Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 233/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.233/
Ședința publică de la 14 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
Grefier - -
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanții reclamanți, domiciliat în B,-,. 90,.2,.27, sector 4 și, domiciliată în B,--26, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 433/27.03.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții PRIMARUL ORAȘULUI, CONSILIUL LOCAL, ORAȘUL, PRIN PRIMAR, toți cu sediul în Sud,-, județ C, cererea de chemare în judecată având ca obiect"contestație în temeiul Legii nr. 10/2001".
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat pentru apelanții reclamanți și,potrivit împuternicirii avocațiale seria -, nr. 24360/02.07.2009, pe care o depune la dosar, și avocat pentru intimații pârâții Primarul Orașului, Consiliul Local, Orașul, prin Primar, potrivit împuternicirii avocațiale seria -, nr. 95264/13.10.2009, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.
Grefierul de ședință în referatul oral asupra cauzei învederează că apelul este declarat în termen, prin avocat fără delegație, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 50 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Având cuvântul, pe rând, apărătorii părților,precizează că nu mai sunt alte cererii de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată.
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod proc. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra apelului.
Avocat pentru apelanții reclamanți solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru administrarea de probatorii, conform motivelor de apel, cu cheltuieli de judecată. Urmează a se constata că apelanții reclamanți sunt îndreptățiți la restituirea în natură prin atribuirea unui alt teren în compensare. Mai arată că excepția lipsei de interes este contrară Protocolului I al Convenției.
Avocat pentru intimații pârâții solicită respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală. Apreciază că în mod just și legal a soluționat instanța de fond excepția lipsei de interes, având în vedere că reclamanții se află în posesia unei hotărârii irevocabile prin care s-au stabilit măsuri reparatorii pentru teren. Consideră că este lipsit de demers judiciar prezentul apel în condițiile în care există o hotărâre irevocabilă.
În replică, apărătorul apelanților reclamanți arată că acea hotărâre irevocabilă, la care se referă intimații, nu prevede în mod expres ceea ce s-a solicitat prin acțiunea de la fond acum. Ceea ce se solicită de apelanți este pe dreptul comun și nu neapărat pe Legea nr. 10/2001.
Instanța rămâne în pronunțare asupra soluției în apel.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
La 19 decembrie 2008 reclamanții și au chemat in judecată pe pârâții Primarul Orașului, Consiliul Local si Orașul solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâții la acordarea de măsuri reparatorii prin atribuirea unui teren în compensare de același echivalent valoric și de aceeași întindere cu cel imposibil de restituit in natură, situat in Nord și având suprafața de 618,45 mp.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că, în calitate de moștenitori ai proprietarului deposedat abuziv de acest teren, au solicitat în instanță anularea dispoziției nr. 238/24.03.2005 emisă de Primarul Orașului. Prin Sentința civilă nr. 1017/09.05.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar civil nr. 1313/2005, definitivă prin Decizia civilă nr. 178/21.05.2007 a Curții de APEL CONSTANȚA și irevocabilă prin Decizia civila nr.1567/06.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus anularea dispoziției menționate, cu obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții motivate prin care să propună acordarea de despăgubiri.
Reclamanții au mai susținut că pe tot parcursul acestui proces civil nu au solicitat niciodată atribuirea unui alt teren în compensare dar nici nu au fost interogați sub acest aspect. Or, principiul impus de Legea 10/2001 este cel al restituirii în natură, numai în cazul imposibilității de realizare a acestei măsuri reparatorii urmând a se acorda despăgubiri bănești.
În drept, au fost invocate prevederile art.10 și 11 din Legea 10/2001, art.480 Cod civil, jurisprudența CEDO în cauzele pronunțate pronunțate în contradictoriu cu Statul Român.
În apărare, pârâții au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei de interes în formularea cererii, deoarece scopul urmărit de către reclamanți, acela de a obține beneficiile Legii 10/2001, a fost realizat prin soluționarea irevocabilă a litigiului în care au fost pronunțate hotărârile judecătorești la care chiar reclamanții fac referire.
Prin urmare, modalitatea în care reclamanților le sunt aplicabile măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001 a fost stabilită prin hotărâri judecătorești la care aceștia trebuie să se supună, astfel că o noua acțiune prin care se urmărește tot acordarea unor astfel de reparații, dar sub altă formă, este lipsită de interes. Totodată, se poate crea și pericolul existenței a două hotărâri care să permită reclamanților o dublă restituire, ceea ce nu este permis.
Prin sentința civilă nr. 433 din 27 martie 2009 Tribunalul Constanțaa admis excepția lipsei de interes invocată de pârâți și a respins cererea formulată de reclamanți ca lipsită de interes.
În considerentele sentinței tribunalul a reținut că reclamanții nu mai justifică nici un interes în ocrotirea dreptului afirmat câtă vreme modalitatea în care reclamanților urma să li se asigure reparația prejudiciului cauzat prin preluarea abuzivă în proprietatea statului a unui imobil ce le-a aparținut a constituit obiect al analizei instanței la momentul soluționării contestației formulate împotriva dispoziției nr. 238/24.03.2005 a Primarului Orașului iar examinarea sub acest aspect a pretențiilor reclamanților a luat sfârșit odată cu pronunțarea Deciziei civile nr.1567/06.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a soluționat recursul declarat împotriva hotărârii tribunalului.
practic pe care partea l-a urmărit la momentul punerii în mișcare a procedurii judiciare a fost acela de a obține măsuri reparatorii pentru prejudiciul rezultat din preluarea abuzivă a imobilului în patrimoniul statului, interes ce a fost realizat odată cu soluționarea irevocabilă a litigiului în care s-a stabilit dreptul reclamanților la despăgubiri bănești.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și susținând că, prin admiterea excepției lipsei interesului în formularea cererii de atribuire a unui teren în compensarea celui preluat abuziv și imposibil de restituit în natură, instanța le-a limitat accesul la justiție printr-o adăugare la lege.
Arată că cererea a fost formulată "în vederea soluționării notificării nr. 1147/01.08.2001" iar instanța a stabilit eronat că cererea prin care se solicită rezolvarea notificării în alt sens decât cel stabilit în prima contestație ar încălca efectul autorității de lucru judecat al hotărârii judecătorești emise anterior.
Susțin apelanții că autoritatea administrativă nu este obligată să analizeze notificarea numai în limitele stabilite prin hotărârile judecătorești pronunțate în contestația împotriva deciziei nr. 238/24.03.2005, concluzia logică ce se impune din aplicarea Legii nr. 10/2001 și a Convenției europene a drepturilor omului fiind aplicarea principiului ocrotirii dreptului de proprietate și principiul restituirii în natură a imobilului preluat abuziv și numai în ultimă instanță restituirea prin echivalent bănesc.
Apreciază reclamanții că varianta acordării de despăgubiri pentru imobilul imposibil de restituit în natură este contrară dreptului comunitar și constituie o expropriere forțată.
Se arată că instanța trebuia să constate că notificarea din 2001 nu a fost soluționată până la data formulării prezentei acțiuni și că au intervenit modificări legislative care stabilesc principiul restituirii în natură ca principiu prioritar celui de acordare de despăgubiri. Reclamanții nu și-au manifestat expres acordul de a primi despăgubiri bănești, dimpotrivă acordul lor fiind acela de a primi un teren echivalent celui imposibil de restituit în natură.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport cu criticile formulate de reclamanți, instanța constată că apelul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Susținând nelegalitatea sentinței, apelanții pretind că instanța a reținut greșit excepția lipsei interesului lor în cererea de atribuire a unui teren echivalent celui preluat abuziv și imposibil de restituit în natură, opunându-le fără temei în prezentul proces efectele unei hotărâri judecătorești ce a finalizat un litigiu având un alt obiect decât cel din prezenta pricină, respectiv contestația împotriva dispoziției nr. 238/24.03.2005.
Interesul, ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile, reprezintă folosul practic pe care partea îl urmărește prin punerea în mișcare a procedurii judiciare. Prin urmare, condiția interesului acțiunii se verifică în legătură cu finalitatea procesului, respectiv cu dreptul a cărui recunoaștere se cere.
În speță, prin notificarea formulată în 2001 în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, reclamanții au declanșat procedura de acordare de măsuri reparatorii pentru imobilul teren din Nord care a aparținut autorului lor, procedură care în faza administrativă s-a finalizat prin dispoziția nr. 238/2005 emisă de Primarul Orașului iar în faza judiciară s-a finalizat prin sentința civilă nr. 1017/2006 pronunțată de Tribunalul Constanța, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1567/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Instanțele au statuat prin hotărârile lor că reclamanții sunt îndreptățiți să li se restituie bunul preluat abuziv de către Stat de la autorul lor, modalitatea de restituire fiind despăgubiri bănești pentru imobilul imposibil de restituit în natură.
Ceea ce solicită reclamanții în prezentul proces este ca instanța să revină asupra modalității în care urmează să se facă restituirea terenului și considerând că în acest proces se impune aplicarea principiului prevalenței restituirii în natură și verificarea condiției acordului expres al reclamanților în privința modalității de restituire apreciază că, în soluționarea aceleiași notificări din 2001, instanța poate dispune acordarea unui teren în compensare ca modalitate de restituire.
Chiar dacă, așa cum a stabilit corect instanța de fond, nu se poate reține în speță excepția autorității de lucru judecat, obiectul celor două acțiuni fiind diferit, instanța nu poate ignora însă efectul pozitiv al lucrului judecat prin sentința nr. 1017/2006, care a statuat deja asupra modalității de restituire a bunului preluat abuziv.
Apelanții reclamanți nu explică motivele pentru care aplicarea principiului prevalenței restituirii în natură și manifestarea expresă a acordului reclamanților cu privire la acordarea de despăgubiri nu au făcut obiectul dezbaterii în procesul finalizat prin sentința nr. 1017/2006, dar este cert că, statuând irevocabil asupra modalității de restituire - sub forma despăgubirilor bănești - efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al sentinței se manifestă în privința aspectelor litigioase dezlegate anterior, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Instanța reține și că prezenta cerere a fost justificată de către reclamanți ca fiind o altă modalitate de soluționare a notificării, prin aplicarea însă a acelorași norme legale, respectiv Legea nr. 10/2001, iar nu ca o încercare de obținere a unei satisfacții finale, echitabile, de rezolvare în fine a cererii de restituire, de executare a obligației de restituire a bunului. Ori, așa cum s-a arătat corect de către prima instanță, reclamanții au primit prin sentința nr. 1017/2006 o rezolvare a notificării, procedura finalizându-se prin stabilirea obligației autorităților de a-i despăgubi pe reclamanți pentru imobilul preluat abuziv sub forma plății unei sume de bani.
Având deja rezolvată situația litigioasă sub acest aspect, al modalității de restituire și un titlu executoriu în acest sens, reclamanții nu mai pot justifica un interes legitim în folosirea aceleiași proceduri pentru rezolvarea aceleiași situații, dar printr-o altă modalitate.
În consecință, constatând că nu sunt motive de reformare a sentinței, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanții reclamanți, domiciliat în B,-,. 90,.2,.27, sector 4 și, domiciliată în B,--26, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 433/27.03.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții PRIMARUL ORAȘULUI, CONSILIUL LOCAL, ORAȘUL, PRIN PRIMAR, toți cu sediul în Sud,-, județ C, ca nefondat.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond -
Red.dec.jud./03.12.2009
Tehnored.gref./7ex./04.12.2009
Emis 5 com./04.12.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Vanghelița Tase
