Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 275/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 275/A/2009
Ședința publică din data de 23 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Denisa Băldean vicepreședinte al Curții de APEL CLUJ
JUDECĂTOR 2: Valentin Mitea președintele Curții de APEL CLUJ
Grefier: - -
-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de reclamanta apelantă UNIUNEA împotriva sentinței civile nr. 268/F/2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița - în dosarul nr- privind și pe pârâții intimați SC. SRL și SC. SA N PRIN LICHIDATOR SC. MANAGEMENT UV SRL B, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 9 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând, reține că prin sentința civilă nr. 268/F din 03 iunie 2009 Tribunalului Bistrița N, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 12/11.04.2001.
S-a respins cererea de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare formulată de reclamanta Uniunea Nene, în contradictoriu cu pârâtele SRL, N, prin lichidator SC Management UV SRL B, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta Uniunea Nene împotriva pârâtelor SRL, N, prin lichidator SC Management UV SRL B, având ca obiect restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor înscrise în cartea funciară nr. 757 N topografic 145, 144, 148, 149, 151, 152, 165 obiect al notificării nr. 14/N/2001, precum și obligarea pârâtei SRL la plata de despăgubiri în cuantum de 100.000 lei.
Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei SRL suma de 2.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în esență, următoarele:
Prin notificarea înregistrată sub nr. 11 din 14 mai 2001 la executorul judecătoresc, reclamanta i-a solicitat pârâtei ca în temeiul Legii nr. 10/2001 să dispună restituirea imobilelor înscrise în CF nr. 75 N nr. top 145, 144, 148, 149, 151, 152, 165.
Deoarece pârâta nu a soluționat notificarea prin sentința civilă nr. 180/2008 a Tribunalului Bistrița -N s-a dispus obligarea pârâtei la a soluționa notificarea, însă și de această dată pârâta nu și-a îndeplinit obligația.
Imobilele construcții și teren în suprafață de 7621 mp. înscrise în CF nr. 4362 N nr. top 145, 144/2, 148/2, 149/2, 152/2, 151/3/5/2, 160, 161, 162, 162/3/2/1 au constituit proprietatea pârâtei N, dreptul de proprietate fiind înscris în cartea funciară la 26 ianuarie 2001.
Nad obândit dreptul de proprietate în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 0029 al Consiliului Județean B-N, împotriva acestei pârâte deschizându-se însă procedura falimentului la data de 10 septembrie 1999, încheierea acestei proceduri fiind dispusă la data de 28 septembrie 2001.
Pârâta N avea printre acționari și statul, fiind de văzut că și prin procesul verbal de adjudecare din 25 februarie 1999, pârâta SRL a dobândit pachetul de acțiuni de 73,37% deținut de stat în cadrul
Prin sentința civilă nr. 959/2000 a Judecătoriei Năsăuds -a constatat dreptul de proprietate al pârâtei SRL asupra construcțiilor edificate pe terenul aferent nr. topografice sus-arătate, arătându-se totodată că pachetul de acțiuni cumpărat de SRL reprezintă în natură construcțiile ce i-au aparținut pârâtei N, în vreme ce terenul a rămas în proprietatea acesteia din urmă.
Terenul a fost vândut de către SRL B, încheindu-se contractul de vânzare-cumpărare nr. 12/14 aprilie 2001.
B și-a încetat existența la data de 16.12.2008, când a fuzionat cu SRL, fiind absorbită de aceasta.
Rezultă, așadar, că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, proprietar al terenului era N, terenului obiect al litigiului aflându-se în patrimoniul ei.
Cererea prin care reclamanta solicită constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 12 din 14 aprilie 2001 este însă prescrisă, ea fiind dedusă judecății la data de 28 ianuarie 2009, în vreme ce termenul de prescripție de 1 an și 6 luni stabilit prin art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 (cu modificările ulterioare) a expirat la data de 14 august 2002.
Reclamanta nu a făcut dovada intervenirii unor cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției extinctive, astfel că această cerere a sa trebuie respinsă, urmând ca, pe cale de consecință, să se aibă în vedere și că restituirea în natură nu poate fi dispusă.
În ceea ce privește cererea de acordare de despăgubiri, reclamanta a notificat-o în temeiul Legii nr. 10/2001 pe pârâta SRL, iar această persoană juridică având capital integral privat, nefăcând parte din categoria persoanelor juridice arătate la art. 21 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Cerința statul sau o unitate a administrației publice centrale sau locale să fie acționar sau asociat majoritar ori, după caz, minoritar era la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, îndeplinită în persoana N, însă aceasta nu a fost notificată de reclamantă, deși era încă în ființă.
Fiind vorba despre o societate comercială privatizată, se putea pune în discuție solicitarea de despăgubiri de la Fondul Proprietății de Stat, ca instituție publică ce a efectuat privatizarea
În același timp, este în discuție și calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, căci ea avea obligația de a dovedi că este continuatoarea fondului proprietar tabular. Or, prin încheierea civilă nr. 1175/2003 a Judecătoriei Năsăuds -a constatat că reclamanta are calitatea de succesoare a fostului proprietar tabular al imobilului în litigiu potrivit actului constitutiv, nefiind administrate în temeiul cărora să se verifice identitatea dintre fostul proprietar tabular și reclamantă.
Fondurile au fost proprietatea comunității celor 44 de comune grănicerești din regiunea Nului, la dosarul cauzei neexistând vreun act al adunării comunității prin care să se decidă crearea asociației reclamante, ca reprezentant al comunității.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Uniunea Nene, solicitând schimbarea ei, în sensul admiterii acțiunii, deoarece:
1. Contrar celor statuate de prima instanță, termenul de prescripție a dreptului la acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 12/11.04.2001 nu era împlinit, căci formularea de către reclamantă a notificării în temeiul Legii nr. 10/2001 constituie începutul procedurii administrative care produce întreruperea prescripției conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
Mai mult, reclamanta s-a aflat în imposibilitate de a promova o acțiune în nulitatea contractului deoarece nu a aflat de existența contractului litigios decât în cadrul procesului ce a făcut obiectul dosarului nr- al Tribunalului Bistrița N, a înaintat adrese către AVAS încă din anul 1998 în scopul de a nu vinde imobilele aparținând
La încheierea contractului de vânzare-cumpărare în litigiu s-au încălcat prevederile art. 20 din Legea nr. 10/2001, în raport de care era interzisă înstrăinarea bunurilor imobile notificare conform acestei legi, ceea ce, coroborat cu prevederile art. 50 din lege,trimite la concluzia relei credințe a cumpărătorului.
2. În mod greșit a respins prima instanță și cererea de acordare a măsurilor reparatorii ca urmare a neîndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 21 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001. Fondurile care au avut calitatea de proprietare anterior preluării abuzive fac parte din Uniunea Nene, care a avut și personalitate juridică, așa cum rezultă din statutul reclamantei. Mai multe instanțe judecătorești au concluzionat că reclamanta este îndreptățită la restituire, în cuprinsul sentinței civile nr. 180/10.04.2008 a Tribunalului Bistrița N tranșându-se irevocabil acest aspect, reconfirmându-se sentința civilă nr. 619/2002 al aceluiași Tribunal.
Pârâta a dobândit prin adjudecare pachetul de 73,37 % deținut de stat în cadrul N, prima instnață statuând că aceasta viza construcțiilor, iar nu și terenul, fără a se observa că fuziunea prin absorbție intervenită între și a oferit doar aparențe de legalitate pentru manopere destinate transmiterii proprietății.
3. În mod greșit a respins prima instanță cererea de acordare a despăgubirilor, căci se găsea obligată, prin lege și prin hotărâre judecătorească, la a soluționa notificarea reclamantei. Or, neîndeplinindu-se această obligație, se putea dispune obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru faptul său ilicit. La stabilirea despăgubirilor este necesar a se avea în vedere perioada scursă de la debutul procedurii reparatorii sau cel puțin cei trei ani anterior introducerii acțiunii.
Intimații nu au depus întâmpinare.
Trecând la soluționarea apelului prin raportare la motivele care îl susțin, Curtea are în vedere următoarele:
a) Cu privire la motivul de apel vizând respingerea ca prescris a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 12 din 11 aprilie 2001, încheiat între A N și B:
Astfel cum prima instanță a statuat, prin dispozițiile art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin nr.OUG 109/2001 și nr. 145/2001, s-a prevăzut, imperativ, că prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an și 6 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi. Acțiunea în nulitate guvernată, sub aspectul prescripției extinctive, de aceste dispoziții legale privește, între altele, și actele juridice de înstrăinare încheiate în cadrul procesului de privatizare, astfel cum rezultă din prevederile cuprinse în alin. 2-4 ale art. 45 din lege, sub condiția de a se întruni condițiile în raport de care nulitatea absolută poate fi angajată.
Contractul de vânzare-cumpărare litigios s-a încheiat la data de 11 aprilie 2001, deci ulterior intrării în vigoare, la 14 februarie 2001, Legii nr. 10/2001, astfel că termenul de prescripție de 1 an și 6 luni instituit prin art. 45 alin. 5 trebuie considerat că începe a curge de la data încheierii contractului, fiind injust a considera - iar sub acest aspect prima instanță a greșit - că el începe să curgă încă de la data intrării în vigoare a legii, deși contractul nu era încă încheiat la această dată.
În consecință, sub rezerva inexistenței unor cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției extinctive, rămâne că termenul de prescripție extinctivă asociat cererii de nulitate s-a împlinit la data de 11 octombrie 2002, iar nu la data de 14 august 2002 reținută de Tribunal.
Această concluzie nu schimbă încă constatarea la care prima instanță s-a oprit, anume aceea că termenul de prescripție se afla, în speță, împlinit la data pornirii prezentului proces, câtă vreme cererea de chemare în judecată a fost introdusă doar în data de 28 ianuarie 2009.
Nu poate fi primită apărarea apelantei potrivit căreia prin formularea notificării în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care s-a solicitat restituirea în natură a terenului, cursul prescripției a fost întrerupt, căci, deși semnifică inițierea unei proceduri legale de redobândire a dreptului de proprietate imobilare pierdut prin preluarea abuzivă de către stat, notificarea la care se face referire art. 22 din lege nu își extinde efectele și asupra termenului de prescripție căruia îi este supusă acțiunea în nulitate prevăzută de art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
Din întreaga economie a Legii nr. 10/2001 rezultă, cu îndestulătoare claritate, că acțiunea în nulitatea actelor de înstrăinare reprezintă pentru persoana îndreptățită la măsuri reparatorii reprezintă o opțiune distinctă de aceea privitoare la acordarea măsurilor reparatorii. Aceasta din urmă se concretizează în notificarea formulată în termenele și condițiile pretinse de art. 22 din lege, în vreme ce acțiunea în nulitate se află guvernată de alte termene și condiții, respectiv cele afirmate în cuprinsul art. 45.
Prin urmare, fiecare dintre cele două potențiale căi procedurale își are propria identitate juridică, astfel că un act de inițiere a procedurii făcut în cadrul uneia dintre ele nu își poate extinde efectele către cealaltă, el limitându-și consecințele juridice la procedura căreia aparține.
Nu poate trimite la concluzia că termenul de prescripție extinctivă nu s-ar găsi împlinit nici faptul că în cursul anului 1998 reclamantul i-ar fi solicitat instituției cu atribuții în materie de privatizare să nu înstrăineze fondul imobiliar al N, căci acte juridice săvârșite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu puteau întrerupe un termen de prescripție instituit abia prin această lege.
Tot astfel, apare ca neîntemeiată și susținerea potrivit căreia nepromovarea în interiorul termenului legal de prescripție a acțiunii în nulitatea contractului s-ar datora faptului ca reclamanta ar fi luat la cunoștința de existența acestuia abia în cursul judecății procesului ce a făcut obiectul dosarului nr- al Tribunalului Bistrița N, iar nu mai devreme, căci cu minime diligențe reclamanta putea afla despre încheierea contractului. Astfel, față de faptul că s-a formulat notificare la data de 14 mai 2001, deci ulterior încheierii contractului, reclamanta îi putea solicita N să-i comunice dacă privitor la imobilul în litigiu s-au încheiat acte de înstrăinare, rămânând ca doar în cazul în care ar fi refuzat să-i răspundă ori i-ar fi comunicat, contrar adevărului, că nu s-ar fi încheiat asemenea acte relevante sa poată invoca lipsa ei de culpa pentru promovarea acțiunii în nulitate după împlinirea termenului de prescripție. Toate aceste demersuri erau posibile și țineau de o conduita minim diligentă a reclamantei.
Sunt, deci, nefondate criticile subsumate primului motiv de apel, în sensul celor ce preced, intervenirea prescripției împiedicând instanțele la a mai cerceta și eventuala cauză de nulitate rezultată din afirmata încălcare a prevederilor art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 republicată.
b) Cu privire la motivul de apel vizând cererea de retrocedare în natură sau echivalent bănesc și calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii:
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit. c din Legea nr. 10/2001 republicată, sunt îndreptățite, în sensul acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, și persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 06 martie 1945. . la măsuri reparatorii este condiționată de ". continuarea activității ca persoane juridice până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, iar aceasta să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătoreasca, se constata că este aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă."
Astfel cum a apreciat și prima instanța, în cazul persoanelor juridice care și-au încetat activitatea pe timpul regimului comunist una dintre condițiile esențiale pentru recunoașterea calității de persoane îndreptățite la masuri reparatorii acordate în aplicarea Legii nr. 10/2001 este reprezentată de constatarea, prin hotărâre judecătoreasca, a faptului că sunt aceeași persoana juridica cu cea desființată sau interzisă.
În lipsa unei asemenea hotărâri nu s-ar putea considera ca autorul notificării are calitatea de persoană îndreptățită, cererea lui trebuind respinsă pentru acel motiv.
Totodată, trebuie avut în vedere ca prin hotărâre judecătorească care să constate identitatea între vechea persoană juridică și cea reînființată nu ar putea fi înțeleasă decât acea hotărâre care, în urma administrării de probe, la capătul unei verificări jurisdicționale de fond, stabilește că, într-adevăr, identitatea cerută de lege este prezentă.
Când însă hotărârea judecătorească de care autorul notificării se prelevează nu întrunește aceste cerințe, mărginindu-se la a constata că prin actul ei de înființare sau statut persoana juridică se autodeclară succesoare ori continuatoare a vechii persoane juridice, fără însă ca instanța să facă verificări de fond privitoare la existența identității juridice între cele două entități, trebuie considerat ca cerință pretinsă imperativ prin dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. c din Legea nr. 10/2001 nu este îndeplinită.
În procesul de față aceasta din urmă situație este prezentă, căci prin încheierea civilă nr. 1175 din 23 iunie 2003 Judecătoriei Năsăud ( 97 dosar nr- al Tribunalului Bistrița N ) s-a admis cererea formulată de actuala reclamantă, constatându-se " că potrivit art. 2 din actul adițional de modificare a statutului autentificat sub nr. 173/2002 de notarul public, Uniunea Nene este succesoarea de drept a Comisie Administrative a Fondurilor Nene (Comunității de avere a foștilor grăniceri năsăudeni sau Administrația Fondurilor; a Fondului Școlar Central - (Fondul Centrale); a Fondului de stipendii (Fondul de stipendii și Burse școlare); a Fondului intitulat "Proprietatea celor 44 de Comune ", Uniune compusă din reprezentanții celor 44 de localități foste grănicerești.".
În considerentele acestei încheieri civile s-a arătat că: prin sentința civila nr. 40/1990 a Judecătoriei Năsăuds -a acordat personalitate juridică Uniunii Nene; prin încheierea civilă nr. 1652/2002 a Judecătoriei Năsăuds -a încuviințat modificarea statutului conform actului adițional autentificat sub numărul 173/2002 de notarul public, care in art. 2 prevede ca petenta este succesoarea de drept a comisiei si a fondurilor menționate în dispozitivul prezentei încheieri; în consecință, instanța, constatând ca cererea petentei întrunește cerințele art. 33 din nr.OG 26/2000 cu privire la asociații și fundații, a admis cererea si a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul asociaților și fundațiilor.
Rezultă din cele de mai sus ca prin încheierea civilă nr. 1175 din 23 iunie 2003, Judecătoria Năsăud nu a verificat în concret calitatea reclamantei de succesoare a entităților arătate în dispozitiv, făcând referire exclusiv la mențiunea statutară prin care reclamanta se autodeclară succesoare.
Or, prevederile art. 3 alin. 1 lit. c din Legea nr. 10/2001 impun, așa cum s-a arătat mai sus, existenta unei hotărâri judecătorești care să stabilească, în cadrul unei verificări jurisdicționale, existența identității între fosta și actuala entitate juridică, iar nu doar existența unei hotărâri care nu se fundează pe o verificare jurisdicțională, ci pe constatarea conținutului unei clauze statutare prin care persoana juridică își afirmă ea însăși, în mod unilateral, o anumită calitate.
Toate cele de mai sus trimit la concluzia că prima instanța a statuat în mod corect că cerința pretinsă de art. 3 alin. 1 lit. c din Legea nr. 10/2001 nu se afla încă îndeplinită, neputându-se prin urmare considera că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul legii.
Nu poate fi primită susținerea apelantei potrivit căreia în cuprinsul sentinței civile nr. 180 din 10 aprilie 2008 Tribunalului Bistrița N ( 233 dosar nr-) s-ar fi stabilit calitatea acesteia de persoana îndreptățită la masuri, căci nicăieri în aceasta sentință nu se recunoaște în beneficiul reclamantei o asemenea calitate. Este edificator, de altfel, ca prin dispozitivul sentinței s-a dispus doar obligarea pârâților la soluționarea notificărilor formulate, fără însă a se dispune și cu privire la calitatea de persoană îndreptățită, Tribunalul menționând, lămuritor, la finele considerentelor (p. 238) că ". instanța s-a sesizat doar cu judecarea pretenției de obligare a pârâtelor la soluționarea notificărilor - și a hotărât în limitele obiectului cererii deduse judecății în baza art. 129 alin. 6 Cod procedura civilă".
În ce privește afirmația privitoare la existența unor manopere frauduloase ale si menite a facilita preluarea patrimoniului N, este de văzut ca atâta vreme cât actele juridice intervenite în timp nu au fost desființate în condițiile legii, ele sunt prezumate ca fiind valide juridic și, deci, pe deplin producătoare de efecte.
c) În ce privește motivul de apel vizând respingerea cererii de obligare a pârâtei la despăgubiri cauzate de tergiversarea soluționării notificării:
Fără a mai înfățișa și alte elemente de fapt și drept, Curtea înțelege a arata doar că atâta vreme cât, în sensul celor precedente, nu s-a reținut calitatea reclamantei de persoana îndreptățita la măsuri reparatorii, aceasta nu poate pretinde o dezdăunare din partea pârâtei Doar în măsura în care o asemenea calitate ar fi fost acceptată de către instanță s-ar fi putut lua în discuție, pe fondul ei, o asemenea cerere, cercetându-se dacă legea îngăduie plata unei asemenea despăgubiri, iar în caz afirmativ dacă, în concret, întârzierile în soluționarea notificării au prejudiciat-o pe reclamanta.
Or, cererea de acordare a măsurilor reparatorii fiind respinsă, nu mai poate fi avută în vedere obligarea la plata unor despăgubiri cauzate de lipsa de folosință a imobilului.
Față de cele arătate mai sus, apelul se va respinge ca nefondat, conform prevederilor art. 296.proc.civ.
În baza prevederilor art. 274.proc.civ. va fi obligată apelanta la a-i plăti intimatei suma de 2137 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu avocațial și cost al transportului la instanță ( 19, 20).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta UNIUNEA împotriva sentinței civile nr. 268/F din 3 iunie 2009 Tribunalului Bistrița N, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numita apelantă să plătească intimatei suma de 2.137 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red.VM/dact.MM
5ex./
Jud.fond:
Președinte:Denisa BăldeanJudecători:Denisa Băldean, Valentin Mitea
