Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 2/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(2433/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.2

Ședința publică de la 06.01.2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre

JUDECĂTOR 2: Elena Vlad

GREFIER - - -

* * * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.1075 din 07.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-contestatori, și cu intimații și.

Cauza are ca obiect - Legea nr.10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelantul-pârât Municipiul B prin Primarul General, prin consilier juridic, în baza delegației pe care o depune la dosar și intimații-contestatori și, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.20 din 05.01.2010, emisă de Baroul București, lipsind intimații și.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul apelantului-pârât arată că este în imposibilitate să formuleze și să depună la dosar motivele de apel.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul apelantului-pârât solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Apărătorul intimaților-contestatori solicită respingerea apelului, ca nemotivat și nefondat.

CURTEA,

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1075/07.10.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis, în parte, cererea formulată de contestatorii și, în contradictoriu cu intimații Municipiul B prin Primarul General, și, a anulat în parte Dispoziția nr.8505/24.07.2007 cu privire la mențiunea relativă la renunțarea la despăgubiri, a obligat pârâtul să emită dispoziție cu privire la măsurile reparatorii prin echivalent cuvenite reclamanților pentru apartamentul nr.1, parter, din imobilul situat în B,-, sector 3 și a respins cererea cu privire la obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții pentru terenul aferent imobilului din-, ca fiind neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că potrivit Dispoziției nr.8505 din 24.07.2007 emisă de Primăria Municipiului B, s-a dispus restituirea în natură doamnei, domnului și doamnei terenul construit și neconstruit - curte, în suprafață de 120 mp aferent imobilului situat în B,- sector 3.

În schimb, asupra construcțiilor edificate pe acest teren, prin dispoziția menționată se ia act de renunțarea numiților și doamnei la obținerea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentul nr.1, parter și garaj, din cadrul aceluiași imobil.

Tribunalul a constatat că autoarea reclamanților, împreună cu au solicitat pe calea notificării restituirea în natură, în baza Legii nr.10/2001, a apartamentului nr.1 parter din acest imobil și a terenului aferent, iar în măsura în care restituirea nu mai este posibilă, au solicitat plata de despăgubiri bănești pentru aceste bunuri.

Pe de altă parte, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 1874 din 5.03.2004 la BNP, reclamantul a transmis numiților și doamnei "drepturile asupra podului, garajului, cotei indivize de din pivniță și cotei indivize de din terenul construit și neconstruit din imobilul situat în B,- sector 3.

Contractul sus menționat nu conține nici un act de dispoziție expres cu privire la drepturile cuvenite vânzătorilor cu privire la apartamentul nr.1, parter, din acest imobil și care să fie transmise cumpărătorilor pe această cale.

Pe cale de consecință, aceștia din urmă nu se pot subroga în în drepturile reclamanților de a obține măsuri reparatorii prin echivalent pentru acest apartament situat la parter.

Tribunalul a constatat că și, coproprietari ai apartamentului de la etaj, au depus la data de 20.07.2007 o cerere prin care indică faptul că renunță la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în temeiul Legii nr.10/2001 (fila 125).

Este adevărat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 1874 din 5.03.2004 la BNP, și doamnei s-au subrogat în drepturile numiților și cu privire la dreptul de proprietate asupra apartamentul 2 etaj 1, dar declarația lor de renunțare la măsurile reparatorii prin echivalent nu poate fi luată în considerare cu privire la apartamentul 1 de la parter, pentru care și au solicitat măsuri reparatorii, mai ales că nu a vândut acest drept către cumpărători prin contractul sus menționat.

Asupra solicitării reclamanților de obligare a pârâtului la emiterea unei dispoziții pe numele lor cu privire la terenul aferent, tribunalul a constatat că potrivit art.1 din dispoziția atacată, primăria s-a pronunțat asupra restituirii terenului către, și.

Pe cale de consecință, este neîntemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâtului la emiterea unei noi dispoziții cu privire la terenul în suprafață de 120 mp.

