Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 293/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 293/A/2009
Ședința publică din 5 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț
JUDECĂTOR 2: Anca Adriana Pop
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N, împotriva sentinței civile nr. 251 din 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamantele intimate și, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea constată că prin memoriul de apel ( 3), în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2.pr.civ. pârâtul apelant Primarul Municipiului C-N a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Constată, de asemenea, că la data de 3 noiembrie 2009, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului învederând instanței faptul că reclamanta a achitat despăgubirile cuvenite pârâtului, în sumă de 39752,74 lei, în contul obligațiilor stabilite potrivit Legii nr.10/2001 anexând copie de pe chitanța doveditoare.
În conformitate cu dispozițiile art. 295 alin.1 teza finală pr.civ. și art. 297 alin.2 pr.civ. Curtea invocă motivul de apel d e ordine publică, și anume, necompetența materială a Tribunalului Cluj în soluționarea în primă instanță a cauzei, dat fiind obiectul cauzei, acesta fiind o tipică obligație de a face potrivit art.1073-1079 cod civil și nu o cauză fundamentată pe dispozițiile art.26 alin.3 din Legea nr. 10/2001 republicată, iar obligația de a face fiind de competența Judecătoriei Cluj -N, în conformitate cu prevederile art.1 pr.civ.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra motivului de apel d e ordine publică invocat.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.251 din 22 aprilie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele, în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI C N, și în consecință, pârâtul Primarul Mun. C-N a fost obligat să pună în posesie pe reclamante cu imobilele apartamente pentru care s-au emis Dispozițiile nr. 1527 și 1528/27.02.2008.
S-a respins cererea privind plata sumei de 5000 lei/zi de întârziere și pe apartament.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin Dispoziția nr. 2178/30.08.2005 s-a dispus restituirea în natură pe seama reclamantelor de azi și a numitului, a apartamentelor nr. 4 și 5 înscrise în CF col. - C și Cf ind. - C, și a cotei de 110/140 parte din terenul curte, adică parcela top. 219/2 înscrisă în CF 4559 C, din imobilul situat în P-ța - nr. 20.
Prin art. 2 al dispoziției, restituirea în natură a fost condiționată de restituirea sumei reprezentând despăgubiri încasate în temeiul Legii 112/1995.
Pentru celelalte apartamente vândute chiriașilor împreună cu terenul aferent, prin art. 8 s-au propus măsuri reparatorii prin echivalent.
Această dispoziție a fost modificată prin Dispoziția 1527/27.02.2008 în sensul că beneficiare ale dispoziției sunt doar în cotă de parte și în cotă de parte.
Art. 8 fost modificat în sensul că, pentru restul apartamentelor vândute și cota parte din teren, au fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent având în vedere despăgubirea primită în temeiul Legii 112/1995.
Prin Dispoziția 2176/30.08.2005 s-a dispus restituirea în natură către reclamantele de azi dar și către și a. 4, 10, 13, 17, 34, 41, 42, 43, împreună cu cota de 144/627 parte din terenul curte nr. top. 9412/1/2 înscris în CF - pentru imobilul situat în C-N,-, art. 8 având un conținut identic cu cel din dispoziția nr. 2178.
Prin Dispoziția nr. 1528/27.02.2008, a fost modificată și dispoziția nr. 2176 în sensul că de această măsură beneficiază doar reclamantele în cote de și respectiv parte.
Art. 8 fost și el modificat în sensul că, pentru celelalte apartamente și pentru cota de 483/627 parte teren- curte se propun măsuri reparatorii în condițiile legii speciale și având în vedere despăgubirile primite în baza legii 112/1995.
Au fost depuse în cauză mai multe cereri prin care pârâtul solicita ca reclamantele să depună copii ale CF pentru imobilele în cauză după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.
În art. 5 din Deciziile 2176 și 2178 se precizează că punerea în posesie se face prin protocol de predare-primire în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a dispoziției de restituire.
Cele două dispoziții nu au fost atacate ceea ce înseamnă că au rămas definitive la data de 30.09.2005.
Dispoziția, ca act administrativ emis în temeiul Legii 10/2001 are forța probantă a unui act autentic, reprezentând actul în temeiul căruia se efectuează formalitățile de publicitate imobiliară și constituie un veritabil titlu executoriu, aceste caracteristici rezultând din conținutul art. 25 alin. 4 Legii 10/2001.
Aceasta înseamnă că reclamantele sunt titulare ale dreptului de proprietate asupra imobilelor descrise prin cele două dispoziții și ca atare pârâtul are obligația de a le pune în posesie în virtutea competenței sale exclusive în acest domeniu, competență confirmată de textul art. 25 din aceeași lege.
Este fără îndoială că reclamantele nici nu și-ar putea realiza creanța în alt mod decât prin obligarea pârâtului la punerea lor în posesie.
această operațiune sub diferite pretexte, procedura prevăzută de legea 10/2001 nu este finalizată deoarece și etapa executării face parte din această procedură iar primarul își îndeplinește în totalitate obligația expres prevăzută de lege abia după punerea în posesie a beneficiarilor.
Tribunalul a reținut și faptul că norma înscrisă la art. 25 alin. 4 din Legea 10/2001 - prin care se condiționează punerea în posesie de îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară - încalcă norma înscrisă la art. 6 din CEDO de vreme ce se permite, prin textul menționat, refuzarea executării unei hotărâri judecătorești care stabilește în mod irevocabil dreptul de proprietate al unei persoane, iar celelalte dispoziții legale nu condiționează punerea în executare de îndeplinirea vreunor alte formalități.
Daunele solicitate de reclamante materializate în lipsa de folosință a imobilelor este o cerere nedovedită.
Prin art. 40 al Legii 10/2001, s-a instituit posibilitatea ca deținătorul imobilului să fie obligat la plata către noul proprietar a unei sume calculată pe zi de întârziere, cu titlu de contravaloare a lipsei de folosință asupra imobilului restituit, în cazul nerespectării obligației înscrisă la art. 25.
Cererea reclamantelor este o cerere legală dar, pe parcursul întregului ciclu procesual această cerere nu a fost dovedită deci obligația de a-și proba susținerea incumbă reclamantelor potrivit art. 1169.civ.
În sensul menționat reclamantele nu au depus probe care să justifice suma solicitată, dar nici nu au solicitat administrarea unor asemenea probe.
Împotriva acestei sentințe pârâtul Primarul mun.CNa declarat apel în termen legal solicitând instanței admiterea acestuia, schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii civile formulată de reclamante.
În motivarea apelului pârâtul a arătat că instanța de judecată a apreciat în mod greșit litigiului dedus judecății deoarece restituirea în natură a apartamentelor menționate în dispozițiile nr.1527 și nr.1528 din 27.02.2008 emise în baza Legii nr.10/2001, este condiționată de restituirea sumei reprezentând despăgubirea primită în baza Legii nr.112/1995, pentru apartamentele și pentru terenul restituit, actualizată la data plății, obligație care nu a fost îndeplinită până în prezent de reclamantă.
Pe de altă parte, potrivit art.22 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, în cazul în care statul și persoanele îndreptățite au obligații reciproce de plată și, respectiv, restituirea unor despăgubiri rezultate din aplicarea Legii nr.112/1995, ori a altor acte normative anterioare prin care s-au acordat despăgubiri și, respectiv, a Legii nr.10/2001, la cererea persoanei îndreptățite, prin decizia Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, se va dispune compensarea acestora până la concurența celei mai mici dintre ele.
Reclamanta care nu a încasat despăgubiri a fost pusă în posesie cu cota de parte din apartamentele 4,10, 13, 34, 41, 42, si 43 înscrise în CF col. nr.- și parte teren, curte din cota de 144/627 mp. din imobilul situat în-, în acest sens fiind întocmit și protocolul de predare - preluare a imobilului nr.786/45/26.11.2008.
Reclamanta intimată, prin mandatar, a solicitat instanței, prin întâmpinare, respingerea apelului ca nefondat (13-14).
În susținerea poziției procesuale reclamanta intimată a arătat că a achitat conform chitanței seria - nr.- din 02.04.2009 emisă de mun.C N, suma de 39.752 lei, în contul obligațiilor stabilite potrivit Legii nr.10/2001, astfel încât pârâtul apelant are obligația de aop une în posesie pentru imobilele retrocedate.
În probațiune, reclamanta intimată a depus copii de pe următoarele înscrisuri: procura specială și judiciară, autentificată sub nr.4045/20.07.1999 de BNP; adeverința nr.7352/413/02.04.2009 emisă de Mun.C N prin care se adeverește că mandatara reclamantei a achitat în numele acesteia suma de 39.752,74 lei cu chitanța seria - nr.- din 02.04.2009, reprezentând despăgubiri primite la expropriere, precum și chitanța seria - nr.- din 02.04.2009 emisă de Mun.C N (15-17).
Reclamanta intimată deși legal citată nu s-a prezentat personal sau prin reprezentant în fața instanței și nu a depus întâmpinare prin care să își exprime poziția procesuală.
În ședința publică din 05.11.2009 în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 295 alin.1 teza finală pr.civ. și art. 297 alin.2 pr.civ. Curtea a invocat motivul de apel d e ordine publică, și anume, necompetența materială a Tribunalului Cluj în soluționarea în primă instanță a cauzei, dat fiind obiectul cauzei, acesta fiind o tipică obligație de a face potrivit art.1073-1079 Cod civil și nu o cauză fundamentată pe dispozițiile art.26 alin.3 din Legea nr. 10/2001 republicată
Analizând sentința criticată prin prisma motivului de ordine publică invocat din oficiu, Curtea în temeiul art.295 alin.1 teza II pr.civ. reține următoarele:
Astfel, prin acțiunea introductivă reclamantele și în contradictoriu cu pârâtul Primarul mun.C N au solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului la îndeplinirea obligației punerii în posesie a reclamantelor cu privire la imobilele apartamente pentru care s-au emis dispozițiile de restituire nr.1527/27.02.2008 și nr.1528/27.02.2008 obligarea pârâtului la plata;sumei de 5.000 lei pentru fiecare zi de întârziere calculată pentru fiecare apartament, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului restituit începând cu data emiterii deciziei de restituire, până la punerea efectivă în posesie.
În drept, reclamantele au invocat prevederile art.25 alin.5 din Legea nr.10/2001 și art.1073-1079 civ. Prin urmare, petitul principal din acțiunea reclamantelor are ca obiect o obligație de a face, nepatrimonială, respectiv obligarea pârâtului la punerea în posesie a reclamantelor cu privire la apartamentele pentru care s-au emis dispozițiile de restituire nr.1527 și nr.1528 din 27.02.2008.
Conform art.1 pct.1 pr.civ. judecătoriile judecă în primă instanțele toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.
Chiar dacă fundamentul juridic al pretențiilor reclamantelor îl reprezintă art.25 alin.5 și art.40 din Legea nr.10/2001, precum și art.1073 civ. nu se poate reține că tribunalul este instanța competentă material să judece o astfel de acțiune civilă.
Art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 statuează că, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare, sau după caz al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Textul legal mai sus menționat cuprinde o normă juridică de competență absolută, imperativă care reglementează competența materială a tribunalului numai în cazurile expres și limitativ prevăzute astfel încât nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la acesta conform art.159 pct.2 pr.civ. iar aplicarea textului legal nu poate fi extinsă prin analogie la alte situații de fapt care nu se circumscriu textului de lege.
Având în vedere că în mod nelegal, tribunalul s-a declarat competent material în soluționarea prezentei cauze, Curtea în temeiul art.297 alin.2 pr.civ. va admite apelul pârâtului, va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre judecare instanței competente potrivit art.1 pct.1 pr.civ. Judecătoria Cluj N.
Având în vedere faptul că hotărârea criticată a fost pronunțată de o instanță de judecată necompetentă material Curtea constată că nu se mai impune analizarea motivelor de apel invocate de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N împotriva sentinței civile nr.251 din 22.04.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr- pe care o anulează și trimite cauza spre judecare instanței competente, Judecătoria Cluj -
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 05.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
--- - --- -
GREFIER
- -
RED./MB
17.11.09/5 ex.
jud.fond:
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Anca Adriana Pop
