Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 195/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(2766/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.195
Ședința publică de la 25 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul contestator, împotriva sentinței civile nr.1530 din 3.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
Obiectul cauzei - Legea nr.10/2001 contestație.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04 martie 2009, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art.260 Cod de procedură civilă, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 11 martie 2009, apoi la data de 18 martie 2009 și la data de 25 martie 2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1530/3.10.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca neîntemeiat capătul principal al acțiunii reclamantului, prin care acesta solicita, în contradictoriu cu, anularea deciziei nr.297/25.11.2005 și obligarea pârâtului să emită o decizie de restituire în natură a imobilului situat în Focșani,-, compus din teren în suprafață de 2950. și construcțiile aferente, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului în ceea ce privește capătul subsidiar de acțiune, prin care se solicita obligarea pârâtului să restituie reclamantului imobilul de mai sus.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin dispoziția nr.297/25.10.2005 emisă de s-au propus acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 2910. și construcțiile aferente, imobil situat în-, Focșani, petentului.
Pentru a pronunța această decizie, intimata a reținut că imobilul este evidențiat în patrimoniul Focșani, a fost dovedită calitatea de proprietar a petentului, conform art.23 din Legea nr.10/2001, iar restituirea în natură a imobilului a fost respinsă prin decizia nr.3202/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nota privind aprobarea de către vicepreședintele Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.
Prin contestația formulată, petentul critică această decizie sub aspectul faptului că restituirea nu s-a realizat în natură. Pentru a arăta că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu are relevanță în cauză, deoarece acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun a fost anterioară apariției Legii nr.10/2001, nu se arată cota de participare a statului la, nu s-a clarificat de către pârâtă dacă s-a înstrăinat suprafața de teren și dacă nu este posibilă restituirea parțială a imobilului, care să nu fi intrat în procesul de privatizare.
În ceea ce privește ultimul aspect invocat de petent, tribunalul a reținut că acesta a fost analizat și constatat prin decizia civilă nr.3202/30.04.2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, unde s-a stabilit cu putere de lucru judecat că imobilul preluat petentului se află în patrimoniul în întregime. De altfel, petentul, deși face o asemenea afirmație, nu aduce nici un argument sau probă în sens contrar.
Imobilul a cărui restituire în natură se solicită, la momentul apariției Legii nr.10/2001, se afla în patrimoniul Focșani, societate privatizată integral în anul 1999.
Aceste aspecte reies din conținutul structurii sintetice a registrului consolidat al acționarilor la Focșani, coroborat cu dispozițiile contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.4094/19.10.1999 încheiat între, în calitate de vânzător și numita, în calitate de cumpărător, contract prin care Fondul Proprietății de Stat a transmis acestei persoane un număr de 35.161.202 acțiuni, reprezentând la acea dată 59,859% din valoarea capitalului social.
La momentul apariției Legii nr.10/2001, Focșani, societate care deține în patrimoniu imobilul, era privatizată integral, de unde rezultă faptul că petentului, în calitate de notificator, nu îi erau aplicabile aceste dispoziții legale.
S-a mai reținut că, întrucât cumpărătorul nu și-a respectat obligațiile contractuale, a operat pactul comisoriu de gradul IV inserat în contract, contractul fiind astfel rezolvit deplin drept, părțile fiind repuse în situația anterioară, a redevenit acționar la cu un număr de 35.161.202 acțiuni la data de 08.04.2003.
La data de 30.06.2003 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni între S și numitul G, prin care acestuia din urmă i-au fost transmise un număr de 35.161.202 acțiuni, dar care totalizau doar 27,235% din valoarea capitalului social. Așadar, chiar dacă părțile au fost repuse în situația anterioară încheierii contractului, statul nu mai deținea la momentul 2003 decât 27,235% din valoarea capitalului social.
Ca urmare, nefiind incidente aceste dispoziții legale în cauză, devin incidente dispozițiile art.29 din Legea nr.10/2001, dispoziții pe care petenta și-a și fundamentat decizia emisă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei, relativ la capătul subsidiar de cerere, tribunalul a reținut că aceasta este întemeiată, având în vedere dispozițiile Legii nr.10/2001, care conferă calitate acestei instituții numai în ceea ce privește soluționarea notificărilor în cazul în care imobilul se află în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate integral, pe de o parte, iar pe de altă parte nu este titularul obligației corelative deduse judecății, neavând cum să restituie acest imobil, din moment ce nu se află în patrimoniul ei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
- instanța de fond trebuia să facă aplicarea dispozițiilor Legii nr.10/2001, nemodificată prin Legea nr.247/2005 și să oblige S să-și decline competența soluționării notificării către V;
- instanța de fond trebuia să rețină nulitatea contractului de vânzare a acțiunilor din data de 9.06.2003, prin care S transferă acțiunile către, întrucât după revocarea primului contract de vânzare acțiuni dispusă prin decizia nr.635/11.11.2004 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, avea obligația legală să reglementeze problema notificărilor în baza Legii nr.10/2001 și nu să vândă din nou acțiunile până nu era clarificată situația juridică a acestora;
- instanța de fond avea obligația să reglementeze prin hotărâre modalitatea prin care statul a preluat bunul în litigiu, întrucât prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.3202/30.04.2004 nu s-a făcut nici o apreciere cu privire la acest aspect;
- mențiunea din Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul imposibilității restituirii în natură a imobilului se poate raporta doar la dispozițiile art.480 Cod civil. Nu se poate presupune că instanța de judecată a judecat în același timp și notificarea formulată în temeiul Legii nr.10/2001.
Deși prin motivele de apel se solicită proba cu acte și expertiză contabilă pentru a se stabili dacă cota de acțiuni deținută de din valoarea capitalului social a Va vea o valoare mai mare decât a terenului solicitat a fi restituit în natură. La termenul din data de 4.03.2009 apelantul nu a mai susținut cererea de probatorii, nu s-a mai prezentat în instanță și a solicitat printr-o cerere depusă la registratură să se judece cauza în lipsă potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod de procedură civilă.
Având în vedere că instanța, potrivit principiului disponibilității, este ținută de manifestarea de voință expresă a apelantului, a rămas în pronunțare asupra apelului la data de 4.04.2009, apel pe care-l găsește nefondat pentru următoarele considerente:
Prin primul motiv de apel, apelantul arată că instanța de fond trebuia să oblige să trimită notificarea către, întrucât bunul fiind preluat de stat fără titlu valabil, nu erau aplicabile în cauză dispozițiile art.27 din Legea nr.10/2001, actualmente 29, unitatea deținătoare, chiar privatizată fiind, era obligată să restituie bunul în natură.
Această apărare nu va fi primită de către instanța de apel, întrucât pe de o parte, ea nu reprezintă o cerere nouă în apel cu care instanța de fond nu a fost investită. Astfel, petentul putea să adreseze notificarea direct, dar a considerat că imobilul fiind privatizat, notificarea trebuia adresată, motiv pentru care nici nu a solicitat în fața instanței de fond obligarea pârâtei în acest sens.
Pe de altă parte, nu a fost nici în 2001 și nici ulterior revocării primului contract de privatizare la 8.04.2003 unitate deținătoare, în sensul art.20 alin.1 din Legea nr.10/2001, astfel încât notificarea să-i fie adresată direct, întrucât potrivit primei privatizări anterioare anului 2001, statul avea mai puțin de 50% capital social (transmisese 59,859% din capitalul social către ), iar ulterior revocării, acțiunile pe care le mai deținea mai reprezentau doar 27,235% din capitalul social, așa cum recunoaște și apelanta în motivele de apel.
Nici cel de-al doilea motiv de apel nu este fondat și nici nu va fi analizat de către instanța de apel, întrucât reprezintă o cerere nouă în apel, or potrivit dispozițiilor art.294 Cod de procedură civilă în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi.
Apelantul nu a investit instanța de fond cu constatarea nulității celui de-al doilea contract de privatizare încheiat la data de 30.06.2003 între și G, astfel încât instanța de fond nu putea invoca din oficiu nulitatea acestuia și nici instanța de apel nu poate verifica valabilitatea acestuia contract, fără a încălca art.294 Cod de procedură civilă și principiul dublului grad de jurisdicție.
În acest moment, acest contract este un act juridic valabil care produce efecte juridice ce nu pot fi ignorate de către instanța de apel.
În ceea ce privește puterea de lucru judecat a deciziei nr.3202/30.04.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reține că instanța de fond a făcut aprecieri legale pe acest aspect.
Este adevărat că acțiunea reclamantului în revendicare a fost întemeiată pe dreptul comun și a fost introdusă anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, dar Înalta Curte de Casație și Justiție reține pe de o parte că bunul în litigiu a fost privatizat, astfel încât dreptul de proprietate al pârâtei pe întregul bun dedus judecății (teren în suprafață de 2950. și construcții) s-a consolidat și a devenit opozabil " erga omnes", iar, pe de altă parte, că reclamantul nu mai poate beneficia decât de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001.
În acest ciclu procesual, instanța de apel nu poate face apărări cu privire la legalitatea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici alte interpretări decât cele date de această decizie.
Ca tare, dispozițiile privind aplicarea Legii nr.10/2001 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilirea valabilității privatizării și a posibilității apelantului de a obține măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001, în cadrul privatizării au putere de lucru judecat și nu pot fi încălcate în prezenta cauză.
În aceste condiții, apare ca lipsit de interes verificarea valabilității titlului statului, cu atât mai mult cu cât s-a recunoscut și de către pârât că preluarea a fost abuzivă, aceasta fiind condiția necesară acordării măsurilor reparatorii prin echivalent.
În consecință, față de aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul contestator, cu domiciliul ales la av. în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1530/3.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact.
4 ex/1.07.2009
-------------------------------------
- Secția a V-a -
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad