Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 22/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 22/A/2010
Ședința publică de la 19 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nicoară vicepreședinte
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de pârâtul MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI B, împotriva sentinței civile nr. 640/20.07.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, legala îndeplinire a procedurii de citare cu părțile pentru acest termen de judecată.
Se constată că s-a înregistrat la dosar, cerere de lăsare a cauzei la ora 11, formulată de apărătorul ales al reclamantei intimate, avocat, motivat de împrejurarea că are de susținut cauze la alte instanțe.
În deliberare, instanța încuviințează cererea și lasă cauza la a doua strigare.
La reluarea cauzei, după suspendarea ședinței de judecată, se prezintă în instanță avocat cu delegație la dosar pentru reclamanta intimată și avocat cu delegație la dosar pentru intimatul pârât Spitalul General Ferate Sibiu, lipsă fiind părțile.
Mandatarul ales al intimatului pârât, avocat depune la dosar extras CF al imobilului în litigiu, nr. 3187 Sibiu și comunică un exemplar al acestuia cu mandatarul intimatei reclamante.
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, pentru reclamanta intimată, solicită respingerea apelului declarat de Ministerul Transporturilor, pentru următoarele argumente:
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor B, arată că acesta nu are calitate procesuală în cauză. Dispozițiile Legii nr. 213/1998 invocate de apelant nu pot fi primite, în cauză fiind incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, care este lege specială. Ministerul Finanțelor Publice ar putea avea calitate pasivă în condițiile în care s-ar fi urmărit redobândirea terenului sau Legea 10/2001 anterioară apariției Legii 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Invocă în acest sens și jurisprudența ICCJ, în sensul că unitate deținătoare este fie cea care, având personalitate juridică exercită în numele statului dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie cea care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlu, un astfel de bun (Monografia "Restituirea imobilelor naționalizate - Ed. ).
Referitor la identificarea unității deținătoare, a arătat că în CF a fost trecut sub poziția B 19 - Statul Român, pentru ca ulterior, la 21 să fie menționat domeniul public al Statului Român. Se menționează că ulterior, Statul Român a dat imobilul în folosință Ministerului Transporturilor pentru Spitalul General CFR Sibiu. Din actele anexă la HG 1045/2001, Ministerul Transporturilor apare ca ordonator principal de credite iar Spitalul CFR Sibiu, ordonator secundar. Față de aceste argumente, consideră că ambele instituții, atât Ministerul Transporturilor cât și Spitalul CFR Sibiu pot fi obligați la emiterea deciziei de restituire a imobilului, așa cum de altfel reclamanta a și solicitat prin precizarea de acțiune, întrucât ministerul ca for ierarhic superior poate prelua imobilul iar spitalul are un drept de administrare. Invocă în acest sens, ca și orientare, Buletinul Jurisprudenței Curții de Apel Cluj N din 2007, unde este comentată o speță identică. Menționează totodată că nu are relevanță în cauză faptul că unitatea deținătoare a imobilului în litigiu are personalitate juridică, ci instanța trebuie să aibă în vedere un aspect esențial în soluționarea cauzei, respectiv buna - credință a intimatei reclamante, invocând în acest sens, prevederile art. 311 cod procedură civilă. Arată că fiecare parte, atât ministerul cât și spitalul au avut poziții contradictorii, considerând că cealaltă trebuie să emită decizie cu privire la imobilul în litigiu, Prefectura județului Sibiu fiind exclusă de practica ICCJ, printr-un recurs în interesul legii.
Totodată, arată împrejurarea că reclamanta a formulat notificarea în termenul legal prevăzut de lege (art. 16 din Legea 10/2001 fiind modificat prin Legea nr. 247/2005), și a precizat acțiunea în sensul obligării oricăror dintre pârâți (Ministerul Transporturilor sau Spitalul General Ferate Sibiu) la emiterea deciziei.
Există posibilitatea pronunțării de către instanță a mai multor variante de soluții, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, existând posibilitatea procedurală de a se admite apelul declarat de Ministerul Transporturilor și și obligarea Spitalului CFR Sibiu la emiterea deciziei iar o altă variantă ar fi admiterea apelului declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor, casarea sentinței atacate cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, pentru a fi cercetat de către prima instanță fondul cauzei.
Reiterează de asemenea, buna credință a reclamantei, arătând că sunt îndeplinite prevederile art. 23 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, aceasta făcând o notificare înregistrată și consideră că instanța trebuie să dea consacrare acesteia. Prin decizia ICCJ s-a constatat cu autoritate de lucru judecat că notificarea reclamantei este făcută în termenul legal prevăzut de legea 10/2001, și față de caracterul pozitivist al acesteia se prevăd îndeplinirea a două condiții: calitatea procesuală activă a reclamantei care nu s-a contestat și notificarea să fie depusă în termen. Arată că trebuie soluționată prezenta cauză în spiritul legii iar față de tendința de liberalizare a măsurilor reparatorii, aspectele procesuale nu mai au relevanță.
Cu privire la cel de al treilea motiv de apel, referitor la autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 62/2006, arată că au fost ignorate prevederile art. 311 cod procedură civilă, și în al doilea ciclu procesual al cauzei s-a constatat calitatea procesuală activă a reclamantei. Arată că prin întâmpinările depuse de către intimații pârâți, aceștia au invocat doar aspecte de ordin procesual, de competență a emiterii deciziei, necontestându-se dreptul apelantei.
Depune la dosar jurisprudență și concluzii scrise.
Mandatarul intimatului pârât Spitalul General CFR Sibiu, avocat, menționează că referitor la unele aspecte detaliate de mandatarul reclamantei intimate, este de acord cu acesta în sensul că litigiul dintre părți s-a desfășurat în primul ciclu procesual doar pe aspecte procedurale, astfel că nu au putut fi puse în discuția părților aspecte de fond și raporturile dintre Ministerul Transporturilor și Spitalul CFR Sibiu nu au fost clar delimitate. Instanța de fond trebuia să clarifice acest aspect, respectiv să stabilească cu certitudine cine este unitatea deținătoare a imobilului în litigiu, și din acest punct de vedere solicită admiterea apelului, casarea hotărârii atacate și în consecință trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În ce privește calitatea de proprietar a imobilului, arată că aceasta nu a fost stabilită cu certitudine și deși s-a invocat de către mandatarul intimatei reclamante faptul că este necesară soluționarea prezentei cauze, în spiritul legii, consideră că nu pot fi ignorate regulile procesuale generale, în sensul că trebuie să existe reguli precise cu privire la faptul de a ști cui sau cărei unități deținătoare te adresezi cu notificare, întrucât nu se poate solicita de la orice unitate.
În ce privește evoluția imobilului din litigiu în CF, arată că în anul 1999 era trecut ca proprietar al acestuia, Statul Român, iar în CF-ul actualizat, este menționat domeniul public al Statului Român, Ministerul Transporturilor nefiind menționat în CF. Arată că doar instituția sau unitatea ce are asupra imobilului un drept de dispoziție poată să emită decizie de restituire a imobilului, iar în speța de față, intimatul pârât Spitalul CFR Sibiu nu are acest drept. Acesta nu este unitate deținătoare a imobilului și nu poate fi obligat a restitui ceea ce nu deține în proprietate, chiar dacă ar fi obligat în acest sens.
Pentru motivele arătate, solicită în principal, respingerea apelului declarat de Ministerul Transporturilor iar în subsidiar, admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât nu sunt lămurite aspecte de fond ale litigiului. Față de nemenționarea Ministerului Transporturilor în extrasul CF actualizat, arată că nu se cunoaște motivul pentru care acesta nu apare menționat în CF, în actuala stare, aspect ce ar trebui lămurit odată cu rejudecarea cauzei și față de acest motiv, probabil unitate deținătoare a imobilului în litigiu ar putea fi considerat Municipiul Sibiu prin Primar, astfel că intimatul pârât Spitalul General CFR Sibiu nu poate fi obligat la emiterea deciziei de restituire a imobilului către reclamantă. Cu cheltuieli de judecată.
Instanța, deliberând, față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față,
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sibiu sub dosar nr. 5585/2005, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Spitalul General Ferate Sibiu, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și Prefectura jud. Sibiu, obligarea pârâtului de ordin 1 să emită decizie de restituire în natură a imobilului înscris în CF 3187 Sibiu, nr. top. 3589/1 situat în Sibiu, str. -, nr. 20, jud. Sibiu.
În motivarea acțiunii arată că este fiica fostului proprietar al imobilului, iar imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950. Notificarea formulată, în baza Legii 10/2001 a fost trimisă de Prefectura jud. Sibiu la Ministerul Transporturilor și de acesta la Spitalul General Ferate Sibiu, fără ca vreuna dintre aceste instituții să se pronunțe asupra notificării.
Reclamanta a mai arătat că în urma modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 își modifică opțiunea inițială de acordare de despăgubiri și solicită restituirea imobilului în natură.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001.
După formularea acțiunii, Spitalul General Ferate Sibiu a emis decizia nr. 2351/2005 prin care a respins notificarea ca tardiv formulată.
Reclamanta a precizat acțiunea în sensul că a solicitat anularea acestei dispoziții și obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții de restituire în natură a bunului.
Prin sentința civilă nr. 62/2006 Tribunalul Sibiua respins contestația astfel precizată față de Spitalul General Ferate Sibiu, reținând că notificarea este tardivă și că modificarea Legii 10/2001 nu permite restituirea imobilelor fără formularea în termenul inițial a notificării pentru măsuri reparatorii. Față de ceilalți pârâți, contestația a fost respinsă pentru că nu7 s-a solicitat nimic de la aceștia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea, iar apelul a fost respins prin decizia civilă nr. 279/A/2006 de Curtea de Apel Alba Iulia.
Prin decizia nr. 8063/27.11.2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Prefectul Județului Sibiu, a admis recursul formulat de reclamanta a casat decizia civilă nr. 279 /A/2006 a Curții de Apel, a admis apelul și în consecință a desființat sentința civilă nr. 62/2006 a Tribunalului Sibiu și a trimis cauza spre rejudecarea aceleași instanțe.
Prin această decizie instanța supremă a stabilit că notificarea formulată de contestatoare a fost făcută în termenul legal, astfel că s-a desființat în totalitate sentința civilă nr. 62/2006 trimițând cauza spre rejudecare întrucât nu s-a soluționat fondul cauzei.
Față de Prefectura județului Sibiu s-a apreciat că aceasta nu mai trebuie să figureze ca parte în proces față de obiectul litigiului și anume restituirea în natură a imobilului.
La rejudecare după casare prin încheierea din 25.06.2008 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Spitalul General Ferate Sibiu, ca urmare contestatoarea a precizat acțiunea în sensul că înțelege să solicite obligarea la emiterea unei decizii de restituire în natură de la pârâtul care are calitate de unitate deținătoare în sensul Legii 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 640/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantă împotriva pârâtului Ministerul Transporturilor și, s-a dispus dezmembrarea imobilului înscris în CF nr. 3187 Sibiu sub, nr. top. 3589/1 în suprafață de 1845 mp, conform expertizei efectuată de expert, astfel:
-nr. top. nou 3589/1/1 loc de casă cu corp de clădire 1 în suprafață de 644 mp;
-nr. top. nou 3589/1/2 loc de casă cu corp de clădire 2 în suprafață de 250 mp;
-nr. top. 3589/1/3 loc de casă în suprafață de 189 mp;
-nr. top. 3589/1/4 loc de casă în suprafață de 762 mp.
A fost anulată decizia emisă de Spitalul Generală Ferate Sibiu iar pârâtul Ministerul Turismului și a fost obligat să emită dispoziție de restituire în natură în favoarea reclamantei, a imobilelor cu nr. top. noi 3589/1/1, 3589/1/3 și 3589/1/4 din CF 3187 Sibiu.
S-a respins acțiunea formulată împotriva pârâților Prefectura județului Sibiu și Spitalul General Ferate Sibiu și celelalte cereri din acțiunea precizată.
Pârâtul Ministerul Transporturilor și a fost obligat să plătească reclamantei 2790 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței s-a reținut că în speță, calitatea de unitate deținătoare aparține Ministerului Transportului și.
S-a constatat că imobilul în litigiu este înscris în CF nr. 3187 Sibiu nr. top.3589/1 a aparținut lui, antecesorul contestatoarei.
La.13.09.1955 în baza Decretului nr. 92/1950 imobilul a trecut prin naționalizare în proprietatea Statului Român reprezentat prin Sfatul Popular al Orașului Sibiu și a fost dat în folosința Ministerului CFR pentru Spitalul CFR Sibiu.
La 10 mai 2001 prin nr.HG 1045/2001, imobilul a fost trecut în domeniul public al Statului Român.
Față de această situație existentă în cartea funciară este evident că Ministerul Transporturilor și este unitatea deținătoare cu putere de decizie asupra acestui imobil ce face parte din domeniul public, Spitalul general CFR neavând decât detenția construcției și neputând dispune în nici un fel de aceasta..
În ce privește fondul cauzei, contestatoarea a dovedit îndeplinirea condițiilor legale respectiv:
-formularea notificării în termenul legal (conform deciziei instanței supreme);
-dreptul de proprietate al antecesorului său (rezultă din cartea funciară în extenso depusă la dosar);
-calitatea de moștenitor al persoanei îndreptățite la restituire (rezultă din actele de stare civilă depuse în primul ciclu procesual -11-14 dosar fond).
În cauză s-a efectuat o expertiză tehnică pentru a identifica în ce măsură s-au păstrat construcțiile vechi preluate prin naționalizare de la antecesorul contestatoarei și în ce măsură s-au edificat corpuri sau construcții noi pe verticală sau pe orizontală.
Expertul constructor a concluzionat (131 dosar fond) împreună cu expertul consultant să întreaga construcție, inclusiv extinderea etajului 2 (deci extinderile pe verticală) au fost executate înainte de război, iar Spitalul General Ferate a efectuat la clădire numai lucrări de consolidare și recompartimentare interioară, precum și finisaje conform tabelului întocmit de expert.
Expertul topograf a identificat existența pe terenul de 2144. (1845. conform CF) existența a două corpuri de clădire C 1 și C 2 și a unei suprafețe de teren libere de 1425.
Toate acestea sunt evidențiate în planul de situație existent la fila 168 dosar fond și în propunerea de dezmembrare de la fila 169 din dosarul de fond.
După efectuarea expertizelor și pe baza concluziilor acestora contestatoarea a precizat acțiunea (176 dosar fond) solicitând:
- modificarea suprafeței imobilului din CF 3187 nr. top. 3589/1 de la 1845. la 2144.;
- dezmembrarea conform expertizei și
- obligarea unității deținătoare pârâte să emită decizie de restituire în natură a construcției principale (C 1) și a întregului teren liber, mai puțin corpului C 2 (laboratorul) construit după preluarea imobilului la stat.
Primul petit din contestația precizată a fost respins întrucât contestatoarea nu a chemat în judecată toți proprietarii învecinați pentru a le fi opozabilă rectificarea suprafeței de teren.
Celelalte cereri au fost admise așa cum au fost formulate și a fost obligat pârâtul Ministerul Transporturilor și să emită dispoziție de restituire în natură pentru numerele top nou formate care cuprind terenul și corpul principal de clădire C 1.
Poziția Ministerului Transporturilor reflectată prin întâmpinare nu poate fi reținută.
Acesta a susținut că întrucât prin sentința civilă nr. 62/2006 Tribunalul Sibiua respins acțiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor pentru că față de acesta nu s-a cerut nimic, iar prin motivele de apel și de recurs această dispoziție nu a fost atacată înseamnă că ea a rămas irevocabilă.
Susținerea este neîntemeiată.
Sentința civilă nr. 62/2006 a Tribunalului Sibiua fost desființată în integralitate prin decizia nr. 8063/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Mai mult prin decizia 8063/2007 instanța supremă s-a pronunțat în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Prefecturii Județului Sibiu, ori acest lucru nu mai era necesar dacă s-ar fi apreciat că sentința nr. 62/2006 a rămas irevocabilă în ceea ce privește pe cei doi pârâți (Prefectura Sibiu și pe Ministerul Transporturilor) față de care contestatoarea nu a solicitat nimic în primul ciclu procesual.
Ca urmare, în baza art. 1 și 7 al. l și 2 din Legea nr.10/2001 care instituie principiul restituirii în natură a imobilelor preluate de stat în perioada de referință s-a dispus restituirea construcției vechi și a terenului către fostul proprietar.
În același sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea art.1 al Protocolului adițional nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului în sensul că singura satisfacție echitabilă pentru privarea de proprietate suferită este retrocedarea bunului sau a valorii de piață a acestuia (cauzele, Păduraru c/a România ).
Cum legea internă specială (art.7 alin.2 din Legea 10/2001) nu permite fostului proprietar să solicite despăgubiri când restituirea în natură e posibilă (adică atunci când bunul se află în proprietatea statului) soluția ce se impune și în acest caz este restituirea imobilului.
Aflându-se în culpă procesuală pentru că s-a opus admiteri acțiunii, intimatul a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată de 2790 lei către contestatoare (onorariu expert).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Ministerul Transporturilor și, în temeiul art. 287 alin. 2 cod procedură civilă, solicitând anularea în parte a sentinței în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că sentința civilă nr. 62/2006 a Tribunalului Sibiu pronunțată în primul ciclu procesual nu a fost solicitată a fi reformată sub aspectul respingerii acțiunii față de Ministerul Transporturilor astfel că a devenit definitivă și irevocabilă, dobândind astfel autoritate de lucru judecat.
Tribunalul Sibiu, printr-o interpretare greșită a dispozițiilor hotărârii pronunțate în recurs de ICCJ, a dispus menținerea în cauză a pârâtului apelant și astfel a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea dispozițiilor art. 377 cod procedură civilă, care prevăd condițiile în care o hotărâre judecătorească devine definitivă și irevocabilă, coroborate cu cele ale art. 1201 cod civil. Deasemenea, s-a încălcat și principiul disponibilității deoarece reclamanta și-a precizat acțiunea față de Spitalul CFR.
Susține că în contextul dispozițiilor HG 1045/2001 privind inventarierea domeniului public, imobilul revendicat se află în proprietatea publică a statului și în directa administrare a Spitalului General CFR Sibiu, astfel că Ministerul Transporturilor și nu are exercițiul niciunui drept real asupra acestui imobil, astfel că nu poate emite acte de dispoziție cu privire la acesta. Precizează că potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 4 și 5 din Legea nr. 213/1998, în litigiile în care se pune în discuție proprietatea publică, calitate procesuală are Ministerul Finanțelor Publice.
Arată că față de dispozițiile art. 21 din Legea 10/2001 coroborate cu cele privind definiția unității deținătoare realizate în preambulul Normelor Metodologice de aplicare a Legii 10/2001, pârâtul apelant nu poate fi reținut drept unitate deținătoare care să fie obligată la soluționarea notificării reclamantei.
Menționează, totodată, că soluția de redirecționare a notificării dispusă de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului prin Ordinul nr. 1609/2005 este susținută și de interpretarea pe care Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a făcut-o dispozițiilor art. 21 din Legea 10/2001 consemnată prin actul nr. -/29.09.2005 aflat la dosar.
În drept invocă dispozițiile Codului d e procedură civilă, ale Legii 10/2001, a Normelor Metodologice de aplicare a Legii 10/2001 și dispozițiile Legii nr. 213/1998.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanta a solicitat respingerea apelului arătând că Ministerul Transporturilor și are calitate de unitate deținătoare, că sentința nr. 62/2006 a fost desființată în întregime astfel că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat și că pârâtul are personalitate juridică și prin HG nr. 1045/2001 exercită în numele statului, dreptul de proprietate.
Intimatul Spitalul General CFR Sibiu a arătat că în mod corect tribunalul a considerat că acesta nu are calitate procesuală pasivă însă a greșit și prin aceea că a permis pe parcursul procesului ca, în afara limitelor legale (prima zi de înfățișare), intimata să-și modifice de mai multe ori plângerea și să-și schimbe cadrul procesual. Consideră că față de Spitalul Generală CFR Sibiu, soluția de respingere este corectă dar este incorectă față de apelant, față de care, de asemenea soluția corectă era de respingere a plângerii.
Verificând sentința atacată prin prisma motivelor invocate și în raport cu normele legale incidente, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 21 alin. 1 din Legea 10/2001 imobilele preluate abuziv care sunt deținute la data intrării în vigoare a legii de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, se restituie în natură.
În capitolul II al Normelor Metodologice de aplicare a Legii 10/2001, unitatea deținătoare este definită ca fiind entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau orice altă instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlu cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale, etc).
Rezultă din textele menționate că are calitate de unitate deținătoare și obligația de a răspunde notificărilor formulate de persoanele îndreptățite, acea entitate cu personalitate juridică care are imobilul înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat.
Prin patrimoniu se înțelege totalitatea drepturilor (activul) și a obligațiilor (pasivul) unei persoane fizice sau juridice care au o valoare economică. patrimonial aparținând unei persoane este constituit din totalitatea drepturilor cu valoare economică care îi aparțin și doar a drepturilor de proprietate. Prin urmare, entitățile deținătoare nu pot refuza soluționarea notificărilor care le sunt adresate pentru care exercită alte drepturi patrimoniale doar sub motiv că nu exercită un drept de proprietate, deoarece aparțin patrimoniului său și bunurile asupra cărora exercită alte drepturi cu valoare economică cum ar fi dreptul de administrare și cel de folosință.
În speță, pârâtul Spitalul General CFR Sibiu este o unitate de utilitate publică, cu personalitate juridică în conformitate cu dispozițiile art. 165 alin. 1 din Legea nr. 95/2006.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și ulterior la data promovării acțiunii de față, în patrimoniul acestui pârât se regăsea și dreptul de folosință asupra imobilului în litigiu fapt ce rezultă din evidența de carte funciară și din ordinul nr. 1600 din 28.09.2005 al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
Prin încheierea de CF nr. 47580/2008 s-a întabulat asupra imobilului în discuție dreptul de administrare al pârâtului Spitalul General CFR Sibiu, astfel că în prezent, în patrimoniul acestuia se regăsește un drept de administrare asupra acestui imobil.
Constatând că pârâtul Spitalul General CFR Sibiu exercită asupra imobilului în litigiu un drept de administrare având în vedere textele de lege enunțate mai sus dar și împrejurarea că dispoziția atacată este emisă de acest pârât care în acest mod a recunoscut implicit că are calitate de unitate deținătoare, Curtea apreciază că în speță, calitatea procesuală pasivă o are Spitalul General CFR Sibiu. Apărarea acestui pârât în sensul că nu deține dreptul de proprietate asupra imobilului nu poate fi primită deoarece, așa cum s-a reținut anterior, acesta este obligat să răspundă la notificare indiferent de titlul cu care deține imobilul cu privire la care se solicită măsuri reparatorii.
Cum obligația de a răspunde notificării nu incumbă Statului Român care deține dreptul de proprietate ci entității care exercită dreptul de administrare asupra imobilului și care îl folosește efectiv, Curtea constată ca nefondată susținerea apelantului în sensul că în speță ar justifica legitimare procesuală pasivă Ministerul Finanțelor pentru Statul Român.
În raport de toate aceste considerente dar având în vedere și faptul că apelantul Ministerul Transporturilor și, așa cum rezultă din extrasul CF depus la dosarul cauzei ( 54) nu deține niciun drept real asupra imobilului în discuție, se constată a fi întemeiate criticile aduse sentinței apelate, acest pârât neavând calitate procesuală pasivă în cauză. Prin urmare, în mod greșit prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu acest pârât impunându-se în temeiul art. 296 cod procedură civilă, admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate. În consecință, va fi admisă în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantă împotriva pârâtului Spitalul General CFR Sibiu care va fi obligat să emită dispoziție de restituire în natură în favoarea reclamantei a imobilelor identificate în dispozitivul sentinței atacate și să plătească reclamantei cheltuielile de judecată de la fond în sumă de 2790 lei.
Acțiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Transporturilor și va fi respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate și se va înlătura dispoziția de obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecată de 2790 lei. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâtul apelant.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor și împotriva sentinței civile nr. 640/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- și în consecință:
Schimbă în parte sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta împotriva pârâtului Spitalul General CFR Sibiu pe care îl obligă să emită dispoziție de restituire în natură în favoarea reclamantei a imobilelor cu nr. top. nou 3589/1/1, 3589/1/3 și 3589/1/4 din CF nr. 3187 Sibiu și să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 2790 lei.
Respinge acțiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Transporturilor și și înlătură dispoziția de obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecată de 2790 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19.02.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
.
Tehn.
6 ex/22.03.2010
Jud. fond -
Președinte:Daniela MărgineanJudecători:Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nicoară
