Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 187/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.187
Sedința publică din 22 IUNIE 2009
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Cristian Pup
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta - B împotriva Sentinței civile nr.3398/22.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat și cu pârâții Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.2. de pe lângă Prefectura Județului T, Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr.101/2001, SC SRL B, SC și SC SRL T, având ca obiect Legea nr.2.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată cauza în stare de judecată, sens în care o reține spre soluționare.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3398/22.10.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis contestația formulată de către reclamantul împotriva pârâtei AVAS B și a obligat această pârâtă să răspundă notificării nr.551/27.08.2001 formulată de către reclamantul, prin intermediul BEJ, după ce în prealabil a respins excepțiile inadmisibilități acțiunii, a lipsei calității procesuale pasive a AVAS B și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Prefectura T și Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr.2.
Totodată, prin aceeași sentință, tribunalul a respins ca lipsite de interes capetele de cere din acțiunea reclamantului privind constatarea nelegalității emiterii actului de proprietate asupra terenului în favoarea SC SA precum și capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare dintre SC SRL și SC SRL, alături de respingerea capătului de cere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare dintre SC SA și SC SRL, cu privire la același imobil și a respins și cererile de chemare în garanție formulate de către subdobânditorii imobilului.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a constata că această cauză se află într-un al doilea ciclu procesual, după ce în primul, același tribunal a admis în parte contestația reclamantului și prin sentința civilă nr.974/27.04.2007 a obligat pârâta AVAS să răspundă motivat notificării nr.551/27.08.2001.
În primul ciclu procesual, instanța de fond a reținut că art.29 din 2. fără a distinge între imobilele preluate cu titlu valabil și cele preluate fără titlu valabil, sustrage restituirii în natură imobilele subsumate ipotezei de el particularizată, conferind persoanelor îndreptățite vocație doar pentru restituirea în echivalent, în condițiile art.26 din 2.
Tot astfel, obligația de a propune măsuri reparatorii în echivalent incumbă pârâtei AVAS, respectiv instituției publice care a fost implicată în privatizarea societății comerciale care a avut în patrimoniu imobilul naționalizat de la persoana îndreptățită. În situația în care pârâta AVAS nu a emis o dispoziție de soluționare a notificării, atunci reclamantul este îndreptățit să ceară concursul justiției pentru obligarea acestei pârâte la emiterea deciziei.
Sentința civilă nr.974/2007 a fost apelată de către pârâta AVAS B, apelul fiind admis de Curtea de APEL TIMIȘOARA prin decizia civilă nr.82/25.03.2008, prin care s-a desființat sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță, la Tribunalul Timiș.
Instanța de apel a reținut în decizia de desființare că prima instanță nu a rezolvat fondul cauzei pentru că nu a analizat capetele de cerere privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare a imobilului revendicat, dispunând instanței de fond să verifice legalitatea înstrăinărilor succesive și să stabilească natura fiecărei înstrăinări în parte, urmând ca instanța de fond să se pronunțe asupra fiecărui act de vânzare-cumpărare. Curtea a dispus totodată ca în rejudecare să se analizeze și calitatea procesuală a AVAS B, în acord cu motivele de apel ale acestei pârâte.
În rejudecare, tribunalul a soluționat cu prioritate excepția de inadmisibilitate a contestației, invocată cu argumentul că reclamantul ar fi avut deschisă această cale de acțiune doar după parcurgerea procedurii speciale prev. de 2. și doar după comunicarea deciziei motivate a unității deținătoare.
Această excepție a fost respinsă de către prima instanță, care a reținut că potrivit art.25 alin.1 din 2. în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe asupra notificării. În speță, deși notificarea a fost formulată în anul 2001, notificatorul nu a primit o soluție motivată a cererii sale nici până la această dată, competența de soluționare a notificării fiind declinată în mod repetat între instituțiile implicate. În acest context, a accepta ca persoana îndreptățită să aștepte la nesfârșit emiterea unei decizii sau dispoziții de către entitatea investită cu soluționarea notificării ar echivala cu lipsirea de protecție a dreptului acestei persoane de a obține soluționarea cererii sale într-un termen rezonabil, motiv pentru care contestația reclamantului este admisibilă în principiu.
În continuare, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare din 08.06.1998, imobilul revendicat a fost vândut de către SC SA către SC SRL, iar mai apoi aceasta l-a înstrăinat la rândul ei către cumpărătorul SC SRL, care și el a vândut imobilul către SC SRL.
În acest context, tribunalul a subliniat că reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute doar cu privire la unele dintre contractele de vânzare-cumpărare succesive, omițând să se refere și la contractul dintre SC și SC SRL.
Tribunalul s-a referit la art.29 din 2. care stabilește că pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prev. de art.21 alin.1 și 2 din lege, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate, iar aceste prevederi sunt aplicabile și atunci când imobilele au fost înstrăinate. Atât în situația în care imobilele solicitate a fi restituite sunt evidențiate încă în patrimoniul societăților comerciale privatizate, cât și în situația în care aceste imobile au fost înstrăinate, măsurile în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, care a efectuat privatizarea, în condițiile prevăzute de art.26 din 2. așa cum prevede și art.29 alin.3 din 2.
Instanța de fond a precizat că legea specială conferă calitate procesuală pasivă instituției publice care a efectuat privatizarea, indiferent de evoluția ulterioară a societății privatizate, respectiv indiferent de faptul că aceasta a intrat sau nu în procedura de faliment/lichidare judiciară și astfel nu se poate reține apărarea AVAS că doar lichidatorul ar avea calitatea procesuală pasivă într-o astfel de cauză.
În aceeași ordine de idei, tribunalul a constata că obligația de soluționare a notificării revine pârâtei AVAS întrucât aceasta a realizat privatizarea SC SA, în patrimoniul căreia a fost evidențiat terenul din litigiu, notificat anterior intervenirii vânzărilor succesive către terții sub-dobânditori.
Pe de altă parte, s-a mai constatat că Prefectura T și primarul comunei nu au calitate procesuală pasivă în această cauză, întrucât nu au nici obligația de a soluționa notificarea și nici de a restitui în natură imobilul, din perspectiva aart.29 din 2. și nu au calitate procesuală nici în cererile privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare succesive și nici în procesul de evaluare a legalității emiterii actului de proprietate asupra terenului în favoarea SC SA - unitatea privatizată, fiind terți față de aceste acte juridice.
În ceea ce privește cererea de constatare a nelegalității actului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea SC SA, prima instanță a reținut că art.29 din 2. sustrage restituirii în natură imobilele evidențiate î patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, chiar înstrăinate ulterior - cum este și cazul în speță - și dispune ca în cazul acestor imobile, persoanele îndreptățite au dreptul doar la despăgubiri. Norma nu distinge între imobile preluate cu titlu valabil și cele preluate fără titlu valabil, astfel că intră sub incidența sa absolut toate imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, chiar și cele înstrăinate.
În acest context, s-a apreciat că reclamantul nu poate justifica un folos practic concret în cazul în care s-ar constata nelegalitatea actului de stabilire a dreptului de proprietatea asupra terenului în favoarea societății comerciale privatizate - SC M SA -, acest capăt de cerere fiind respins ca lipsit de interes.
În continuare, prima instanță s-a referit la disp. art.4 din 554/2004 a contenciosului administrativ, care stabilește obligativitatea sesizării instanței de contencios administrativ pentru a se pronunța asupra legalității unui act administrativ unilateral, cu caracter individual și doar dacă de respectivul act administrativ depinde soluționarea litigiului civil pe fond, iar pentru aceste considerente, s-a decis respingerea cererii reclamantului, de sesizare a instanței de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate.
De asemenea, având în vedere aceleași considerente cu privire la imposibilitatea restituirii în natură a terenului, s-a apreciat că reclamantul nu poate justifica vreun folos practic nici din promovarea capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC SRL și SC SRL. În plus, a tribunalul a opinat că excepția tardivității cererii de constatarea a nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat între aceste firme și excepția prescripției dreptului material la acțiune în constatarea nulității aceluiași contract sunt subsecvente lipsei de interes, deja reținute de către instanță, astfel că aceste excepții nu au mai fost analizate.
În privința cererii de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare dintre SC SA și SC SRL, s-a reținut că deși prin precizarea de acțiune, reclamantul și-a argumentat cererea pe lipsa cauzei și lipsa obiectului acestui contract, totuși acesta nu a precizat care sunt motivele care ar determina lipsa cauzei, respectiv lipsa obiectului contractului contestat.
În aceeași ordine de idei și referindu-se la aceleași considerente, tribunalul a arătat că în raport de imposibilitatea absolută de restituire în natură a imobilului din litigiu către reclamant, cererea de constatare a nulități absolute a contractelor de vânzare-cumpărare succesive apar toate ca fiind lipsite de interes, urmând ca pârâta AVAS să se pronunțe cu privire la notificarea nr.551/2001 și să propună despăgubirile bănești aferente acestui imobil.
În final, raportat la soluția dată capetelor de cere principale, tribunalul a respins cererile de chemare în garanție formulate între ele de către pârâtele - societăți comerciale, în acord cu disp.art.60 pr.civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel doar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS B, susținând să soluția primei instanțe este netemeinică și nelegală întrucât AVAS B nu are calitatea procesuală în cauză, câtă vreme reclamantul a cerut reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului din litigiu, iar AVAS nu are competențe în acest domeniu, ci doar unitatea deținătoare.
Apelanta a mai arătat că deține doar 14,255% din capitalul social al fostei deținătoare privatizate - SC SA T, astfel că soluționarea notificării reclamantului - intimat trebuie apreciată în raport cu disp.art.21 alin.3 din 2. iar AVAS poate avea atribuții doar în ceea ce privește repararea prejudiciului prin echivalent.
Prin întâmpinările formulate, pârâtele SC SRL B, Prefectul jud. T și SC SRL T au solicitat respingerea apelului pârâtei.
Curtea, analizând apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS B, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.282 și urm. pr.civ. rap.la art.296 pr.civ. va constata că acesta este neîntemeiat.
În acest sens, curtea va constata că tribunalul a interpretat și aplicat corect disp.art.29 din 2. care prevede că pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art.21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate, dispozițiile alin. (1) fiind aplicabile și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate.
În situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art.26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător.
În această ordine de idei, curtea va analiza și textul de trimitere, respectiv ART. 26 din 2. și pe care apelanta - pârât îl ignoră, care statuează că în ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art.25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită, urmând ca dispozițiile alin. (1) să fie aplicabile și în cazul imobilelor înstrăinate de persoanele juridice prevăzute la art.21alin. (1), (2) și (4).
Or, așa cum corect a constatat instanța de fond, imobilul din litigiu a fost inclus în patrimoniul societății privatizate SC SA T și a fost mai apoi înstrăinat succesiv între și către celelalte pârâte, astfel că ipoteza prezentată de către apelantă și prevăzută la art.21 din 2. este inaplicabilă în cauză, existând o imposibilitate absolută de retrocedare a imobilului în natură, singura opțiune rămânând cea a despăgubirilor care trebuie să fie propuse de către AVAS.
Pentru aceste considerente, curtea, în temeiul prev. art.296 pr.civ. va respinge ca neîntemeiat apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS B împotriva sentinței civile nr.3398/22.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Va constata că nu sunt aplicabile disp.art.274 și urm. pr.civ, întrucât intimații nu au solicitat și/sau dovedit existența unor cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de pârâta - B împotriva Sentinței civile nr.3398/22.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22 IUNIE 2009.
Președinte JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu
- - - -
Grefier
- -
RED.P/23.06.2009
DACT.B/10ex/30.06.2009
INST.FOND- - Tribunalul Timiș
SE:
Reclamant intimat:
- - la av. - T, nr. 3. A,. 4, jud.
Pârâta apelantă:
- B -B, str. - -. nr.50, Jud. I
Pârâți intimați:
-Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.2. de pe lângă Prefectura Județului T - T,Bd.- nr.17, jud.TM
-Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr.2. - com., jud.TM
-SC SRL -B, Bd. -, nr.5, -unărea. C,.6,.73,jud. I
-SC -loc. Comuna str. a --a, nr.3-5, jud.TM -
- afișare la ușa instanței
-SC SRL T, str. - nr.2,.28, jud.TM-
Președinte:Cristian PupJudecători:Cristian Pup, Rujița Rambu
