Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2156/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2156/R/2009
Ședința publică din 23 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț
JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Ioan Daniel Chiș
-- -
GREFIER:
S-au luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR, PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și recursul declarat de pârâtul TRIBUNALUL SĂLAJ, împotriva sentinței civile nr. 1255 din 1 iunie 2009 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamantul intimat -, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale, spor confidențialitate.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la prima strigare a cauzei, instanța constată lipsa părților și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da părților posibilitatea să se prezinte la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni.
Curtea constată că prin memoriile de recurs ( 5, 10 și 11), în temeiul art. 242.pr.civ. pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă. Totodată, constată că recursurile au fost formulate și motivate în termen legal.
În baza actelor de la dosar, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1255/01.06.2009, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, s-a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice; s-a admis acțiunea reclamantului -, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Sălaj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor și, în consecință, pârâții de rând 1-3 au fost obligați să calculeze și să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15%, începând cu luna mai 2006 și până la data de 01.08.2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului; pârâtul de rând 4 fost obligat să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, potrivit dispozițiilor art.35 din Legea nr.500/2004, Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor pe care le depune la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an. În același timp, potrivit art.15 din HG nr. 93/2000, toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art.118 din Legea nr.304/2004.
Pe cale de consecință, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, obligându-l pe acest pârât să pună la dispoziție fondurile necesare plății acestor drepturi bănești către reclamant, deoarece în sarcina sa cade adoptarea proiectului bugetului de stat.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, instanța a admis acțiunea reclamantului, obligând pârâții să plătească reclamantului drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază, sume reactualizate cu indicele de inflație de la data scadenței plății și până la data plății efective. Pârâții au mai fost obligați să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate de reclamante.
Potrivit art. unic pct. 1 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea nr.OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul sau avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță beneficiază de un spor lunar de 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetare aprobate.
În baza prevederilor legale menționate, judecătorii militari beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din solda lunară.
Conform art. 15 din nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă atât categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr. 444/2006, cât și funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului, în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministerului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Prin art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, modificată prin Legea nr. 405/2002, s-a acordat sporul de confidențialitate de până la 15% membrilor plenului și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării banilor.
Aceste acte normative enumerate mai sus prevăd acordarea unui spor de confidențialitate către o serie de categorii de personal, excluzând fără nici un temei magistrații, care, de asemenea, au ca obligație profesională păstrarea confidențialității.
Astfel, conform art. 15 alin. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/24 august 2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate. În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și regulament.
Conform art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor și procurorilor, constituie abateri disciplinare nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest statut.
Pentru prezența unei fapte de discriminare trebuie să existe două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fie diferit. Tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Rezultă că judecătorii militari și membrii Consiliului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării beneficiază de un spor de confidențialitate de 15%, în timp ce judecătorii civili, care controlează inclusiv actele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu beneficiază de un astfel de spor, deși nerespectarea confidențialității lucrărilor reprezintă o abatere disciplinară.
Prin urmare, reiese că judecătorii și procurorii sunt supuși unui tratament discriminatoriu în ceea ce privește dreptul la recunoaștere pentru păstrarea confidențialității unor date.
Acest fapt a fost recunoscut și de Înalta Curte de Casație și Justiție care, în cuprinsul Deciziei nr. 96/15.12.2008, "Constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15 %, calculat la îndemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar".
În consecință, instanța a admis acțiunea reclamantului, obligând pârâții să plătească reclamantului drepturile reprezentând sporul de confidențialitate, să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății acestor sume.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, Tribunalul Sălaj, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice.
1. Prin propriul recurs, pârâtul Ministerul Finanțelor Publicea solicitat instanței admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii reclamantului față de acest pârât, ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, invocând în motivarea recursului prevederile Legii nr. 500/2002, și arătând că potrivit OUG nr. 27/2006, instanțele sau parchetele beneficiază de o indemnizație brută lunară în raport cu nivelul instanței sau parchetului cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzute de art. 86 din Legea nr. 303/2004 republicată, pe baza valorilor de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței.
S-a mai arătat de către acest recurent că nu poate fi reținută o situație comparabilă între categorii profesionale distincte - magistrați, funcționari publici, demnitari, alți salariați - întrucât atribuțiile de serviciu ale magistraților față de alte diverse categorii profesionale au un conținut concret diferit, iar sistemele de salarizare ale acestora sunt diferite.
Recurentul a invocat faptul că nu poate fi obligat direct la plata drepturilor solicitate de reclamant, având în vedere prevederile art. 4 din Legea nr. 110/2007, întrucât fondurile sunt asigurate din Bugetul Ministerului Justiției și nicidecum din cel al Ministerului Economiei și Finanțelor.
În sfârșit, arată acest recurent, instanța de fond nu a ținut seama de Decizia Curții Constituționale, pronunțată în data de 07.05.2009, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, precum și faptul că informațiile confidențiale, la care se referă art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004, și a căror divulgare atrage răspunderea disciplinară, au semnificație esențialmente diferită de a informațiilor clasificate prevăzute de Legea nr. 182/2002.
2. Prin propriul recurs, recurentul Ministerul Justiției și Libertățilora solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, invocând în motivarea recursului prevederile art. 304 pct. 4 și 9. proc. civ.
În esență, s-a arătat în motivarea recursului că, prin hotărârea pronunțată, se tinde la modificarea unor acte normative, ceea ce este inadmisibil, pronunțarea unei hotărâri, cum este cea de față, prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege, fiind considerată de către Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Prin pronunțarea acestei soluții, instanța de fond a încălcat atribuțiile conferite puterii judecătorești, nesocotind deciziile Curții Constituționale nr. 819/03.07.2008, nr. 1325/04.12.2008, prin care s-a statuat în sensul că dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OUG nr. 137/2000 sunt neconstituționale.
S-a mai arătat de către acest recurent că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, în sensul art. 304 pct. 4 și 9. proc. civ. întrucât nu a ținut seama de prevederile art. 16 din Constituția României și de faptul că sporul de confidențialitate nu este unul recunoscut de lege, nu este reglementat prin nici un act normativ în vigoare și nu face nici obiectul art. 14 din CEDO.
S-au mai invocat de către recurent prevederile art. 74, art. 90-93 din Legea nr. 303/2004, concluzionându-se în sensul că, dacă se acceptă soluția acreditată de prima instanță, se ajunge la concluzia că tuturor îndatoririlor prevăzute de Legea nr. 303/2004 le corespunde câte un spor salarial, o primă sau un premiu.
Tot în susținerea recursului au fost invocate câteva decizii de speță ale diferitelor instanțe naționale.
3. Recurentul Tribunalul Sălaj, prin propriul recurs,a solicitat respingerea ca nefondată a cererii reclamantului, cu motivarea că legislația care reglementează acordarea sporului de confidențialitate de 15%, prevede expres persoanele cărora li se acordă acest spor, reclamantul nefăcând parte din categoria persoanelor nominalizate prin Legea nr. 444/2006 sau printr-un alt act normativ.
Reclamantul intimat, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare pentru a-și susține poziția procesuală.
Recursurile sunt nefondate.
1. În ceea ce privește recursul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S:
Prin cererea introductivă de instanță, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat în judecată pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat să pună la dispoziția Ministerului Justiției și Libertăților sumele necesare achitării drepturilor bănești pretinse prin petitul acestei cereri.
Prin urmare, în nici un caz nu poate fi primită susținerea acestui recurent, în sensul că, dacă se menține soluția primei instanțe, va trebui să plătească direct reclamantului aceste drepturi de natură salariale restante și că astfel s-ar contraveni prevederilor art. 14, 20 și 21 din Legea nr. 500/2002.
Într-adevăr, acest pârât nu a fost chemat în judecată pentru a fi obligat direct către reclamant la plata drepturilor de natură salarială restante, ci pentru a fi obligat să aloce și să pună la dispoziția Ministerului Justiției și Libertăților sumele achitării acestor drepturi.
În conformitate cu prevederile art. 131 din Legea nr. 304/2004, finanțarea instanțelor de judecată, inclusiv a cheltuielilor de personal se asigură de la bugetul de stat, din economia art. 19 din Legea nr. 500/2002, coroborat cu art. 3 din nr. 34/2009 rezultând faptul că Ministerul Finanțelor Publice are atribuții atât în materia elaborării proiectului Legii bugetului de stat, cât și a rectificării unor asemenea legi.
Pe cale de consecință, Curtea constată că acest pârât justifică o calitate procesuală pasivă în cauză, el fiind dator să aloce fondurile bănești necesare plății drepturilor restante pretinse de reclamant, această îndatorire fiind una legală, prevăzută de textele legale mai sus menționate.
2. În ceea ce privește recursul pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților și al Tribunalului Sălaj:
Reclamantul a îndeplinit funcția de judecător în cadrul Tribunalului Sălaj, - președinte al acestei instanțe -, fiind pensionat prin Decizia Casei Județene de Pensii S nr. -/13.07.2006, eliberarea efectivă din funcție a reclamantului având loc la data de 1 august 2006 prin Hotărârea CSM nr. 254/13.07.2006.
Prin raportare la termenul de prescripție extinctivă, calculat de la data introducerii cererii introductive de instanță - 24 aprilie 2009, pe trei ani în urmă,
Reclamantul era îndreptățit la a beneficia la acordarea acestui spor de confidențialitate începând cu luna mai 2006 - lună în care se plătesc drepturile salariale aferente lunii aprilie 2006 -, și până la data de 01.08.2006, când a fost eliberat efectiv din funcția de judecător, prin pensionare.
Prin Decizia nr. XLVI din 2008 pronunțată în Dosarul nr. 27/2008 de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 teza II Cod procedură civilă.
Conform art. 15 alin. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/24 august 2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate. În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și regulament.
Conform art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor și procurorilor, constituie abateri disciplinare nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest statut.
Reclamantul, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitor al acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu i se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă cu efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de confidențialitate. Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.
Existența discriminării directe a reclamantului rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate (la fel ca și reclamanții).
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea sporului de confidențialitate: îndeplinirea obligației de confidențialitate, care este unicul criteriu aplicabil și posibil în materie.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală ori, munca a fost prestată de reclamanți în condiții de confidențialitate, la fel ca munca celuilalt personal judiciar.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește, la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Având în vedere considerentele anterior expuse se poate aprecia în sensul că reclamantul este victima unei discriminări, în sensul pretins de dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, respectiv în sensul pretins de Protocolul adițional nr. 12 CEDO, adoptat la la data de 04.12.2000, care prevede în art. 1 pct. 1 interzicerea generală a discriminării, înțelegând prin aceasta exercitarea oricărui drept prevăzut de lege fără să fie asigurată nediscriminarea bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație, și care la punctul 2 arată că nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menționate în paragraful 1.
Este adevărat că Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OUG nr. 137/2000, prin mai multe decizii pronunțate în acest sens, dar nu este mai puțin adevărat că această împrejurare nu este de natură să impieteze asupra soluționării favorabile a pretențiilor reclamantului, pe de o parte având în vedere că, conform celor anterior precizate, reclamantul este victima unei discriminări chiar și în absența incidenței OUG nr. 137/2000, iar pe de altă parte, având în vedere că Decizia în interesul Legii nr. XLVI din 15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțele de judecată în ceea ce privește dezlegarea problemelor de drept.
Acordarea despăgubirilor solicitate de către reclamanți nu se confundă cu o adăugare la lege, nici cu o încălcarea a principiului separației puterilor în stat, prin subrogarea instanței de judecată puterii legiuitoare, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Nefondat este și motivul de recurs referitor la depășirea atribuțiilor judecătorești de către prima instanță, având în vedere că instanțele judecătorești au, în virtutea dispozițiilor art. 5, art. 269 și art. 295 din Codul Muncii, coroborat cu art. 26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, paragraful 1 al Protocolului nr. 12 la CEDO și art. 14 din CEDO, prorogativa de a constata existența unor acte și fapte discriminatorii și de a obliga la repararea prejudiciilor cauzate prin acestea.
Se constată, așadar, de către C că, în cauză, nu se poate vorbi despre o încălcare a atribuțiilor puterii judecătorești și nici despre o aplicare greșită a legii, în sensul art. 304 pct. 4 și 9. proc. civ.
Pe de altă parte, se constată de către C că toate deciziile invocate de recurent, cu titlu de practică judiciară, în susținerea recursului său, sunt anterioare pronunțării Deciziei în interesul Legii nr. XLVI/15.12.2008 a, nefiind deci relevante pentru justa soluționare a prezentei cauze.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 304 pct. 4 și 9. proc. civ. Curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile pârâților Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, a Ministerului Justiției și Libertăților și a Tribunalului Sălaj.
Reclamantul intimat nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, TRIBUNALUL SĂLAJ împotriva sentinței civile nr. 1255 din 01.06.2009 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Ioan Daniel Chiș
--- - --- - -- -
GREFIER
Red./dact.MM
8ex./27.10.2009
Jud.fond:/
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Ioan Daniel Chiș