Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 131/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 131/A/2008
Ședința publică de la 18 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Truță
JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica
Grefier - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului, în rejudecare după casare, formulat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN A, împotriva sentinței civile nr. 311/A/4.05.2005, pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr. 762/2005, având ca obiect legea 10/2001.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării din data de 4 2008, respectiv 11 2008, încheieri ce fac parte din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 311/4.11.2005 a Tribunalului Alba - Secția civilă, a fost admisă contestația reclamanților, și, împotriva dispoziției nr. 115/2005 emisă de Președintele Consiliului Județean A, anulând-
S-a stabilit că imobilul înscris în CF 3105 A I nr. top. 2014/7 casă și loc de casă situat în A I,-, a fost preluat de Statul Român abuziv, fără un titlu valabil, sens în care a constatat nulitatea încheierii de întabulare nr. 313/1959, dispunându-se în acest mod restabilirea situației anterioare de CF și emiterea unei noi dispoziții de retrocedare în natură a imobilului revendicat.
In argumentarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut în considerente că respingerea notificării celor în cauză pentru faptul că aceasta s-a depus cu depășirea termenului legal este greșită, în contextul în care antecesoarea reclamanților a dovedit proprietatea imobilului înscris în CF 3105 A I, nr. top. 2013/7 în anul 1913, imobil naționalizat apoi în baza 92/1950.
Ulterior preluării edificatelor, antecesorii acestora au dat în judecată Statul Român și câștigând procesul, în urma căruia au efectuat un schimb, fiindu-le atribuit alt imobil, potrivit deciziei nr. 6/16.07.1959, emisă de fostul Comitet Executiv al Sfatului Popular al Raionului
proprietari ai imobilului primit de antecesorii reclamanților cu titlu de schimb, naționalizat în 1950 în baza Decretului nr. 92/1950, au solicitat apoi retrocedarea acestuia.
In acest context prin decizia civilă nr. 1337/2004 a Curții de APEL ALBA IULIA - Secția civilă, s-a stabilit trecerea imobilului fără titlu valabil în proprietatea statului și nulitatea absolută a deciziei nr. 6/16.01.1959, cu consecința restituirii imobilului în litigiu moștenitorilor antecesorului. S-a conchis că, în cauză contestatorii beneficiază de repunerea în termenul de formulare a notificării, întrucât fiind constatat nul schimbul dintre cele două imobile, au fost puși în situația anterioară schimbului, fiind deci îndeplinite cerințele art. 47 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Sentința menționată a fost apelată de Consiliul Județean A ca fiind nelegală, susținând că nu sunt întrunite cerințele art. 47 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, atâta timp cât decizia civilă nr. 1337/A/20.09.2004 nu întrunește cerințele acestui text din actul normativ cadru enunțat, ea fiind pronunțată într-o acțiune promovată de reclamanții și nu de cei în cauză și nici imobilul ce a făcut obiectul deciziei nu este cel pretins de aceștia.
Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 122/A/29.03.2007 a Curții de APEL ALBA IULIA - Secția civilă.
S-a reținut și motivat în considerentele deciziei menționate că decizia civilă nr. 1337/A/20.09.2004 a Curții de APEL ALBA IULIAa determinat pierderea dreptului de proprietate înscris în favoarea antecesorilor contestatorilor, cu privire la imobilul înscris în CF 4732 A I, care în concret a fost restituit fostului proprietar prin moștenitorii lui, astfel că titlul contestatorilor din prezenta cauză determinat prin decizia nr. 6/1959, a fost anulat.
In această situație, s-a conchis prin aceiași decizie, este evident că numai din momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, respectiv din 20.09.2004, contestatorilor li s-a deschis calea de a-și exercita drepturile recunoscute de Legea nr. 10/2001, de a beneficia de măsurile reparatorii, față de imobilul preluat de Statul Român nelegal, menținut în proprietatea sa fără nici o justificare. S-a arătat că notificarea are natura juridică a unui act procesual care în viziunea legiuitorului, prin art. 22 (5) din Legea nr. 10/2001 trebuie depus în termenul de 6 luni, prelungit ulterior prin OUG nr. -, nerespectarea lui atrăgând pierderea dreptului de a solicita măsurile reparatorii. Acest termen este unul de decădere, dar notificarea fiind un act procesual, în baza căreia se declanșează procedura administrativ - jurisdicțională și prealabilă valorificării drepturilor pretinse de cei îndreptățiți este evident că acestea din urmă pot fi repuse în termenul prevăzut de legiuitor pentru motive obiective și neimputabile lor, în raport de cerințele art. 19 din Decretul nr. 167/1958.
Chiar dacă prima instanță ( de fond) a interpretat prin analogie dreptul reclamanților de a se adresa cu notificare în condițiile prevăzute expres de legiuitor în art. 46 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 R, în realitate instanța a constatat o repunere în termen a contestatorilor de a se adresa cu notificarea pentru retrocedarea bunului, calculat de la rămânerea definitivă a deciziei nr. 1337/A/2004 a Curții de APEL ALBA IULIA.
De asemenea, s-a reținut că invocarea a apel a lipsei calității procesuale pasive față de capetele 2 și 3 din acțiunea contestatorilor, față de faptul că Statul Român este reprezentat în cauzele civile având ca obiect bunuri imobile, nu poate fi primită pentru că prin însușirea și soluționarea notificării ce a fost adresată nu a negat că deține imobilul și edificate, concesionându-le, astfel că implicit și terenul pe care se află acestea, se află în proprietatea Statului Român.
Decizia 122/A/29.03.2007 a Curții de APEL ALBA IULIAa fost recurată de intimatul în contestație Consiliul Județean A, întemeindu-și recursul pe dispozițiile art. 304 punct 9 cod procedură civilă.
S-a reinvocat în motivare, că notificarea trebuia formulată în termenul imperativ prevăzut de art. 22(5), (fost art. 21) din Legea 10/2001 și că termenul este unul de decădere, nefiind susceptibile de întrerupere, suspendare sau repunere în termen, astfel că nu-i sunt aplicabile nici dispozițiile art. 47 alin. 3, devenit art. 46 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, pentru că reclamanții în cauză nu au promovat nici o acțiune în restituirea imobilului din litigiu.
In subsidiar s-a solicitat obligarea contestatorilor de a restitui suma de 104.019,82 lei actualizată cu indicele de inflație, reprezentând cheltuieli cu modernizarea imobilului efectuate după actul naționalizării.
Recursul a fost admis ca fondat, prin decizia civilă nr. 6758/17.10.2007 a J - Secția civilă și de proprietate intelectuală, casându-se astfel decizia recurată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.
In considerente s-a arătat că legea cadru nr. 10/2001 este de imediată aplicabilitate inclusiv acțiunilor în curs de judecată având ca obiect imobile ce fac parte din domeniul său de reglementare. Conform art. 47 actului normativ invocat, persoana îndreptățită poate alege calea acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea ei.
Acțiuni în curs de judecată pot fi cele în revendicare imobiliară, în anularea actelor de înstrăinare, în despăgubiri sau cele întemeiate pe Legea nr. 33/1994, etc.
Cât privește partea care are exclusiv dreptul de opțiune între procedura judiciară în curs și cea de restituire reglementată de această lege specială, textul de lege este neîndoielnic a conchis instanța de control judiciar.
In condițiile în care persoanei îndreptățite i s-a respins prin hotărâre judecătorească irevocabilă acțiunea privind restituirea în natură a bunului solicitat, termenul de notificare prevăzut de art. 21 alin. 1 curge de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești ( art. 47 alin. 3).
In speță nu sunt incidente cerințele art. 47 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, în contextul în care contestatorii nu au promovat o acțiune în revendicarea imobilelor, a conchis instanța de control judiciar, astfel că fundamentându-și soluția de admitere a contestației în raport de dispozițiile actului normativ sus-menționat, prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală.
Confirmând sentința fondului și instanța de apel a pronunțat o decizie nelegală, întemeindu-și soluția de respingere pe art. 19 din 167/1958 și înlăturând astfel dispozițiile art. 47 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
A mai reținut instanța de casare că în acest mod s-a schimbat în concret cauza și temeiul juridic, lipsind-o pe recurentă de un grad de jurisdicție.
In rejudecare, se impune a se stabili o corectă stare de fapt, adevăratele raporturi juridice dintre părți, ca și textul de lege incident, urmând a se reanaliza chestiunea ce viza tardivitatea formulării notificării contestatorilor.
Reluând judecarea apelului, în acest al doilea ciclu procesual, în raport de chestiunile reținute de instanța de recurs și îndrumările date, Curtea de APEL ALBA IULIA ca instanță competentă, reține în fapt următoarele:
Este neîndoielnic că prin decizia civilă nr. 1337/A/2004 a Curții de APEL ALBA IULIA, intrată în puterea lucrului judecat, s-a ajuns la pierderea dreptului de proprietate, înscris în favoarea antecesorilor contestatorilor în cauză, cu privire la imobilul înscris în CF 4732 A I, imobil de altfel restituit fostului proprietar prin moștenitorii lui, cu consecința directă a anulării titlului reclamanților, materializat prin decizia nr. 6/1959. Este, deci în afara oricărui dubiu că din acest moment, respectiv 20.09.2004, contestatorilor li s-a născut interesul și dreptul de a exercita drepturile recunoscute prin Legea 10/2001, lege cadru cu caracter preponderent reparatoriu, cu privire la imobilul de care antecesorii lor au fost privați de Statul Român în mod abuziv și fără nici o justificare.
Ori, notificarea așa cum în mod judicios a reținut instanța de apel în primul ciclu procesual și confirmat de altfel prin decizia de casare, are natura juridică a unui act procesual, de natură civilă, care potrivit actului normativ sus menționat trebuie depus în termenul legal de 6 luni ( art. 22 (5) din Legea nr. 10/2001) termen prelungit ulterior de la legiuitor, nerespectarea lui determinând pierderea dreptului de a solicita desigur în justiție măsurile reparatorii. Termenul este unul de decădere, dar notificarea fiind un act procesual care declanșează procedura specială administrativ jurisdicțională, impusă de legea cadru nr. 10/2001, este mai mult decât evident că-i sunt aplicabile normele privind repunerea în termen a persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii.
Este adevărat că în speță, prin decizia de casare a ICCJ, s-a stabilit că nu sunt îndeplinite cerințele art. 47 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, în contextul în care, contestatorii nu au promovat o acțiune în revendicare a imobilului în litigiu și că fundamentându-și soluțiile pe acest temei de lege, cele două instanțe au pronunțat hotărâri nelegale. Este de asemenea adevărat că potrivit art. 315 alin. 1 cod procedură civilă, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs cu privire la problemele de drept dezlegate ca și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Precizările făcute de textul menționat sunt evident categorice, ele având o justificare deplină ce decurge din însăși rațiunea controlului judiciar.
Curtea de Apel, ca instanță competentă a soluționa calea de atac a apelului s-a conformat dispozițiilor instanței de control, administrând probațiune testimonială cu privire la situația juridică a imobilului. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor constituționale este imperios ca instanțele judecătorești să fie la adăpost de orice ingerință, independența judecătorilor reprezentând desigur o garanție fundamentală a exercitării drepturilor omului.
Ori, conform art. 20 alin. 1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
In alin. 2 al aceluiași articol, se stipulează că dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privind drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Prin urmare, în lumina acestor dispoziții, conform art. 1 din Protocolul nr. 1/20.03.1952 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și a libertăților fundamentale, nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Totodată art. 6 din O garantează dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
Legea cadru nr. 10/2001, stabilește de altfel prin art. 2, (modificat prin OUG nr. 109/2001 și OUG nr. 45/2001) un termen în care persoana îndreptățită la restituirea unui imobil preluat abuziv de stat, poate depune notificare pentru redobândirea acestuia.
In cauza de față, respectarea strictă a acestui termen în condițiile în care contestatorii apelanți nu aveau la acel moment temei sau interes pentru a formula o asemenea notificare, înseamnă indirect a consolida un abuz al Statului Român, în perioada de referință 1945 - 2. prin îngrădirea desigur a accesului la justiție și la posibilitatea de a avea parte de o judecată echitabilă a cauzei față de dispozițiile reparatorii ale acestui act normativ cu caracter neîndoielnic reparatoriu ca și de dispozițiile O menționate mai sus și implicit ale legii fundamentale române.
Prin urmare, a da o altă interpretare acestor norme înseamnă a nesocoti spiritul acestui act normativ, care desigur acordă un termen de depunere a notificării pentru toți cei cărora le-au fost preluate imobile abuziv de către fostul stat comunist.
In considerarea tuturor acestor aspecte, apelul pârâtului este nefondat și urmează a fi respins conform art. 296 cod procedură civilă.
Văzând și dispozițiile art. 274 cod procedură civilă,
Pentru aceste motive:
In numele legii
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâtul Consiliul Județean A împotriva sentinței civile nr. 311/4.11.2005 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția civilă.
Obligă apelantul să plătească suma de 1.190 lei RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimaților.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
.
Tehn.
8 EX/6.10.2008
-
Președinte:Ioan TruțăJudecători:Ioan Truță, Dana Ghițoaica
