Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 332/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 332/A/2009

Ședința publică din 11 decembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Carmen Marta Vitoș

JUDECĂTOR 2: Ioan Daniel Chiș

GREFIER: - -

S-a luat spre examinare - pentru pronunțare- apelul declarat de către reclamantul împotriva Sentinței civile nr.284 din 5 mai 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe pârâtul intimat PRIMARUL COMUNEI, având ca obiect acțiune în baza Legii nr. 10/2001.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 4 decembrie 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 11 decembrie 2009.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 284/5 mai 2009 fost respinsă plângerea formulată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Primarul com. cu sediul în com., jud.

Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că potrivit extrasului Cf 58 Leghiu existent la dosar imobilul situat în localitatea Leghiu compus din casă din lemn și grădină este proprietatea Statului Român în baza Decretului-Lege nr. 313/1942.

Potrivit art. 1 din Legea 10/2001, în baza acestei legi se acordă măsuri reparatorii doar pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6.03.1945 - 22 decembrie 1989.

Prin urmare, imobilul în litigiu fiind preluat în baza unui act normativ din anul 1942, fiind intabulat în cartea funciară în anul 1944 nu face obiectul Legii 10/2001.

Reținând această stare de fapt și de drept, instanța a apreciat că dispoziția eliberată de către pârât a fost în mod legal emisă.

Reclamantul, în această situație, nu poate obține o soluție favorabilă mergând pe calea legii speciale de restituire.

Drepturile sale pot fi discutate doar în cazul unei acțiuni întemeiate pe dreptul comun.

Împotriva acestei sentințe declarat recurs în termen legal reclamantul, solicitând modificarea, în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea recursului a arătat că Decretul-Lege nr. 313/1942 în baza căruia s- intabulat dreptul de proprietate al Statului Român asupra imobilului în litigiu nu este aplicabil, dreptul de proprietate al statului fiind abuziv înscris.

Reclamantul este moștenitorul lui, care cumpărat imobilul în litigiu.

La termenul de judecată din 9.10.2009 ( 11), instanța recalificat calea de atac din recurs în apel.

Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Dreptului de proprietate asupra imobilului evidențiat în Cf nr. 58 Legiu, nr. top 100, 101, aparține Statului Român prin Centrul Național de B, întemeiat pe disp. art. 19 din Decretul-Lege nr. 313/1942.

Acest act normativ care reglementează organizarea completelor speciale pentru judecarea litigiilor izvorâte din aplicarea legilor de trecere bunurilor evreiești în patrimoniul statului, prevede în art. 19 alin. 1 că bunurile intrate în patrimoniul statului în virtutea legilor arătate în art. 3 din acest decret lege, sunt trecute în patrimoniul statului prin Centrul Național de B, de la chiar data publicării în Monitorul Oficial legii speciale de trecere bunurilor respective evreiești în patrimoniul statului, titlul de achiziție al statului fiind considerat transcris sau intabulat pe data publicării legii respective în Monitorul Oficial și opozabil erga omnes.

Acest Decret nr. 313/30.01.1942 fost abrogat prin Legea nr. 641/19.12.1944, pentru abrogarea măsurilor legislative anti evreiești, care în art. 1 dispune că sunt și rămân abrogate pe data publicării lor, toate măsurile legislative prin care s-au luat dispozițiuni discriminatorii privitoare la evrei.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 641/1944, bunurile și drepturile de orice fel, intrate prin efectul dispozițiunilor legislative abrogate de art. 1, în patrimoniul statului, respectiv al Centrului Național de sau a oricărui alt dobânditor, se socotesc că n-au ieșit niciodată din patrimoniul titularilor deposedați și vor fi restituite acestora în condițiunile prezentei legi, fără îndeplinirea vreunei formalități de transcriere sau intabulare.

Din această prezentare a actelor normative în baza cărora s- preluat imobilul de la proprietarul tabular, reiese că atât actul normativ ce a servit ca temei de preluare - Decretul nr. 313/1942, cât și actul normativ în baza căruia efectele acestuia au fost înlăturate - Legea nr. 641/1944 - au fost adoptate anterior datei de 6 martie 1945.

Așa cum corect a reținut prima instanță, Legea nr. 10/2001 pe care își întemeiază reclamantul acțiunea nu este incidentă în cauză întrucât aceasta reglementează măsurile reparatorii doar pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989.

de cuprindere în timp preluărilor abuzive este expres limitată la intervalul arătat, nicio preluare situată temporal anterior sau ulterior acestui interval neputând face obiectul unei pretenții întemeiată pe dispozițiile acestei legi.

Întrucât reclamantul urmat procedura instituită de un act normativ ce nu este aplicabil imobilului pe care îl pretinde, dispoziția nr. 289/29.09.2008 a Primarului comunei prin care s-a respins notificarea pe motiv că imobilul nu intră sub incidența Legii nr.10/2001 este legală și temeinică, la fel ca și hotărârea primei instanțe, astfel încât în baza art. 296 Cod proc.civ. apelul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 284 din 05 mai 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în apel.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 11 decembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - -

Red. MV dact. GC

4 Ex/22.12.2009

Jud.primă instanță:

Președinte:Carmen Marta Vitoș
Judecători:Carmen Marta Vitoș, Ioan Daniel Chiș

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 332/2009. Curtea de Apel Cluj