Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 171/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 171/
Ședința publică de la 24 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
Grefier - -
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanții reclamanți FILICĂ și, ambii cu domiciliul B,-, -C,. 35, sector 2 - împotriva sentinței civile nr. 88/C din 22.01.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, PRIMARUL MUNICIPIULUI C și CONSILIUL LOCAL, toți cu sediul în C, b-dul. - nr. 51, județ C, având ca obiect -contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat - pentru apelanții reclamanți și, potrivit împuternicirii avocațiale seria -, nr. 65493/06.09.2009, și avocat - pentru intimații pârâții Municipiul C, prin Primar, Primarul Municipiului C și Consiliul Local C, potrivit delegației de substituire FN/24.06.2009 emisă de avocatul titular, depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei învederând că apelul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 51 din Legea nr.10/2001.
După referatul grefierului de ședință;
Apărătorul apelanților reclamanți, având cuvântul, depune la dosar un set de înscrisuri care face dovada demersurilor efectuate pentru a demonstra cazul de "forță majoră" care a dus la imposibilitatea edificării de către autor a construcției pe terenul în litigiu, respectiv faptul că, soțul autoarei, a fost persecutat politic, și practică judiciară. Totodată, având în vedere că, instanța de fond și-a fundamentat considerentele pe Decizia nr. 22043/1958 a fostului Comitet executiv al Sfatului Popular al Orașului C, solicită a se pune în vedere intimaților pârâții să depună la dosar această decizie.
Având cuvântul, apărătorul intimaților pârâții lasă la aprecierea instanței cu privire la proba solicită de apelanți.
Deliberând, Curtea va respinge cererea formulată de apelanții reclamanți, prin avocat, întrucât apreciază că nu este utilă cauzei depunerea acestor înscrisuri față de cele existente la dosarul cauzei și actul de preluare abuzivă de către stat a imobilului în litigiu.
Având cuvântul, pe rând, apărătorii părților,precizează că nu mai
au alte cererii de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul asupra apelului.
Instanța, în raport de susținerile apărătorilor părților în sensul că
nu mai au alte cererii prealabile sau probe de administrat, constată terminată cercetarea judecătorească, dosarul fiind în stare de judecată acordă cuvântul pentru dezbateri asupra motivelor de apel.
Având cuvântul, apărătorul apelanților reclamanțisolicită
admiterea apelului, pentru motivele expuse pe larg în scris, cu consecința modificării în tot a sentinței apelate în sensul, admiterii cererii reclamanților și restituirea în natură a terenului situat în -, lot 5, careul 22, județ C, sau acordarea unui alt teren în compensare sau echivalent bănesc, fără cheltuieli de judecată.
Arată că, hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală.
Instanța de fond în mod nelegal a reținut că existența pactului comisoriu înserat în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de autoarea reclamanților, cu Primăria Cad us la desființarea contractului și restituirea terenului în proprietatea Statului. Astfel, deși în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare se menționează că operează pactul comisoriu pentru neîndeplinirea oricăror obligații asumate de cumpărător, instanța de fond a apreciat că a intervenit pactul comisoriu de ultim grad și contractul a fost rezoluționat ca urmare a neefectuării construcțiilor. Ori, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că au intervenit condițiile de operare ale pactului comisoriu pentru nerealizarea unor construcții sau dacă au intervenit alte condiții de neîndeplinire ale contractului astfel încât să opereze pactul comisoriu. Vânzătorul uzitând de calea reglementată de Decretul nr. 111/1951 și obținând în acest sens o sentință în anul 1953 prin care terenul a trecut în proprietatea statului, se apreciază că acesta nu a înțeles să dea eficiență juridică pactului comisoriu înserat în cuprinsul contractului. Rezultă, pe cale de consecință, că atât timp cât preluarea s-a realizat în temeiul decretului nr. 111/1951, pactul comisoriu ce și-a produs eficiența prin decizia administrativă din 1958, fiind ulterioară, nu poate fi reținut ca și condiție de desființare a contractului autoarei reclamanților.
De asemenea, un alt motiv de nelegalitate îl constituie faptul că,
instanța de fond nu și-a format convingerea în raport cu lucrările dosarului și nu s-a pronunțat în raport cu situația de fapt relevată în cauză. Având în vedere că nici până în prezent Primarul Municipiului C nu a răspuns la notificarea autoarei, reclamanții s-au adresat instanței. Consideră că reclamanții sunt în drept să solicite restituirea în natură a terenului revendicat motivat de faptul că acesta a fost preluat de stat în temeiul decretului nr. 111/1951 și nu ca urmare a rezoluțiunii contractului pentru neexecutarea contractului, preluarea de către stat fiind abuzivă. Totodată, urmează a se aprecia și asupra obiecțiunilor la raportul de expertiză efectuat la instanța de fond, asupra cărora instanța nu s-a pronunțat.
Apărătorul intimaților pârâții, având cuvântul, solicită respingerea
apelului, cu obligarea apelanților la cheltuieli de judecată. Arată că, instanța de fond a reținut în mod corect că nu s-a aplicat sancțiunea pactului comisoriu de grad IV pentru contractul autoarei reclamanților. S-a mai reținut că, Decizia din 1958 nu constituie în sine actul potrivit căruia bunul a intrat în proprietatea statului. Prin această decizie creditorul și-a manifestat voința de a face efectivă sancțiunea rezoluțiunii. Nu există probe contrare pentru a demonstra neconstruirea, astfel că a operat rezoluțiunea conform clauzelor din contract. a operat de drept la momentul expirării perioadei până la care se putea construi pe teren.
Instanța rămâne în pronunțare asupra soluției în apel.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului C, solicitând obligarea acestuia la restituirea în natură a terenului în suprafață de 523,34 mp. situat în Stațiunea -, lot 5, careu 22, jud. C și în subsidiar, în situația în acre restituirea în natură nu este posibilă, la acordarea unui alt teren în compensare.
În motivarea pretențiilor formulate, reclamanții au arătat că autoarea lor a încheiat cu Primăria Municipiului C contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.8394/07.12.1935, prin care a dobândit terenul intravilan în suprafață de 523,34 mp. situat în Stațiunea -, lot 5, careu 22, jud.C, iar în anul 1953 acest teren a fost trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr.11/1951, prin sentința civilă nr.1027/06.08.1953 a Tribunalului Popular
În temeiul Legii nr.10/2001, fiica defunctei, Mabel a formulat prin executorul judecătoresc notificarea nr.1240/06.08.2001, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului sus-menționat, însă până în prezent, deși s-au făcut numeroase demersuri în acest sens, notificarea nu a fost soluționată prin dispoziție motivată.
În aceste condiții, întrucât persoana notificată nu s-a pronunțat în termenul prevăzut de art.25 alin.1 din Legea nr.10/2001, au susținut reclamanții că instanța poate dispune direct restituirea în natură, lipsa răspunsului la notificare trebuind apreciată ca un refuz de restituire.
S-a arătat că, în raport de prevederile art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, hotărârea judecătorească pronunțată în temeiul Decretului nr.111/1951, care prevedea trecerea la stat a unui bun considerat abandonat, nu constituie titlu valabil al statului, deoarece acest decret nesocotea caracterul perpetuu al dreptului de proprietate și contravenea Constituției din 1948, care recunoștea și garanta proprietatea particulară.
Au considerat reclamanții că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.3 din Legea nr.10/2001 și că, prin urmare, terenul le poate fi restituit în calitate de succesori testamentari ai defunctei Mabel, moștenitoarea legală a fostului proprietar, fără ca pentru redobândirea bunului să fie necesară desființarea prealabilă a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus preluarea.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001 și ale Legii nr.30/1994 de ratificare a Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Prin sentința civilă nr.88 din 22.01.2009 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată acțiunea reclamanților și.
Pentru a pronunța această sentință,prima instanță a reținut că,în virtutea art.20 și 21 din Constituția României și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,în lipsa răspunsului la notificare, reclamantele sunt îndreptățite să solicite instanței soluționarea pe fond a notificării lor.
Analizând pe fond cererea de restituire, tribunalul a reținut că autoarea reclamanților a cumpărat în anul 1935 un lot de teren în Stațiunea -, cu condiția expresă ca dobânditorul să construiască o casă de locuit sau o în termen de 4 ani, înserată în contract ca un pact comisoriu de grad IV, al cărui efect este desființarea necondiționată a contractului de îndată ce a expirat termenul de executare a construcției fără ca obligația să fi fost îndeplinită.
Tribunalul a reținut că, până la momentul emiterii Deciziei administrative nr.22043/1958, cumpărătoarea nu și-a îndeplinit obligația de a construi asumată prin contract și nici nu s-a dovedit împiedicarea cumpărătoarei să construiască pe terenul cumpărat.
A apreciat că sancțiunea intervenită prin neîndeplinirea obligației de construire nu a fost înlăturată prin sentința civilă nr. 403/23.04.1953 a Tribunalului Popular al Orașului C pentru că autoarea reclamanților pierduse anterior calitatea de proprietar prin producerea efectelor pactului comisoriu.
Se susține că preluarea imobilului s-a efectuat în speță cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare și reclamanții nu se încadrează în dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și, susținând că instanța de fond a reținut greșit că autoarea lor a pierdut dreptul de proprietate prin desființarea contractului ca urmare a efectelor pactului comisoriu înserat în contract și că au fost incluse în hotărâre considerente străine pricinii.
Susțin apelanții că, în condițiile în care terenul a trecut în proprietatea statului în temeiul sentinței civile nr. 1027/1953 a Tribunalului Popular al Orașului C, este evident că vânzătorul a înțeles să dea eficiență juridică pactului comisoriu înserat în contract, intenția vânzătorului în acest sens fiind evidentă în condițiile în care a prelungit succesiv termenele de realizare a construcțiilor de 4 ani la 6 ani, iar prin decizia nr. 15493/1945 până la 01.12.1947.
Afirmă apelanții că tribunalul a stabilit greșit că prin decizia nr. 22043/1958 creditorul și-a manifestat voința de a face efectivă sancțiunea rezoluțiunii, pentru că decizia amintită a dat eficiență pactului comisoriu și nu s-a referit și la contractul autoarei reclamanților, întrucât exista anterior o sentință de preluare a terenului, din anul 1953.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, instanța constată că apelul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Imobilul din Stațiunea -, lot nr. 5 din careul nr. 22, compus din teren în suprafață de 523,34 mp a fost dobândit de d-na prin actul de vânzare autentificat sub nr. 1597/07.12.1935, de la Primăria Municipiului Înscrisul doveditor al contractului a fost depus la dosar de către reclamanți (fila 8,9 dosar fond).
Contractul astfel încheiat cuprinde clauza potrivit căreia "cumpărătorul este obligat ca în timp de 4 ani cu începere din momentul autentificării prezentului act să construiască în condițiunile de mai sus" și o clauză potrivit căreia "nerespectarea vreunei obligațiuni luate de d-l cumpărător prin acest contract atrage rezilierea de plin drept a prezentei vânzări și Municipiul C, investind prezentul act cu formula executorie conf. art. 20 din legea autentificărei actelor, fără somație, curs de judecată sau altă punere în întârziere, ci deplin drept va intra în posesiunea terenului vândut, fără nici o altă formalitate, cu perderea din partea cumpărătorului a tuturor sumelor plătite drept preț, putând dispune Municipiul C de lotul de mai sus, cum va voi, fiindcă așa s-a convenit între noi părțile contractante".
Instanța de fond a dat o calificare corectă clauzelor cuprinse în actul de vânzare, pentru că pactul comisoriu inserat în contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1935, de autoarea reclamanților, care conține clauza potrivit căreia vânzarea se desființează fără somație, judecată și fără nici un drept de despăgubire pentru cumpărător, în cazul în care partea nu își îndeplinește obligația de a construi în termen de patru ani (ulterior șase ani) este, după termenii folosiți, un pact comisoriu de gradul IV, care are drept efect desființarea necondiționată a contractului de îndată ce a expirat termenul de executare, fără ca obligația să fi fost adusă la îndeplinire.
În prezența unui asemenea pact, rolul instanței de judecată sub aspectul aplicării sancțiunii rezoluțiunii, este înlăturat în totalitate. operează de drept, fără a fi necesară intervenția instanței, sancțiunea desființării contractului fiind efectul direct al neexecutării obligației debitorului, așa cum corect a reținut prima instanță.
În privința momentului în care are loc desființarea contractului în cuprinsul căruia a fost inserat un pact comisoriu expres de grad IV, aceasta nu se produce însă numai ca efect al unei împrejurări obiective - neexecutarea obligațiilor unei părți - dar și ca efect al manifestării voinței creditorului de face efectivă această sancțiune.
Manifestarea de voință a creditorului, de a face efectivă sancțiunea rezoluțiunii, a fost exprimată în 1958, prin Decizia nr. 22043.
Această decizie nu constituie în sine un act abuziv de naționalizare și de dobândire proprietății asupra terenurilor de către stat, cum greșit susțin reclamanții, ci reprezintă doar manifestarea de voință a creditoarei Primăria C de a da eficiență pactului comisoriu și de a prelua efectiv în posesia sa terenul în litigiu, întrucât în urma rezoluțiunii de plin drept a contractului de vânzare-cumpărare, terenul urmează să intre în patrimoniul vânzătoarei.
Până la momentul emiterii Deciziei nr. 22043/1958, prin care creditoarea și-a manifestat expres și neîndoielnic voința de a da eficiență pactului comisoriu, debitorul putea executa în mod valabil obligația, ori putea face dovada că, deși a încercat să își execute obligația, a fost împiedicat de creditor, ori de o cauză de forță majoră.
În speță, se reține însă că, anterior manifestării voinței creditorului vânzător de a da eficiență pactului comisoriu de gradul IV, prin sentința civilă nr. 1027 din 06 august 1953, pronunțată de Tribunalul Popular al orașului C, a fost admisă cererea formulată de Circa a III-a Financiară C, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în B,- și în conformitate cu dispozițiile Decretului nr. 111/1954, s-a dispus trecerea terenului proprietatea pârâtului, în patrimoniul statului, ca bun abandonat.
Din considerentele hotărârii judecătorești rezultă că proprietarul nu a mai făcut nici un act de administrare și nu a mai plătit impozite pentru terenul situat în -, înscris la rol la nr. 497, din anul 1948, motiv pentru care, fiind întrunite condițiile impuse de art.6 din Decretul nr. 111/1951, bunul a trecut la stat ca fiind rămas fără stăpân.
În mod greșit prima instanță a reținut că sentința civilă nr. 1027 din 06 august 1953, pronunțată de Tribunalul Popular al orașului C nu are relevanță juridică sub aspectul momentului și al condițiilor preluării terenului litigios în proprietatea statului, în realitate, la momentul pronunțării acestei hotărâri, autoarei reclamanților, citată în cauză în calitate de pârât, i s-a recunoscut calitatea de proprietar al bunului abandonat.
De altfel, anterior anului 1958, când a fost emisă Decizia nr. 22043/1958, creditorul vânzător nu și-a manifestat opțiunea de a da eficiență pactului comisoriu de gradul IV, inserat în contractul de vânzare-cumpărare, astfel încât nu se poate reține că rezilierea contractului a intervenit în anul 1939, dată inserată în contractul de vânzare-cumpărare nr. 1597 din 07 decembrie 1935.
Dimpotrivă, era de notorietate că prin nr. 15493 din 21 noiembrie 1945, autoritățile locale, recunoscând existența, în timpul războiului a unei crize de materiale de construcție, a lucrătorilor specializați în construcția de case, cât și împrejurarea că este necesară o dezvoltare a construcției de locuințe, au aprobat prelungirea termenului de construire pe locurile de pe plaja -, cu începere de la data acestei decizii și până la 01 decembrie 1948 și nu au impus condiții speciale de construire pentru beneficiarii terenurilor dobândite în condițiile mai sus menționate.
În consecință, se reține că imobilul în litigiu a fost preluat de stat, ca bun fără stăpân, în baza Decretului nr. 111/1951, anterior manifestării voinței vânzătorului de a da eficiență pactului comisoriu de gradul IV inserat în contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu autorul reclamanților.
Conform dispozițiilor art. 2 lit. "e" din Legea nr. 10/2001, prin imobile preluate abuziv se înțelege și "imobilele considerate a fi fost abandonate în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri pronunțate în temeiul Decretului nr. 111/1951, privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpân, în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Se constată că legiuitorul califică expres ca fiind abuzive preluările realizate în baza Decretului nr. 111/1951, prin dispoziții administrative sau hotărâri judecătorești - cazul în speță și nu impune, ca în situația reglementată de art. 2 lit."d" din lege, ca fostul proprietar sau moștenitorii săi să facă dovada că abandonul bunului s-a datorat unor măsuri abuzive impuse de stat, cum ar fi arestarea persoanei pentru motive politice, deportarea acesteia pentru motive politice sau internarea forțată în unități sanitare, incidența altor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
Pornind de la rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001, privind situația juridică a unor imobile preluate abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exprimată în caracterul profund reparatoriu, este de precizat că prin acest act normativ legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de foștii proprietari prin abuzurile săvârșite de stat, inclusiv prin preluarea unor bunuri ca fiind fără stăpân, conform Decretului nr. 111/1951.
Reținându-se că terenul în litigiu a fost preluat în baza Decretului nr. 111/1951, ca bun abandonat, instanța de apel constată că Legea nr. 10/2001 este aplicabilă în cauză, reclamanții fiind îndreptățiți la repararea prejudiciului cauzat prin preluarea abuzivă de către stat a imobilului proprietatea autorului lor.
restituirii în natură a bunului preluat abuziv reprezintă un principiu fundamental al procedurii de soluționare a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 de către persoana îndreptățită, și numai în cazul în care această măsură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege, respectiv compensarea cu bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite sau propunerea de acordare de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Conform dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001 se restituie în natură terenurile libere, iar pentru terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. În alin.(2) al aceluiași articol se prevede că în ipoteza în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat construcții noi, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane sau rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Din expertiza imobiliară efectuată în cauză de inginer, rezultă că terenul în suprafață de 523,34. revendicat de reclamanți este afectat integral de carosabilul bulevardului - (68 mp), de trotuar pietonal al acestui bulevard (82 mp) și de spațiu afectat rețelelor de canalizare, apă potabilă și gaze (373,34 mp), conform schiței anexă la expertiză (filele 101, 102 din dosarul Tribunalului Constanța ). Întregul teren face parte din domeniul public sau din domeniul privat al Municipiului C, conform nr. 122/2000, anexa nr. 1, poziția 20 și conform nr. 130/2004, poziția 4, potrivit datelor furnizate de Direcția Administrația Publică Locală din cadrul Primăriei Municipiului C comunicate instanței prin adresa nr./17.04.2008.
Întrucât terenul este afectat integral de lucrări de interes public autorizate (caracter atribuit inclusiv spațiului ambiental aflat în proximitatea bd. - și a trotuarului pietonal aferent acestui bulevard), restituirea în natură a acestuia nu este posibilă, reclamanții fiind îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 26 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Față de considerentele expuse, în baza art. 296 Cod procedură civilă, se va admite apelul reclamanților și se va schimba în tot hotărârea apelată, în sensul admiterii contestației reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanții reclamanți FILICĂ și
, ambii cu domiciliul B, strada - - nr. 92, -C,. 35, sector 2 - împotriva sentinței civile nr. 88/C din 22.01.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, PRIMARUL MUNICIPIULUI C și CONSILIUL LOCAL, toți cu sediul în C, b-dul. - nr. 51, județ
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că admite acțiunea.
Obligă pârâtul Primarul Municipiului C să emită dispoziție
cu propunere de despăgubire, conform Titlului VII din Legea 247/2005, pentru terenul în suprafață de 523,34 mp, situat în Stațiunea -, lot 5, careul 22, ce nu poate fi restituit în natură.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond -
Red.dec.jud./21.08.2009
Tehnored.gref./9ex./27.08.2009
Emis 5 com./31.08.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici
