Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 194/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 194/

Ședința publică din 10 Octombrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Florina Andrei judecător

JUDECĂTOR 2: Daniel Radu

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de reclamanta, domiciliată în Pitești, str.T,.15,.A,.I,.6, județul A, împotriva sentinței civile nr.87 din 31 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: apelanta-reclamantă asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/11.09.2008 emisă de Baroul B - Cabinet individual și consilier juridic -a pentru intimatul-pârât Municipiul Pitești prin Primar, în baza delegației nr.2807/10.10.2008.

Procedura este legal îndeplinită.

Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Reprezentantul intimatului-pârât depune la dosar delegație de reprezentare.

Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.

Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Apărătorul apelantei-reclamante solicită admiterea apelului așa cum a fost motivat în scris, casarea sentinței de fond și trimiterea cauzei la Tribunalul Argeș pentru continuarea judecății, fără cheltuieli de judecată.(depune la dosar concluzii scrise și copia deciziei civile nr.182/A din 29 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-)

Reprezentantul intimatului-pârât solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică, arătând că reclamanta nu a respectat procedura prealabilă obligatorie potrivit Legii nr.10/2001.

CURTEA:

Asupra apelului civil de față, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 5 octombrie 2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Pitești prin Primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să-i restituie prin acordarea de măsuri reparatorii, un teren în suprafață de 608 mp. Situat în Pitești,--164, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că este unica moștenitoare, în calitate de soră a defunctei decedată la 29.09.2006, al cărei soț a dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.3482/9.02.1948 un teren în suprafață de 1200 cu care acesta a fost înregistrat în evidențele fiscale locale.

După anul 1990, autoarea sa, apoi reclamanta a întreprins demersuri de recuperare în natură pentru o parte din terenul revendicat, care era liber de construcții.

Pentru diferența de teren nerestituită solicită acordarea de măsuri reparatorii în condițiile legii speciale și ale dreptului comun.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.480 și urm. cod civil și pe dispozițiile Legii nr.247/2005.

La termenul de judecată din 17 decembrie 2007, instanța a pus în vedere reclamantei, asistată de apărătorul său ales să-i precizeze în fapt și în drept cererea de chemare în judecată.

Prin cererea completatoare aflată la filele 21-23 din dosar reclamanta arată, în esență, că este persoană îndreptățită să emită pretenții cu privire la imobilul în litigiu datorită raporturilor de natură succesorală în care aceasta se găsește cu proprietarul inițial, iar odată cu apariția Legilor 10/2001 și 247/2005 i s-a creat cadrul legal de a solicita acordarea de măsuri reparatorii pentru acest imobil.

Prin aceeași cerere reclamanta arată că își întemeiază în drept acțiunea pe dispozițiile codului d e procedură civilă și ale Legii nr.10/2001 și respectiv Legii nr.247/2005, precum și pe dispozițiile art.480 Cod civil.

La termenul de judecată din 18bfebruarie 2008 reclamanta, asistată de avocat a precizat că pentru terenul în suprafață de 608 nu a formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001, iar temeiul de drept al cererii îl reprezintă dispozițiile art. 480 Cod civil.

Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.87 din 31.03.2008 a respins ca nefondată acțiunea.

Pentru a se pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta este sora defunctului, decedată la data de 29.09.2006, care a fost singura moștenitoare a defunctului, decedat la 24 noiembrie 1978, în calitate de soție supraviețuitoare, în patrimoniul căreia se găsea, la data decesului suprafața de 1300, teren construcții situat în Pitești,--164, dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.3482/1948.

În această calitate, reclamanta a formulat prezenta cerere, prin care revendică diferența de teren de la 826 mp. Cât a obținut în acțiunea în revendicare autoarea sa, prin decizia civilă nr.1049/17.06.1992, până la 1200 cât a avut în proprietate soțul acesteia,.

Conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert, terenul în litigiu ce măsoară 544 este ocupat de construcția blocului de locuințe nr.1 situat pe- și spațiul de siguranță al acestuia.

Terenul a intrat în proprietatea statului fără nici un titlu și deci intră sub incidența dispozițiilor art.1 alin.2 din Legea nr.10/2001, reclamanta fiind îndreptățită să solicite măsuri reparatorii în temeiul legii speciale pentru acesta.

Cum reclamanta nu a formulat notificare în temeiul art.22 din Legea nr.10/2001, s-a apreciat de către instanța de fond că acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001 este nefondată.

În ceea ce privește cererea întemeiată pe dispozițiile art.480 Cod civil, s-a constatat că și aceasta este neîntemeiată, întrucât în cadrul acțiunii în revendicare nu se poate solicita decât restituirea în natură a bunului, ori terenul în litigiu este afectat de construcția unui bloc, iar măsuri reparatorii, în cadrul acțiunii în revendicare, nu se pot acorda.

În consecință, s-a dispus respingerea acțiunii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamanta, care o critică pentru nelgalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea apelului reclamanta arată că și-a întemeiat acțiunea atât pe dispozițiile art.480 Cod civil, cât și pe cele ale Legii nr.10/2001, așa cum a fost completată și modificată prin Legea nr.247/2005.

Legea nr.247/2005 stabilește modul în care pe cale administrativă sau judiciară se poate cere retrocedarea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele naționalizate abuziv și aceeași lege deschide posibilitatea persoanelor care nu au parcurs procedura administrativă să se adreseze instanțelor de judecată cu cereri similare.

Și în cadrul acțiunii în revendicare, restituirea trebuie făcută în natură și atunci când aceasta nu este posibilă ea se va face prin plata de despăgubiri egale cu valoarea de circulație a bunului revendicat.

În speță, restituirea în natură nu este posibilă, ceea ce conduce la a doua modalitate de acoperire a prejudiciului, respectiv acordarea de despăgubiri, așa cum a solicitat prin acțiune.

Cu privire la modalitatea concretă în care se vor acorda aceste despăgubiri, aceasta este dată de legislația specială în materie, ale cărei prevederi le-a invocat.

Pentru aceste motive, se solicită admiterea apelului și modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

Verificând actele de la dosar, în raport cu criticile formulate, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Așa după cum rezultă din cuprinsul acțiunii, din cererea completatoare a acesteia (21-23) și din precizările făcute de către reclamantă, asistată de avocatul său ales, în ședința publică din 18 februarie n2008 (27), s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată restituirea în natură a terenului în litigiu în baza art.480 Cod civil, deci este vorba despre o acțiune în revendicare.

Această ultimă precizare a acțiunii a fost determinată tocmai de împrejurarea că reclamanta nu a formulat notificare în baza art.22 din Legea nr.10/2001.

o asemenea notificare, în mod corect, instanța de fond a reținut că acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001 este nefondată, întrucât această lege specială prevede o procedură prealabilă obligatorie care, în caz de neîndeplinire atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent potrivit art.22 alin.5 din Legea nr.10/2001.

Așadar, chiar și în ipoteza, susținută în apel, în care reclamanta ar fi solicitat acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr.10/2001, acțiunea nu putea fi admisă, din moment ce reclamanta nu a notificat entitatea deținătoare a bunului.

În ceea ce privește acțiunea în revendicare, așa cum bine a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art.480 Cod civil. Aceastî acțiune este o acțiune reală, prin care proprietarul neposesor cere restituirea bunului de la posesorul neproprietar.

Deci, în cadrul acțiunii în revendicare se analizează și se poate dispune numai restituirea în natură a bunului, ci nu acordarea de măsuri reparatorii.

Dat fiind faptul că terenul în suprafață de 608, identificat prin raportul de expertiză efectuat la fond ca având suprafața de 544, nu este liber, ci este ocupat în totalitate de construcția blocului de locuințe nr.1 situat în Pitești- și spațiul de siguranță al acestuia, restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, iar în aceste condiții și acțiunea în revendicare este neîntemeiată.

În consecință, sentința atacată este legală și temeinică, neputând fi reținute criticile invocate în apel, astfel că, în raport și de dispozițiile art.296 Cod pr.civilă se va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta, domiciliată în Pitești, str.T, bloc 15,.A,.6, județul A împotriva sentinței civile nr.87 din 31.03.2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL P prin PRIMAR cu sediul în-, județul

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie

Grefier,

Red.

TC/4 ex.

21.10.2008

jud fond.A

Președinte:Florina Andrei
Judecători:Florina Andrei, Daniel Radu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 194/2008. Curtea de Apel Pitesti