Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 19/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 19
Ședința publică de la 04 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Buliga
JUDECĂTOR 2: Adriana Elena Andronic
Grefier - -
La ordine fiind judecarea apelului civil declarat de apelanta împotriva sentinței civile nr.1296 din 30.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, în contradictoriu cu intimații PRIMARUL MUNICIPIULUI V, PRIMĂRIA V, UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ ȘI CONSILIUL LOCAL V, având ca obiect legea 10/2001;
La apelul nominal din ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- prezentat referatul asupra cauzei de către grefier care învederează că pricina - în stadiul procesual al apelului - se află la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, prin serviciul registratură s-a depus la dosar adresa nr.2382 din 2.02.2009 emisă de intimați cu înscrisuri anexă; se solicită judecata în lipsă.
Președintele completului de judecată prezintă raportul, potrivit căruia apelul este declarat în termen și motivat.
Având în vedere că se solicită judecata în lipsă, în temeiul disp.art.150 Cod procedură civilă se declară dezbaterile închise, și, în baza actelor și lucrărilor dosarului, reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă 1296 din 30 octombrie 2008 Tribunalului Vaslui, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictor cu pârâții Primarul Municipiului I, Primăria V, Unitatea Administrativ-teritorială V și Consiliul local
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut în esență că reclamanta nu a respectat dispozițiile art.22 al.1 și 4 din Legea 10/2001, respectiv nu a depus în termenul prevăzut de legea specială notificarea persoanei juridice deținătoare, astfel că nu mai are dreptul a solicita în justiție măsuri reparatorii.
Reclamanta a formulat apel împotriva sentinței tribunalului, pe care o consideră nelegală, deoarece în mod greșit nu a fost repusă în termenul prevăzut pentru depunerea notificării, atât timp cât terenul i-a fost luat de regimul comunist prin deciziile 322/3 decembrie 1973, 340 din 24 mai 1973 și 63 din 23.04.1974.
Arată apelanta că este bolnavă și în vârstă și de aceea nu a formulat o notificare propriu-zisă, dar a depus la primărie cereri în acest sens. Mai mult, arată apelanta, primăria este de acord cu solicitarea sa de acordare de despăgubiri.
Analizând actele și lucrările dosarului se constată că apelanta prin cererile adresate Primăriei Municipiului Vas olicitat o compensație bănească pentru suprafața de teren expropriată, fiind depusă la dosar copia cererii înregistrate sub nr.3275/11 mai 1990.
În adresa nr.31218/2 octombrie 2008 Primăria Municipiului V precizează că nu pot fi trimise cererile adresate de reclamanta-apelantă, deoarece acestea se păstrează conform nomenclatorului arhivistic o perioadă de 5 ani de zile, astfel că nu pot fi înaintate cererile depuse în perioada 1995-1997.
Se arată că autoritatea administrativă competentă este de acord cu solicitarea reclamantei-apelante, așa cum s-a precizat în comunicarea nr. 19.072 din 13 iunie 2008, că reclamanta s-a adresat direct pentru despăgubiri autorității administrative și nu în modalitatea propriu-zisă a notificării conform Legii 10/2001. Cererea nu a fost soluționată motivat de faptul că nu a prezentat hotărâre judecătorească de repunere în termen, pentru motive de bătrânețe și boală.
Curtea constată că ulterior anului 1990 (11 mai 1990) reclamanta-apelantă și-a exercitat dreptul pentru a obține restituirea în natură sau reparații prin echivalent pentru imobilul proprietatea sa, preluat abuziv de stat, cereri pe care autoritatea competentă - în procedura Legii 18/1991, fie a Legii 10/2001 - recunoaște că nu le-a soluționat.
Faptul că în arhiva intimatei nu se regăsesc cererile apelantei, că aceasta nu a notificat entitatea competentă cu soluționarea cererii prin executorul judecătoresc ori nu s-a adresat instanței până la 25 aprilie 2008, data înregistrării prezentei cereri nu se sancționează cu decăderea.
Curtea are în vedere că decăderea este o sancțiune civilă îndreptată împotriva titularului dreptului subiectiv prin care se stinge dreptul său la acțiune în sens material.
Termenului de un an stabilit prin art.22 din Legea 10/2001 pentru notificare, cu modificările ulterioare îi sunt aplicabile dispozițiile art.19 din 167/1958 referitoare la repunerea în termen, dat fiind caracterul de generalitate al textului citat cât și rațiunile ce au determinat instituirea în termen pentru acțiunile cu caracter patrimonial.
Astfel art.103 Cod procedură civilă a reglementat decăderea din dreptul de a exercita o cale de atac, după expirarea termenului prevăzut de lege, cu excepția cazului când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei aoe xercita.
Curtea reține ca fiind incident în cauză art.19 167/1958 care nu limitează cazurile de repunere în termen numai la forța majoră ci a lăsat la latitudinea judecătorului să aprecieze temeinicia cazurilor care au dus la depășirea termenului de sesizare impusă prin legea specială - a notificării prin executorul judecătoresc.
În cauză este făcută dovada certă cu acte de stare civilă și înscrisuri medicale că apelanta este o persoană în vârstă de 86 ani, grav bolnavă, prezentând diagnosticul de decompensare depresivă anxioasă, cu elemente interpretative, hepatită cronică agresivă, stări ce au împiedicat-o să-și exercite dreptul în forma prevăzută de legea specială.
În fapt apelanta și-a exercitat dreptul prin cererile adresate entității competente a soluționa în etapa administrativă a procedurii prevăzute de Legea 10/2001, în consecință cererea de repunere în termen motivată pe starea sănătății și vârsta este justificată.
Curtea are în vedere că aplicarea sancțiunii "decăderii" prevăzută de legea specială la situația de fapt din cauză este disproporționată și înlătură legitimă la măsuri reparatorii, pentru deposedare prin preluare abuzivă a unui bun proprietatea sa, prin încălcarea art.1 al Protocolului I CEDO și ar echivala cu o încălcare a liberului acces la justiție, recunoscut oricărei persoane.
Relevantă este în cauză și poziția entității investite cu soluționarea cererii, care a recunoscut că apelanta și-a exercitat dreptul la măsuri reparatorii, ce constituie în sensul art.16 lit. a din 167/1958 și o întrerupere a prescripției - făcută de reclamantă, în folosul căreia curge prescripția.
Așa fiind, potrivit art.296 Cod procedură civilă se va admite apelul, se va desființa sentința apelată, va repune în termen pe reclamantă și se va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Vaslui.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite apelul formulat de împotriva sentinței civile nr.1296 din 30 octombrie 2008 Tribunalului Vaslui, pe care o desființează.
Repune reclamanta în termenul de depunere a notificării.
Dispune trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Vaslui.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
-
11.II.2009.-
2 ex.-
Președinte:Georgeta BuligaJudecători:Georgeta Buliga, Adriana Elena Andronic
