Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 300/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 300/

Ședința publică din 14 decembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Ganea

JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase

Grefier - -

S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelantul reclamant, domiciliat în C,-, -. 45, în contradictoriu cu intimatul pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de C, cu sediul în C, b-dul -. -, nr. 18, împotriva sentinței civile nr. 574/16.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța _ secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul reclamant asistat de dl. avocat în baza împuternicirii a avocațiale AV nr. -/16.11.2009, lipsă fiind intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de

Procedura este legal îndeplinită, în conf. cu disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.

După referatul grefierului de ședință;

Instanța pune în discuție temeiul juridic al acțiunii, dacă premisa juridică o constituie prev. Legii 221/2009 ori cele ale art. 480 Cod pr. civilă, pentru că apelantul a depus la dosar mai multe precizări prin care a solicitat despăgubiri pentru anii de detenție politică suportați de tatăl său.

Având cuvântul pentru apelantul reclamant, avocatul acestuia susține că, față de modificările intervenite în legislație reclamantul solicită despăgubiri pe Legea 221/2009 și că în faza judecării fondului acțiunea a fost susținută de reclamant, care nu a avut avocat.

Apelantul reclamant se legitimează cu seria - nr. - eliberată de C la 29.05.2008 și învederează instanței că a înțeles să renunțe la despăgubiri pentru cei 10 ani de detenție întrucât are pe rol un alt dosar la Tribunalul Constanța și că nu are alt dosar pentru restituirea, în temeiul Legii 10/2001, a imobilului ce a aparținut tatălui său, situat în comuna.

Instanța pune în discuție incidența art. 297 al.1 Cod pr. civilă întrucât motivarea instanței de fond a vizat cu totul altă situație.

Pentru apelantul reclamant, apărătorul acestuia având cuvântul solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se avea în vedere această lege specială de reparație.

Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.

CURTEA

Asupra apelului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 26.10.2006 reclamantul a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice si Direcția Generală a Finanțelor Publice C să oblige pe pârât să îi plătească despăgubiri pentru averea tatălui său care a fost confiscată de regimul comunist, în sumă de 241.000 dolari și 30.000 euro pentru 10 ani de pușcărie.

Ulterior,reclamantul a formulat precizări prin care a arătat că solicită obligarea pârâtului să îi restituie imobilul compus din 3 camere și beci, suprafața de 1000. 1 grajd de animale, 4,4 ha teren arabil, 1, 1 căruță,1 plug, 1 boroana, 2, 31 oi, 12 capre sau obligarea pârâtului la plata contravalorii de 200.000 euro.

In motivare, s-a arătat că prin sentința penală din 10.09.1975 a Tribunalului Militar Teritorial B, tatăl reclamantului a fost condamnat la 10 ani temniță grea, pentru uneltire contra ordinii sociale și i-a fost confiscată întreaga avere.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 480 Codul civil.

Reclamantul a precizat ca valoarea pretențiilor sale în lei este de 700.000 lei.

Instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța, pe care în baza art. 137 al.1 Cod pt. civilă a soluționat-o cu prioritate fiind o excepție de procedură absolută și dirimantă.

Conform art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. B din Codul d e pr. civilă tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect au o valoare de peste 5 miliarde (lei vechi), cu excepția cererilor de împărțeală judecătorească și a celor referitoare la dispozițiile legii fondului funciar.

Dată fiind valoarea obiectului material al prezentei acțiuni instanța a constatat ca aceasta este de competenta de prima instanță a tribunalului potrivit criteriului valoric, fiind o normă de competență absolută de la care părțile nu pot deroga.

Prin urmare, în baza art. 158 al. 3 din Codul d e pr. civilă, instanța a admis excepția necompetentei materiale și a declinat cauza in favoarea Tribunalului Constanta.

Pe rolul Tribunalului Constanța cauza a fost înregistrată sub nr-.

Legal citat pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și-a exprimat, prin întâmpinare, poziția procesuală față de prezenta cale de atac solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.

În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică imobiliară și o expertiză tehnică agricolă, în scopul evaluării pretențiilor formulate de către reclamantul.

Soluționând pe fond cauza, Tribunalul Constanțaa pronunțat sentința civilă nr. 574 din 16.04.2009 prin care a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 5 din 10.09.1952 pronunțată de fostul Tribunal Militar Teritorial Bucureștis -a dispus condamnarea autorului la pedeapsa închisorii de 10 ani temniță grea pentru săvârșirea crimei de uneltire contra ordinii sociale, pedeapsă prev. de art. 209 din fostul Cod penal, art. 3 din fostul Cod penal, art. 157 din fostul Cod penal, iar în temeiul art. 25 al.6 din fostul Cod penal s-a dispus confiscarea averii acestuia. În urma recursului declarat împotriva sentinței penale mai sus menționate, prin decizia penală nr. 158/1953, pronunțată de fostul Tribunal Suprem, a fost respins ca nefondat.

Instanța de fond a mai reținut că probele administrate în cauză nu au fost suficiente pentru a demonstra existența în patrimoniul autorului a dreptului de proprietate asupra terenurilor și asupra construcției situate pe raza localității și nici asupra animalelor și inventarului agricol.

Avându-se în vedere că prin sentința penală nr. 5/1952, pronunțată de fostul Tribunal Militar Teritorial București, s-a dispus măsura confiscării averii deținute de autorul în folosul statului, instanța de fond a reținut că în speță nu sunt incidente disp.art. 480 cod civil întrucât pe de o parte, nu s-a demonstrat caracterul abuziv al măsurii confiscării dispuse de către o instanță judecătorească în aplicarea unor norme juridice în vigoare la momentul respectiv, nu s-a demonstrat că această măsură a fost adusă la îndeplinire de către autoritățile competente și pe de altă parte, nu s-a demonstrat existența în patrimoniul acestuia a bunurilor despre care se pretinde că ar fi format obiectul confiscării.

În termen legal, împotriva sentinței civile nr. 574 din 16.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțaa declarat apel reclamantul, ca fiind nelegală și netemeinică.

Motivează apelul arătând că instanța de fond nu a apreciat corect natura reparatorie a cererii, omițând a lua în considerare întregul material probator administrat în cauză și aplicând greșit legea a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Deși s-a demonstrat cu martori, expertize efectuate în cauză, existența în patrimoniul autorului a bunurilor mobile și imobile menționate în cererea de chemare în judecată, instanța de fond, reținând doar proba cu martorii audiați în cauză, a concluzionat că nu s-a demonstrat că în patrimoniul acestuia au existat acele bunuri despre care se pretinde că ar fi format obiectul confiscării.

În ceea ce privește legalitatea, apelantul susține că invocarea disp.art. 1169 Cod civil, fără a fi avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, înlătură incidența acestui text de lege.

Cu privire la demonstrarea caracterului abuziv al condamnării, disp.art. 1(1) și (2) din Legea nr. 221/2009 stabilesc că acele condamnări pronunțate pentru faptele prevăzute de art. 209 din fostul Cod penal, constituie de drept condamnări cu caracter politic.

În concluzie, în speță a fost demonstrat, conform celor menționate mai sus, caracterul abuziv al condamnării autorului reclamantului.

Pentru cele menționate mai sus, apelantul reclamant a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii cererii astfel cum a fost precizată.

Și-a micșorat obiectul cererii la suma de 1.046.089 lei.

Analizând sentința apelată în baza motivelor de apel invocate, Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele:

Reclamantul a investit instanța de judecată, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând despăgubiri pentru averea tatălui său care a fost confiscată de regimul comunist, în sumă de 241.000 dolari și 30.000 euro, pentru 10 ani de pușcărie.

Ulterior reclamantul a formulat precizări, solicitănd să-i restituie un imobil compus din construcție și 1.000. 1 grajd pentru animale și 4,4 ha. teren arabil, 1 cu căruță, 1 plug, 1 boroană, 2, 31 oi și 12 capre sau contravaloarea în sumă de 200.000 euro. Ulterior a fost majorată la 454.000 euro, întrucât a solicitat suma de 400.000 euro pentru lipsire de libertate ( pentru 10 ani închisoare), 30.000 euro daune morale pentru înfometarea familiei, suferință fizică, morală, precum și alte despăgubiri stabilite prin raportul de expertiză.

Instanța de fond soluționând cauza a pronunțat sentința civilă nr. 574 din 16.04.2009, în baza căreia a respins acțiunea ca nefondată cu motivarea că nu sunt incidente disp.art. 480 Cod civil, pe care și-a întemeiat acțiunea.

Dat fiind faptul că reclamantul a făcut mai multe precizări prin care a solicitat despăgubiri pentru anii de detenție politică suportați de tatăl său, instanța a pus în discuție temeiul juridic - Legea nr. 221/2009 sau disp.art. 480 Cod civil.

Reclamantul apelant prin apărător a precizat că, față de modificările intervenite, solicită despăgubiri pe Legea nr. 221/2009, referitoare la bunurile mobile și imobile confiscate și renunță la despăgubiri pentru cei 10 ani de detenție.

Dat fiind cele relatate mai sus și având în vedere motivarea instanței de fond, care a vizat cu totul altă situație, întemeiată pe disp.art. 480 Cod civil, Curtea în baza art. 297 Cod pr. civilă va desființa hotărârea apelată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru a se avea în vedere legea specială de reparație, respectiv Legea nr. 221/2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul civil formulat de apelantul reclamant, domiciliat în C,-, -. 45, în contradictoriu cu intimatul pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de C, cu sediul în C, b-dul -. -, nr. 18, împotriva sentinței civile nr. 574/16.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-.

Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Constanța.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 decembrie 2009.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Jud. fond

Red.hot.jud.

15.01.2010

Dact.gref.

4 ex./19.01.2010

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr-

Data:

CĂTRE,

TRIBUNALUL CONSTANȚA

Secția civilă

Vă înaintăm dosarul civil cu nr. de mai sus, privind pe apelantul reclamant și intimatul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, întrucât prin decizia civilă nr. 300/C din 14.12.2009 Curtea de APEL CONSTANȚAa admis apelul reclamantului, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Constanța.

Dosarul conține_____ file și are atașat e următoarele dosare: - al Tribunalului Constanța cu 134 file și - ( nr. vechi 2825/2006) al Judecătoriei Constanța cu 69 file.

Președinte de complet, Grefier,

- - - -

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr-

Data:

CĂTRE,

TRIBUNALUL CONSTANȚA

Secția civilă

Vă înaintăm dosarul civil cu nr. de mai sus, privind pe apelantul reclamant și intimatul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, întrucât prin decizia civilă nr. 300/C din 14.12.2009 Curtea de APEL CONSTANȚAa admis apelul reclamantului, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Constanța.

Dosarul conține_____ file și are atașat e următoarele dosare: - al Tribunalului Constanța cu 134 file și - ( nr. vechi 2825/2006) al Judecătoriei Constanța cu 69 file.

Președinte de complet, Grefier,

- - - -

Președinte:Mihaela Ganea
Judecători:Mihaela Ganea, Vanghelița Tase

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 300/2009. Curtea de Apel Constanta