Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 251/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.251/
Ședința publică de la 30 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
Grefier - -
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta reclamantă, domiciliată în B,-, sector 1 - împotriva sentinței civile nr. 287/05.03.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții MUNICIPIULUI C, PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL C, PRIMARUL MUNICIPIULUI, toți cu sediul în C, b-dul. - nr. 51, județ C, cererea de chemare în judecată având ca obiect "contestație în temeiul Legii nr. 10/2001".
La prima apelare a cauzei, făcută în ședință publică, au răspuns avocat pentru apelanta reclamantă, potrivit împuternicirii avocațiale seria -, nr. 50571/16.06.2009, lipsind intimații pârâții Municipiului C, prin Primar, Consiliul Local C, Primarul Municipiului
Procedura este legal îndeplinită, conform disp. art. 87 și urm. pr.civ.
După referatul greierului de ședință;
Avocat, pentru apelanta reclamantă, având cuvântul, pentru o mai bună administrare a justiției depune la dosar un set de înscrisuri, în copie, respectiv: dispoziția nr. 2525/22.07.2002 emisă de Primarul municipiului C; decizia nr. 22043/24.08.1958 a fostului S Popular C; notificarea nr. 503/07.06.2001 emisă de apelanta reclamantă, prin către Primăria municipiului C; dovezi de plată a impozitelor pentru anii 1946-1951; adresa emisă de apelanta reclamantă către Comisia municipală pentru aplicarea Hotărârii de Guvern pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor; referatul privind fundamentarea dispoziției Primarului municipiului C de respingere a cererii de restituire în natură formulată de și practică judiciară.
Deliberând, instanța constată că înscrisurile depuse de apărătorul apelantei reclamante există deja la dosarul de fond și dispune lăsarea cauzei la a doua apelare pentru a da posibilitate și apărătorului intimaților pârâții să se prezinte.
La a doua apelare a cauzei au răspuns avocat pentru apelanta reclamantă, potrivit împuternicirii avocațiale seria -, nr. 50571/16.06.2009, și avocat - pentru intimații pârâții Municipiului C, prin Primar, Consiliul Local C, Primarul Municipiului C, potrivit delegației de substituire FN/24.06.2009 emisă de avocatul titular.
Se comunică apărătorului intimaților un exemplar de pe înscrisurile depuse la prima apelare a cauzei de apelanta reclamantă.
Întrebate fiind, părțile prin apărători arată că nu mai sunt alte cererii prealabile ori probe de administrat și apreciază cauza în stare de judecată.
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod proc. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra motivelor de apel.
Avocat, pentru apelanta reclamantă, având cuvântul, arată că hotărârea primei instanțe a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie și solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond și rejudecând cauza să se admită contestația, cu consecința dispunerii restituirii terenului situat în, lotul 10, careul 11.
Susține că, în mod eronat a apreciat instanța de fond că în caz de nerespectare a clauzei din contractul de vânzare-cumpărare, de a construi pe teren, acest fapt atrage desființarea de drept a contractului urmând ca terenul să intre în patrimoniul municipalității, fără îndeplinirea nici unei formalității. Ori, toată motivarea instanței de fond este în dezacord cu teoria și practica judiciară.
În analizarea probatorilor urmează a se avea în vedere că terenul în litigiu a fost cumpărat în anul 1935 de bunicii apelantei, dar a fost dat în proprietate după 10 ani. Perioada de grație în care se putea construi a fost prelungită la 6 ani, deci între 1945-1951. Acest interval coincide cu plata impozitului, conform înștiințării și dovezii de plată - act aflat la dosar. Acest fapt nu a fost analizat în nici un mod de instanța de fond, deși concluzia care se impunea era aceea că nu se putea impozita un bun mai înainte de a fi intrat în posesia efectivă a proprietarului de drept. Imposibilitatea construirii pe teren a fost justificată de schimbarea regimului politic, efectele războiului, etc. De asemenea, în procesul-verbal de punere în posesie nu se face vorbire de respectarea sau existența pactului comisoriu de gradul IV. Pe cale de consecință, față de data predării bunului, în mod legal se presupune că pactul comisoriu de gradul IV a expirat după 10 ani.
Deși în cauză s-a efectuat o expertiză, instanța de fond nu a amintit de concluziile acesteia în motivarea hotărârii. Se apreciază că terenul autorului apelantei intră în categoria imobilelor prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001, fiind preluat de Statul Român, autorul nepierzând dreptul de proprietate.
Mai mult decât atât, urmează a se observa că în referatul care a stat la baza emiterii dispoziției nr. 1525 se face vorbire despre cumpărătorul și întrucât acesta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate în contract, Primăria orașului Car edevenit proprietar. Analizând conținutul acestui referat se poate trage concluzia că în decizia nr. 2204/24.10.1958 nu se face referire la autorul apelantei, aceasta fiind lovită de nulitate absolută.
Mai arată că, toate aceste erorii nu au fost cenzurate de instanțe de fond, practica judiciară recunoscând dreptul moștenitorilor aflați în aceeași situație cu apelanta. În acest sens urmând a se avea în vedere, în special, decizia nr. 780/C/2005 a Curții de Apel Constanța.
În concluzie, pentru motivele invocate se solicită a se face aplicarea disp. art. 296.pr.civ. cu consecința schimbării sentinței apelate în sensul admiterii contestației, desființării dispoziției Primarului și restituirii terenului revendicat.
Având cuvântul, avocat - pentru intimații pârâții solicită respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Arată că, prin motivele de apel nu se aduc critici sentinței apelate ci se face referire la interpretarea pactului comisoriu de grad IV. Din motivarea hotărârii, practica judiciară și jurisprudență rezultă că rezoluțiunea contractului a intervenit strict în baza pactului comisoriu de grad IV. Instanța de fond a apreciat în mod corect intervenția pactului comisoriu de grad IV întrucât în speța de față nu este vorba de o preluare abuzivă ci de aplicarea unei clauze contractuale. Singura problemă care se pune este aceea a suportării riscului contractual, respectiv imposibilitatea de a construi datorită regimului politic. Ori, simplul context politic nu este un motiv de a nu construi. În speță, apelanta reclamantă nu a făcut dovada imposibilității de a construi pe teren în perioada 1936-1958, astfel că riscul contractului revine tot de partea celui care are dreptul de proprietate al lucrului, respectiv autorul reclamantei.
În subsidiar, în situația în care se va trece peste apărările enunțate, și se va admite apelul solicită a se avea în vedere imposibilitatea restituirii în natură a imobilului, din raportul de expertiză rezultând că terenul este afectat de alei de circulație și de parcare, ce reprezintă detalii de sistematizare.
Față de susținerile apelantei reclamante,nstanțapune în vedere apărătorului intimaților pârâți să precizeze ce semnificație juridică are plata impozitului pentru teren până în 1951 și care ar fi momentul rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare încheiat de autorul apelantei.
Apărătorul intimaților pârâții, având cuvântul, consideră că pactul comisoriu de grad IV a operat retroactiv desfacerii contractului de vânzare-cumpărare, faptul că s-a făcut plata voluntară de către autor a impozitelor s-au după 1951 nu se poate interpreta ca o eventuală renunțare la efectele,clauzei contractuale. Arată aceste aspecte nu au format elemente de soluționare la fond.
În replică, apărătorul apelantei reclamante arată că efectele pactului comisoriu după 10 ani nu mai subzistă. Cu privire la perioada 1947-1953 arată că, față de existența Comandamentului rusesc nu se putea construi în. Urmează a se mai avea în vedere și împrejurarea că dispoziția nr. 2525/2002 nu se referă la Gh. ci la altă persoană.
Instanța rămâne în pronunțare soluției în apel.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului constantă următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr.518/2003, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului C și Consiliul Local al Municipiului C, anularea Dispoziției nr.2525/22.07.2002 emisă de Primarul Municipiului C și restituirea în natură sau stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent a imobilul teren în suprafață de 437,37 mp, situat în Stațiunea, lotul 10, careul 11.
În considerentele cererii de chemare în judecată, reclamanta a învederat următoarele:
Reclamanta este moștenitoarea legală a numitului Gh..
Autorul reclamantei a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, în suprafață de 437,37 mp, situat în Stațiunea, lotul 10, careul 11
în baza actului de vânzare cumpărare nr.7/19.04.1935, contract încheiat cu Primăria
Obiectul contractului l-a constituit un teren de construcție, în suprafață de 437,37 mp, cu obligația asumată de cumpărător de a construi, pe acest teren, o casă de locuit sau, în termen de 6ani, de la perfectarea contractului.
Totodată, se arată că, autorul reclamantelor s-a aflat în imposibilitate de a-și îndeplini obligația contractuală, datorită evenimentelor istorice intervenite, respectiv venirea la putere a mișcării legionare și a Guvernului, intrarea României în război, rebeliunea legionară și instaurarea dictaturii lui.
Prin Decizia nr.22043/24.08.1958 a fostului S Popular C s-au declarat desființate și reziliate actele de vânzare cumpărare pentru terenurile din prin care proprietarii au fost deposedați de terenuri abuziv fără a beneficia de măsuri reparatorii, decizie ce nu a putut fi contestată, nefiind comunicată.
Se relevă că, reclamanta a urmat procedura de restituire a terenului instituită de Legea nr.10/2001 ce s-a finalizat cu emiterea Dispoziției nr.2525/22.07.2002 de către Primarul Municipiului C prin care s-a respins cererea reclamantei de restituire în natură a imobilului teren.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr.10/2001.
Sub aspect probatoriu, la dosarul cauzei s-au anexat următoarele înscrisuri:
- actul de vânzare cumpărare nr.7/19.04.1935;
- decizia nr.22043/24.08.1958 a fostului S Popular
- certificatul de naștere al reclamantei;
- certificatul de deces al numitului Gh.;
Prin sentința civilă nr.526/23.04.2003 pronunțată de Tribunalul
C, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria Municipiului C și Consiliul Local al Municipiului C, și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin decizia civilă nr.73/c/27.01.2004 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, s-au respins, ca nefondate apelurile civile formulat de reclamantă și de către pârâți.
Prin decizia civilă nr.4738/15.05.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-au admis recursurile formulate de reclamantă și de către pârâți, s-au casat decizia civilă nr.73/c/27.01.2004 și sentința civilă nr. 526/23.04.2003 și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Constanța, cauza fiind reînregistrată sub nr-.
După casare, reclamanta și-a precizat cadrul procesual în sensul că, a arătat că înțelege să se judece cu Primarul Municipiului C, Municipiul C prin Primar și Consiliul Local C și că înțelege să renunțe la judecată față de ceilalți pârâți.
Prin încheierea din 07.12.2006 s-a luat act de renunțarea la judecată față de pârâții Primăria Municipiului C și Comisia pentru Aplicarea Legii nr.10/2001și s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâți a Primarului Municipiului C și a Municipiul C prin Primar.
Prin sentința civilă nr. 287/5.03.2009 Tribunalul Constanțaa respins acțiunea reclamantei ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001. Preluarea terenului în litigiu nu a fost consecința unei măsuri abuzive, ci terenul s-a reîntors în patrimoniul municipalității urmare a intervenirii rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare nr. 7/19.04.1935 pentru neexecutarea obligației asumate de autorul reclamantei de a construi pe acest teren într-un interval de 4 ani o sau o casă de locuit.
Prima instanță a mai reținut că în actul de vânzare-cumpărare nr. 7/1935 părțile au înserat un pact comisoriu de grad IV, neexecutarea de către cumpărător a obligației de a construi în termenul convenit o casă de locuit, fiind sancționată cu rezoluțiunea de drept a contractului de vânzare-cumpărare, fără punere în întârziere și fără îndeplinirea vreunei alte formalități.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
-În mod greșit a reținut prima instanță că terenul dobândit de autorul
reclamantei în 1935 revenit în patrimoniul municipalității ca urmare a desființării de drept a contractului de vânzare-cumpărare, conform pactului comisoriu de grad IV înserat în contract. În realitate acest teren a fost predat cumpărătorului în proprietate după 10 ani. Prin urmare perioada de grație în care se putea construi a fost între 1945-1951, timp în care autorul reclamantei a plătit impozit conform actelor existente la dosar și neanalizate de prima instanță.
-Imposibilitatea construirii pe teren în perioada menționată, 1945-1952, fost justificată de schimbarea regimului politic, efectele războiului, etc.
-Preluarea imobilului în litigiu a fost o măsură abuzivă, dispusă prin decizia nr. 22043/1958, situație în care în speță erau pe deplin aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Analizând criticile reclamantei se constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin notificarea nr. -/6.08.2001 reclamanta a solicitat ca în procedura Legii nr. 10/2001 să îi fie restituit în natură terenul în suprafață de 437,37. situat în stațiunea, lot 10, careu 11, bun dobândit de autorul său Gh. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 7/19.04.1935 încheiat cu Primăria Municipiului
Prin dispoziția nr. 2525/2002 C emisă de Primarul Municipiului s-a respins notificarea reclamantei motivat de faptul că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, bunul nefiind preluat abuziv de către stat.
Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate de stat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, legiuitorul definind la art. 2 care anume preluări pot fi reținute ca fiind abuzive în sensul acestui act normativ, de exemplu: naționalizarea, confiscarea cererii, preluarea fără vreun titlu sau pentru neplata impozitelor.
În categoria preluărilor mai sus arătate caracterizate ca fiind abuzive, nu se încadrează și acele situații în care, ca urmare a desființării unor contracte civile pentru nerespectarea de către părțile contractante a clauzelor, bunul se reîntoarce în patrimoniul părții contractante îndreptățite la această măsură.
În speță se reține că actul de vânzare-cumpărare nr. 7/19.04.1935 (fila 21 dosar nr- al Tribunalului Constanța ) a fost încheiat de autorul reclamantei în calitate de cumpărător și Primăria C, în calitate de vânzător, în condițiile generale de vânzare-cumpărare stabilite prin Decizia nr. 25/1905 a Consiliului Comunal al Primăriei C, aprobată prin Decretul nr. 76/1906, în care se stipula că terenurile situate în Zona din Stațiunea se vor vinde cu condiția expresă ca dobânditorii să construiască o casă de locuit sau o în termen de patru ani, prelungit de șase ani și să contribuie cu 25% la toate cheltuielile edilitare. Condițiile generale de vânzare prevăzute în Decizia nr. 25/1905, conțin o clauză conform căreia nerespectarea vreunei obligații asumate de cumpărător prin acest act atrage rezilierea de plin drept a contractului de vânzare-cumpărare fără nici o altă formalitate sau punere în întârziere, clauză ce constituie un pact comisoriu de gradul IV, desființarea convenției realizându-se de drept, fără intervenția instanței de judecată.
Pactul comisoriu inserat în contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1935 de autorul reclamantului, care conține clauza potrivit căreia vânzarea se desființează fără somație, judecată și fără nici un drept de despăgubire pentru cumpărător, în cazul în care partea nu își îndeplinește obligația de a construi în termen de patru ani (ulterior șase ani) este, după termenii folosiți, un pact comisoriu de gradul IV, care are drept efect desființarea necondiționată a contractului de îndată ce a fost expirat termenul de executare, fără ca obligația să fi fost adusă la îndeplinire.
În prezența unui asemenea pact, rolul instanței de judecată sub aspectul aplicării sancțiunii rezoluțiunii, este înlăturat în totalitate. operează de drept, fără a fi necesară intervenția instanței, sancțiunea desființării contractului fiind efectul direct al neexecutării obligației debitorului.
De aceea, se reține că nu era necesară intervenția instanței pentru a pronunța rezoluțiunea contractului, pentru că, prin voința părților, s-a renunțat cu anticipație la caracterul judiciar al rezoluțiunii, iar în măsura în care ar fi sesizată, instanța nu poate aprecia asupra oportunității pronunțării rezoluțiunii, ci doar va constata că rezoluțiunea contractului avut loc de plin drept.
În privința momentului în care are loc desființarea contractului în cuprinsul căruia a fost inserat un pact comisoriu expres de grad IV, aceasta nu se produce numai ca efect al unei împrejurări obiective - neexecutarea obligațiilor unei părți - dar și ca efect al manifestării voinței creditorului de face efectivă această sancțiune.
Manifestarea de voință a creditorului, de a face efectivă sancțiunea rezoluțiunii, a fost exprimată în 1958, prin Decizia nr. 22043.
Această decizie nu constituie în sine un act abuziv de naționalizare și de dobândire proprietății asupra terenurilor de către stat, cum greșit susține reclamanta, ci reprezintă doar manifestarea de voință a creditoarei Primăria C de a da eficiență pactului comisoriu și de a prelua efectiv în posesia sa terenul în litigiu, întrucât în urma rezoluțiunii de plin drept a contractului de vânzare-cumpărare, terenul a reintrat în patrimoniul vânzătoarei.
Până la momentul emiterii Deciziei nr. 22043/1958, prin care creditoarea și-a manifestat expres și neîndoielnic voința de a da eficiență pactului comisoriu, debitorul putea executa în mod valabil obligația, ori putea face dovada că, deși a încercat să își execute obligația, a fost împiedicat de creditor, ori de o cauză de forță majoră.
Se reține că actul de vânzare-cumpărare care consemnează obligația de a construi, a fost încheiat în anul 1935, iar România a intrat în război în anul 1941, perioadă în care nu s-a dovedit că proprietarul ar fi făcut vreun demers pentru obținerea autorizațiilor necesare edificării unei construcții.
Ulterior, după terminarea războiului, prin nr. 15493 din 21.11.1945, Primăria Caa probat prelungirea termenului de construcție pe locurile de casă de pe plaja, până la 01 decembrie 1947 (fila 25 dosar nr. 2080 al Tribunalului Constanța ).
Dacă pentru perioada războiului (1941-1945) se reține că neexecutarea construcției nu este culpabilă, proprietarul terenului fiind împiedicat de un caz de forță majoră să își îndeplinească obligațiile asumate prin contract, această cauză de înlăturare răspunderii pentru neexecutarea obligației de a construi nu mai subzistă în perioada următoare, până la apariția Deciziei nr. 22043/1958, prin care vânzătorul și-a manifestat voința de a da eficiență pactului comisoriu de gradul IV.
Se reține că prin nr. 15493 din 21 noiembrie 1945, autoritățile locale, recunoscând existența, în timpul războiului a unei crize de materiale de construcție, a lucrătorilor specializați în construcția de case, cât și împrejurarea că este necesară o dezvoltare a construcției de locuințe, au aprobat prelungirea termenului de construire pe locurile de pe plaja, cu începere de la data acestei decizii și până la 01 decembrie 1947 și nu au impus interdicții speciale de construire pentru beneficiarii terenurilor dobândite în condițiile mai sus menționate.
Legea nr. 4215 din 10 decembrie 1938 pentru crearea zonelor militare și pentru măsurile necesare apărării țării a fost adoptată ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare din anul 1935, iar cumpărătorii, anterior intrării în vigoare a acestei legi, timp de trei ani, nu au făcut niciun demers pentru a construi pe acest teren.
De altfel, chiar după adoptarea Legii nr. 4215 din 10 decembrie 1938 pentru crearea zonelor militare și pentru măsurile necesare apărării țării nu s-a interzis total și în mod absolut edificarea unor construcții în zona, în art. 13 din lege prevăzându-se obligația ca orice lucrare, construcție, plantație pe care un particular ar avea să o facă pe terenul căzând într-o zonă militară, trebuie să fie în prealabil aprobată de Ministerul Apărării Naționale și Ministerul și, care pot impune ca executarea să se facă astfel ca ea să corespundă cerințelor apărării naționale .
Ori, în cauză, se reține că reclamanta nu a făcut dovada că autorul ei a fost împiedicat să construiască o casă pe terenul cumpărat sau că, în urma demersurilor efectuate pentru eliberarea autorizației de construcție, i s-au respins cererile de către cele două ministere implicate în realizarea măsurilor necesare apărării țării.
Susținerea apelantei reclamante în sensul că proprietatea asupra terenului în litigiu i-a fost transmisă nu la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare - anul 1935, ci după 10 ani - în anul 1945 este lipsită de orice fundament probator.
Conform dispozițiilor art. 1295 Cod civil, vânzarea este un contract translativ de proprietate. În cazul bunurilor individual determinate efectul translativ se produce în baza contractului de la data încheierii lui, cu excepția cazurilor în care părțile contractante au convenit amânarea transferului proprietății până la împlinirea unui termen sau condiție.
În speță, din analiza clauzelor contractuale nu rezultă ca părțile să fi convenit să amâne transferul dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 437, 27. la o dată ulterioară celei la care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 7/19.04.1935.
Dimpotrivă din probele administrate în cauză rezultă că autorul reclamantei a fost menționat în anul 1942 în " de proprietăți de la cu rate restante" pentru lotul nr. 10, careu 11, diferența de preț datorată pentru terenul cumpărat fiind de 6560 lei (fila 46 verso dosar Tribunal C).
Din adresa nr. 77/23.03.1999 emisă de Municipiul C - Direcția Patrimoniu, rezultă că în planul cadastral al orașului C, întocmit în anii 1936-1938, registrul de proprietăți pag. 1557, la nr. crt. 15566 este consemnat lotul 10 din careul 11 ca teren neconstruit la acea dată, suprafața de 437,27. ca proprietate (fila 47).
Înștiințarea de plată a impozitului nr. 421/1951, cât și dovada plății impozitului aferent terenului în suprafață de 437,27.(filele 54, 55 dosar fond) pentru perioada 1946-1951 conduce la concluzia că în toată această perioadă s-a recunoscut dreptul de proprietate al autorului reclamantei asupra terenului în litigiu, acesta având posibilitatea să construiască pe acest teren, conform obligației asumate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 7/1935.
Prin urmare, până la data manifestării de voință a creditorului, de a face efectivă sancțiunea rezoluțiunii, care a fost exprimată în anul 1958, prin Decizia nr. 22043, autorul reclamantei a avut posibilitatea de a-și executa obligația asumată prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 7/1935, respectiv aceea de a construi o casă de locuit sau o, sancțiunea neexecutării acestei obligații fiind rezoluțiunea de drept a contractului de vânzare-cumpărare, cu consecința reintrării terenului în suprafață de 437,27. în patrimoniul vânzătorului.
Așa fiind, terenul în litigiu se găsește în patrimoniul vânzătorului Municipiul C ca urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare încheiat de autorul reclamantei, în anul 1935, pentru nerespectarea către cumpărător a obligației asumate prin contract și nu ca urmare a unei deposedări abuzive, care să fi fost realizată în mod arbitrar și prin abuz de putere de către stat, sens în care s-a pronunțat în mod constant, în spețe similare și (exemplificări: decizia civilă nr. 5680/9.10.2008; decizia civilă nr. 6327/28.10.2008; decizia civilă nr. 569/27.01.2005; decizia civilă nr. 3213/11.10.2000).
Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 Cod proc. civilă se va respinge ca nefondat apelul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă, domiciliată în B,-, sector 1 - împotriva sentinței civile nr. 287/05.03.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții MUNICIPIULUI C, PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL C, PRIMARUL MUNICIPIULUI, toți cu sediul în C, b-dul. - nr. 51, județ C, ca nefondat.
Obligă apelanta la 357 lei cheltuieli de judecată către intimații pârâții.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond-
Red.dec.jud.PM/05.10.2009
Tehnored.gref.GM/08.10.2009
Emis 4com./08.10.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă
