizei efectuată în cauză.
Cu privire la actele de înstrăinare, acești apelanți arată că pârâții au fost de rea-credință, întrucât preluarea de către Stat s-a făcut în mod abuziv și fără titlu, iar în cărțile funciare erau notate notificările și procesele pornite de părți, privind imobilele în litigiu. De asemenea, se susține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 85/1992, pentru că locuințele nu erau construite din fondurile statului, și nici ale Legii nr.112/1995, deoarece imobilele au fost preluate de la o persoană juridică, nu de la persoane fizice.
O ultimă critică vizează faptul că instanța de fond a respins în mod greșit acțiunea reclamantei și cererea intervenientei, întrucât din actele de stare civilă de la dosar rezultă că acestea sunt succesoare ale acționarilor societății "", aspect necontestat de pârâți.
Prin apelul declarat de pârâtul Primarul mun.,acesta solicită schimbarea în parte a hotărârii atacate, numai cu privire la cheltuielile de judecată, în sensul înlăturării acestei obligații stabilite de prima instanță în sarcina pârâtului.
În expunerea motivelor, pârâtul arată că în mod greșit a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanților, întrucât față de petitul de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare, pârâtul era obligat, în baza art. 46 alin.2 din Legea nr. 10/2001, să suspende procedura administrativă de soluționare a notificărilor formulate de reclamanți.
Pârâții, Renault, născută, născută, șiau solicitat prin apelul formulat, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării reclamanților la plata integrală a cheltuielilor de judecată.
În expunerea de motive, pârâții arată că prima instanță a redus în mod eronat cheltuielile de judecată, de la 800 lei, cât a fost onorariul avocatului pentru fiecare pârât, la 200 lei, deși erau documente justificative, iar suma de 800 lei este rezonabilă în raport cu complexitatea cauzei, cu volumul de muncă și cu durata procesului.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
În ce privește apelul reclamanților și al intervenientelor și, Curtea constată că prima instanță s-a conformat îndrumărilor date de Curtea de APEL ALBA IULIA și menținute de ÎCCJ, și a analizat cauza sub aspectele indicate în decizia de casare.
Astfel, prima instanță a analizat noțiunea de "familie", arătând că, noțiunea de membrii ai aceleiași familii, în accepțiunea dispozițiilor art. 18 din Legea 10/2001, nu poate avea alt înțeles, decât cel din Codul familiei, Legea 114/1996 și Legea 272/2004, pentru că altfel legiuitorul ar fi precizat că noțiunea de persoane îndreptățite se referă la rude până la un anumit grad.
Instanța de fond ar fi trebuit să observe că noțiunea de "familie", la care face referire legiuitorul în art. 18 lit. a din Legea 10/2001, a fost explicată în art. 18.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, aprobate prin HG 250/2007. Potrivit acestor dispoziții legale, prin noțiunea de familie, în sensul art. 18 lit. a, se înțelege acea entitate compusă din rudele în linie directă fără limită în grad și rudele colaterale până la gradul al patrulea inclusiv, la care se adaugă soțul sau soția.
Dar, față de probele de la dosar, Curtea constată că, nici raportat la textul legal amintit, reclamanții nu pot fi considerați ca fiind "membrii ai aceleiași familii", condiție impusă de art. 18 lit. a din Legea 10/2001 pentru restituirea în natură a imobilelor în litigiu.
Astfel, conform tabelului cuprinzând numărul de acțiuni, repartizate acționarilor societății "Oșia" în baza Hotărârii Consiliului de administrație din 18.06.1948 și actualizat, conform mențiunilor din tabel, până în mai 1949 (fl. 22 din dosar nr. 2252/2001 al Tribunalului Sibiu ), acționarii acestei societăți au fost:
1. (poz. 1, cu 10 acțiuni);
2. (poz. 3, 18, 19, cu 390 acțiuni);
3. (poz. 4, cu 10 acțiuni);
4. (poz. 5, 20, cu 49 acțiuni);
5. (poz. 6, cu 2 acțiuni);
6., căs. (poz. 7, cu 2 acțiuni);
7., căs. (poz. 8 cu 2 acțiuni);
8. (poz. 10, 21, 23, cu 494 acțiuni);
9. (poz. 11, cu 10 acțiuni);
10. (poz. 12, 22, cu 490 acțiuni);
11. (poz. 14, cu 40 acțiuni);
12. (poz. 15, cu 10 acțiuni);
13. (poz. 17, cu 50 acțiuni).
Acest tabel este singurul înscris, certificat de Direcția Jud. Sa A rhivelor Naționale care cuprinde acționarii Societății "" S înainte de lichidarea societății, în 1950, înscris de care se prevalează reclamanții în susținerea calității lor de persoane îndreptățite la restituirea în natură a imobilelor în litigiu.
Din acest document, coroborat cu arborele genealogic (fl. 307 dosar nr. 1795/2004 vol. I al Tribunalului Sibiu ) și cu actele de stare civilă, la care vom face referire în cele ce urmează, se constată următoarele:
Dintre acționarii societății "", patru au fost surori, respectiv, și, iar trei acționari au fost soții a trei dintre cele patru surori, respectiv:, și (fl. 17-18 dosar 1614/2002 vol. I Jud. S; fl. 251 dos. 1795/2004, nr. nou - vol. I Trib. S, fl. 25 dosar 2252/2001 Tribunalul Sibiu ).
, născ. (poz. 6 din tabel), căs. (poz. 7) și, căs. (poz. 8), au fost fiicele lui. Dintre acestea, și erau căsătorite din 1946, respectiv 1947, astfel că la momentul 1950, când susțin reclamanții că s-au preluat abuziv imobilele în litigiu, acestea formau alte familii, nemaiputând fi considerate "membrii ai aceleiași familii" (fl. 32-38, dos. 2252/2001 al Tribunalului Sibiu ).
Aceeași este situația și în ce le privește pe (poz. 17 din tabel) și (poz. 14 din tabel). Acestea au fost fiicele lui și, iar în 1950 erau căsătorite (din 1938 și respectiv 1929), având fiecare la rândul ei copii, și anume: pe reclamantele, născ. și, născ., iar pe reclamanții, născ., -, născ., și (fl. 17-27, 29-32, 34-39 din dos. 1614/2002 vol. I Jud. S).
În aceste condiții, nu se poate reține că și împreună cu ceilalți acționari erau membrii ai aceleiași familii în accepțiunea art. 18 lit. a din Legea 10/2001.
Mai mult, unul dintre acționari a fost (poz. 15 din tabel), soțul lui (fl. 31 - dos. 1614/2002, vol. I Judecătoria Sibiu ). Acesta era afin de gradul I cu părinții soției, și (poz. 1 și 3 din tabel) și afin de gradul II cu sora soției,. Ca urmare, acționar la societatea "" nu era rudă cu niciunul dintre acționari.
Față de cele ce preced, Curtea reține că reclamanții nu sunt "membrii ai aceleiași familii", în înțelesul art. 18 din Legea 10/2001, astfel că această critică urmează a fi privită ca nefondată.
În privința motivelor de apel invocate de reclamanți, referitoare la încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor Legii 10/2001 privind restituirea în natură a imobilelor în litigiu și anularea contractelor de vânzare-cumpărare ale pârâților, se rețin următoarele:
Reclamanții își justifică legitimarea procesuală prin calitatea lor de moștenitori ai asociaților la persoana juridică, proprietară a imobilelor preluate de stat, în speță Societatea ""
Conform art. 18 lit. a din Legea 10/2001, care reglementează această situație, "măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, în cazul în care persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepția cazului în care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membrii ai aceleiași familii". În aceste două situații excepționale, măsurile reparatorii constau în restituirea în natură a imobilelor.
Din tabelul analizat anterior și procesul verbal al Adunării Generale a Societății "" din 30.06.1949 (fl. 15- dos. 2252/2001 Tribunalul Sibiu ) rezultă că această societate avea mai mulți asociați, aspect de altfel susținut și de reclamanți, așa încât prima situație de excepție, care ar fi impus restituirea în natură, nu este incidentă.
Nici cea de-a doua situație excepțională reglementată de art. 18 lit. a din Legea 10/2001 nu se regăsește în cauză, întrucât, așa cum s-a arătat în mod detaliat anterior, asociații societății "" nu erau membrii ai aceleiași familii.
Pe cale de consecință, măsurile reparatorii de care pot beneficia reclamanții sunt numai în echivalent, așa încât aceștia nu mai justifică nici un interes în ce privește anularea contractelor de vânzare-cumpărare prin care pârâții au dobândit în proprietate, de la stat, imobilele în litigiu.
Prin anularea acestor contracte se tinde la restabilirea situației anterioare vânzării în care Statul Român era proprietar, situație care nu profită reclamanților, aceștia nefiind îndreptățiți la restituirea în natură a imobilelor.
Pentru aceleași rațiuni, nu se mai impune nici analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de Lg. nr. 85/1992 și respectiv de Lg. nr. 112/1995 la momentul înstrăinării unora dintre apartamente.
Față de cele reținute, Curtea constată că și aceste motive de apel sunt nefondate.
Referitor la critica reclamanților vizând împrejurarea că prima instanță nu a indicat cuantumul despăgubirilor, se constată că notificările au fost formulate de reclamanți în temeiul Legii 10/2001, pentru restituirea imobilelor în litigiu, nu au fost soluționate prin emiterea vreunei dispoziții.
Într-o asemenea situație, procedura de stabilire a cuantumului despăgubirilor este reglementată de art. 16 din Titlul VII din Legea 247/2005, care prevede că notificările care nu au fost soluționate până la intrarea în vigoare a Legii 247/2005 se predau Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile conținând propunerile de acordare a despăgubirilor. Aceste dispoziții se centralizează de către Secretariatul Comisiei Centrale, după care va desemna evaluatorul sau societatea de evaluare care urmează să întocmească raportul de evaluare ce va conține cuantumul despăgubirilor.
Față de aceste dispoziții legale privind procedura de stabilire a despăgubirilor, Curtea constată că în mod corect prima instanță a obligat pârâtul Primarul municipiului S să emită dispoziție prin care să propună acordarea despăgubirilor bănești pentru imobilele în litigiu, fără a preciza cuantumul acestor despăgubiri.
Această soluție este în conformitate și cu decizia nr. 52/2007 dată de ICCJ - Secțiile Unite, prin care s-a statuat cu putere obligatorie că "prevederile art. 16 și urm. din Legea 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea 10/2001".
Cum în speță nu s-a emis nicio dispoziție, procedura de stabilire a despăgubirilor este cea reglementată de art. 16 și urm. din Titlul VII al Legii 247/2005, ceea ce presupune ca valoarea acestora să se stabilească de către Comisia Centrală și nu de către instanța de judecată.
Pe cale de consecință, și aceste critici sunt nefondate.
În ce priveșteapelul reclamantei a intervenientei, (prin mandatar, fila 386, dosar 1795/2004, vol. II), sub aspectul calității acestora de moștenitoare a asociaților societății "", Curtea constată că în fața instanței de apel s-a depus certificatul de moștenitor nr. 104/1998 emis de BNP (fl. 304, vol. II), din care rezultă că reclamanta este fiica lui (înscris depus și în primul ciclu procesual, în apel, fl. 112 - dos- vol. I), certificatul de naștere al reclamantei, precum și certificatul de deces al tatălui acesteia, defunctul, din care rezultă că este fiul lui () și (fl. 306-306, vol. II).
De asemenea, în fața instanței de fond, intervenienta a depus acte de stare civilă din care rezultă că aceasta este fiica lui, născută (fila 46 dosar 1795/2004, vol. III).
Față de actele de stare civilă depuse în apel, Curtea constată că reclamanta a făcut dovada că este nepoată de fiu a defuncților și, acționari la societatea "", iar intervenienta este fiica lui, de asemenea acționar la "". Ca urmare, față de dispozițiile art. 18 lit. a din Legea 10/2001, coroborat cu art. 3 alin 1 lit. b și art. 4 alin 2 din aceeași lege, Curtea constată că reclamanta și intervenienta sunt îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele din litigiu, alături de ceilalți reclamanți.
Pe cale de consecință, Curtea privește ca fondat apelul acestei reclamante și al intervenientei, sub aspectul reținerii calității lor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, urmând ca, în baza art. 296. proc. civ. să-l admită și să schimbe sentința atacată în aceste limite, în sensul admiterii acțiunii reclamantei și a cererii de intervenție formulată de, alături de ceilalți reclamanți și a obligării Primarului municipiului S de a emite dispoziție și în favoarea acestora alături de ceilalți reclamanți și de intervenienta, prin care să facă propuneri de acordare de despăgubiri bănești pentru imobilele în litigiu.
Raportat la apelul pârâtului Primarul municipiului, prin care critică sentința sub aspectul obligării acestuia la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanților, Curtea reține următoarele:
Prin sentința atacată, pârâtul Primarul municipiului Saf ost obligat să plătească reclamanților (cu excepția reclamantei ) suma de 12.500 lei, cheltuieli de judecată, prima instanță reținând că acțiunea a fost admisă doar față de acest pârât.
Conform art. 274 alin 1. proc. civ. cheltuielile de judecată incumbă părții care cade în pretenții.
În speță, acțiunea a fost înregistrată la data de17.04.2001pe rolul Tribunalului Sibiu sub dosar nr. 2252/2001, iar notificările formulate în baza Legii 10/2001 au fost înregistrate după introducerea acțiunii, respectiv la10.08.2001la. (fl. 268, 271 din dosar nr. 1614/2002 vol. I al Judecătoriei Sibiu ).
Pe de altă parte, la data de 17.04.2002, acțiunea principală a fost precizată în sensul constatării nulității contractelor de vânzare-cumpărare (fl. 90, dosar 1614/2002, vol I). Ca atare, potrivit art. 46 alin 2 din Legea 10/2001, până la soluționarea acțiunii în anulare a contractelor de vânzare-cumpărare, procedura administrativă de restituire se suspendă de drept până la pronunțarea unei hotărâri definitivă și irevocabilă.
Ca urmare, pe durata soluționării acestei acțiuni, pârâtul Primarul municipiului Saf ost în imposibilitate să emită vreo dispoziție cu privire la notificările reclamanților.
Împrejurarea că, prin aceeași hotărâre, prima instanță, soluționând acțiunea formulată și precizată de reclamanți, s-a pronunțat atât cu privire la nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, cât și cu privire la calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților și la măsurile reparatorii ce li se cuvin acestora, nu este de natură a atrage culpa procesuală a pârâtului Primarul municipiului S, care era obligat să soluționeze notificările numai după judecarea irevocabilă a cererii de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare.
Față de cele expuse, Curtea constată că prima instanță a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 274 alin 1. proc. civ. atunci când a reținut culpa procesuală a Primarului municipiului S, câtă vreme procedura administrativă de soluționare a notificărilor era suspendată.
Ca urmare, apelul acestui pârât este fondat, urmând ca în baza art. 296. proc. civ. să fie admis, cu consecința schimbării sentinței atacate sub acest aspect, în sensul înlăturării obligației Primarului municipiului S de la plata cheltuielilor de judecată de 12.500 lei, stabilite în sarcina sa de prima instanță.
Referitor la apelul pârâților, Renaul,, prin care solicită schimbarea sentinței în sensul acordării în totalitate a cheltuielilor de judecată efectuate de aceștia, Curtea reține următoarele:
Prin sentința atacată, prima instanță a constatat că pârâții (apelanți în cauză) sunt îndreptățiți la cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului ales, întrucât a fost respinsă cererea de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de acești pârâți cu privire la imobilele în litigiu.
Din chitanțele depuse în plic la dosar (fl. 304 dosar - - Tribunalul Sibiu ), rezultă că apelanții pârâți au achitat câte 800 lei cu titlu de onorariu avocat, dar instanța de fond a admis cererea acestora de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată numai pentru suma de câte 200 lei, pentru fiecare, fără a motiva în vreun fel stabilirea acestei sume.
Constatând că cheltuielile făcute de pârâții apelanți au fost de câte 800 lei și că, raportat la art. 274. proc. civ. acest cuantum este proporțional cu munca depusă de avocatul acestora, și complexitatea cauzei, Curtea găsește fondat apelul pârâților și, în consecință, în baza art. 296. proc. civ. îl va admite în sensul obligării reclamanților și intervenientei la plata a câte 800 lei în favoarea pârâților, conform dispozitivului prezentei hotărâri.
Suma de 405 lei, trecută în nota de calcul depusă de apelanții pârâți la ultimul termen de judecată (fl. 336 dos. apel), reprezentând contravaloarea copiilor documentelor aflate la Arhivele Statului, nu poate fi supusă cenzurii instanței de control judiciar, întrucât nu face obiectul motivelor de apel formulate de apelanții pârâți, care vizează exclusiv cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocatului ales.
Pentru cele ce preced, în baza art. 296. proc. civ. Curtea va admite apelurile declarate de reclamanta și intervenienta, de pârâtul Primarul municipiului S și de pârâții, Renaul, și în consecință, va schimba în parte sentința atacată în ce privește acțiunea formulată de reclamanta, cererea de intervenție formulată de intervenienta și cheltuielile de judecată, conform celor reținute mai sus.
Va menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
În baza art. 274. proc. civ. intimații, -, și vor fi obligați să plătească apelanților-pârâți cheltuieli de judecată, după cum urmează:
- suma de 500 lei, pârâților, și Renault, născută;
- suma de 500 lei, pârâților și;
- suma de 500 lei, pârâților, și, născută;
- suma de 500 lei, pârâților și;
- suma de 500 lei, pârâților și;
- suma de 500 lei, pârâților, și;
- suma de 500 lei, pârâtei;
- suma de 500 lei, pârâților, și;
- suma de 500 lei, pârâților și;
- suma de 500 lei, pârâților, și;
- suma de 500 lei, pârâților și;
- suma de 500 lei, pârâților și;
- suma de 500 lei, pârâtului.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE
Admite apelurile declarate de reclamanta și intervenienta, de pârâtul Primarul municipiului și de pârâții, Renault, născută, născută,
(continuarea dispozitivului deciziei civile 13/A/2010 dată în dosar -)
, șiîmpotriva sentinței civile nr.605/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Schimbă în parte sentința atacată în ceea ce privește soluționarea acțiunii formulate de reclamanta, a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta și a cererilor privind cheltuielile de judecate formulate de părți și, rejudecând în aceste limite:
Admite acțiunea formulată de reclamanta și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta împotriva pârâtului Primarul municipiului S și îl obligă pe acesta să emită în favoarea reclamantei și a intervenientei,alături de ceilalți reclamanți și de intervenienta, dispoziție prin care să se facă propuneri de acordare a despăgubirilor bănești pentru imobilele înscrise în CF 1579 S,- și CF 4489 S --.
Respinge în rest acțiunea formulată de reclamanta și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta.
Înlătură obligația de plată a cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanților, stabilită de prima instanță în sarcina pârâtului Primarul mun.
Obligă reclamanții și intervenientele și să plătească cheltuieli de judecată la fond pârâților, după cum urmează:
- suma de 800 lei, pârâților, și Renault, născută;
- suma de 800 lei, pârâților și;
- suma de 800 lei, pârâților, și, născută;
- suma de 800 lei, pârâților și;
- suma de 800 lei, pârâților și;
- suma de 800 lei, pârâților, și;
- suma de 800 lei, pârâtei;
- suma de 800 lei, pârâților, și;
- suma de 800 lei, pârâților și;
- suma de 800 lei, pârâților, și;
- suma de 800 lei, pârâților și;
- suma de 800 lei, pârâților și;
- suma de 800 lei, pârâtului.
(continuarea dispozitivului deciziei civile 13/A/2010 dată în dosar -)
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
Respinge apelul declarat de reclamanții, -,și intervenienta.
Obligă intimații, -, și să plătească apelanților-pârâți cheltuieli de judecată, după cum urmează:
- suma de 500 lei, pârâților, și Renault, născută;
- suma de 500 lei, pârâților și;
- suma de 500 lei, pârâților, și, născută;
- suma de 500 lei, pârâților și;
- suma de 500 lei, pârâților și;
- suma de 500 lei, pârâților, și;
- suma de 500 lei, pârâtei;
- suma de 500 lei, pârâților, și;
- suma de 500 lei, pârâților și;
- suma de 500 lei, pârâților, și;
- suma de 500 lei, pârâților și;
- suma de 500 lei, pârâților și;
- suma de 500 lei, pârâtului.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29.01.2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - - |
Grefier, - |
Red./Tehn.
Tehn. 08.02.2010; -
Președinte:Cristina Gheorghina NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nicoară, Mihaela Florentina Cojan
