Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 3/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 3/
Ședința publică din 10 ianuarie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea apelului declarat de reclamantul, domiciliat în Târgu-M, Al.- nr.51,.201, jud. M, împotriva sentinței civile nr.1192 din 19 septembrie 200, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reprezentanta pârâtei-intimate Primăria municipiului Târgu-M, consilier juridic, lipsă fiind reclamantul-apelant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că apelul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Neformulându-se alte cereri de probațiune, instanța acordă cuvântul asupra apelului declarat în cauză.
Reprezentanta pârâtei-intimate solicită respingerea apelului pentru considerentele expuse în întâmpinare și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
CURTEA,
Prin contestația înaintată la 5 martie 2007 la Tribunalul Mureș, reclamantul a chemat în judecată Primăria municipiului Tg-M, prin primar, solicitând acordarea măsurilor reparatorii pentru construcțiile demolate ce au fost situate în Tg-M, B-dul 1 - 1918 nr.261, precum și terenul aferent acestora în suprafață de 698 mp, reclamantul optând pentru despăgubiri civile sub forma despăgubirilor bănești la valoarea actuală de circulație. Se mai solicită de către reclamant anularea dispoziției nr.1635/2006 emisă de primar și emiterea unei noi dispoziții în baza Legii nr.10/2001, conform celor solicitate mai sus; cu repunerea în termenul de declarare al contestației potrivit art.103 pr.civ.
În motivarea contestației, reclamantul a relevat că este unicul moștenitor al proprietarului tabular, de la care imobilul clădit din litigiu a fost preluat în mod abuziv și fără titlu valabil de către stat, procedându-se ulterior la demolarea construcțiilor. În contextul menționat, reclamantul solicită despăgubiri civile la valoarea actuală de circulație a imobilului, având în vedere demolarea edificatelor și utilitatea publică a terenului intravilan rămas liber.
Prin sentința civilă nr.1192 din 19 septembrie 2007, Tribunalul Mureșa respins cererea de repunere în termenul de formulare a notificării formulată de reclamantul; a respins contestația formulată de reclamant în contradictoriu cu Primarul municipiului Tg-
Pentru a statua astfel, prima instanță a reținut legalitatea și temeinicia deciziei emisă de Primarul municipiului Tg-M, atât pe fondul cauzei cât și sub aspectul nerespectării prevederilor art.22 alin.1 și 5 din Legea nr.10/2001, reclamantul nerespectând termenul legal pentru depunerea contestației, situație care atrage decăderea.
Împotriva sentinței civile menționate, reclamantul a înaintat în termen legal apel, solicitând schimbarea în tot a acesteia, rejudecarea pricinii și admiterea contestației introductive de instanță, având petitele sus indicate. În opinia apelantului, contestația formulată la Legea nr.10/2001 respectă termenul legal prev. de art.22 din lege, cererea fiind făcută în termen, iar sub aspectul măsurilor reparatorii ce i se cuvin este îndreptățit la despăgubiri civile bănești, după imobilul din litigiu, la valoarea de circulației stabilită conform standardelor internaționale.
Apelul dedus judecății este nefondat pentru considerentele ce succed:
Potrivit art.22 din Legea nr.10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii persoana juridică deținătoare, solicitând acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege. Nerespectarea termenului menționat atrage decăderea și pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în funcție de opțiunea solicitantului.
În speță, reclamantul a depus notificare la data de 26 ianuarie 2006 fiind supusă analizei în faza administrativă și reținându-se nerespectarea termenului imperativ prevăzut de lege, care atrage evident decăderea.
Neexercitarea oricărei căi de atac sau neîndeplinirea unui acte de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei (art.103 pr.civ.). reclamantul a invocat în susținerea cererii de repunere în termen, faptul că a fost plecat în străinătate o perioadă îndelungată de timp, formulând contestația doar în luna ianuarie 2007, împrejurare care nu este obiectivă sau fortuită și care să justifice repunerea în termen conform art.103 pr.civ. Este de principiul că, nimeni nu poate invoca necunoașterea legii iar reclamantul în calitate de persoană îndreptățită chiar dacă a fost plecat în străinătate o perioadă de timp putea "delega" o altă persoană pentru a-i reprezenta interesele atât în faza administrativă cât și în cea judecătorească de aplicarea Legii nr.110/2001. Tot împrejurarea că reclamantul a mandatat-o pe mama lui pentru a face demersuri în vederea obținerii de măsuri reparatorii, este infirmată de primărie, care prin adresa de la fila 29 dosar fond, comunică primei instanțe faptul că numita nu a depus nicio notificare în numele reclamantului.
Concluzionând cele de mai sus, prima instanță în mod legal a statuat că în cauză operează tardivitatea formulării notificării de către reclamant, care atrage ca sancțiune decăderea, aceasta constând în stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul stabilit de legiuitor. Cele de mai sus, nu afectează accesul liber la justiție al persoanelor fizice sau juridice și nici dreptul acestora la un proces echitabil, în condițiile în care nu s-a respectat o dispoziție legală internă de natură imperativă.
Așa fiind, apelul declarat de către reclamant este nefondat și în consecință urmează a fi respins ca atare, păstrând în tot hotărârea atacată, în conformitate cu art.296 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul reclamantului -, domiciliat în Tg-M,-,.201, județul M, împotriva sentinței civile nr.1192 din 19 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 ianuarie 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER
Red.
Tehnored.
4 exp.
23.01.2008.
Jud.fond:
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat