Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 146/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie

DOSAR NR-

DECIZIA Nr. 146

Ședința publică din data de 9 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Gherghina Niculae

JUDECĂTOR 2: Violeta Stanciu

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de intimata în contestație Primăria com. - prin primar, cu sediul în com. jud.P, împotriva sentinței civile nr.543 din 4 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu contestatoarea Academia Română, cu sediul în B, Calea nr.125, sector 1.

Apel scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelanta-intimată în contestație Primăria com. - prin primar, reprezentată de consilier juridic, lipsind intimata-contestatoare Academia Română

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin motivele invocate, apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar prin întâmpinarea depusă, intimata-contestatoare Academia Română B, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea comunică reprezentantei apelantei-intimate, un exemplar al întâmpinării depusă de intimată.

Consilier juridic pentru apelanta-intimată, arată că nu mai are alte cereri, iar Curtea ia act de această declarație, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.

Consilier juridic pentru apelanta-intimată susține motivele depuse în scris la dosar, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate în sensul ca restituirea suprafeței de teren să se facă potrivit variantei a-II-a din raportul de expertiză.

Fără cheltuieli de judecată.

Curtea:

Deliberand asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr- contestatoarea Academia în contradictoriu cu intimata Primăria com., prin Primar, a formulat contestație împotriva dispoziției de restituire în natură nr. 224/21.02.2008 emisă de Primarul Com., solicitând restituirea în natură a terenului de 1 ha. pe vechiul amplasament, teren ce are deschidere pe toata lungimea sa la DJ 101A.

-2-

În motivarea contestației, contestatoarea a invederat că potrivit testamentului din anul 1941 autentificat la Tribunalul Ilfov și acceptat de Academia Română prin Decretul regal nr. 2768/1942, a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren in suprafață de 11928 mp. și un corp de casă, imobil ce fost restituit în natură, fără a exista o delimitare a suprafeței restituită.

În dovedirea contestației, contestatoarea solicitat și instanța a încuviințat proba cu expertiză în specialitatea topografie, depunând la dosarul cauzei înscrisuri.

Intimata Primaria comunei formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucat, conform dispozițiilor art.18 și 19 din Legea nr. 215/2001 modificată, primăria nu este o entitate administrativ teritorială.

Pe fondul cauzei, intimata arătat că nu se poate reconstitui suprafața solicitată pe vechiul amplasament, întrucât anumite porțiuni din aceasta au fost atribuite în baza unor contracte de concesiune, iar contestatoarea nu a dovedit vecinătățile bunului dobâdit prin trestament.

La termenul din 14.05.2008, tribunalul pus in discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei invocată de aceasta prin întampinare, dispunand respingerea acesteia, pentru considerentele expuse în încheierea dată la acel termen.

În cauză, au fost administrate proba cu înscrisuri și proba cu expertiză în specialitatea topografie, raportul de expertiză fiind întocmit de expert.

Prin sentința civilă nr.543/04.03.2009, Tribunalul Prahovaa admis contestația formulată de contestatoarea Academia Română, în contradictoriu cu intimata Primăria com. -prin Primar, a anulat parțial dispoziția nr. 224/21.02.2008 a Primarului com. în sensul că terenul restituit în natură cu suprafața de 1 ha. este situat în intravilanul com., pe vechiul amplasament definit pe conturul 1, 3, 4, 5, 6, a, b, c, d, e, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 2, 1, conform raportului de expertiza în specialitatea topografie, întocmit de expert și schița anexa nr. 1, menținând în rest dispoziția atacată, ca fiind legală si temeinică.

S-a reținut de tribunal că prin dispoziția nr. 224/21.02.2008 emisă de Primarul com. (filele 21-22), s-a dispus restituirea în natură către contestatoarea Academia Română a unui imobil compus din teren în suprafață de 1 hectar și o clădire cu suprafața construită de 140 mp. având 7 camere și două holuri, situat în com., sat, jud.P, cu următoarele vecinatăți: la Nord- Societatea Agricolă Recolta și SC P, la Sud-DJ 101A, la - SC SA și la Vest Societatea Agricolă Recolta.

Din examinarea înscrisurilor depuse la dosar de către intimată, rezultă că la emiterea acestei dispoziții nu fost avut în vedere un plan de situație sau o schiță anexă a imobilului supus restituirii, ceea ce, în mod evident, este de natură să prejudicieze persoana îndreptățită la măsuri reparatorii prin imposibilitatea stabilirii cu exactitate limitelor/amplasamentului bunului retrocedat.

Singurul aspect în litigiu între părți constă în amplasamentul terenului cu suprafața de un hectar, pentru care s-a dispus restituirea în natură, contestatoarea

.//.

-3-

solicitând atribuirea terenului în limitele vechi ale proprietății, definite de expertul în specialitatea topografie pe aliniamentul 1, 3, 4, 5, 6, a, b, c, d, e, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 2, 1, conform raportului întocmit și schiței anexă nr.1 (filele 55-57).

În schimb, intimata a solicitat atribuirea terenului delimitat pe conturul 1,3,4,5,6,7,8,9,a,b,c,d,f,e,h,g,i,45,46,2,1, potrivit schiței nr. 2 la raportul de expertiză indicat (fila 58), cu motivarea că deține un act de donație al aceluaiși autor G din care reiese în mod neechivoc că pe latura de vest se învecinează cu terenurile donate cetățenilor: lotul de teren propus spre restituire aparține domeniului privat al com. dar și că pe amplasamentul pretins de Academia Română se află edificate mai multe construcții ale unor persoane juridice, precum și sediul în reamenajare al primăriei.

A mai reținut tribunalul că din interpretarea literală și sistematică a art.9 și 10 din Legea 10/2001, rezultă că, spre deosebire de prevederile ce guvernează reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor care fac obiectul legilor fondului funciar, Legea nr.10/2001 instituie o singură ipoteză pentru restituirea în natură, și anume pe amplasamentul deținut inițial de persoana îndreptățită, în măsura în care este liber, în caz contrar urmând a se acorda măsuri reparatorii prin echivalent.

În cauză, așa cum rezultă din raportul de expertiză în specialitatea topografie, amplasamentul vechi al terenului în litigiu este acela indicat de contestatoare, fiind susceptibil de restituire, în condițiile în care, în parte, este afectat de construcția notată pe schița de plan cu C1 ce reprezintă fostul.

Este adevărat că pe acel teren sunt amplasate și alte construcții, printre care și aceea ce poartă indicativul C2, în legătură cu care expertul topograf a precizat că aparține unei societăți comerciale și că a fost edificată pe un teren concesionat.

Construcția C3 aparține, în coproprietate, și Consiliului Local al com. fiind amplasată pe un teren proprietate publică, urmând a deveni sediul primăriei acestei unități administrativ-teritoriale.

Construcția identificată cu simbolul C4 reprezintă o metalică, ceea ce determină incidența prevederilor art.9 alin.4 din Legea nr.10/2001 republicată.

Ca observație generală, trebuie menționat că intimata nu a probat în vreun fel că respectivele construcții au fost edificate cu autorizație de construire, fără a depune vreun înscris sau alt mijloc de probă susceptibil să ateste titlul cu care constructorul lor a deținut terenul pe care sunt amplasate.

De altfel, chiar și în ipoteza în care s-ar fi probat existența contractelor de concesiune invocate prin întâmpinare, tot nu ar fi putut reprezenta un impediment la restituirea în natură, în condițiile în care, potrivit art. 14 acă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau asociere în participațiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii.

În altă ordine de idei, tribunalul a constatat că susținerea contestatoarei potrivit căreia Legea nr.10/2001 nu instituie vreo excepție de la restituirea în natură, în raport de apartenența bunului la domeniul privat sau public al unei unități administrativ-teritoriale, este corectă, rațiunea legiuitorului fiind aceea de a asigura o

-4-

reparație efectivă celui de la care statul a preluat, în mod abuziv, anumite bunuri.

Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Prahova, a declarat apel intimata Primăria com. prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinței, în sensul restituirii suprafeței de 1 ha. contestatoarei, conform variantei 2 din raportul de expertiză.

A arătat apelanta că în mod nelegal instanța de fond a dispus restituirea în natură conform variantei I-a, atâta timp cât pe acest teren se află edificate mai multe construcții ale unor persoane juridice și sediul în reamenajare al Primăriei com..

Apelanta a mai precizat că nu se impune restituirea conform variantei I- solicitată de contestatoare, atâta timp cât din conținutul testamentului nu reiese amplasamentul suprafeței de 1 ha.

Față de apelul formulat, intimata-contestatoare a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât apelanta nu a probat în vreun fel că respectivele construcții au fost edificate cu autorizație de construire, fără a depune vreun înscris sau alt mijloc de probă susceptibil să ateste titlul cu care constructorul lor a deținut terenul.

A mai precizat intimata-contestatoare că este de esența Legii 10/2001 ca unitățile administrativ-teritoriale, ca entități deținătoare, să restituite în natură terenuri, legea reparatorie nefăcând disticție cu privire la regimul juridic al imobilelor preluate abuziv și nici nu instituie vreo excepție de la restituirea în natură pe motiv că acestea sunt proprietate publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale.

Curtea, examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în raport de actele și lucrărilor dosarului și dispozițiile legale incidente, reține următoarele:

Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, singurul aspect în litigiu între părți constă în amplasamentul terenului de 1 ha. pentru care s-a dispus restituirea în natură.

Sub acest aspect, Curtea constată că în mod greșit instanța de fond a reținut că amplasamentul vechi al terenului în litigiu este cel din varianta I-a din raportul de expertiză, întrucât această identificare a expertului s-a făcut numai pe baza afirmațiilor contestatoarei.

Or, atâta timp cât în actele de proprietate ale acesteia (testamentul autentificat sub nr.27733/14.08.1941 și sentința civilă nr.148/26.02.1944 -filele 17, 19 dosar fond) nu este identificat terenul donat Academiei Române, nefiind trecute vecinătățile, nu se poate reține ca fiind vechiul amplasament conform variantei I numai pe baza afirmațiilor contestatoarei.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor Legii 10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică.

Or, în speță, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, pe o parte din terenul solicitat a fi restituit în natură se află construcții, printre care și sediul Primăriei com.

În consecință, întrucât terenul donat Academiei Române nu a fost identificat în actele de proprietate prin indicarea vecinătăților, iar, în prezent, o parte din terenul solicitat este ocupată de construcții și amenajări de utilitate publică (sediul primăriei), Curtea constată că prin varianta a-II-a din raportul de expertiză

-5-

se respectă atât prevederile art.10 alin.2 din Legea 10/2001, precum și drepturile contestatoarei.

În acest sens, se poate observa că terenul restituit este situat în continuarea terenului pe care se află conacul, formând un tot unitar.

Față de aceste considerente, în baza art.296 Cod pr.civilă, Curtea va admite apelul va schimba în parte sentința atacată în sensul că amplasamentul pe care urmează să fie restituit în natură terenul, este cel stabilit în varianta a-II-a a raportului de expertiză, între punctele 1,3,4,5,6,7,8,9,a,b,c,d,f,e,h,g,i,45,46,2,1, urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de intimata în contestație Primăria com. - prin primar, cu sediul în com. jud.P, împotriva sentinței civile nr.543 din 4 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu contestatoarea Academia Română, cu sediul în B, Calea nr.125, sector 1 și în consecință:

Schimbă în parte sentința în sensul că amplasamentul pe care urmează să fie restituit în natură terenul, este cel stabilit în varianta a-II-a a raportului de expertiză, între punctele 1,3,4,5,6,7,8,9,a,b,c,d,f,e,h,g,i,45,46,2,1.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 octombrie 2009.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Operator de date cu caracter

personal Nr.notificare 3120

red. VS/tehnored.VM

5 ex./30.10.2009

f- Tribunalul Prahova

-

Președinte:Gherghina Niculae
Judecători:Gherghina Niculae, Violeta Stanciu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 146/2009. Curtea de Apel Ploiesti