Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 136/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția civilă mixtă-
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 136/A/2008
Ședința publică din 11 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța judecător
JUDECĂTOR 2: Trif Doina
Grefier: - -
Pe rol este pentru azi soluționarea apelurilor civile introduse de petenții, - - domiciliați S M-.3 în contradictoriu cu intimații: Primarul Orașului, Primăria Orașului, Ministerul Economiei și Finanțelor B- sector 5, SME. Romană nr. 3-5 Județul SMî mpotriva sentințelor civile nr. 643/D din 21 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr- și respectiv nr. 855 din 17 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă apelanții reclamanți și reprezentanta lor avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 110 din 23 octombrie 2007 emisă de Baroul Satu Mare - Cabinet individual, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.-
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței, că apelul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că intimata Primăria nu a răspuns la adresa emisă de instanță, după care:
Reprezentanta apelanților petenți, arată că nu mai insistă în revenirea cu adresă la Primăria, întrucât aceasta nu va răspunde la nici una din adresele emise cu privire la imobilul din litigiu arătând că la dosar sunt suficiente probe administrate.
Nefiind alte probe sau excepții de invocat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul în fond asupra apelurilor formulate în ambele dosare respectiv nr- și dosarul conexat la acesta, înregistrat sub nr-, reprezentantei apelanților reclamanți.
Reprezentanta apelanților reclamanți susține apelurile astfel cum au fost formulate și motivate în scris, solicită admiterea lor, obligarea intimatului Primarul la emiterea dispoziției de restituite în natură ori de acordare de despăgubiri privind imobilul din litigiu situat în - întabulat în 3177 sub nr. top. 344 căruia în natură îi corespunde casă de locuit cu anexe gospodărești și teren aferent în suprafață de 374. potrivit motivelor de recurs depuse la dosar. În esență a arătat că imobilul din litigiu nu a făcut obiectul vreunui contract de vânzare cumpărare legal în temeiul Legii 112/1995, astfel încât respingerea capătului de cerere privind restituirea acestuia în natură a fost nelegală și netemeinică, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat înscris pe împuternicirea avocațială.
Curtea de Apel
deliberând:
Asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 855/D din 17 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr- a fost respinsă excepția de necompetență materială invocată din oficiu
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții și -, cu domiciliu procedural ales în S M,-,.3, Jud.S M, la Cabinetul d-nei av., în contradictoriu cu pârâții Statul Romîn reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B prin a Județului S M, Primarul orașului ca reprezentant al Unității Administrativ Teritoriale Orașul și în consecință:
În baza art.2 lit.i din Legea 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005, s-a constatat preluarea fără titlu valabil de către Statul Român, în baza Decretului 223/1974 a imobilului cuprins în Decizia de preluare nr.517/1989, emisă de fostul Consiliul Popular al Județului S M- Biroul Permanent al Consiliului Executiv, căreia în natură îi corespunde casă, dependințe și teren în suprafață de 374 mp.identificat în CF nr.3177 de sub nr.top.344, proprietatea reclamanților.
În baza art.2 alin.2 din Legea 10/2001 republicată și cu modificările ulterioare, s-a constatat că reclamanții își păstrează calitatea de proprietari avută la data preluării, pe care însă o vor exercita după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire.
A fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului, cu datele de identificare arătate anterior, fiind înstrăinat chiriașilor - neîmprocesuați în prezenta cauză.
A fost respinsă acțiunea față de Primăria orașului, neavând capacitate procesuală de folosință, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul de ordin I, prin reprezentant, fără cheltuieli de judecată, nefiind arătate și dovedite.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut cu privire la fondul cauzei că, actul normativ în temeiul căruia Statul Român a preluat imobilul ce constituia proprietatea tabulară a reclamanților înscris în CF 3177, nr.top.344, căruia în natură îi corespunde casă și dependințe cu teren aferent în suprafață de 374 mp.(conform înscrierilor din CF), l-a constituit Decretul nr.223/1974 care în art.1 prevedea că: "în Republica România construcțiile și terenurile pot fi deținute în proprietate de către persoanele fizice numai dacă au domiciliul în țară".
O asemenea concepție era neconstituțională față de disp.art.36 al.1 din Constituția României (1965) conform căruia "dreptul de proprietate personală este ocrotit de lege, obiect al acestui drept putându-l constitui printre altele și casa de locuit, gospodăria de pe lângă ea și terenul pe care ele se află", iar art.17 alin.1 statua că: " cetățenii - fără deosebire de naționalitate, sex sau religie sunt egali în drepturi în toate domeniile vieții economice, politice, juridice, sociale și culturale".
Condiționarea dreptului de proprietate de existența domiciliului în țară, contravenea în mod flagrant cu art.13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care prevedea că " orice persoană are dreptul de circula în mod liber și de a-și alege reședința în interiorul unui stat" și că " orice persoană are dreptul de a părăsi orice țară, inclusiv a sa și de a reveni în țara sa", dar inclusiv dispozițiilor art.480 civ.care definește proprietatea ca fiind dreptul unui persoane de a se folosi de un bun, de a-i culege fructele și de a dispune de el. În garantarea dreptului de proprietate art.481 civ.stabilea că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire sintagmă pe care o regăsim și la art.12 din Constituția României din 1965.
De altfel, este de notorietate faptul că prin dispozițiile de preluare a imobilelor ce au făcut obiectul acestui act normativ nu s-a urmărit satisfacerea unor cauze de utilitate publică ci dimpotrivă reprezenta o sancționare drastică a cetățenilor români care fie obțineau aprobarea de plecare definitivă din țară și erau obligați să înstrăineze locuința către stat și să încaseze prețul sub forma unor despăgubiri, fie plecau fraudulos din țară ori nu se înapoiau la termenul stabilit.
Dacă construcțiile puteau fi preluate cu plată sau fără plată după distincțiile de reper cuprinse la art.2 alin.1 și 2 din actul normativ evocat, terenurile treceau fără nici o plată în proprietatea Statului indiferent de situațiile în care se afla persoana, având ca temei art.13 din Legea 59/1974, conform căruia "terenurile de orice fel aparținând persoanelor care având domiciliul în, părăsesc definitiv țara, trec fără plată în proprietatea Statului".
De altfel, nici în privința acordării unor despăgubiri Statul nu poate justifica preluarea cu titlu valabil întrucât evaluarea construcțiilor se efectua după normele stabilite de Decretul nr.467/1979 și indiferent de valoarea de circulație, conform pct.8 din Anexa nr.1 la decret, plafonul maxim era de 80.000 lei, fără posibilitatea unor negocieri, înstrăinarea fiind obligatorie în condiții prestabilite și a unui consimțământ viciat sau care lipsea cu desăvârșire în celelalte ipoteze când preluarea se făcea fără plata nici unei despăgubiri.
Tot ca urmare a aplicării acestui act abuziv, se ajungea la situația când Statul realiza o partajare a bunurilor comune a soților, deși căsătoria era în ființă și în lipsa unei hotărâri judecătorești și a unor motive temeinice cum prevăd dispozițiile art.36 din Codul Familiei în vigoare și la vremea respectivă.
De aplicarea abuzivă a prevederilor acestui act normativ, au avut parte și reclamanții, Statul procedând la stabilirea unor cote părți într-o proprietate codevălmașă prin Decizia nr.517/1989 emisă de Consiliul Popular al Județului S M - Biroul Permanent al Comitetului Executiv în baza Decretului nr.223/1974, astfel pentru cota de parte din imobil proprietatea reclamantei - s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 17.500 lei ce urma a fi plătită de Administrația Financiară a Județului S M, rămasă însă neîncasată așa cum rezultă din confirmarea cuprinsă în adresa nr. 42989/1.06.2006 - fila 14 de la dosar, iar cealaltă cotă de proprietatea reclamantului a trecut în proprietatea Statului Român fără plată.
Față de argumentele prezentate, în acord și cu disp.art.6 din Legea 213/1998 prin care instanțele au fost abilitate să verifice valabilitatea titlul Statului pentru bunurile preluate în mod abuziv, apare ca evidentă nevalabilitatea titlului și ca întemeiată acțiunea reclamanților în baza art.2 lit.i din Legea 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005.
Ca o consecință a preluării proprietății reclamanților fără titlu valabil, chiar legiuitorul a prevăzut ca pentru aceste bunuri să fie păstrată calitatea de proprietari avută la data preluării, însă exercițiul dreptului de proprietate cu toate prerogativele sale se exercită în condițiile prevăzute de art.2 alin.2 din Legea 10/2001, respectiv după primirea deciziei (emisă în procedura administrativă) sau a hotărârii judecătorești de restituire ( în cazul anulării deciziei și a restituirii în natură).
Capătul de cerere din acțiunea reclamanților referitoare la restituirea în natură a imobilului, nu poate fi însă primit și apare ca neîntemeiat câtă vreme în procedura Legii 10/2001 respectiv în instanță li s-a stabilit doar dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, fiind respinsă cererea de restituire în natură, iar pe de altă parte nu poate fi ignorat dreptul de proprietate al chiriașilor cumpărători care se bucură de acest drept până la desființare. În lipsa împrocesuării acestor persoane orice atingere adusă dreptului de proprietate ar echivala cu un abuz și cu o încălcare a unui drept fundamental ce garantează exercitarea acestuia.
Rezultă așadar că, pe de o parte Statul Român a preluat abuziv și fără titlu imobilul proprietatea reclamanților pe care apoi l-a înstrăinat unor terțe persoane, iar pe de altă parte reclamanții deși își păstrează calitatea de proprietari avută la data preluării nu o pot exercita întrucât nu au făcut dovada anulării contractului de vânzare-cumpărare în condițiile prevăzute de art.45 din Legea 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 643/D din 21 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr- a fost admisă în parte acțiunea civilă înaintată de reclamanții și, ambii cu.procedural ales în mun.S M,-/3, jud.S M, împotriva pârâtului PRIMARUL ORAȘULUI, jud.S M și în consecință:
S-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr.10/2001 pentru imobilul înscris în CF nr.3177 sub nr.top.344, căruia în natură îi corespunde casă de locuit cu anexe gospodărești și teren în suprafață de 374. situate în orașul,-, jud.S M, măsuri reparatorii ce se vor stabili prin echivalent.
A fost obligat Primarul orașului să emită dispoziție motivată în sensul celor de mai sus, în soluționarea notificării emise de reclamanți sub nr.713/31.10.2001 al BEJ, rectificată și precizată sub nr.1206/23.06.2006 al av..
Au fost respinse restul capetelor de cerere ale reclamanților, vizând restituirea în natură a imobilului de mai sus.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria orașului și în consecință:
A fost respinsă acțiunea reclamanților față de pârâta Primăria orașului, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, din evidențele de carte funciară ale CF nr.3177 (fila nr.20) rezultă că imobilul în litigiu a constituit proprietatea tabulară a reclamanților (pozițiile nr.B3-5), de la care a fost preluat ulterior de către Statul Român (poziția nr.B6), în temeiul Decretului nr.223/1974, prin decizia nr.323/15.08.1989 a fostului permanent al Comitetului Executiv din cadrul Consiliului Popular al Jud.S M (filele nr.42-43).
Se mai reține de către instanță că reclamanții au emis în termenul legal prev.de art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001 republicată notificarea reglementată de această normă juridică (fila nr.3), notificare rectificată și precizată ulterior la data de 23.06.2006 (filele nr.6-7) sub aspectul suprafeței exacte a imobilului în cauză și sub aspectul modalității de acordare a măsurilor reparatorii solicitate de reclamanți în temeiul Legii nr.10/2001 pentru acest imobil.
Totodată instanța mai constată că până la data rămânerii în pronunțare asupra cererii introductive pârâtul Primarul orașului nu a soluționat niciuna dintre notificările de mai sus.
Sub aspect procedural se mai reține că instanța a invocat în temeiul art.137 Cod.proc.civ. excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria orașului, raportat la procedura specială reglementată prin Legea nr.10/2001, excepție asupra căreia a rămas în pronunțare odată cu fondul cauzei, având în vedere că părțile prezente în ședința publică de la termenul din data de 15.06.2007 au declarat că nu mai au alte cereri de formulat în cauză, alte probe de administrate ori alte incidente procesuale de invocat.
Cu privire la excepția de mai sus, instanța o apreciază ca fiind întemeiată și în consecință o va admite raportat la prevederile Legii nr.10/2001 prin care entitatea abilitată să soluționeze notificările prev.de art.22 din lege este desemnată ca fiind primarul localității unde se situează imobilul, reținând totodată lipsa legitimării procesuale a primăriei aceleiași localități prin prisma reglementării generale cuprinse în Legea nr.215/2001.
Pe fondul cauzei instanța a reținut ca un prim aspect că, raportat la împrejurarea nesoluționării notificării în cauză, dreptul persoanei îndreptățite la primirea unui răspuns din partea primarului investit cu asemenea notificare se subsumează unui drept subiectiv, că procedura prealabilă privind emiterea acestei notificări dă dreptul persoanei vătămate, în cazul în care ea este temporizată, la soluționarea pe cale judecătorească a cererii sale.
În consecință, instanța s-a considerat legal investită cu soluționarea cererii și apreciază ca fiind întemeiate solicitările reclamanților cu privire la acest aspect.
Totodată, raportat la înscrierile din CF nr.3177 de sub pozițiile nr.B3-4 (fila nr.20) instanța constată că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr.10/2001, prin prisma disp.art.3 alin.1 lit.a din această lege și că imobilul în cauză are calitatea de imobil preluat în mod abuziv în înțelesul art.2 alin.1 lit.h rap.la art.1alin.1 din aceeași lege.
Referitor la modalitatea concretă de acordare a acestor despăgubiri, astfel cum a fost solicitată de către reclamanți, în speță restituirea în natură a respectivului imobil, instanța urmează a reține însă netemeinicia unei asemenea cereri, atâta vreme cât nu a fost sesizată cu o cerere corelativă de anularea a contractului de vânzare-cumpărare nr.251/10.02.1997 (filele nr.35-36), iar din înscrisurile de la dosar rezultă că, raportat la contractul menționat anterior, imobilul în litigiu nu are calitatea de imobil liber, astfel încât instanța apreciază că singura modalitatea legală concretă de acordare a măsurilor reparatorii la care sunt îndreptățiți reclamanții o reprezintă cele prin echivalent, în condițiile art.10 și urm. din Legea nr.10/2001 republicată.
Împotriva acestor sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru, au declarat apel reclamanții și - -, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în parte a sentinței în sensul doar a obligării primărului la emiterea dispoziției de restituire în natură sau acordarea de despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de apel s-a invocat că au solicitat doar obligarea Primarului la emiterea dispoziției de restituire în natură sau acordare despăgubiri, iar, cu toate acestea, s-a dispus și asupra modalității de soluționare a notificării, deși, nu a fost investită cu un astfel de capăt de cerere, nu s-a pus în discuție acest aspect pentru a fi administrate probe, încălcat fiind art. 129 alin. 6 cod pr. civilă.
Obligația de a face este expres prevăzută de Legea 10/2001, fiind o procedură jurisdicțională prealabilă, reținerea promovării unei astfel de acțiuni este starea de pasivitate a Primarului, nu au investit instanța efectiv cu soluționarea notificării, nu s-a pus în discuție acest aspect.
Era imperativă urmare a acestei proceduri ce le dădea dreptul a contesta apoi măsura luată, nu mai au în acest mod la îndemână posibilitatea susținerii cererii de restituire în natură în fața unității deținătoare și nici cea a contestării, fiind privată de o cale de atac.
În drept s-au invocat disp. art. 129 alin. 6, 282 și urm. cod pr. civilă, art. 25,26 din Legea 10/2001.
La data de 17 ianuarie 2008, s-a dispus conexarea dosarului nr- al Curții de Apel Oradea la prezentul dosar, acesta având ca obiect tot soluționarea unui apel formulat de aceiași apelanți și --, împotriva sentința civile nr. 855/17.09.2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, prin care s-a solicitat admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii în totalitate a acțiunii.
Prin motivele de apel s-a invocat că s-a omis analiza situației juridice a terenului aferent construcției, ce face obiectul notificării, respingerea cererii de restituire în natură se referă doar la construcția și anexe, Legea 10/2001, referindu-se și la terenurile aferente.
Contractul de vânzare cumpărare nr. 251/10.02.1997 s-a încheiat pentru un imobil situat în S M, cel notificat fiind însă în. Modificarea făcută în contract de SC, în 2007 este nelegală, constituie o modificare unilaterală a acestuia. Dacă s-ar admite că era o eroare materială, rectificarea ei comportă procedură nu o simplă corectare pe un singur exemplar.
Nu a fost niciodată întabulat contractul de vânzare cumpărare, pentru că, privea alt imobil decât cel ce face obiectul notificării.
În drept s-au invocat disp. Legii 10/2001.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Primarul și Primăria Orașului au solicitat respingerea apelului arătând că imobilul i-a fost închiriat lui căruia i l-a vândut prin contractul de vânzare cumpărare nr. 261/10.02.1997, nefiind vorba de un imobil situat în S M ci de cel din str - nr. 12. Faptul că în contractul de vânzare cumpărare a fost înscris județul în locul localității, este irelevant, restul datelor sunt corecte, iar ulterior eroarea a fost înlăturată cu acordul ambelor părți, astfel că, nu se poate reține că ar fi ilegal contractul.
Examinând sentințele apelate, prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu, instanța de apel constată următoarele:
Imobilul în litigiu, înscris în nr. 3177, nr. top. 344, reprezentând în natură casă și 374. teren aferent, a reprezentat dreptul de proprietate al apelanților, dobândit cu titlu de cumpărare, întabulat în 14.10.1972 - foaia nr. 3-4, drept transmis la 22.08.1989 în baza Decretului 223/1974 în favoarea Statului Român- foaia nr. 6.
Referitor la valabilitatea titlului în baza căruia imobilul a trecut în proprietatea Statului Român, instanța de fond în dosar nr- prin sentința civilă nr. 855/17.09.2007 s-a pronunțat în sensul constatării că acesta nu a fost valabil, dispoziție ce nu a fost contestată astfel că nu se va insista asupra acesteia, corect constatându-se totodată calitatea apelanților de persoane îndreptățite la aplicarea Legii 10/2001.
Conform art. 7 alin. 1 din Legea 10/2001, regula este restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de către Statul Român, dar conform art. 18 alin. 1 lit d, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, dacă, imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaș cu respectarea dispozițiilor Legii 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului.
Prin contractul de vânzare cumpărare nr. 251/10.02.1997, fila 35 dosar fond -, SC SA SMa vândut numiților - și -, în baza Legii 112/1995, imobilul situat în localitatea S M-, ulterior numele localității a fost corectată de către cumpărător indicându-se în loc de S M, constând în 3 camere, terasă, lemne, WC. Faptul că imobilul înstrăinat se afla în loc, reiese și din corectura procesului verbal de predare primire - anexa nr. 5 fila 36 dosar fond, imobil ce însă nu a fost întabulat în cartea funciară în favoarea cumpărătorilor, Statul Român având și în acest moment calitatea de proprietar tabular.
Din adresa nr. 1099/2008 emisă de Primăria Orașului, reiese faptul că în evidențele sale referitor la imobilul în litigiu figurau ca proprietari - și, dreptul acestora chiar neântabulat în cartea funciară, nefiind contestat în baza Legii 10/2001, astfel că nu se poate trece peste dispozițiile art. 18 alin. 1 lit. d din Legea 10/2001 conform cărora dacă imobilul a fost înstrăinat în baza Legii 112/1995 fără a fi anulat dreptul chiriașului conform art. 46 din Legea 10/2001, nu poate fi restituit în natură, altfel s-ar încălca dreptul de proprietate al acestora garantat atât de Constituția României cât și de Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Sigur că, prin contractul de vânzare cumpărare s-a vândut foștilor chiriași doar construcția însă, potrivit art. 21 din Legea 112/1995, odată cu dobândirea dreptului asupra construcției se dobândește de către cumpărători și dreptul de proprietate asupra terenului aferent acesteia, astfel că, nici acesta nu poate fi restituit în natură în baza Legii 10/2001 foștilor proprietari, nefiind liber în sensul legii, criticile referitoare la acest aspect fiind nefondate.
Într-adevăr, s-a făcut o corectură în contractul de vânzare cumpărare a imobilului către chiriași, referitor la localitatea în care se află amplasat dar aceasta nu reprezintă o modificare a contractului ci îndreptarea unei erori materiale evidente, faptul că această corectură nu s-a făcut pe toate exemplarele actului nu duce la nulitatea procedurii. Mai mult, cumpărătorii au avut anterior încheierii contractului un drept de închiriere asupra imobilului în litigiu conferit prin contractul de închiriere nr. 374/1990 încheiat cu Primăria în raza căruia se află imobilul.
Referitor la critica cu privire la acordarea măsurilor reparatorii, din analiza dosarului de fond se reține că apelanții au solicitat obligarea la emiterea unei dispoziții de restituire în natură a imobilului sau acordarea despăgubirilor, sentința apelată constatând cu respectarea art. 10 și urm. din Legea 10/2001 îndreptățirea la măsurile reparatorii prin echivalent, imobilul nefiind posibil conform celor expuse a fi restituit în natură.
Nu s-a acordat altceva decât s-a cerut, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție constant a stabilit că instanțele trebuie să procedeze direct ori la restituirea în natură ori la constatarea că părțile sunt îndreptățite la acordarea altor măsuri reparatorii fără a fi necesar ca anterior să oblige Primarul la emiterea unei dispoziții în acest sens. Pe de altă parte, instanțele au obligația de a tranșa litigiul dedus judecății fără însă a favoriza ivirea unui alt litigiu de contestare a deciziei ce ar urma să o emită instituția abilitată conform dispoziției instanței.
Li s-a acordat apelanților posibilitatea chiar a evaluării despăgubirilor ce li se cuvin la valoarea de piață a imobilului, prin efectuarea unei expertize de specialitate, pentru cuantificarea acestora, însă au refuzat proba astfel că în speță instanța nu a avut posibilitatea schimbării sentinței în acest sens. Apelul fiind o cale de atac devolutivă, apelanții aveau posibilitatea de a administra orice fel de probe, nefiindu-le astfel încălcate drepturile cum greșit susțin prin motivele de apel.
Față de toate considerentele expuse, în baza art. 296 cod pr. civilă, instanța de apel va respinge ca nefondate ambele apeluri urmând a păstra în întregime ambele sentințe apelate ca fiind legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile civile declarate de petenții, - - domiciliați S M-.3 în contradictoriu cu intimații: Primarul Orașului, Primăria Orașului, Ministerul Economiei și Finanțelor B- sector 5, SME. Romană nr. 3-5 Județul SMî mpotriva sentințelor civile nr. 643/D din 21 iunie 2007și nr 855 din 17 septembrie 2007 pronunțate de Tribunalul Satu Mare pe care le menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
Red.dec.
19.09.2008.
Jud fond - E--ptr. 643/
Dact IM/8 ex./19.09.2008.
6 com./23.09.2008. ,
- - domiciliați S M-.3
Primarul Orașului,
Primăria Orașului,
Ministerul Economiei și Finanțelor B- sector 5,
SME. Romană nr. 3-5
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina
