Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 133/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 133/2008-
Ședința publică din 04.09.2008
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia
JUDECĂTOR 2: Trif Doina
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta intimată STAȚIUNEA DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU B O, cu sediul în O,s tr. -, nr. 1, județul B, în contradictoriu cu intimata contestatoare cu domiciliul în O, str. - -, nr. 18, județul B, împotriva sentinței civile nr. 693/C din 24 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care s-a admis cererea având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta intimate contestatoare, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 13 din 15.02,2008, eliberată de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare a părților este completă.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul apel este scutit de la plata taxei de timbru, precum și faptul că, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 19.08.2008, răspunsul Comisiei Locale O de Aplicare a Legii nr. 18/1991 la adresa emisă de instanță, după care:
Reprezentanta intimatei contestatoare apreciază că, potrivit prevederilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, se impune a se face dovada faptului că terenul în litigiu este domeniu public, respectiv, dovada situației juridice a acestuia.
Instanța, în urma deliberării, respinge cererea formulată de reprezentanta apelantei intimate, considerând-o inutilă.
Reprezentanta intimatei contestatoare arată că intimata contestatoare nu avut cunoștință că terenul este domeniu public cu toate că, i s-au eliberat două titluri de proprietate, nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta intimatei contestatoare solicită respingerea apelului conform întâmpinării, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 693/C din 24 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a admis cererea formulată de contestatoarea domiciliată în O,-, județul B în contradictoriu cu intimata cu sediul în O, str. - nr.1, județul B și în consecință:
S-a dispus anularea deciziei nr.220/22 mai 2007 emisă de intimată și obligă intimata la emiterea unei dispoziții de restituire în natură pentru întreg imobilul situat în O,--11, județul B, înscris în CF 3516, Nr. top. 6422 în natură casă cu teren aferent.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin decizia nr. 220 emisă la data de 22 mai 2007 de B s-a respins cererea contestatoarei pentru restituirea în natură a imobilului reprezentând în natură teren înscris în CF 3516 cu nr. top. 6422, pe motivul că acest teren este proprietatea Statului Român și face parte din domeniul public în baza prevederilor pct.5 art.1 din Anexa la Legea 213/1998.
Analizând această decizie instanța a reținut că acest act are natura juridică a unei veritabile dispoziții emisă în temeiul Legii 10/2001, fiind așadar aplicabile căile de atac prevăzute de acest act normativ.
Această dispoziție a fost emisă în urma pronunțării deciziei civile nr.218/C/2007 a Tribunalului Bihor, prin care intimata a fost obligată să emită o dispoziție de restituire în natură în favoarea contestatoarei a imobilului înscris în CF 3516 nr.top. 6422 reprezentând casă și teren situat în O,--11.
Noua decizie ce face obiectul prezentului litigiu nu respectă însă în totalitate dispozitivul hotărârii irevocabile amintită mai sus, respingându-se cererea contestatoarei pentru restituirea în natură a terenului.
Motivele invocate de intimată cum că terenul ar fi proprietate publică nu pot fi reținute de instanță, întrucât în caz contrar s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat de care se bucură sentința civilă nr.218/C/2007 a Tribunalului Bihor. Odată ce s-a stabilit în mod irevocabil că acest teren poate fi restituit în natură în temeiul art.9 din Legea 10/2001 s-a născut cu privire la acest aspect o prezumție de veridicitate absolută, ce nu poate fi răsturnată printr-o probă contrară.
În consecință, pentru ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța văzând și dispozițiile art.9 din Legea 10/2001 a admis cererea astfel cum aceasta a fost formulată.
S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel B O, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii formulate de contestatoare.
În motivarea apelului, sunt invocate următoarele:
- apelanta nu poate dispune asupra dreptului de proprietate asupra terenului deoarece nu îl are în proprietate, întreaga suprafață de teren administrată de ea fiind proprietate de stat, apelanta făcând trimitere la art. 1 pct. 5 teza a 2-a din anexa - listă la Legea nr. 213/1998;
- în litigiile prevăzute la alineatul 4, potrivit pct. 5 al aceluiași articol, prevede că statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor;
- nefiind proprietară asupra terenului, apelanta nu are calitate procesuală pasivă;
- intimata a primit de la Comisia Locală pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 teren inclusiv pentru suprafața de teren aferentă casei în discuție.
Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului, cu motivarea că, în mod corect s-a arătat în cuprinsul considerentelor că motivele invocate în sensul că terenul ar fi proprietate publică nu pot fi reținute deoarece s-ar aduce atingere puterii lucrului judecat de care se bucură sentința civilă nr. 218/C/2007 Tribunalului Bihor prin care s-a stabilit în mod irevocabil că terenul poate fi restituit în natură în temeiul art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Examinând sentința prin prisma motivelor de apel, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
Calitatea procesuală pasivă a pârâtei O - apelanta din cauză - este de netăgăduit în condițiile în care aceasta, în calitate de unitate deținătoare a imobilului din litigiu, a fost obligată în cadrul litigiului anterior, soluționat prin sentința civilă nr. 218/C/2007 Tribunalului Bihor, să emită dispoziția de restituire în natură în favoarea reclamantei a imobilului înscris în CF nr. 3516 cu nr. topografic 6422 reprezentând casă și teren, situat în O,- - 11.
Deși în conformitate cu dispozițiile hotărârii judecătorești mai sus arătate, pârâtei i-a revenit obligația emiterii dispoziției de restituire în natură atât a construcției cât și terenului, obligația ce-i incumba acesteia a fost adusă la îndeplinire parțial, astfel în ceea ce privește terenul, pârâta a refuzat predarea pe considerentul că terenul este proprietatea Statului Român, face parte din domeniul public al statului, iar reclamanta ar fi primit teren în compensare în baza Legii nr. 18/1991.
În condițiile în care, în cadrul litigiului anterior, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că terenul din litigiu este de a se restitui în natură în temeiul dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, apărările pe care le formulează acum apelanta pârâtă cu privire la același teren, nu pot fi primite, mai mult, aceasta avea posibilitatea a le formula în cadrul litigiului anterior când s-a analizat dacă terenul este sau nu susceptibil de a fi restituit în natură, mai ales că titlul de proprietate prin care se susține că reclamantei i s-ar fi atribuit teren în compensare ființa la data desfășurării respectivului proces, soluționat prin sentința civilă nr. 218/C/2007. De altfel, din actele existente la dosar nu rezultă că apelanta pârâtă ar fi uzat de căile de atac puse la îndemână de Codul d e procedură civilă, în cadrul cărora de asemenea putea să-și facă apărările pe care acum le formulează, astfel că, prin neatacarea sentinței civile mai sus indicate, a achiesat întrutotul la dispozițiile acesteia, inclusiv la dispoziția privitoare la teren. Dată fiind puterea de lucru judecat de care se bucură sentința civilă nr. 218/C/2007 efectul său rezidă inclusiv în obligativitatea care impune ca părțile să se supună dispozițiilor hotărârii, în condițiile statornicite de dispozițiile art. 1200 pct. 4 din Codul civil, astfel că prin emiterea unui nou act de refuz privind predarea terenului, pârâta apelantă a înfrânt dispozițiile legale mai sus enunțate, pe cale de consecință soluția primei instanțe, de anulare a actului respectiv, este legală.
Față de considerentele ce preced, instanța în baza dispozițiilor art. 296 din Codul d e procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul, sentința apelată urmând a fi păstrată în totul, constatându-se totodată că intimata nu a solicitat a se face aplicarea prevederilor art. 274 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat apelul civil declarat de apelanta intimată STAȚIUNEA DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU B O, cu sediul în O,s tr. -, nr. 1, județul B, în contradictoriu cu intimata contestatoare cu domiciliul în O, str. - -, nr. 18, județul B, împotriva sentinței civile nr. 693/C din 24 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 04.09.2008.
Președinte Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat decizie în concept - judecător - - - - 15.09.2008
- judecător fond -
- dact. gref. - - - - 4 ex.
- emis 2 comunicări - 15.09.2008 -
Președinte:Moșincat EugeniaJudecători:Moșincat Eugenia, Trif Doina