Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 199/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 199/

Ședința publică din 14 septembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vanghelița Tase

JUDECĂTOR 2: Mihaela Ganea

Grefier - -

S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelantul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI T, cu sediul în T,- în contradictoriu cu intimații reclamanți, domiciliat în loc. V de M,-, jud. P și, domiciliată în B,-,. 3C,.A,. 32, împotriva sentinței civile nr. 801 din 4.04.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea - secția civilă, comercială și de contencios administrativ - în dosarul nr-, având ca obiect Legea 10/2001.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 7 septembrie 2009 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Având nevoie de timp pentru a delibera, completul de judecată a amânat pronunțarea asupra apelului la 14 septembrie 2009, când a dat următoarea soluție.

CURTEA

Asupra prezentului apel, constată:

Prin sentința civilă nr. 801/4.04.2008 a Tribunalului Tulcea - secția civilă, comercială și de contencios-administrativ a fost admisă acțiunea reclamanților și formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI T, în sensul că a fost anulat pct. 7 din dispoziția nr. 16069/4.12.2007.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin dispoziția Primarului Municipiului T nr. 16069/ 4.12.2007 s-a constatat calitatea de persoane îndreptățite a notificatorilor și, cărora li s-a restituit în natură imobilul situat în T,-, compus din teren în suprafață de 1000,85. și construcții.

S-a stabilit totodată, prin pct. 7, că asupra imobilului au fost aduse îmbunătățiri în valoare de 30.621,82 lei, precum și că beneficiarii restituirii au obligația de a plăti contravaloarea acestora în favoarea Primăriei Municipiului

Instanța de fond a avut în vedere că potrivit art. 48 din Legea nr. 10/2001, chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință, prin îmbunătățirile necesare și utile. În cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat cu titlu valabil, obligația de restituire revine persoanei îndreptățite, iar în cazul în care preluarea s-a realizat fără titlu valabil, obligația de despăgubire revine statului sau unității deținătoare. S-a reținut, în același sens, articolul 48 din nr.HG 250/2007 care definește sintagma,îmbunătățiri necesare și utile și care prevede deopotrivă că dacă imobilul a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire către chiriaș revine statului sau unității deținătoare.

Or în speță, imobilul pentru care s-a dispus restituirea în natură a fost preluat fără titlu valabil, fiind inclus în categoria prevăzută în art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care nu sunt întrunite condițiile impuse de lege pentru a funcționa obligația de restituire a cheltuielilor necesare și utile aduse imobilului de către reclamanții notificatori.

Astfel, pe de o parte, în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil, obligația de despăgubire revine statului sau unității deținătoare, în funcție și de acordul dat de locator la efectuarea îmbunătățirilor, și nicidecum persoanei îndreptățite la restituire, pe de altă parte calitatea de creditor o are chiriașul și nu unitatea deținătoare, neputându-se invoca aici o subrogare, în drepturile creditorului; în plus, nu s-a stabilit printr-o expertiză contravaloarea acestor îmbunătățiri, respectiv dacă ele au fost necesare și utile. S-a avut în vedere că în prezent numai un corp al construcției are destinația de locuință, fără a se proba derularea în prezent a unui contract de închiriere și fără a se identifica persoanele ce au calitatea de chiriaș, în timp ce un al doilea corp de construcție are destinația de spațiu comercial/prestări servicii, lucrările de reamenajare și transformare fiind realizate într-un astfel de spațiu în valoare de 30.621,82 lei, valoare ce a fost compensată cu chiria datorată autorităților locale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, PRIMARUL MUNICIPIULUI T, criticile formulate vizând greșita interpretare a probelor și a dispozițiilor legale aplicabile, solicitându-se admiterea căii de atac și desființarea hotărârii tribunalului.

Apelantul pârât a menționat, astfel, că imobilul situat în Mun. T,- este deținut de Primăria T și este în parte închiriat cu destinația de locuință, parte cu destinația de spațiu pentru prestări servicii.

Asupra părții ce avea inițial destinația de magazie au fost executate lucrări de către chiriaș și care ulterior au fost recunoscute de autoritatea locală, fiind achitate prin compensarea cu alte obligații la bugetul local.

S-a apreciat că în mod corect prin dispoziția primarului s-a stabilit în sarcina reclamanților notificanți obligația de plată a contravalorii acestor îmbunătățiri, câtă vreme bunul a suferit transformări față de starea inițială, în caz contrar operând îmbogățirea fără justă cauză.

S-a considerat că textul art. 48 din Legea nr. 10/2001 este pe deplin incident în speță câtă vreme chiriașul primise, anterior restituirii imobilului către proprietari, contravaloarea îmbunătățirilor aduse.

Prin întâmpinare, intimații reclamanți au solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond, apreciind că potrivit textelor legale evocate chiriașul este creditorul obligației de restituire a contravalorii îmbunătățirilor, iar nu unitatea deținătoare, aceasta din urmă neputând invoca subrogația în drepturile chiriașului.

Analizând motivele de apel, se va reține că apelul este nefondat.

Chestiunea dedusă judecății în prezentul litigiu este aplicabilitatea îmbogățirii fără justă cauză în situația restituirii în natură a imobilelor conform Legii nr. 10/2001 și rațiunea stabilirii, prin dispoziția motivată a primarului, a unei obligații de restituire a contravalorii îmbunătățirilor în sarcina persoanei îndreptățite la restituire.

în drept a acestei situații se regăsea, la momentul emiterii dispoziției, în textul art. 48 din Legea nr. 10/2001 modif. prin Titlul I al Legii nr. 247/2005, care în forma existentă la acea dată stabilea:

,- alin. 1 au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile.

- alin. 2 În cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat cu titlu valabil, obligația de despăgubire prevăzută la alin. 1 revine persoanei îndreptățite.

- alin. 3 În cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire revine statului sau unității deținătoare.

Sub acest aspect, în mod corect prima instanță a analizat dacă sunt întrunite cumulativ condițiile de generare a unei obligații patrimoniale în sarcina beneficiarilor măsurii de restituire în natură a imobilului, la momentul emiterii dispoziției, arătându-se că premisa a constituit-o încadrarea bunului în situația juridică prev. de art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 10/2001.

Astfel fiind, cum bunul a fost preluat de stat fără titlu valabil - aspect necontestat de autoritatea deținătoare și recunoscut prin chiar dispoziția primarului - în speță nu puteau fi incidente dispozițiile art. 48 din lege, în modalitatea invocată de către apelant.

Pe de altă parte, este de reținut că textul are incidență printr-o strictă interpretare a voinței legiuitorului, care a urmărit în mod evident salvgardarea patrimoniului chiriașului ( persoană fizică ori juridică ) în condițiile restituirii imobilului asupra căruia a efectuat cu bună credință cheltuieli necesare și utile. Prin urmare, desocotirea financiară a acestuia cu autoritatea locală nu are relevanță în cauză, întrucât norma are rolul de a prezerva drepturile chiriașului, iar nu pe cele ale persoanei deținătoare.

Fiind așadar un drept al chiriașului, legiuitorul a creat fundamentul legal pentru o acțiune ulterioară emiterii actului de restituire, fondată pe faptul juridic al îmbogățirii fără justă cauză, ceea ce exclude fără echivoc posibilitatea statuării în dispoziția primarului a unei obligații patrimoniale de această natură.

Faptul că prin Legea nr. 1/2009 - care a intrat în vigoare la 5.02.2009 - a fost modificat textul art. 48 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 în sensul că,Indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu, obligația despăgubirii prevăzută la alin. 1 revine persoanei îndreptățite nu modifică datele în speță. Trecând peste aspectul neretroactivității legii, se va avea în vedere că legiuitorul a raportat și în acest caz situația îmbunătățirilor, prin trimitere la alin. 1, la cele aduse de chiriaș imobilului restituit, persoana îndreptățită având dreptul procesual de a acționa în justiție pe beneficiarul măsurii de restituire în condițiile în care se consideră prejudiciată.

Conchizând, măsura de stabilire directă, în conținutul dispoziției, a obligației de plată a contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului retrocedat, precum și a cuantumului acestei sume, a fost nelegală, iar instanța de fond a aplicat corect normele incidente, pronunțând o soluție legală și temeinică, motiv pentru care în temeiul art. 296 cod proc. civilă apelul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul civil declarat de apelantul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI T, cu sediul în T,- în contradictoriu cu intimații reclamanți, domiciliat în loc. V de M,-, jud. P și, domiciliată în B,-,. 3C,.A,. 32, împotriva sentinței civile nr. 801 din 4.04.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea - secția civilă, comercială și de contencios administrativ - în dosarul nr-, ca nefondat.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 septembrie 2009.

Președinte, Judecător,

- - Grefier, - -

- -

Jud.fond

Tehnored.dec.jud.

15.09.2009

Dact.disp.gref.

5 ex./16.09.2009

Președinte:Vanghelița Tase
Judecători:Vanghelița Tase, Mihaela Ganea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 199/2009. Curtea de Apel Constanta