Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 299/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 299/
Ședința publică din 14 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelanta reclamantă, domiciliată în B, Calea nr. 155, - 1, 6,. 3, sector 1, în contradictoriu cu intimatul pârât ORAȘUL prin PRIMAR, cu sediul în,-, județul C și intimatul intervenient prin mandatar, cu domiciliul în B,-, - 16,. B,. 6,. 46, sector 4, împotriva sentinței civile nr. 464/15.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta reclamantă reprezentată de d-na avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. -/ 23.10.2008 - Baroul Vâlcea, intimatul pârât Orașul prin Primar reprezentat de d-na avocat și intimatul intervenient - reprezentat de dl. avocat potrivit împuternicirii avocațiale nr. -/14.11.2009 - Baroul București.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Se solicită de către apărătorul apelantei reclamante în temeiul art. 295 al.2 Cod pr. civilă coroborat cu art. 138 Cod pr. civilă suplimentarea probatoriului, respectiv efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice și anularea prezentului raport medico-legal pentru neîndeplinirea următoarelor condiții:
- nesemnarea raportului de expertiză de către toți membrii comisiei de primă expertiză medico-legală psihiatrică dispusă în cauză;
- examinarea apelantei reclamante s-a realizat doar de către unul dintre membrii comisiei de expertizare, aspect care poate fi oricând dovedit, reclamanta fiind însoțită la examinări atât de către mandatarii acesteia, cât și de către rude.
În subsidiar, dacă nu se va dispune anularea raportului de expertiză pentru neîndeplinirea acestor condiții, să se dispună efectuarea unei noi expertize medic-legale psihiatrice întrucât:
- expertiza nu a răspuns integral la obiectivul stabilit de către instanță - dacă a avut sau nu discernământ pe parcursul intervalului de timp expertizat; expertiza confirmă existența unor afecțiuni însă nu răspunde obiectivelor pentru că nu precizează cauzele care ar fi putut să o împiedice pe reclamantă să-și exercite acțiunea;
- actualul raport de expertiză nu a valorificat toate actele medicale, constatări ale medicilor curanți.
S-au solicitat prin nota de probatorii alte două obiective, care nu au fost admise de instanță, deși sunt destul de importante și ar fi putut stabili cu certitudine motivele de împiedicare obiective a apelantei de a formula cereri de reconstituire a dreptului de proprietate.
Prin urmare, solicită administrarea probei cu expertiză psihiatrică, ce urmează să conțină și cele două obiective și, de asemenea, să răspundă expres la următoarele obiective:
- care erau afecțiunile pentru care s-a prescris medicația menționată în actele medicale anexate;
- ce efecte au asupra discernământului sau a capacității de administrare a actelor curente ale vieții;
- dacă administrarea medicației ar fi absolut necesară pentru o evoluție pozitivă a bolii, dacă afecțiunile se puteau vindeca ori sunt de natură cronică;
- dacă lipsa medicației putea conduce la agravarea afecțiunilor;
- dacă din propunerea de punere sub tutelă rezultă din punct de vedere medico-legal lipsa discernământului;
- dacă la data acelei expertize psihiatrice și în perioadele adiacente apelanta reclamantă ar fi avut afectat discernământul, abolit, diminuat sau pur și simplu acea stare putea să o împiedice pentru a acționa în scopul protejării intereselor sale și conservării drepturilor sale civile;
- dacă în același interval putea înțelege consecințele unor astfel de acțiuni sau inacțiuni.
Având cuvântul pentru intimatul pârât Orașul prin primar, apărătorul acestuia solicită respingerea cererilor apelantei reclamante de constatarea nulității raportului de expertiză medico-legală psihiatrică și refacerea acestuia întrucât nu există nici o prevedere legală care să oblige pe medicii care au examinat-o pe reclamantă să semneze raportul de expertiză. Criticile reprezintă de fapt o nemulțumire referitoare la expertiză, se încearcă a se susține alte obiective, confundându-se perioadele de expertizare. Solicită respingerea cererii, expertiza este temeinic și laborios efectuată și poate fi coroborată cu celălalt material probator administrat în cauză.
Pentru intimatul intervenitent, apărătorul acestuia referitor la nulitatea raportului de expertiză susține că sunt stabilit condițiile în care se întocmesc aceste lucrări și că apelanta reclamantă induce instanța în eroare făcând o confuzie între momentul analizării actelor expertizate și momentul întocmirii raportului de expertiză. Numai medicii care întocmesc raportul de expertiză semnează lucrarea. În ceea ce privește susținerea că a fost examinată numai de către un medic din comisie, nu poate fi reținută întrucât dacă această situație ar fi fost reală ar fi trebuit să o invoce la momentul producerii acesteia, fără să aștepte rezultatul expertizării pentru a afirma că acest aspect poate fi oricând dovedit, eventual cu proba testimonială la un raport de expertiză, ceea ce este total neprocedural.
Cererile prin care se reiterează obiective deja respinse de către instanță ori alte noi obiective nu pot fi luate în considerare întrucât nu pot fi admise noi obiective la o lucrare deja efectuată și care a răspuns unui probatoriu raportat la obiectul cererii acestui dosar și, de asemenea, nu poate fi reiterat un obiectiv care inițial a fost respins de către instanță.
Expertiza criticată de către apelantă a răspuns argumentat obiectivelor astfel cum au fost formulate de către instanță prin cenzurarea obiectivelor cerute de către apelantă. Ca urmare a examinării reclamantei și a înscrisurilor medicale puse la dispoziția comisiei de expertizare s-a ajuns la concluzia finală. Raportul de expertiză răspunde obiectivelor stabilite și nu se poate reține vreo culpă a comisiei în analiza și întocmirea lucrării care să formeze convingerea instanței că s-ar impune completarea ori refacerea acesteia, motiv pentru care solicită respingerea cererilor apelantei și acordarea cuvântului pe fondul cauzei.
Deliberând, instanța respinge cererea apelantei reclamante de anulare a raportului de expertiză medico-legală psihiatrică pentru considerente care vor fi arătate pe larg în motivarea hotărârii, având în vedere art. 2 din nr.OG 1/2000, mijloacele de probă urmând a fi coroborate cu celelalte probe administrate, respectiv înscrisurile depuse de către apelanta reclamantă.
Respinge cererea apelantei reclamante de efectuare a unei noi expertize medico-legale psihiatrice cu obiectivele consemnate la pct. 2.5 din notele depuse având în vedere că în apel, potrivit art. 295 al.2 Cod pr. civilă instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în cond. art. 292, iar obiectivele la o asemenea lucrare științifică au fost cele propuse de către apelantă la 23.11.2009 - filele 102-103 din dosar - motiv pentru care nu se poate relua chestiunea pusă în discuție la acel termen.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, instanța, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod pr. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Având cuvântul pentru apelantă, apărătorul acesteia pune concluzii de admitere a apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii reclamantei și respingerii cererii de intervenție întrucât raportul de expertiză medico-legală psihiatrică confirmă existența unei boli care ar fi putut conduce la lipsa temporară a capacității de exercițiu, iar în temeiul art. 103 Cod pr. civilă să se dispună repunerea apelantei în termenul de depunere a cererilor de restituire a proprietății.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, acestea vor fi solicitate pe cale separată.
Pentru intimatul pârât Orașul prin primar, se solicită de către avocatul acestuia respingerea apelului întrucât apelanta nu invocă o cauză mai presus de voința acesteia, raportul de expertiză nu poate elucida dacă în perioada 2000-207 apelanta a fost lipsită de discernământ, este infirmată lipsa discernământului prin alte acte de dispoziție pe care apelanta le-a făcut în alte procese aflate pe rolul instanțelor. În ceea ce privește cererea de intervenție, pune concluzii de admitere și solicită obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Având cuvântul pentru intimatul intervenient, avocatul acestuia pune concluzii de respingere a apelului, sens în care face trimitere la concluziile scrise depuse la 24.11.2008 și cele ale raportului de expertiză medico-legală.
Legea specială de reparație nu prevede în mod explicit această modalitate de repunere în termen, aceasta fiind o procedură aplicabilă în dreptul comun, nicidecum în proceduri administrative ale legilor speciale. Acest termen pentru formularea notificării, prev. de art. 21 al.5 din Legea 10/2001, este un termen de decădere și nu de prescripție. Imobilul ce face obiectul acestei cereri a fost restituit în proprietatea moștenitorilor prin hotărâre judecătorească pe dreptul comun, dreptul de proprietate a fost întabulat, astfel că cererea reclamantei în procedura Legii 10/2001 a rămas fără obiect. Cei doi proprietari actuali ai imobilului i-au făcut ofertă reclamantei apelante, ca prin tranzacție să-i fie dată cota sa parte de 3/16, însă aceasta a refuzat, preferând să formuleze cerere de repunere în termen pentru un imobil deja restituit. De altfel, pentru un alt imobil restituit prin aceeași procedură a dreptului comun, reclamanta a acceptat tranzacția prin care i s-a recunoscut cota parte de 3/16 din acea proprietate, a semnat actul de vânzare și a încasat suma de bani reprezentând cota sa parte din proprietate.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra prezentului apel, constată:
Prin sentința civilă nr. 464/15.04.2008 a Tribunalului Constanța -secția civilă a fost admisă cererea de intervenție în interes alăturat pârâților formulată de intervenientul - prin mandatar, fiind respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei - formulată în contradictoriu cu pârâtul ORAȘUL prin Primar.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat să fie repusă în termenul de depunere a notificării pentru restituirea imobilului situat în, str.- - (fostă -) nr.11, jud.C, în baza Legii nr.10/2001, arătând că este descendentă cu vocație succesorală de pe urma autorilor, - și și că imobilul solicitat în baza Legii nr.10/2001 a fost preluat abuziv de stat prin Decretul nr.92/1950.
A susținut reclamanta că din motive temeinice a fost împiedicată să se încadreze în termenele prevăzute de art. art.22 din Legea nr.10/2001 pentru depunerea notificării și să facă astfel acte de acceptare a succesiunii autorului deposedat abuziv de imobil. Că în lipsa oricărei legături cu familia tatălui său, nu a fost în măsură să cunoască eventualele drepturi asupra unor terenuri ce au aparținut ascendenților acestuia.
Reclamanta a invocat deopotrivă situația sa medicală, în sensul că accidentul de mașină suferit în 1990 avut ca urmare un traumatism cranian cu efecte pe termen, impunând un tratament antiepileptic până în 1992. Ulterior, decesul tatălui și precaritatea situației financiare și familiale au condus la instalarea unor afecțiuni psihice cronice, care au impus tratament psihiatric și psihologic permanent și au împiedicat-o să-și gestioneze cu discernământ problemele curente ale existenței, cu atât mai puțin să promoveze cererile de reconstituire a drepturilor ce i s-ar fi cuvenit.
Abia la momentul actual se poate aprecia că există o stabilizare a stării sale de sănătate, cu caracter de continuitate, care semnifică încetarea "împiedicării", care i-a permis să acționeze în sensul exercitării drepturilor sale civile.
Instanța de fond a reținut că rațiunea pentru care a fost instituit termenul impus prin art. 21 al. 5 din Legea nr. 10/2001 ca fiind unul de decădere rezultă din intenția legiuitorului de a dinamiza procedurile de punere in aplicare și finalizare a operațiunilor de retrocedare în natură sau prin echivalent a bunurilor trecute în proprietatea statului; sancțiunea decăderii constă în stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul stabilit de lege, termen ce nu este susceptibil de întrerupere ori suspendare.
Judecătorul fondului a apreciat că probele administrate infirmă susținerile reclamantei privitoare la inexistența discernământului necesar promovării demersului menționat, câtă vreme în anul 2003 partea a formulat cerere de intervenție în interes propriu în dosarul civil nr.3256/2003 aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, solicitând să i se constate calitatea de coproprietar asupra unui imobil situat în B,-, sector 1, iar în același an și ulterior la 27.02.2007 a dat împuterniciri unor terțe persoane în vederea valorificării drepturilor sale în legătură cu diferite imobile ce au aparținut bunicului patern, încheind inclusiv tranzacția autentificată sub nr.4580/03.11.2006.
Actele amintite denotă fără nici un dubiu faptul că reclamanta a avut discernământul necesar valorificării drepturilor ce i s-ar cuvenit în temeiul Legii nr.10/2001 cu mai mult de 3 ani înainte de acest moment.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, reclamanta, care a criticat soluția pe considerentul că sentința instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nefiind făcută practic nici o analiză a apărărilor formulate.
Criticile au vizat și neanalizarea forței probante a înscrisurilor medicale depuse și care au condus, în opinia apelantei, la aprecieri eronate asupra acestora. Au fost reiterate înscrisurile depuse și care atestă, din punctul de vedere al reclamantei apelante, existența unor afecțiuni de natură psihică încă din anul 1994, care au evoluat și s-au agravat, culminând cu expertizarea psihiatrică în vederea punerii sub interdicție și desemnarea unui tutore.
afecțiunii ( tulburare obsesiv-compulsivă ) era de natură a induce scurte moment de luciditate în ansamblul stării generale de incapacitate și chiar și în prezent deși ameliorată, starea de sănătate a apelantei are nevoie de tratament de specialitate pentru stabilizare.
S-a criticat soluția reținută de prima instanță și prin prisma deducerii existenței discernământului reclamantei urmare încheierii unor acte juridice notariale, de împuternicire, arătându-se că notarul public nu are abilitarea profesională de a stabili concret și corect gradul de discernământ al solicitantului serviciilor notariale.
Apelanta reclamantă a considerat că sentința apelată este nelegală și netemeinică și în considerarea respingerii cererii de administrare a unui probatoriu complet ( înscrisuri, martori, expertiză medico-legală psihiatrică ), fiind în egală măsură analizate trunchiat probele încuviințate și care atestau indubitabil - susține apelanta - situația socială și familială, ruptura totală de familia paternă ca urmare a divorțului părinților și plecării în Franța, dar și atitudinea rudelor sale ( în speță, a intervenientului ) de a ascunde existența bunurilor succesorale pe care le-ar fi putut solicita în temeiul legilor speciale de retrocedare.
Prin întâmpinare, intimatul intervenient --- a solicitat respingerea apelului ca nefondat, apreciind că instanța de fond a analizat corect probele, din care rezultă fără putință de tăgadă că reclamanta a avut păstrat discernământul faptelor sale juridice în perioada în care ar fi putut formula în termen legal notificările fondate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
S-a solicitat să se înlăture apărările formulate în legătură cu aspectele de ordin medical evocate de apelantă, prin raportare la actele juridice încheiate de aceasta ( procuri judiciare, împuterniciri avocațiale, formularea de cereri de intervenție în interes propriu în litigii deja înregistrate pe rolul instanțelor, încheierea unui contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul față de care revendicase drepturi personale etc. ).
S-a mai arătat că pentru imobilul în litigiu în prezenta cauză, din Sud,- ( actual str. - - ) s-a obținut satisfacție într-un proces în revendicare, fiind pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă în temeiul art. 480 cod civil, motiv pentru care demersul fondat pe prevederile Legii nr. 10/2001 nu mai este justificat.
La termenul din 19.01.2009 a fost încuviințată în cond. art. 295 al. 2 cod proc.civilă efectuarea unei expertize medico-legale având ca obiectiv determinarea existenței discernământului apelantei reclamante pe perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și 14.02.2003 ( data expirării termenului înăuntrul căruia puteau fi înaintate notificările ), precum și dacă a existat o situație de sănătate care să o împiedice să-și reprezinte singură și cu deplină capacitate interesele, cât și dacă această capacitate, de a dispune prin acte juridice, a fost afectată într-o asemenea măsură încât să afecteze discernământul.
Lucrarea a fost efectuată de INML, Minovici și înaintată Curții de APEL CONSTANȚA la 05.10.2009.
Excepția nulității raportului de expertiză medico-legală ridicată la termenul din 14.12.2009 pe considerentul nesemnării raportului de expertiză de către toți membrii comisiei de primă expertiză medico-legală psihiatrică dispusă în cauză și al examinării apelantei doar de către unul dintre membrii comisiei de expertizare, a fost respinsă în raport de disp. nr.OG 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală și de cele ale Regulamentului aprobat prin nr.HG 774/2000 modif., care nu reglementează un asemenea caz de nulitate a lucrării, ci doar verificarea și avizarea, din punct de vedere științific, a concluziilor raportului de către Comisia superioară medico-legală. Pe de altă parte, Curtea va avea în vedere că obiectivul lucrării de specialitate viza determinarea unei situații de fapt medicale pe baza înscrisurilor prezentate de părți ( îndeosebi de reclamanta apelantă ) pentru o perioadă mult anterioară celei la care urma a fi efectuată expertiza (2001 - 2007), iar nu și determinarea actualei stări a apelantei - care nu are relevanță din perspectiva chestiunii de drept deduse judecății.
În raport de ansamblul probator administrat în fond și apel și de susținerile părților, se va reține că apelul este nefondat.
Analiza actelor medicale evocate de apelanta reclamantă în considerarea ipotezei legate de incapacitatea sa de a acționa, cu discernământ nealterat, pe perioada statuată de Legea nr. 10/2001 de depunere a notificărilor nu se poate realiza decât prin examinare specializată de către comisia medico-legală psihiatrică, singura abilitată să asigure o investigare competentă și să interpreteze natura și consecințele în plan psihologic a manifestărilor patologice menționate de apelantă.
Acesta a constituit, de altfel, argumentul pentru care s-a apreciat ca fiind necesară, în contextul depunerii actelor medicale emise pe perioadă destul de îndelungată în raport de momentul sesizării instanței, studierea lor în cadrul Institutului Național de Medicină Legală, Minovici B și formularea unui punct de vedere avizat (art. 201 cod proc. civilă), având în vedere că proba cu înscrisuri implică coroborarea lor și cu alte mijloace de probă pertinente și concludente pentru justa soluționare a speței.
Concluziile raportului de expertiză medico-legală au statuat, însă, asupra diagnosticului apelantei cu stadiu incipient în anul 1995, arătându-se că patologia stabilită a făcut posibilă existența unor posibile episoade psihotice alternând cu perioade de remisiune, fără însă a se putea stabili cu certitudine pentru o perioadă atât de îndelungată ( 2001 - 2007 ) dacă apelanta a suferit de lipsă permanentă a capacității psihice de exercițiu.
Comisia de specialitate a arătat că o asemenea concluzie este determinată și de absența documentației medicale aferente perioadei martie 2001 - martie 2002, care face imposibilă emiterea unor aprecieri asupra stării clinice din intervalul de timp menționat. S-a arătat, în egală măsură, că apelanta are păstrată capacitatea psihică de exercițiu, iar din documentația prezentată sunt imposibil de determinat perioadele în care ar fi putut avea capacitatea de exercițiu pierdută.
Această concluzie vine în sprijinul soluției pronunțate de instanța de fond, care deși nu a administrat proba cu expertiză menționată a dedus, în considerarea actelor de administrare efectuate de reclamantă încheiate încă din anul 2003, că aceasta a avut reprezentarea faptelor și actelor sale și a avut discernământul necesar încheierii unor acte juridice.
Nu va fi reținut punctul de vedere al apelantei, fondat pe concluziile raportului de expertiză, potrivit cu care imposibilitatea determinării cu certitudine a perioadelor pentru care apelanta reclamată a avut discernământul nealterat induce ipoteza clară că pe perioada de până la 14.02.2003 nu s-a bucurat de deplina capacitate de a înțelege consecințele faptelor sale și de a-și asuma obligațiile impuse de normele legale.
Regula dedusă din prevederile art. 5 și urm. din Decretul nr. 31/1954 este cea a existenței capacității de exercițiu - cu excepția cazurilor reglementate imperativ și restrictiv de lege ( pentru care operează prezumția restrângerii sau a inexistenței ei ) - astfel că părții care invocă inexistența capacității de exercițiu îi revine și sarcina procesuală de a proba această ipoteză.
Prin urmare, împrejurarea că potrivit comisiei medico-legale nu se poate stabili cu certitudine dacă în perioada amintită apelanta reclamantă a avut sau nu capacitate de exercițiu deplină nu instituie, în favoarea părții, o prezumție în sensul contrar regulii citate, ci dimpotrivă, o prezumție de deplină capacitate pe care partea trebuia să o răstoarne prin probele administrate.
Or, din acest punct de vedere, instanța de apel va avea în vedere, în acord cu disp. art. 167 cod proc. civilă, că expertiza efectuată se coroborează, prin concluziile formulate, cu proba cu înscrisuri administrată în speță ce atestă că apelanta reclamantă a fost în măsură să încheie personal acte juridice de reprezentare procesuală ( procurile autentificate la 01.10.2003 și 23.12.2003, mandatul acordat bunicii paterne la 31.08.2003 ), urmate de o serie de alte acte juridice care exclud lipsa discernământului ( tranzacția judiciară din 3.11.2006 pentru dosarul - al, procura specială din 27.02.2007 etc. ).
Faptul că notarul public nu are abilitarea - din punct de vedere medical - de a aprecia, la momentul încheierii și semnării actelor în fața sa, asupra discernământului semnatarului actului, nu vine în nici un caz în susținerea apărărilor apelantei conform cu care nu ar fi avut deplină capacitate de exercițiu, datorită bolii, nici chiar la data autentificării acelor acte; înscrisurile prezentate pot fi contestate prin procedura înscrierii în fals câtă vreme cuprind consemnările legate de lecturarea de către reclamantă și achiesarea ei la conținutul actului ( ceea ce se traduce printr-o deplină reprezentare mentală a drepturilor și obligațiilor generate de actul juridic încheiat ).
Conchizând, cum probele atestă inexistența unei situații de natură să ateste neechivoc faptul că starea medicală indusă de boala apelantei sau altă împrejurare obiectivă, mai presus de voința părții, a împiedicat-o pe aceasta să acționeze în contextul dat de art. 21 din Legea nr. 10/2001 ( care a stabilit un termen inițial de depunere a notificărilor, prorogat ulterior de două ori, până la 14.02.2003 ) se va reține în raport de prevederile art. 295 al. 1 cod proc. civilă că nu sunt temeiuri de reformare a soluției primei instanțe pentru nici una din criticile formulate în calea de atac, astfel că față de art. 296 al. 1 cod proc. civilă apelul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul civil declarat de apelanta reclamantă, domiciliată în B, Calea nr. 155, - 1, 6,. 3, sector 1, în contradictoriu cu intimatul pârât ORAȘUL prin PRIMAR, cu sediul în,-, județul C și intimatul intervenient prin mandatar, cu domiciliul în B,-, - 16,. B,. 6,. 46, sector 4, împotriva sentinței civile nr. 464/15.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, ca nefondat.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 decembrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond
Tehnored.dec.jud.
19.01.2010
Dact.disp.gref.
5 ex./19.01.2010
Președinte:Mihaela GaneaJudecători:Mihaela Ganea, Vanghelița Tase
