Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 142/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.142/

Ședința publică din 23 Iunie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Georgiana Nanu

JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul civil declarat de reclamantul, domiciliat în comuna Rucăr, județul A, împotriva sentinței civile nr.43 din 26 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții STATUL ROMÂN-PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE A, cu sediul în Curtea de A,--84, județul și B, cu sediul în B,-, sector 2.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat, pentru apelantul-reclamant lipsă, în baza contractului de asistență judiciară nr.- din 29.04.2008, emis de Uniunea Națională a Barourilor din România-Baroul B-Cabinet individual, lipsind intimații-pârâți Statul Român-prin Ministerul Finanțelor Publice, "" Curtea de A și ""

Procedura este legal îndeplinită.

Apelul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Avocat, pentru apelantul-reclamant, depune la dosar contractului de asistență judiciară nr.- din 29.04.2008, emis de Uniunea Națională a Barourilor din România-Baroul B-cabinet individual și un set de acte pentru a face dovada că decizia nr.132 din 20.03.2008 depusă de intimata a fost returnată de Fondul Proprietatea. Precizează că nu mai are cereri de formulat în cauză.

Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Avocat, pentru apelantul-reclamant, susține oral apelul așa cum a fost motivat, solicitând admiterea acestuia. Precizează că, la momentul introducerii acțiunii Fondul Proprietatea nu era valid și că față de decizia de casare se impunea identificarea imobilului, stabilirea componenței construcției și implicit stabilirea valorilor acestora.

Apreciază că în mod greșit cererea a fost soluționată pe excepție, întrucât trebuia să se admită probele solicitate și să se soluționeze pe fond, în sensul să se identifice construcția și să se evalueze terenul.

Solicită admiterea apelului, respingerea excepției de prematuritate, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea pe fond a cauzei.

CURTEA,

Asupra apelului civil de față:

Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată la data de 10.04.2007 pe rolul Tribunalului Argeș, precizată și modificată, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții B, - Sucursala Curtea de A și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească valoarea echivalentului bănesc ce urmează a fi primit de la Fondul Proprietatea pentru imobilele expropriate în baza Decretului nr.299/25.09.1985, respectiv teren în suprafață de 6.700, construcțiile în prezent demolate și împrejmuiri de 300.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, prin decizia civilă nr.6216/23.06.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a casat în totalitate decizia civilă nr.410/05.09.2005 a Tribunalului Argeș, stabilindu-se că se supune evaluării întregul imobil expropriat, adică terenul în suprafață de 6.700. casa în suprafață de 79,60. și împrejmuirea de 300, iar evaluarea se va face la momentul soluționării efective a notificării, respectiv la 23.06.2006.

A mai arătat reclamantul că scopul acțiunii și interesul imediat este acela de a stabili identitatea imobilului, de a stabili și identifica toate construcțiile existente la momentul demolării, lucru ce nu poate fi realizat decât printr-o hotărâre judecătorească de constatare a bunului și a dreptului evaluat în vederea reparației. Decizia nr.6216/23 iunie 2006 Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit doar la modul general imobilul teren și construcții, fără a stabili individualitatea și compunerea construcțiilor, aspect necesar stabilirii remunerației, iar în ceea ce privește valoarea terenului, a înlăturat-o din dispozitivul sentinței, revenind instanței de evaluare sarcina stabilirii identității și compunerii construcțiilor, precum și stabilirea valorii despăgubirilor. Momentul rezolvării notificării a devenit 23.06.2006, astfel că valoarea stabilită la data de 04 mai 2005 nu corespundea legii.

Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.43 din 26 februarie 2008, a espins ca prematur formulată acțiunea reclamantului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, rin p. decizia civilă nr.6116/23 iunie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr-, a fost admis recursul declarat de reclamantul, casată sentința civilă nr.410/A din 05 septembrie 2005, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, precum și sentința civilă nr.53/04.05.2005 a Tribunalului Argeș și, pe fond, a fost admisă în parte acțiunea, constatându-se că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul alcătuit din 6.700. teren și construcții în suprafață de 79,60 și 300 ml împrejmuiri, situate în comuna Rucăr, pct., județul

Prin prezenta cerere reclamantul a solicitat să se stabilească valoarea echivalentului bănesc ce urmează a fi primit de la Fondul Proprietatea.

Potrivit prevederilor art.13 alin.1 lit.a) din Cap.III, Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor, stabilirea cuantumului final al despăgubirilor se face de Comisia Centrală constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru care are ca principală atribuție emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire.

În speță, reclamantului i s-a stabilit, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, îndreptățirea la măsuri reparatorii prin echivalent, or, în condițiile în care acesta nu este de acord (așa cum rezultă din acțiune) cu compensarea cu alte bunuri sau servicii de către unitatea deținătoare, despăgubirile solicitate de acesta se stabilesc în condițiile art.13 Titlul VII din Legea nr.247/2005, care consacră competența exclusivă a Comisiei Centrale în stabilirea cuantumului final al despăgubirilor.

Conform art.19 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, împotriva deciziei Comisiei Centrale se poate formula contestație în condițiile Legii nr.554/2004, ce se judecă în contradictoriu cu statul, competența de soluționare revenind, potrivit art.8 din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de apel în a cărui rază teritorială își are domiciliul reclamantul.

S-a reținut că liberul acces la justiție al persoanei îndreptățite nu este eliminat, decizia Comisiei Centrale putând fi supusă cenzurii instanței de contencios administrativ.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamantul criticând-o ca nelegală și netemeinică, astfel:

Instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea art.11 și 20 din Constituție și a art.6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin aceea că a respins acțiunea ca prematur formulată. Prin acțiunea introductivă reclamantul a arătat că Legea nr.247/2005 nu-i este aplicabilă, fiind apărută după soluționarea notificării sale, astfel încât judecătorul s-a bazat pe o lege care nu-i putea fi aplicată la soluționarea excepției de prematuritate.

Judecătorul de fond a încălcat și art.11 alin.4 din Legea nr.10/2001 ce stabilește principiul obținerii echivalentului bănesc pentru întreg imobilul, precum și a alin.5 conform căruia valoarea construcțiilor expropriate și demolate se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării în baza standardelor internaționale de evaluare și în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului.

Din temeiul juridic de mai sus, rezultă scopul acțiunii și interesul legitim al reclamantului de a stabili și identifica imobilul, componența construcțiilor și implicit valoarea lor în vederea emiterii titlurilor de plată.

Prin admiterea excepției prematurității, instanța de fond a făcut trimitere la un tribunal administrativ cu toate că reclamantul are dreptul la acces la justiție în baza unor legi imperativ superioare, internaționale, cu prioritate față de Legea nr.247/2005, expunându-l pe acesta la soluționarea cauzei cu depășirea termenului rezonabil.

Intimatele și Sucursala Curtea de A au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În esență, intimatele au susținut că instanța de fond nu a avut competența teritorială de a soluționa cauza întrucât unitatea deținătoare își are sediul în B, în subsidiar considerând că prin soluționarea pe excepție a acțiunii, instanța a dat o soluție legală și temeinică, în conformitate cu art.13 alin.1 lit.a din Capitolul III, Titlul VII al Legii nr.247/2005.

În susținerea apelului, apelantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 129-166), iar intimatele au depus la dosar decizia nr.132/20.03.2008 prin care s-au conformat celor dispuse prin decizia nr.6116/23 iunie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr- (fila 123).

Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că apelul este nefondat, urmând a fi respins.

Astfel, în ceea ce privește prima critică, se va reține că, prima instanță de fond, competentă din punct de vedere teritorial, potrivit art. 5 raportat la art. 9 din Codul d e procedură civilă, a dat o soluționare legală și temeinică acțiunii formulate de apelant, respectând totodată dreptul acestuia la un proces echitabil, în accepțiunea art. 6 din Convenția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care potrivit Legii fundamentale a României( art. 11 și 20 din Constituție) face parte din dreptul intern, cu prioritate de aplicare față de eventuale dispoziții interne contrare.

Principiul susmenționat este reiterat și în HG nr.250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, potrivit căreia persoanele și entitățile implicate în executarea legii vor avea în vedere respectarea reglementărilor referitoare la proprietate, cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în protocoalele adiționale la această convenție, ratificate de România prin Legea nr. 30/1994, cu modificările ulterioare, precum și soluțiile jurisprudențiale ale Curții Europene ale Drepturilor Omului.

În acest sens, în procesul de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv reclamantului-apelant, prin decizia nr.6216/23 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, i-a fost admis recursul declarat, casată sentința civilă nr.410/A din 05 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, precum și sentința civilă nr.53/04.05.2005 a Tribunalului Argeș și, pe fond, i-a fost admisă în parte acțiunea, constatându-se că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul alcătuit din 6.700. teren și construcții în suprafață de 79,60 și 300 ml împrejmuiri, situate în comuna Rucăr, pct., județul (3 dosar fond).

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de recurs a statuat, în mod irevocabil, că măsura dispusă de instanța de fond în sensul obligării la plata unei sume de bani încalcă dispozițiile Legii nr.10/2001.

Aceasta, întrucât art.11 alin.4 statuează că în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil. Conform alin.8, în situațiile prevăzute la alin. 2,3 și 4 măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționare notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Prin urmare, modalitatea de reparare a prejudiciului creat reclamantului prin preluarea abuzivă a imobilelor susmenționate, a fost stabilită deja, iar pârâta s-a conformat hotărârii instanței prin emiterea Deciziei nr.132/20.03.2008( 132 dosar apel) rămânând de cuantificat doar dreptul recunoscut, în conformitate cu legea aplicabilă la data soluționării notificării(prin raportare inclusiv la perioada de timp în care a avut loc judecarea în instanță a contestației formulate de apelant), respectiv Legea 10/2001 republicată în temeiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările ulterioare.

În acest sens, în mod corect a reținut instanța de fond că, prevederile art.13 alin.1 lit.a din Capitolul III, Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor, dau stabilirea cuantumului final al despăgubirilor în competența Comisiei Centrale constituite în subordinea Cancelariei Primului Ministru, care are ca principală atribuție emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire.

În speță, reclamantului i s-a stabilit, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, îndreptățirea la măsuri reparatorii prin echivalent, or, în condițiile în care acesta nu este de acord cu compensarea cu alte bunuri sau servicii de către unitatea deținătoare, despăgubirile solicitate de acesta se stabilesc în conformitate cu art.13 Titlul VII din Legea nr.247/2005, care consacră competența exclusivă a Comisiei Centrale în stabilirea cuantumului final al despăgubirilor.

Mai mult, potrivit art 19 și 20 ale Titlului VII din Legea nr.247/2005, eciziile adoptate de către Comisia Centrală pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, competența de soluționare revenind Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul, astfel încât, nu se poate reține nici critica privind trimiterea la un tribunal administrativ, cu excluderea instanțelor naționale, iar prematuritatea acțiunii reclamantului apelant este evidentă.

În sfârșit, Comisiei Centrale îi va reveni atribuția de a emite, pe baza documentației referitoare la situația juridică a imobilelor( care evident va avea în vedere identificarea imobilului și componența construcțiilor) și a raportului de evaluare, decizia reprezentând titlul de despăgubire, fie de a retrimite dosarul spre reevaluare.

Prin urmare, față de cele reținute mai sus, sentința civilă nr. 43 din 26 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr- va fi apreciată ca legală și temeinică, iar în baza art.296 Cod procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul împotriva acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna Rucăr, județul A, împotriva sentinței civile nr.43 din 26 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții STATUL ROMÂN - prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE A, cu sediul în Curtea de A,--84, județul și B, cu sediul în B,-, sector 2.

Definitivă.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

6 ex./07.07.2008

Jud.fond:

Președinte:Georgiana Nanu
Judecători:Georgiana Nanu, Paula Andrada Coțovanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 142/2008. Curtea de Apel Pitesti