Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 173/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 173

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Veronica Grozescu

JUDECĂTOR 2: Cristina Paula Brotac

Grefier - - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de pârâții și, ambii cu domiciliul ales în B,-, parter,.1, sector 5, la ", și Asociații", împotriva sentinței civile nr. 627/24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantul MUNICIPIUL B- prin primar, cu sediul în B,- jud.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 26 octombrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie când, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, și a dat următoarea hotărâre:

CURTEA,

Deliberând asupra apelului civil de față, curtea constată următoarele:

Prin încheierea din 01.10.2008, pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul civil nr-, a fost admisă cererea de disjungere a cererii reconvenționale formulată de pârâtul-reclamant Municipiul prin Primar în contradictoriu cu reclamanții-pârâți și.

Prin cererea reconvențională formulată, pârâtul-reclamant a solicitat ca, în cazul restituirii în natură către reclamanți a imobilului notificat, aceștia să fie obligați să mențină afectațiune de grădiniță a imobilului pe termen de 5 ani, conform dispozițiilor art.16 din Legea 10/2001 republicată și să încheie cu Primăria Municipiului B contract de închiriere a părții ce li se va restitui în natură pe termen de 5 ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

În motivarea cererii reconvenționale, se arată că în imobil funcționează Grădinița cu Program Prelungit nr.3, iar imobilul este înscris în cartea funciară a Municipiului B cu aceeași destinație.

Cererea reconvențională a fost depusă în dosarul de fond, având drept obiect contestație formulată conform Legii 10/2001.

De altfel, în conținutul cererii reconvenționale se arată că reclamanții urmează să-și precizeze obiectul cererii principale, respectiv dacă este vorba de o acțiune în obligația de a face sau se solicită soluționarea în fond a cererii de restituire în natură, cu aceasta din urmă fiind de acord doar pentru cota de din imobilul notificat.

Cererea a fost însoțită de cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul Legii 10/2001.

Prin întâmpinările formulate, reclamanții-pârâți au invocat excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului-reclamant Municipiul B prin Primar, întrucât instituția de învățământ preșcolar, funcționând cu un număr de 109 copii, poate avea, conform art.7 alin.8 din Legea 84/1995- Legea învățământului cu modificările și completările ulterioare, personalitate juridică.

Reclamanții pârâți, prin apărător, au depus la dosar completare la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii reconvenționale cu următoarea motivație:

Grădinița nr.3 cu program prelungit, situată în B,-, nu îndeplinește condițiile legale de funcționare, nefiind prezentat niciun act în acest sens, respectiv titlul în baza căruia folosește imobilul, actul de înființare ( act ce trebuia emis de Inspectoratul Școlar Județean B, conform art.19 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a învățământului preșcolar aprobat prin nr.4464/07.09.2000).

S-a mai arătat în întâmpinare că nu sunt îndeplinite condițiile sanitare de funcționare a grădiniței, spațiile fiind improprii unei astfel de destinații.

Prin încheierea din 04.03.2009, instanța a dispus respingerea excepției invocate de reclamanții-pârâți, reținând în fapt prevederile art.7 alin.8 din Legea 84/1995 cu modificările și completările ulterioare, art.8 din Regulamentul de organizare și funcționare a învățământului preșcolar, art.XIII din OG32/2001 și respectiv art.16 din Legea 10/2001 modificată și completată prin Legea 247/2005.

La data de 23.02.2009, Grădinița cu Program Prelungit nr.3, Baf ormulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat obligarea reclamanților-pârâți să mențină afectațiunea de grădiniță pe termen de 5 ani a imobilului în care își desfășoară activitatea, conform art.16 din Legea 10/2001, cerere care a fost respinsă în principiu la termenul din 10 iunie 2009, cu motivația că în cauză nu sunt incidente prevederile art.49 cu referire la art.52 Cod procedură civilă.

La cererea reclamanților-pârâți, față de promovarea unei cereri de lămurire a întinderii și aplicării dispozitivului sentinței civile nr. 1101/2008 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr-, cauza a fost suspendată conform art.244 alin.1 Cod proc. civilă, fiind repusă pe rol la data de 5.05.2009, la cererea pârâtului-reclamant.

Prin sentința civilă nr.627/24.06.2009, Tribunalul Buzăua admis cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant Municipiul B prin Primar, a respins cererea de intervenție a Grădiniței nr.3, și a obligat pe reclamanții-pârâți să mențină afectațiunea de grădiniță a imobilului situat în B,-, pe o perioadă de 4 ani, conform art. 16 din Legea 10/2001, modificată și completată și să încheie contract de închiriere cu Primăria Municipiului B pentru spațiul compus din suprafața de teren de 782 și construcții aflate pe 437,46, pe o perioadă de 4 ani.

Pentru se pronunța astfel, prima instanță a reținut că:

- prin sentința civilă nr.1101/5.11.2008 a Tribunalului Buzăus -a dispus restituirea în natură către reclamanții-pârâți a imobilului preluat fără titlu, compus din construcții în suprafață de 437,46 și teren în suprafață de 782, situat în B,-, județul B;

- în imobilul restituit funcționează Grădinița cu program prelungit nr.3, B;

- grădinițele de copii fac parte din categoria imobilelor menționate în anexa 2 litera a pct.1 din Legea 10/2001, modificată și completată, pentru care, art.16 din actul normativ respectiv, prevede o perioadă de până la 5 ani de menținere a afectațiunii de către cei care au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor;

- în aceste condiții, se impune a se încheia contract de închiriere cu Primăria Municipiului B pentru spațiul respectiv, pe o perioadă de 4 ani;

- întrucât pârâtul - reclamant - Municipiul B- prin Primar este cel care asigură baza materială necesară pentru desfășurarea activității de învățământ, tot el este cel care poate solicita aplicarea prevederilor art.16 din Legea 10/2001, modificată și completată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții-pârâți, susținând, în esență, că:

- în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului-reclamant Municipiul Nu a reținut că nu pârâtul -reclamant ocupă imobilul litigios și nu acestuia îi este conferită afectațiunea, ci unei alte instituții (grădiniță), astfel că nu se justifică afectațiunea de fapt în persoana Municipiului B,ci a Grădiniței nr.3. Simplul fapt că anumite cheltuieli sunt suportate din bugetul local, nu transformă finanțatorul în titularul dreptului de folosință, cele două calități având un izvor de drept diferit, semnificație juridică diferită și efecte diferite. Dispozițiile art.16 din Legea 10/2001 trebuie legate de titularul dreptului de folosință și nu de autoritatea care îi finanțează anumite cheltuieli. C mult grădinița, ca titulară de drepturi și obligații, poate solicita obligarea lor la menținerea afectațiunii imobilului;

- în motivarea pe fondul cauzei, prima instanță a reluat prevederile art.16 alin.1 și ale anexei 2 litera a), conchizând că menținerea afectațiunii pe încă 4 ani" corespunde tuturor acestor criterii de ordin legal și moral". Se arată global și evaziv că, prin prelungirea afectațiunii cu încă 4 ani, sunt respectate niște criterii morale și legale, fără a fi indicate explicit care anume și de unde rezultă respectarea lor. Astfel, s-a încălcat de instanță dispozițiile art.261 pct.5 Cod pr.civilă, întrucât o motivare superficială echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Dispozițiile art.16 din Legea 10/2001 nu se pot aplica imobilelor preluate fără titlu de către stat, întrucât proprietarul nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate, conform art.2 alin.2 din Legea 10/2001, iar calitatea de proprietar o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire. Imobilul s-a restituit prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă liber de orice sarcini sau servituți. Instituirea ulterioară a acestora reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate nejustificată.

În formularea art.16 din momentul depunerii notificării, se indica expres că dispozițiile acestui articol nu se aplică imobilelor preluate fără titlu valabil. Modificările ulterioare ale legii au încercat să elimine această dispoziție (OUG 184/2002) dar au fost respinse ulterior (Legea 48/2003), astfel încât au în continuare aplicabilitate chiar dacă numai sunt expres prevăzute.

Întrucât unitatea investită cu soluționarea notificării a amânat deliberat soluționarea notificării pentru a prelungi ocuparea fără titlu a imobilului, timp în care legea a suferit o modificare de natură a îngreuna interpretarea corectă în favoarea proprietarului, rezultă că le sunt afectate drepturile ocrotite de Convenție și, prin modul de soluționare a acțiunii, le sunt încălcate drepturile câștigate în instanță privind restituirea fără sarcini a imobilului, aplicându-se criterii discriminatorii și nerezonabile, care denotă o evidentă încălcare a principiilor CEDO și a art.1 al Protocolului adițional nr.1 la aceasta.

Chiar și în situația în care s-ar analiza condițiile actuale ale art.16 din Legea 10/2001, trebuie reținut că nu le sunt aplicabile, neputând fi obligați la prelungirea afectațiunii.

Astfel, pârâtul - reclamant nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții prevăzute de art.16 din Legea 10/2001, respectiv imobilul să fie afectat exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ și să fie necesar acestei activități.

Atât timp cât nici pârâtul-reclamant, nici Grădinița nr.23 nu au un titlu privind această afectațiune, ei nu pot fi obligați la menținerea afectațiunii.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, curtea reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1101/5.11.2008 a Tribunalului Prahova, s-a dispus, în baza Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu Municipiul B, restituirea către reclamanții-pârâți - și a imobilului în litigiu, situat în B,-, jud.

Pe de altă parte, conform art. 19 alin.2 din Legea nr. 84/1995-Legea învățământului, administrația locală este obligată să asigure grădinițelor nu numai resursele umane și financiare, ci și cele materiale, deci inclusiv spațiile necesare desfășurării activității acestora, spații care, potrivi art. 166 alin.41din actul normativ menționat, fac parte din domeniul public al unităților administrativ- teritoriale.

În acest context, este cert că imobilul în litigiu s-a aflat în patrimoniul Municipiului B și, deci, are calitate procesuală activă în solicitarea sa, întemeiată pe dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, de menținere a afectațiunii de interes public a imobilului.

Faptul că imobilul în litigiu este necesar și afectat exclusiv și nemijlocit unei activități de interes public rezultă cu certitudine din autorizațiile de funcționare a grădiniței, precum și din extrasul de carte funciară (existente la dosarul de fond).

Prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, a fost instituit principiul restituirii în natură a tuturor imobilelor aflate la dispoziția statului, inclusiv a celor exceptate de vechea reglementare, respectiv cele afectate unor activități de interes public, cum ar fi școli, grădinițe, etc.

Legiuitorul a prevăzut însă obligația pentru noul proprietar de a menține afectațiunea de interes public pe o perioadă cuprinsă între 1 și 5 ani.

Perioada pentru care proprietarul este obligat să mențină afectațiunea de interes public este o fază tranzitorie, după expirarea căreia, persoana îndreptățită devine proprietar deplin, putând dispune cum dorește de proprietatea sa.

Rațiunea pentru care legiuitorul a introdus obligativitatea menținerii afectațiunii de interes public a fost aceea a acordării unei perioade de timp în care autoritățile locale să identifice soluții pentru desfășurarea în continuare a acestor activități.

Susținerea apelanților cum că, în speță, trebuia să se facă aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în vigoare la data notificării intimatului (tergiversarea soluționării acesteia fiindu-i imputabilă intimatului), nu poate fi reținută, avându-se în vedere principiul aplicării imediate a legii civile noi.

Față de toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 296 Cod proc.civilă, va respinge apelul ca nefondat, apreciind ca fiind legală și temeinică sentința civilă nr. 627/24.06.2009 a Tribunalului Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâții și, ambii cu domiciliul ales în B,-, parter,.1, sector 5, la ", și Asociații", împotriva sentinței civile nr. 627/24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantul MUNICIPIUL B- prin primar, cu sediul în B,- jud.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 2 noiembrie 2009.

Președinte, Judecător,

- - --- -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.CC

5 ex/4.11.2009

nr- Tribunalul Buzău

operator de date cu caracter personal

notificare nr. 3120/2006

Președinte:Veronica Grozescu
Judecători:Veronica Grozescu, Cristina Paula Brotac

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 173/2009. Curtea de Apel Ploiesti