Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 802/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 802/2008

Ședința publică de la 22 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica

- - - președinte secție

- - - președintele Curții de Apel

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A împotriva sentinței civile nr. 534/9.05.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâtul recurent, avocat pentru reclamantele intimate, lipsind reclamantele intimate și reprezentanta pârâtei intimate.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Avocatul reclamantelor intimate depune la dosar întâmpinare, comunicându-se un exemplar cu reprezentanta pârâtei recurente.

Părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare, acordând cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta pârâtului recurent susține recursul, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și rejudecând respingerea acțiunii formulată de reclamanți,admiterea excepției invocate, urmând a se constata că pârâta nu are calitate procesuală pasivă. Sumele solicitate de reclamante cu titlu drepturi salariale au fost plătite de către pârâta Școala cu clasele I -VIII.

Avocatul reclamantelor intimate pune concluzii de respingerea ca nefondat a recursului și menținerea sentinței atacată ca fiind legală și temeinică. Cu obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față;

În deliberare se constată că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba în dosar nr-, prin disjungere din dosar nr-, reclamantele, - și au chemat în judecată pe pârâții: Inspectoratul Școlar al Județului A și Școala cu clasele I-VIII " " solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:

- să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor salariale neacordate, reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus de câte două ore săptămânal față de norma didactică, pe o perioadă de 3 ani anterioară înregistrării acțiunii civile, sume actualizate cu indicele de inflație.

- să fie obligate unitatea de învățământ la care este încadrată fiecare reclamantă precum și Inspectoratul Școlar Județean A să asigure reducerea normei didactice de predare a reclamanților cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic I, cu două ore săptămânal fără diminuarea salariului.

În motivarea acțiunii civile, reclamantele au arătat că sunt angajate ca personal didactic, având o vechime de peste 25 de ani și gradul didactic Se mai arată că au depus diligențe pentru acordarea drepturilor solicitate, dar acestea nu a fost acordate datorită și greșitei interpretări a legii.

În drept, au invocat art.42-47 din Legea nr.128/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului A, prin întâmpinarea depusă în cauză, a solicitat respingerea acțiunii civile, invocând în primul rând excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere prevederile HG 2192/2004. S-a arătat în acest sens că finanțarea cheltuielilor din învățământul preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat.

În apărare pârâta Școala cu clasele I-VIII " " solicitat respingerea acțiunii reclamantelor deoarece în cazul educatoarelor, învățătorilor și institutorilor, norma didactică se stabilește diferențiat față de profesori și maiștrii instructori, astfel după cum rezultă din prevederile art.43 alin.1 lit. a-d din Legea nr.128/1997.

Astfel, în cazul educatoarelor, învățătorilor și institutorilor norma didactică de predare este echivalentă cu postul, în cazul profesorilor și maiștrilor instructori este echivalentă cu norma didactică de predare.

Prin sentința civilă nr. 534/09.05.2008 pronunțată de Tribunalul Albas -a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului A și s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantele, - și împotriva pârâților Inspectoratul Școlar al Județului A și Școala cu clasele I-VIII " " și în consecință:

- pârâții au fost obligați să plătească în favoarea reclamantelor, cadre didactice, drepturile salariale neacordate, reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus de câte 2 ore săptămânal față de norma didactică, pe o perioadă de 3 ani anterior datei de 22.01.2008, actualizate cu rata inflației la data plății efective.

- pârâții au fost obligați să asigure reducerea normei didactice de predare cu 2 ore săptămânal fără o reducere a drepturilor salariale pentru educatori, învățători și institutori cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic

- pârâții au fost obligați să plătească reclamantelor suma de 300 lei, cu titlu cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar al Județului A că acest pârât are calitate procesual pasivă, aceasta presupunând existența identității între persoana pârâtului și cel care se pretinde că este obligat în acest raport juridic obligațional dedus judecății.

Pe de altă parte, art. 58 alin. 1-2 din CCM la nivel de ramură prevede că în învățământul preuniversitar, pentru personalul didactic de predare, contractul individual de muncă se încheie între acest pârât, ca reprezentant al directorului unității de învățământ, și salariatul reclamant.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că drepturile bănești nu pot face obiectul unor limitări, fiind reținute prevederile art. 53 al.2,3 din Constituția României, 154 și urm. din Legea 53/2003.

S-au mai reținut dispozițiile art. 292, 293 Codul Muncii, art. 20 al,1 Constituția României, art. 7, 23 Carta Universală a Drepturilor Omului, art. 58 alin. 1-2 din CCM la nivel de ramură, Convenția OIM din 14.12.1960 precum și Ordinul NR. 3541/4.04.2006 pentru aplicarea Metodologiei de calcul al drepturilor salariale.

De asemenea, s-au mai avut în vedere dispozițiile art. 48 al.1 și art. 45 din Legea 128/1997 care sunt aplicabile reclamanților în calitate de personal didactic.

Pentru posibilitatea reducerii normei didactice au fost reținute dispozițiile art. 43, 44 din Legea 128/1997.

S-a făcut aplicarea dispozițiile art. 274 cod procedură civilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Inspectoratul Școlar Județean A, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și pe fond respingerea acțiunii formulate.

În expunerea de motive, a susținut că instanța de fond în mod greșit s-a pronunțat asupra excepției invocate în cauză, în sensul respingerii acesteia.

Pe fondul cauzei, a arătat că instanța nu a înțeles diferența dintre catedră și norma didactică, invocând prevederile art. 43 lit. b din Legea 128/1997 și că nediferențierea acestor noțiuni ar crea discriminare între angajații învățământului preuniversitar.

A mai învederat că reducerea normei didactice la învățători se realizează prin faptul că nu pot preda limbile străine.

O altă critică a vizat greșita obligare a pârâților să asigure reclamantelor reducerea normei de predare cu 2 ore săptămânal, fără a se proceda la reducerea drepturilor salariale pentru educatorii, învățătorii și institutorii cu o vechime de peste 25 ani, care dețin gradul I, întrucât potrivit prevederilor art. 147 alin. 1-3 din Legea nr. 128/1997, este instituția abilitată să elaboreze Norme metodologice de aplicare și metodologiile în materie.

În concluzie, a apreciat că pe fondul cauzei nu s-a înțeles și s-a interpretat în mod eronat legislația școlară în materie de normare-salarizare..

În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8,9, 304 Cod procedură civilă, art. 43 alin.1 lit. a,b,c,d, art. 44 al.2 și 45 al.1 din Legea 128/1997, nr.HG 2192/2004.

Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală, intimatele solicită respingerea recursului promovat de Inspectoratul Școlar ca netemeinic și nelegal, susținând că nu este altceva din partea pârâtei decât o rea voință în recunoașterea drepturilor ce li se cuvin.

Curtea, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform cerințelor art. 3041Cod procedură civilă și în limitele statuate de art.306 alin.2 pr.civ. constată că prezentul recurs este nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la excepția invocată, aceasta a fost în mod corect soluționată de instanța de fond.

Astfel, unitatea de învățământ are calitatea de angajator pentru personalul didactic auxiliar din unitatea de învățământ, potrivit prevederilor Legii 128/1997, și de plătitor al salariilor personalului încadrat în unitate, salariile calculându-se în cadrul unității.

Inspectoratul Școlar Județean A, are calitatea de angajator al cadrelor didactice potrivit Legii 128/1997 și are atribuții de control în ce privește modul de calcul și plata salariilor de către unitățile de învățământ și modalitatea în care se aplică dispozițiile

Faptul că prin art. 167 din Legea 84/1995, modificată prin Legea 354/2004 și HG2192/2005 se arată că unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetul local ale unităților administrativ - teritoriale de stat și din alte surse potrivit legii, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a instituției recurente, calitatea dată de statutul de angajator al acesteia, în acord cu prevederile art. 3 din Legea 168/1999, care definește expres părțile unui conflict de muncă, acestea fiind salariatul și angajatorul.

Pe fondul cauzei, se critică nerealizarea unei distincții între noțiunea de catedră și norma didactică, doar prin prisma dispozițiilor art. 43 lit. b din Legea 128/1997.

Recurentul nu face însă nici o referire la dispozițiile art. 42 care explică în ce constă activitatea personalului didactic de predare, care pe lângă activitățile didactice de predare - învățare cuprind și activități de instruire practică, de evaluare, conform planului de învățământ, de pregătire metodico - științifică și de educație, complementare procesului de învățământ.

Toate aceste activități sunt menționate în fișa postului fiecărui cadru didactic și sunt specifice postului, specializării și aptitudinilor persoanei care ocupă postul didactic respectiv.

Nefondată este și critica vizând admiterea cererii referitoare la reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului.

Acest drept își are sediul materiei în art. 45 din Legea 128/1997, potrivit căruia" personalul didactic de predare și de instruire practică cu o vechime de învățământ de peste 25 de ani și gradul I, beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului". În cadrul acestui text nu se face distincția susținută de recurent între cadrele didactice, așa încât o formulare la modul general fără distingere în lege conduce la generalizarea aplicării ei în speță tuturor cadrelor didactice, inclusiv învățătorilor, institutorilor și educatorilor, potrivit principiului de dreptubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Față de cele expuse anterior, Curtea va respinge recursul formulat în cauză ca nefondat în conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedură civilă, raportat la art. 81 din Legea 168/1999.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, recurentul fiind căzut în pretenții, va fi obligat să plătească intimatelor cheltuielile de judecată făcute cu acest proces, constând în onorariul avocațial, conform chitanței depuse la

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A împotriva sentinței civile nr. 534/9.05.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

Obligă recurentul să plătească intimaților - și suma de 300 RON, cheltuieli de judecată

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22 2008.

PREȘEDINTE: Ana Doriani

- -

JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica

- -

JUDECĂTOR 3: Adriana Petrașcu Elena Truță

- -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored. 23 2008

Jud. fond.,

Președinte:Ana Doriani
Judecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Adriana Petrașcu Elena Truță

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 802/2008. Curtea de Apel Alba Iulia