Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 25/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZI A CIVILĂ Nr. 25/Ap/2008
Ședințapublică de la 04 Martie 2008
Completul compus din:
Președinte:- - - JUDECĂTOR 1: Roxana Trif
JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel
Grefier: - -
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra apelului declarat de intimatul MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr.537/S pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 30 noiembrie 2007 în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 26 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte componentă din prezenta decizie, iar instanța în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la doar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 4 martie 2008.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 537/s/2007 a Tribunalului Brașova fost admisă contestația formulată, în temeiul Legii nr. 10/2001, de contestatorii și, în contradictoriu cu intimatul Municipiul B, reprezentat legal de Primar și, în consecință a fost anulată Dispoziția nr. 13254/22.08.2007, emisă de intimat. A fost obligat intimatul să emită, în condițiile reglementate de Legea nr. 10/2001, prin reprezentantul său legal, o nouă dispoziție prin care să restituie în natură contestatorilor imobilul cu destinația de teren, în suprafață de 300 mp, înscris în CF nr. 20078 B, sub nr. top 4830/1/7.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că imobilul - teren - în suprafață de 300 mp. înscris în CF nr. 20078, sub. nr. top. 4830/1/7 face parte din parcul G din B, care aparține domeniului public al Municipiului B, el fiind preluat în fapt de către stat.
Având în vedere destinația bunului în litigiu, tribunalul reține că acestuia îi sunt aplicabile prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10 /2001 și cele ale art. 6.1 lit. c) din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ.
Conform acestor prevederi legale, prin imobil în sensul legii, se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute în vedere la data preluării în mod abuziv. ( art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001).
Incidența legii intervine - potrivit art. 6.1. lit.cc din Normele Metodologice - pentru terenurile din intravilan. În cursul procedurii administrative de soluționare a notificărilor nu prezintă relevanță afectațiunea juridică actuală a imobilelor solicitate, fiind fără relevanță juridică calificările Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, sau alte acte normative subsidiare acesteia. Pentru aceste considerente, deținătorul imobilului care, la data soluționări notificării, este calificat ca fiind bun proprietate publică, are competența de a dispune restituirea bunului în natură, fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii prevăzute de Legea nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare.
Raportat la prevederile legale mai sus redate, tribunalul reține că, în speță, nu operează niciun impediment la restituirea în natură a imobilului în litigiu.
În ceea ce privește susținerea intimatului, făcută prin întâmpinare, în sensul că "se pune în discuție calitatea procesuală activă a contestatorului " pe considerentul că între acesta și contestatoarea a intervenit o tranzacție, în cadrul procesului de partaj al bunurilor comune, în urma căruia imobilul notificat a revenit contestatoarei, instanța reține următoarele:
În primul rând, nu poate fi pusă în discuție calitatea procesuală activă a părții menționate, întrucât, aceasta este conferită de calitatea contestatorului de titular al notificării ce a fost soluționată prin dispoziția atacată, astfel cum statuează art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10 /2001.
invocate de intimat în sensul celor mai sus-expuse vizează îndreptățirea contestatorului de a beneficia de măsuri reparatorii instituite de Legea nr. 10/2001. Or, această chestiune a fost soluționată în mod definitiv și irevocabil prin decizia civilă nr. 194/03.02.2005 a Curții de Apel Brașov așa cum am arătat în considerentele ce preced.
De asemenea, sub aspectul analizat se reține că, în evidențele de publicitate imobiliară nu există nicio mențiune relativă la calitatea de unic proprietar al bunului în litigiu, în ceea ce o privește pe contestatoarea.
Potrivit evidențelor de carte funciară, care sunt opozabile terților, conform art.17 - 18 din Decretul nr.115/1958, acest bun constituie obiectul dreptului de coproprietate al contestatorilor, astfel că lui îi sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul, considerând-o netemeinică și nelegală.
În esență în motivarea apelului se arată că nu s-a făcut dovada trecerii în proprietatea statului a imobilului, contestatorii fiind proprietari tabulari.
În motivul doi se arată că imobilul face parte din domeniul public local al localității și este inalienabil, insesizabil și imprescriptibil.
Motivul trei vizează calitatea procesuală a contestatorului, întrucât a încheiat o tranzacție cu contestatoarea prin care i s-a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție.
În motivul patru se arată că anterior au acceptat oferta de măsuri reparatorii prin echivalent și nu mai pot solicita restituirea în natură.
Motivul cinci vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 10/2001 și nu 6.1 din Normele Metodologice de Aplicare a acesteia. Se arată că au incidență dispozițiile art. 10 din aceeași lege și prevederile art. 1 din OUG nr. 114/2007 potrivit cărora este interzisă schimbarea destinației terenurilor ca spații verzi.
Intimații au depus întâmpinare reiterând apărarea din fața primei instanțe.
Apelul nu este fondat.
1. Primul motiv referitor la nedovedirea titlului de preluare al statului nu poate fi primit întrucât sub incidența Legii nr. 10/2001 intră și imobilele pentru care statul nu deține vreun titlu valabil (art. 2 lit. i). Cu atât mai mult fac obiect de reglementare imobilele pentru care statul nu deține vreun titlu, caz în care caracterul abuziv al stării de fapt este evident. Faptul că prezumția de proprietate instituită de art. 32 din Decretul Lege nr. 115/1938 nu a fost răsturnată nu prezintă relevanță cât timp contestatorii nu se bucură de toate atributele dreptului de proprietate întrucât statul are posesia și folosința imobilului.
Chiar intimatul se contrazice în motivul doi de apel afirmând că terenul face parte din domeniul public al localității. În atare situație motivarea dispoziției de primar în prezent atacată și a apelului în sensul că nu s-a făcut dovada titlului statului în perioada de referință a Legii nr. 10/2001 este nelegală.
Este de reținut că intimatul a propus un schimb de terenuri cu contestatorii. Dacă se susține că terenul nu a fost preluat de stat nu se vede cum s-ar putea concretiza legal contractul, întrucât coschimbașul trebuie să aibă calitatea de proprietar ( art. 1407 Cod civil), iar dacă face parte din domeniul public devine inalienabil conform art. 11 din Legea nr. 213/1998.
Motivele următoare exced cadrului procesual ce trebuia configurat doar în limitele motivului ce a determinat respingerea notificării, însă considerentele sentinței în raport de motivele de apel impun analiza tuturor motivelor.
2. Motivul doi referitor la caracterul de bun ce face parte din domeniul public este nefondat. Din interpretarea textului art. 6 din Legea nr. 10/2001 și art. 6 din Normele Metodologice aprobate prin nr.HG 250/2007, rezultă că intră sub incidența legii și pot fi restituire în natură și imobilele ce fac parte din domeniul public. Legea prevede în mod expres (art. 8) care imobile sunt exceptate de la incidența sa, între care nu se înscriu și imobilele de natura celui în cauză.
3. Critica din motivul trei, privind calitatea de persoană îndreptățită a contestatorului nu are fundament. Așa cum însăși intimatul arată în primul motiv, în favoarea ambilor contestatori operează prezumția de proprietate instituită de art. 32 din Decretul Lege nr. 115/1938. Încheierea tranzacției nu prezintă nici o relevanță cât timp nu s-au efectuat operațiunile de publicitate imobiliară prin înscrierea dreptului de proprietate exclusivă al contestatoarei, în raport de efectul constitutiv al înscrierii în sistemul actului normativ arătat, încă în vigoare.
4. Nu poate fi primit nici motivul patru întrucât în discuție se află o altă dispoziție a primarului nr. 13254/22.08.2007 și nu dispoziția anterioară (nr. 964 din 24.06.2007).
5. Motivul cinci privitor la inaplicarea art. 6 din Legea nr. 10/2001 și incidența art. 10 din același act normativ nu este fondat. În considerentele arătate la motivul doi s-a arătat de ce s-a făcut o corectă aplicare a art. 6, ce permite restituirea în natură a imobilelor din domeniul public.
Susținerea că în cauză ar fi incidente prevederile art. 10 nu poate fi primită întrucât terenul în litigiu a fost și este teren viran și nu este afectat de construcții - ce au fost demolate - ori edificate, cum impune acest text de lege.
De aceea întreaga motivare referitoare la imposibilitatea restituirii în natură a terenului este superfluă.
Prevederile art. 1 din nr.OUG 114/2007 de modificare a art. 71 din nr.OUG 195/2005 - privind protecția mediului, nu sunt incidente în raport de caracterul de act normativ special cu caracter reparatoriu al Legii nr. 10/2001.
De aceea schimbarea destinației spațiului este sancționabilă numai pentru terenurile deținute legal de unitatea administrativ-teritorială sau stat și nu pentru cele deținute în mod abuziv.
Față de considerentele expuse se reține că apelul nu este fondat, urmând ca potrivit art. 296 Cod procedură civilă, să fie respins, iar sentința apelată păstrată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de intimatul Municipiul B prin Primar împotriva sentinței civile nr. 537/s din 30.11.2007 a Tribunalului Brașov, pe care o păstrează.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 04.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red. /21.03.2008
Dact. /28.03.2008
Jud. fond: L
Președinte:Roxana TrifJudecători:Roxana Trif, Mihail Lohănel