Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 142/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.142/2008-A
Ședința publică din 18 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia
- - - - JUDECĂTOR 3: Crupșa
- - - grefier
Pe rol soluționarea apelului civil - după casare - introdus de pârâții, ambii cu reședința în USA 6117.II 60622, cu.în S M,- și cu.procedural ales la împuternicit din B,-, sector 2-destinatar, în contradictoriu cu intimații reclamanți - și ambii domiciliați în SUA 3937 N -- 60618 și cu.ales în S M,-. 19, județul S M și intimata pârâtă SC SA S M, cu sediul în S M,- împotriva sentinței civile nr. 167/D din 31 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă pentru apelanții pârâți -personal și -lipsă, împuternicitul lor, pentru intimații reclamanți - și - ambii lipsă, reprezentanta lor, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 39 din 3 iunie 2008 emisă de Baroul Satu Mare - Cabinet individual, lipsă fiind intimata pârâtă SC SA S
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că apelul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că, împuternicitul apelanților a comunicat prin fax o cerere prin care a solicitat luarea cauzei după ora 11,oo, după care:
La întrebarea instanței, -personal învederează că este împuternicit de către apelanții pârâți să-i reprezinte în instanțele civile române, precizează totodată că are studii juridice.
Reprezentanta intimaților reclamanți consideră că împuternicitul nu poate să pună concluzii pe apel, nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra apelului.
Împuternicitul apelanților pârâți susține apelul și solicită admiterea lui, luându-se în considerare hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, fără cheltuieli de judecată.
Apelanta pârâtă -personal susține apelul și solicită admiterea lui, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată. În esență, solicită a se constata că intimații au fost despăgubiți, iar Statul Român era proprietarul imobilului în litigiu la momentul vânzării acestuia către ei, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, adică a dispozițiilor Legii nr.112/1995, în baza unui contract de închiriere valabil încheiat, imobilul fiind deținut de către ei încă din anul 1985. Mai mult decât atât apreciază că, chestiunea a fost tranșată definitiv de către Curtea de Apel Oradea prin decizia civilă nr.1339/R din 25 octombrie 1999, pentru concluziile scrise pe care le va depune după terminarea dezbaterilor.
Reprezentanta intimaților reclamanți solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată de 2000 RON, conform delegației de la dosar. În concluzie solicită a se constata că, contractul de vânzare cumpărare dintre apelanții și Statul Român a fost încheiat în frauda legii, aceștia neputând fi considerați cumpărători de bună credință, acest contract este lovit de nulitate absolută, iar instanța de fond și Curtea de Apel Oradea au pronunțat soluții legale și temeinice, astfel arată că a dovedit, că apelanții nu erau chiriași ai imobilului și cu toate acestea l-au cumpărat deși, intimatul - a formulat o cerere de restituire anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cerere de restituire care la aceea dată nu era soluționată în mod definitiv, ori, o condiție esențială pentru validitatea contractului prevăzută de Legea nr.10/2001 este buna credință a părților contractante la data perfectării actelor, însă din actele existente la dosar rezultă contrariul. Mai mult decât atât, arată că din înscrisurile existente la dosar rezultă că, apelanții nu erau chiriași în momentul cumpărării imobilului, aceștia având un apartament în O din 1989, iar apelanții sunt stabiliți în, în același stat ca și intimații din 1992; apelanții, nu numai că au cunoscut că intimații au depus cerere de restituire a imobilului, dar au și intervenit la comisie pentru a se respinge cererea de retrocedare către fostul proprietar, acestea cu toate că cunoșteau toate aceste aspecte, prin manopere viclene, folosindu-se de relațiile pe care le aveau, au dobândit acest imobil.
Apelanta pârâtă -personal, în replică, menționează că, imobilul ce face obiectul litigiului l-a primit ca urmare a demolării casei pe care a avut-
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra rejudecării apelului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 167/D din 31 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. 141/2006 a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții - și în contradictoriu cu pârâții, și SC SA S M și în consecință s-a declarat nul contractul de vânzare cumpărare încheiat între pârâți privind imobilul situat în O- și s-a dispus restabilirea situației anterioare, cu obligarea pârâților în solidar să plătească reclamanților suma de 500 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut că, reclamanții au avut calitatea de proprietari ai imobilului situat în O-. În baza Decretului 223/1974 s-a dispus prin Decizia nr. 454/1980 emisă de fostul Consiliu Popular al Județului S M, trecerea imobilului în proprietatea Statului Român. Dreptul de proprietate al Statului Român nu este înscris în. Imobilul a fost dat în administrarea directă fostei Intreprinderi de Gospodărie Comunală, fiind închiriat la data de 21.10.1985 pârâților, drepturi locative proprii având cei trei copii ai acestora precum și numita, mama pârâtei conform contractului de închiriere.
Pârâtul își stabilește ulterior domiciliul în Municipiul O- conform copie BI DS nr. -, unde beneficiază de o altă locuință. Pârâta încheie cu privire la acel imobil la data de 5.05.1995 un nou contract de închiriere în calitate de titular. Potrivit contractului de închiriere încheiat în anul 1995 doar pârâta are drepturi locative. Lada soluționării cauzei ambii pârâți au domiciliul în SUA.
În baza contractului de închiriere încheiat în anul 1995 de pârâta, se încheie contractul de vânzare cumpărare nr. 566/1996 a cărui nulitate a fost invocată. Contractul s-a încheiat la data de 26.11.1996 cu toate că fusese deja înregistrată o cerere pentru restituirea în natură a imobilului în temeiul Legii 112/1995 înregistrată sub nr. 1449/1996, cerere care nu fusese soluționată și care de altfel nu este soluționată nici în prezent, așa cum rezultă din înscrisurile existente la filele 35,39, 61, 63 dosar 543/1997 al Judecătoriei Negrești Oaș și 18,22 din dosar 3231/2005 al Tribunalului Satu Mare.
S-a mai reținut că, în baza Legii 10/2001 reclamanții au depus cerere pentru restituirea în natură a imobilului, cerere care de asemenea nu a fost soluționată, apreciind astfel că aceștia au calitate procesuală activă și interes legitim în promovarea cererii pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare și că acțiunea a fost formulată în termenul prevăzut de art. 45 alin. 5 din Legea 10/2001. Contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale, fiind lovit de nulitate absolută, astfel că în baza art. 45 din aceeași lege, instanța a admis acțiunea potrivit dispozitivului.
Deși cererea formulată de reclamanți în baza Legii 112/1995 nu a fost soluționată, pârâta SC SA S M în reprezentarea Statului Român a înstrăinat imobilul cu încălcarea art. 9 și 11 din lege. Instanța a reținut culpa vânzătoarei - pârâte SC SA SMd ar culpa cumpărătorilor - pârâți, care nu au depus o minimă diligență pentru a verifica dacă Statul Român este înscris în calitate de proprietar în și dacă nu s-a formulat o cerere de restituire cu privire la imobilul pe care intenționau să-l cumpere.
Tribunalul a mai reținut că sunt incidente disp. prev. de art. 948 pct. 4 raportat la art. 966 cod civil, vânzarea întemeindu-se pe o cauză ilicită, întrucât s-a vândut lucrul altuia în frauda proprietarului, sens în care, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 191/25.06.2002 a statuat că ignorarea sau dimpotrivă cunoașterea de către cumpărător a faptului că bunul înstrăinat nu aparține cumpărătorului, poziție subiectivă în funcție de care cumpărătorul urmează să fie calificat ca fiind de bună credință sau rea credință, își are un incontestabil reflex la nivelul cauzei. Un act de înstrăinare încheiat în condițiile în care ambele părți au fost de rea credință este considerat nul absolut, chiar anterior intrării în vigoare a Legii 10/2001, în aplicarea principiului " fraus omnia corrumpit". Omisiunea pârâților de a afla care este titlul vânzătorului ( Statul Român) reprezintă o gravă neglijență, motiv pentru care nu pot beneficia de protecția legii. Chiar dacă s-ar accepta ideea că statul ar fi devenit proprietar în baza legii, respectiv a Decretului 223/1974, acesta nu putea transmite dreptul de proprietate fără a fi înscris în totodată pentru a-l face opozabil erga omnes, iar pe de altă parte, s-a reținut că la data încheierii contractului de vânzare cumpărare pârâtul nu avea calitatea de chiriaș al imobilului.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții și solicitând admiterea apelului și reaprecierea probelor administrate și a stării de fapt, reținând buna credință să fie modificată hotărârea în întregime în sensul respingerii acțiunii ca neântemeiate, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr.193/2006-A din 20 decembrie 2006, Curtea de Apel Oradeaa respins ca nefondat apelul civil declarat de pârâții și în contradictoriu cu intimații reclamanți -, și intimata pârâtă SC SMî mpotriva sentinței civile nr. 167/D din 31 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care a menținut-o în întregime.
Au fost obligate părțile apelante să plătească părților intimate - și, suma de 1000 RON cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii, au formulat recurs pârâții și în temeiul disp.art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.8301 din 7 decembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția Civilă și de Protecție Intelectuală a admis recursul declarat de pârâții și împotriva deciziei civile nr.193 A din 20 decembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Oradea -Secția civilă mixtă, a casat decizia și a trimis cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe.
Procedând la rejudecarea apelului declarat de apelanții și, împotriva sentinței civile nr.167/D din 31 martie 2006, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, prin care s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată, instanța de apel constată următoarele:
Apelanții au dobândit calitatea de chiriași ai imobilului situat în localitatea O,-, în baza contractului de închiriere nr.972 din 21.10.1985 -filele 37-38- dosar fond și nu din anul 1995 cum greșit susțin intimații, contractul încheiat în anul 1995 fiind doar o prelungire a celui inițial.
La data de 9.10.1996, aceiași apelanți au solicitat a li se aproba cumpărarea imobilului -fila 39 dosar fond, sens în care, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.566/1996 SC SA SMs -a procedat conform Legii nr.112/1995 în acest sens, stabilindu-se un preț de 13.200.658 lei, achitat integral.
Imobilul a format dreptul de proprietate al intimaților - și, iar prin decizia nr.454/1980 emisă de Consiliul Popular al Județului SM- fila 45 dosar fond, a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr.223/1974, pentru cota intimatului nefiind acordate despăgubiri decât cea a soției -32.417,50 lei, aceștia solicitând restituirea în natură a imobilului prin notificarea nr.119/2001 a executorului judecătoresc -fila 101 dosar fond-.
Din analiza cererii de chemare în judecată, formulată de intimatul -, împotriva apelantei, dosar nr.543/1997 al Judecătoriei Negrești Oaș atașat prezentului dosar, se reține faptul că s-a solicitat anularea contractului de închiriere nr.972 din 25.05.1005 privind imobilul în litigiu. Ulterior s-a precizat acțiunea în sensul solicitării anulării și a contractului de vânzare cumpărare nr.566 din 26.10.1996 între SC SA S M și, fiind introduși în cauză atât vânzătorul cât și ambii cumpărători.
De menționat este faptul că, anterior vânzării, intimații în calitate de foști proprietari ai imobilului în litigiu au solicitat în baza Legii nr.112/1995 restituirea în natură a imobilului -fila 74 dosar nr.543/1997 al Judecătoriei Negrești O a Prin sentința civilă nr.1159 din 10.09.1998 a Judecătoriei Negrești O a ș, acțiunea prin care s-a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare a fost respinsă. Această sentință a rămas irevocabilă prin respingerea recursului conform Deciziei civile nr.1339/A/1999 a Curții de Apel Oradea, reținându-se în considerentele acesteia că s-au analizat toate condițiile de fond și formă ale contractului de vânzare-cumpărare.
Potrivit art.1201 Cod civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceiași cauză, este între același părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate, iar conform art.163 alin.1 Cod procedură civilă, nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru același obiect, aceiași parte, înaintea mai multor instanțe, excepția puterii lucrului judecat se poate ridica de părți sau judecători, chiar înaintea instanțelor de recurs -art.166 Cod procedură civilă.
Ca urmare a tuturor considerentelor expuse, întrucât instanțele au soluționat irevocabil prin Decizia civilă nr.1339/R/1999 a Curții de Apel Oradea cererea prin care părțile reclamante au solicitat a se constata nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, ambele litigii având aceleași părți, obiect, cauză, existând astfel tripla identitate prevăzută de art.1201 Cod civil, excepția autorității de lucru judecat fiind incidentă în cauză, greșit instanța de fond reținând contrariul.
Sigur că, art.48 din Legea nr.10/2001 a prevăzut posibilitatea ca persoanele îndreptățite, vătămate într-un drept al lor, cărora până la intrarea în vigoare a acestei legi li s-au respins prin hotărâri irevocabile acțiunile având ca obiect imobile preluate abuziv, pot solicita indiferent de soluțiile pronunțate, măsuri reparatorii sau prin echivalent, în condițiile legii, însă, din acest text legal nu se poate însă admite ideea că același părți ar avea posibilitatea de-a iniția noi litigii, cu același obiect ca și cele pornite anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001.
Legiuitorul a oferit doar posibilitatea solicitării măsurilor reparatorii fără a înlătura efectele art.1201 Cod civil, o nouă analiză a modului în care s-au respectat condițiile prevăzute de Legea nr.112/1995 fiind de neacceptat.
Pe de altă parte, în inițialul litigiu s-au analizat toate condițiile de fond și formă, de respectare ale Legii nr.112/1995 ale încheierii contractului de vânzare-cumpărare, ori, a admite ideea că se poate promova în baza unei noi legi, o nouă acțiune cu același obiect, ce să analizeze aceleași aspecte, ar fi o încălcare evidentă a dreptului cumpărătorului protejat nu doar de art.1201 cod civil ci și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Conform considerentelor cauzei Raicu c/a României, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, apelanții de față, urmare a hotărârii irevocabile -Decizia civilă nr.1339/1999-R a Curții de Apel Oradea, au un bun în sensul Protocolului nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, fiindu-le recunoscută valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, referitor la bunul în litigiu, instanțele apreciind că aceștia au fost de bună credință la data încheierii actului.
Așadar, readucerea în discuție a aceleiași cauze, nu reprezintă decât o încălcare evidentă a acestor dispoziții și principii legale internaționale. Este evident faptul că instanța de fond în mod greșit -vis a vis de altfel și practicii anterioare eronate a Curții de Apel în ceea ce privește acest gen de litigii, a concluzionat că nu ar opera excepția autorității de lucru judecat, criticile fiind fondate.
Aspectele celelalte, invocate prin motivele de apel precum și prin întâmpinare de către intimații reclamanți, nu se mai impun a fi analizate astfel că, văzând incidența dispozițiilor art.296, 163, 166 Cod procedură civilă, art.1201 Cod civil, instanța de apel va admite ca fondat apelul, va schimba în întregime sentința apelată, va admite excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâții și și în consecință va respinge acțiunea formulată de reclamanții - și.
Nu s-au solicitat de către apelanți cheltuieli de judecată, astfel că nu vor fi acordate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat apelul civil declarat de apelanții și ambii cu reședința în USA 6117.II 60622, cu.în S M,- și cu.procedural ales la împuternicit din B,-, sector 2, în contradictoriu cu intimații reclamanți - și ambii domiciliați în SUA 3937 N -- 60618 și cu.ales în S M,-. 19, județul S M și intimata pârâtă SC SA S M, cu sediul în S M,- împotriva sentinței civile nr. 167/D din 31 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o schimbă în întregime, în sensul că:
ADMITE excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâții și și în consecință:
RESPINGE acțiunea formulată de reclamanții - și ambii domiciliați în SUA 3937 N -- 60618 și cu.ales în S M,-. 19, județul SMî mpotriva pârâților și ambii cu reședința în USA 6117.II 60622, cu.în S M,- și cu.procedural ales la împuternicit din B,-, sector 2 și SC SA S M,-, județul S
Fără cheltuieli de judecată în apel.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi 18 septembrie 2008.
Președinte, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:22.09.2008
Jud.fond
Dact.
Data:29.09.2008
9 ex.
7 com.- din S M,-,jud.S
- -idem.
- și cu.procedural ales la împuternicit
din B,-, sector 2.
- -idem.
- - din S M,str.- -, nr.3,.19,jud.S
- -idem.
- SC SA S M, cu sediul în S M, strada - -,
nr. 13, jud.S
data:
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Moșincat Eugenia, Crupșa