Faptul că între timp, autoarea lor a decedat, iar reclamanții sunt succesorii legali ai acesteia conform certificatului de moștenitor nr.92/23.12.2008, în cotele arătate acolo nu îi îndreptățesc să solicite emiterea pe numele lor a unei noi dispoziții de restituire a terenului în litigiu.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Municipiul B prin Primarul General, apel ce nu a fost motivat.

Potrivit dispozițiilor art.292 alin.2 Cod procedură civilă, având în vedere că apelul nu a fost motivat, instanța de apel se va pronunța, în fond, pe baza celor invocate la prima instanță.

Verificând sentința apelată și considerentele care au stat la baza pronunțării acesteia, Curtea va găsi nefondat apelul pentru următoarele considerente:

Întregul imobil din-, sector 3 fost proprietatea autorilor soți G și, fiind dobândit de către aceștia pe de o parte prin cumpărarea terenului prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 20.11.1956, iar pe de altă parte, prin construirea unei clădiri de locuit cu parter, etaj I, parțial etaj II și parțial subsol, conform autorizației de construire nr.66/06.12.1957.

Gad eclarat la data de 12.05.1979, iar conform certificatului de moștenitor nr.212/1979 a notariatului Local de Stat Sector 3 fost moștenit de, în calitate de fiu, fiind renunțătoare exprese la succesiune, soție supraviețuitoare și, fiică.

a decedat la data de 18.03.2006, iar conform certificatului de moștenitor nr.92/23.12.2008 a fost moștenit de (născută ), în calitate de fiică și de, în calitate de fiu.

Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în mod abuziv prin Decretul nr.223/1974.

Moștenitorii autorilor proprietari și au solicitat prin notificarea nr.534/06.06.2001 restituirea în natură a terenului de 104 mp și a apartamentului nr.1 din imobil, iar în situația în care restituirea apartamentului nu ar fi posibilă, acordarea de despăgubiri bănești pentru acestea.

În mod legal a reținut instanța de fond că reclamanții - contestatori au calitatea de persoane îndreptățite pentru partea de imobil notificată, întrucât în urma încheierii contractului de vânzare - cumpărare nr.874/05.03.2004 autentificat de BNP între reclamanți și și, s-au înstrăinat către cumpărători etajul 1, apartamentul nr.2 și terenul ce se cuvenea soților și podul, garajul, cota indiviză de din pivniță și cota indiviză de din terenul construit și neconstruit din imobilul în litigiu de către.

Prin acest contract de vânzare - cumpărare familia nu a dobândit întregul imobil întrucât apartamentul nr.1 de la parter nu a făcut obiectul contractului.

Cu privire la terenul de 120 mp solicitat prin contestație de către contestatori, Curtea, ca și instanța de fond, va lua act doar de faptul că această suprafață de teren a fost acordată reclamanților prin dispoziția atacată și nu se va cenzura legalitatea acestei restituiri întrucât ne aflăm în calea de atac a contestației formulată de reclamanți, astfel încât nu li se poate crea acestora o situație mai grea în propria calea de atac.

În ceea ce privește apartamentul nr.1 din imobil, acesta nu a fost înstrăinat de moștenitorii proprietarilor, astfel încât aceștia sunt îndreptățiți să primească măsuri reparatorii pentru această situație în care în mod legal instanța de fond a anulat în parte Dispoziția nr.8505/24.07.2007 și a obligat pârâtul să emită dispoziție cu privire la măsurile reparatorii prin echivalent cuvenite reclamanților pentru apartamentul nr.1, parter, din B,-, sector 3.

În consecință, față de aceste considerente, Curtea va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul formulată de apelantul-pârât MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL, cu sediul în B, nr.291 - 293, sector 6, împotriva sentinței civile nr.1075 din 07.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-contestatori, ambii cu domiciliul ales la avocat, în B,-, - 2,.3,.83, sector 3 și cu intimații și, ambii cu domiciliul în B,-,.2, sector 3.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 06.01.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - --- - -

GREFIER

- -

Red.

.

7 ex./14.05.2010

TB-3 -

Președinte:Ioana Aurora Herold Petre
Judecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 2/2010. Curtea de Apel Bucuresti