Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 247/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 247/
Ședința publică din 24 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ion Rebeca JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul civil declarat de reclamanta ( ), domiciliată în B, sector 4,-, împotriva sentinței civile nr.79 din 20 mai 2002, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr5617/2001, cauza venită spre rejudecare, după casare.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea constată că dezbaterile asupra apelului s-au desfășurat în ședința publică din data de 10 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată la 17 2008 și ulterior, astăzi 24 2008, când în urma dezbaterii s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 4.09.2001, reclamanta - a chemat în judecată Primăria mun. Pitești, Biblioteca Județeană A și Teatrul Pitești, solicitând pronunțarea unei hotărâri, prin care să se dispună restituirea în natură a terenului și construcției pe care statul a preluat-o în mod abuziv de la autorul său în OG anul 1947.
Prin sentința civilă nr.79 pronunțată la 20 mai 2002 a fost respinsă acțiunea pentru argumentul că la data preluării imobilului acesta nu se mai afla în patrimoniul autorului.
Curtea de APEL PITEȘTI, prin decizia civilă nr.14 din 30.01.2003 a păstrat soluția primei instanțe cu motivarea că imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu valabil și face parte din domeniul public al județului
Decizia a fost criticată de către reclamantă pe calea recursului pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Înalta curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr.10125 pronunțată la 6.12.2005, a admis recursul și a casat hotărârea cu trimitere spre rejudecare.
Pentru a pronunța o astfel de soluție, instanța supremă a reținut că autorul reclamantei a dobândit prin succesiune legală un imobil situat în Pitești, calea - nr.146, compus din 2990 mp și construcții.
După preluarea de către stat din anul 1947, construcția a fost demolată. Înalta curte de Casație și Justiție a mai reținut că preluarea imobilului a avut un caracter abuziv, iar reclamantul este persoană îndreptățită la restituire în condițiile art.4 alin.2 din Legea nr.10/2001, motiv pentru care în vederea identificării bunurilor se impune efectuarea unui raport de expertiză tehnică.
După casarea cu trimitere spre rejudecare s-a administrat proba cu expertiza tehnică, potrivit indicațiilor date de către instanța de recurs.
Analizând apelul în limita motivelor invocate se apreciază ca fondat, pentru argumentele ce urmează:
Prin actul de vânzare cumpărare încheiat la data de 23.11.1910, - a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren și construcțiilor situate pe acesta, pe raza mun. Pitești,-.
Imobilul, la data deschiderii succesiunii dobânditorului a fost transmis prin moștenire legală descendentului OG, acesta de pe urmă stăpânindu-l până în 1947, când bunurile au fost preluate de către stat.
Înalta curte de Casație și Justiție a dezlegat în drept, regimul juridic al imobilului ca fiind reglementat de Legea nr.10/2001, în sensul că preluarea s-a făcut în mod abuziv de către stat iar reclamanta este persoană îndreptățită să solicite restituirea, contrar dispoziției de respingere a cererii formulate în baza actului normativ enunțat.
În raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză a fost identificată suprafața de teren de 2.990 mp ce a suferit de-a lungul timpului măsuri de sistematizare, în prezent fiind ocupată de Teatrul de vară, Biblioteca Județeană, afectată de trotuare, alei de acces și alte amenajări de utilitate publică.
Potrivit art.7 din Legea nr.10/2001, privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, restituirea se face în natură ca regulă și numai dacă restituirea nu este posibilă se acordă măsuri reparatorii prevăzute de lege.
În cazurile în care se solicită restituirea în natură, persoana investită cu soluționarea notificării are obligația să identifice imobilul și să verifice destinația actuală a acestuia, pentru a se face o apreciere corectă asupra modalității de restituire, respectându-se principiul enunțat de textul de lege evocat.
Acordarea de măsuri reparatorii are loc în mod excepțional în situația în care terenul este ocupat de construcții noi autorizate, este afectat de servituți legale sau amenajări de utilitate publică potrivit art.11 pct.3 din Legea nr.10/2001.
Sintagma de amenajări de utilitate publică este explicată în normele metodologice de aplicare a actului normativ ca fiind acele amenajări destinate a deservii nevoile comunității, fiind astfel incluse în domeniul public.
Raportul de expertiză tehnică a confirmat apărările intimaților potrivit cu care terenul este afectat de construcții ce fac parte din domeniul public precum Biblioteca Județeană și amenajări de interes public, respectiv teatru de vară, trotuare și spațiul aferent clădirii.
Construcțiile și amenajările identificate fiind unele în folosul comunității, exceptează de la regula restituirii în natură a terenului, motiv pentru care singura modalitate de restituire este aceea în echivalent în condițiile legii speciale, la fel și pentru construcția demolată, la stabilirea valorii avându-se în vedere prețul mediu stabilit prin raportul de expertiză.
În raport de toate aceste argumente se va admite apelul în baza art.296 Cod pr.civilă, iar pe cale de consecință se va schimba sentința și se va admite contestația, urmând ca restituirea imobilelor să se facă în echivalent în condițiile legii speciale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul civil declarat de reclamanta (), domiciliată în B, sector 4,-, împotriva sentinței civile nr.79 din 20 mai 2002, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr.5617/2001, cauza venită spre rejudecare, după casare, intimați fiind pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, cu sediul în Pitești, jud. A, CONSILIUL JUDEȚEAN, cu sediul în Pitești, str. - -, jud. A, BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ, cu sediul în Pitești, str. -, jud. A și TEATRUL.
Schimbă sentința în sensul că, admite acțiunea și obligă intimata să propună restituirea în echivalent în condițiile legii speciale a suprafeței de 2984 mp teren, situată pe raza municipiului Pitești,-, având în vedere prețul mediu de 400 Euro pentru un metru pătrat, precum și a constraucției demolate.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - ecția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red..
/10 ex/17.12.2008
jud. fond
Președinte:Ion RebecaJudecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu