Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 288/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR --
DECIZIA CIVILĂ -.288
Sedința publică din 10 decembrie 2008
PREȘEDINTE: PROF.-.DR.- -
JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul Primarul Orașului împotriva Sentinței civile nr. 196/15.02.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 5779/2006, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat reclamanții intimați, prin avocat, și pârâtul apelant prin avocat, lipsă fiind reclamanții intimați și.
Procedura este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamanților intimați a depus note de ședință și un set de acte de stare civilă, respectiv Certificatul de deces al lui, pentru a se identifica părinții acestuia, Certificatul de deces al numitei, Certificatul de căsătorie al lui cu, Certificatul de naștere al lui, pentru a fi identificați părinții acestuia, o declarație pe propria răspundere dată de reclamantul, precum și declarația martorului, autentificate de Consulatul General al României din.
Reprezentantul pârâtului apelant a depus Decretul nr.111/1951 privind reglementarea situației bunurilor supuse confiscării, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor.
Reprezentantul reclamanților intimați, la solicitarea instanței, a învederat că, în cauză, este incident art. 18 lit. a teza a II a din Legea nr.10/2001.
Reprezentantul reclamanților intimați a învederat că legea prevede restituirea în natură sau prin echivalent, respectiv în cazul societăților comerciale se prevede restituirea numai prin echivalent dar există o unică excepție la lit. a -"cu excepția cazului când persoana îndreptățită este unic asociat".
Reprezentantul pârâtului apelant a învederat instanței că, în situația în care se revendică un imobil, trebuie să se verifice cum a fost preluat și trebuie să se stabilească vocația celor ce revendică, susținând că nu se discută despre calitatea de acționar, apreciind oportună amânarea cauzei.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, în interpretarea cărora, atât preluarea pe baza titlului de naționalizare cât și cea pe baza Decretului nr.111/1951, reprezintă acte de preluare cu caracter abuziv, motiv pentru care respinge cererea de amânare, având în vedere valoarea înscrierii în cartea funciară, în raport cu data înscrierii ei și având în vedere că nu este justificată, alte probe nu există, s-a precizat temeiul juridic de către reprezentantul reclamanților intimați și nu se impune evaluarea litigiului sub aspectul probelor indicate de Înalta Curte de Casație și Justiție B, întrucât reclamanții și-au înscris acțiunea la o singură teză.
Reprezentantul pârâtei apelante a solicitat, în probațiune, o expertiză financiar - contabilă care să estimeze dimensiunea, ca valoare, a acelor acțiuni.
Reprezentantul reclamanților intimați a învederat instanței că, dacă se merge pe teza restituirii în natură, nu se pune problema situației contabile, pentru că este vorba de o restituire în natură în totalitate, nefiind importantă valoarea acțiunilor.
Instanța a respins cererea de probațiune, ca nepertinentă, în raport cu temeiul de drept precizat de reprezentantul reclamanților intimați.
Reprezentantul pârâtei apelante, având cuvântul, a solicitat admiterea apelului și casarea cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Tribunalul Arad.
Reprezentantul reclamanților intimați, având cuvântul, a învederat că se impune casarea cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Tribunalul Arad.
CURTEA
Prin Sentința civilă nr.196/15.02.2007 Tribunalul Arada admis în parte plângerea formulată de reclamanții, și împotriva Dispoziției nr. 370/05.06.2006 emisă de Primarul Orașului în aplicarea Legii nr.10/2001, dispoziție desființată, cu consecința obligării pârâtului Orașul, prin primar, la emiterea unei noi dispoziții de restituire în natură sau prin echivalent, după caz, a imobilelor înscrise în F nr. 4781, nr. top 294 și nr. top 511, în considerarea calității de acționar al antecesorului reclamanților, la Societatea Română pentru Întreprinderi Industriale Imobiliare și în raport cu numărul de acțiuni deținute de acesta.
Pentru această hotărâre au fost valorificate dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. b, art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul a declarat apel, care a fost respins prin Decizia civilă nr. 332/A/18.06.2007 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr. -.
Prin Decizia civilă nr. 4475/02.07.2008, pronunțată în dosar nr- Înalta Curte de Casație și Justiție Baa dmis recursul declarat de pârâtul în cauză, casând Decizia nr.332/A/2007 menționată, cu trimitere spre rejudecare la Curtea de APEL TIMIȘOARA.
În acest fel, cauza s-a reînregistrat pe rolul Curții la data de 17 octombrie 2008.
În considerentele deciziei de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție B, în esență, a reținut că instanțele nu au stabilit regimul juridic al imobilelor, în data preluării, precum nici temeiul juridic al cererii de restituire, formulată de reclamanți, respectiv art. 22 sau art. 18 cu referire la art. 31 din Legea nr. 10/2001, ceea ce echivalează cu o nesoluționare a fondului cauzei.
Verificând apelul, în condițiile art. 282 și urm. Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
În plângerea adresată Tribunalului Arad, înregistrată la data de 4 iulie 2006, reclamanții au solicitat, în principal, restituirea în natură a imobilelor menționate iar, în subsidiar, acordarea unor despăgubiri echivalente cu valoarea de circulație a imobilului.
Față de considerentele deciziei de casare, reclamanții în cauză au precizat temeiul juridic al notificărilor, circumscriindu-și demersul judiciar la dispozițiile art. 18 lit. a teza a II -a din Legea nr.10/2001, aspect sub care Curtea constată că instanța de fond nu a săvârșit o judecată pe fond, astfel că, în cauză, devin incidente dispozițiile art. 297 Cod procedură civilă, care atrag desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad.
Cu ocazia rejudecării, Tribunalul Arad va evalua litigiul, prin prisma temeiului juridic expres indicat de către reclamanți în fața Curții de APEL TIMIȘOARA, urmând a evalua probele administrate în cauză, inclusiv înscrisurile depuse în fața instanței de apel, cât și orice alte probe necesare unei juste soluționări a cauzei.
Totodată, se va observa și Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în corelație cu dispozițiile art. 3 Cod civil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâtul Primarul Orașului împotriva Sentinței civile nr. 196/15.02.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 5779/2006, pe care o desființează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad.
Definitivă și cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2008.
Președinte JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
PROF.-.DR.- - - -
Grefier
- -
RED.B/17.12.2008
DACT.S/12/05.01.2009
INST.FOND-- Tribunalul Arad
Se comunică:
INTIMATI - RECLAMANTI |
- A, STR.- -.52, Județ |
- A, STR.- -.52, Județ |
B, sector 3, nr. 3, -. 4,. 203 |
- A, STR.- -.52, Județ |
- A, STR.- -.52, Județ |
- A, STR.- -.52, Județ |
- A, STR.- -.52, Județ |
- B, nr. 3, -. 4,. 203 |
- A, STR.- -.52, Județ |
APELANT - PÂRÂT |
PRIMARUL ORAȘULUI -, STR. - -.68, Județ |
Judecători:Univ Lidia Barac, Cristian Pup