Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 34/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,
DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 34/Ap
Ședința publică din 10 martie 2009
PREȘEDINTE: Roxana Maria Trif judecător
JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
Grefier: - -
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de contestatoarea și de intimații - "" SRL B, și împotriva sentinței civile nr. 571 din 14 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 24.02.2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise amânat pronunțarea la 03.03.2009, apoi, în vederea deliberării a amânat pronunțarea la 10.03.2009.
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 571/14.12.2007 Tribunalul Brașova admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește capătul de cerere relativ la constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995. A admis în parte, astfel cum a fost ulterior precizată și completată, contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, de contestatoarea, în contradictoriu cu intimații, u, u, -, și Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Economiei și Finanțelor, și, în consecință: a constatat nevalabilitatea titlului cu care Statul Român a preluat imobilul situat în B,-, înscris în nr. 14448 B, sub nr. top inițial 2069/3/6. A anulat în parte Decizia nr. 497/23.01.2007, emisă de intimata L, în temeiul Legii nr. 10/2001, și o obligă pe aceasta să emită o nouă decizie prin care să restituie în natură contestatoarei apartamentul nr. 7 din imobilul mai sus identificat, respectiv suprafața pe care antecesorii acesteia au deținut- la data preluării imobilului de către stat. A respins restul pretențiilor formulate de contestatoare în contradictoriu cu intimații mai sus arătați. A anulat, astfel cum a fost ulterior precizată și completată, contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimații, -, și, ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință a acestor intimați.
Prima instanță a reținut că potrivit evidențelor de carte funciară, imobilul situat în B,-, înscris în CF. nr. 14448 B, sub numerele topografice 2069/3/6, 2069/11/6, 5734/2/2, 2069/11/1/6, 5734/2/1/2 a constituit obiectul dreptului de coproprietate ai numiților G și C.
La data de 29.05.1960, a survenit decesul numitei C, iar, prin Certificatul de Calitate de Moștenitor nr. 145, emis, la data de 13.09.2006, de Biroul Notarului Public, s-a stabilit că are calitatea de unic succesor în drepturi al acestuia G, în calitate de legatar universal.
Prin sentința civilă nr. 968/20 mai 2003 Judecătoriei Câmpulung, s-a stabilit că au calitatea de moștenitori ai defunctului G, decedat la data de 9.10.1955:, G, - și contestatoarea, care au venit la succesiunea acestuia prin reprezentarea tatălui lor,. G, care a decedat la data de 26.11.1991.
Singurul moștenitor al fostului proprietar al imobilului în litigiu, care a uzat de dispozițiile Legii nr. 10/2001, a fost contestatoarea, care a formulat, în condițiile actului normativ menționat o notificare, prin care a solicitat să i se restituie în natură acest imobil.
Notificarea astfel formulată a fost înregistrată pe rolul Primăriei Municipiului B, care a trimis-o spre competentă soluționare intimatei L, motivat de faptul că aceasta are calitatea de unitate deținătoare a imobilului revendicat.( fila 246)
Prin Decizia nr. 497/23.01.2007, intimata menționată a respins cererea contestatoarei de restituire în natură a imobilului în litigiu, motivat de faptul că acesta a făcut obiectul unor acte translative de proprietate, încheiate în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995 și i-a făcut acesteia o ofertă de restituire în echivalent a acestui imobil, sub forma despăgubirilor acordate în condițiile reglementate de legea specială privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În ceea ce privește apartamentul nr. 7 din imobilul în litigiu, intimata menționată a respins notificarea formulată de contestatoare, pe considerentul că, acesta a fost construit din fondurile statului, ulterior datei preluării imobilului, conform autorizațiilor de construire nr. 5282/3367/3.12.1959 și nr. 22233/753/4.04.1960, aspect reținut și prin sentința civilă nr. 8956/2006 a Judecătoriei Brașov.
În legătură cu petitul relativ la constatarea nevalabilității titlului cu care statul a preluat imobilul în litigiu, tribunalul a reținut următoarele:
Art. 6 alin (1) din Legea nr. 213/1998 statuează că "fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea Statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat".
Așa cum am arătat, imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român în temeiul Decretului nr. 92/1950 or, acest act normativ contravenea însăși Constituției și legislației interne în vigoare la data adoptării lui.
Astfel, art. 8 din Constituția României din 1948- sub imperiul căreia a fost adoptat Decretul nr. 92/1950 prevedea, cu titlu de principiu, că proprietatea particulară este recunoscută și garantată prin lege. De la principiul mai sus-enunțat, art. 11 din Constituția menționată a instituit o excepție, statuând că, mijloacele de producție, băncile și societățile de asigurare, proprietate particulară, pot deveni proprietate de stat, bun al întregului popor.
Or, imobilul în litigiu, având destinația de locuință nu poate fi considerat "mijloc de producție" și, prin urmare nici nu putea fi naționalizat, în conformitate cu dispozițiile Constituției României din 1948.
Așa fiind, instanța va constata că imobilul ce a format obiectul dreptului de proprietate al antecesorului contestatoarei a fost preluat de stat în temeiul unui titlu nevalabil.
În ceea ce privește cererea contestatoarei de restituire în natură a imobilului în litigiu, tribunalul constată, în raport de considerentele ce preced că aceasta nu poate fi soluționată decât în conformitate cu principiile instituite de Legea nr. 10/2001, și cum modalitatea de soluționare a acestei cereri depinde de soluția pe care instanța o va pronunța cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererea de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare, încheiate, în temeiul Legii nr. 112/1995, instanța va analiza cu prioritate această excepție.
În speță, tribunalul a reținut că, cererea de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate pentru imobilul în litigiu, în temeiul Legii nr. 112/1995, a fost formulată de contestatoare cu depășirea termenului imperativ instituit de prevederile legale mai sus redate, respectiv, doar la data de 20.03.2007.
În legătură cu termenul de prescripție, instanța a reținut că, cursul acestuia nu a fost întrerupt, în conformitate cu prevederile art. 16 din Decretul nr. 167/1958, întrucât acțiunea, ce a fost promovată anterior de contestatoare pentru declararea nulității absolute a actelor translative de proprietate perfectate pentru imobilul în litigiu a fost perimată, în condițiile prevăzute de art. 248-252- din Codul d e procedură civilă.
De asemenea, tribunalul a reținut că, în speță nu sunt aplicabile nici prevederile art. 19 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
În ceea ce privește solicitarea contestatoarei de restituire în natură a părții din imobilul în litigiu, ce a format obiectul material al actelor translativ de proprietate menționate, tribunalul a reținut următoarele:
Art. 1 alin (1), art. 7 alin (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, instituie regula restituirii în natură a imobilelor ce formează obiectul său de reglementare.
De la regula restituirii în natură a imobilelor care intră sub incidența Legii nr. 10/2001, art. 18 lit. c din actul normativ menționat instituie o excepție, stipulând că, "măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale."
Având în vedere că, tribunalul a constatat că, contestatoarea nu mai poate obține pe cale judecătorească constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare perfectate cu privire la imobilul în litigiu, conform considerentelor mai sus-expuse, s-a reținut că, pentru partea din imobilul în litigiu ce a format obiectul material al acestor acte translativ de proprietate, sunt incidente prevederile art. 18 lit.c din Legea nr. 10/2001, contestatoarea putând beneficia doar de măsuri reparatorii prin echivalent pentru această parte a imobilului pe care l-a revendicat.
Sub aspectul modalității de restituire a imobilului ce a fost înstrăinat, instanța a reținut, în raport de probatoriu administrat în cauză, că singura măsură reparatorie prin echivalent ce poate fi acordată contestatoarei este cea stabilită prin decizia contestată, respectiv, despăgubiri, în condițiile reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum acesta a fost modificat, prin nr.OUG 81/2007.
Măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri oferite în echivalent nu poate opera, întrucât unitatea deținătoare a imobilului notificat, respectiv, intimata L, care are calitatea de administrator al imobilelor cu destinația de locuințe, ce fac parte din domeniul privat al Municipiului B, nu deține bunuri care să poată fi acordate în compensare, ca măsură reparatorie în echivalent, astfel cum rezultă din actele aflate la filele 23-52 din vol. II al cauzei.
În ceea ce privește cererea contestatoarei de restituire în natură a apartamentului nr. 7 din imobilul în litigiu, tribunalul a reținut următoarele:
După trecerea imobilului în proprietatea statului, au fost emise autorizațiile de construire, menționate în decizia atacată, prin care s-a autorizat amenajarea a două apartamente la mansarda imobilului ce a aparținut antecesorului contestatoarei. (filele 135-136)
Aceste spații sunt aferente apartamentului nr.7, care este deținut, cu titlu de închiriere, de intimații.
Din starea de fapt mai sus expusă, tribunalul constată că, apartamentului menționat îi sunt aplicabile prevederile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care stipulează că,în situația imobilelor-construcții care fac obiectul notificărilor -și cărora li s-a adăugat, pe orizontală/verticală, în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare de sine stătătoare, foștilor proprietari, sau, după caz, moștenitorilor acestora, li se restituie în natură, suprafața deținută la data trecerii în proprietatea statului".
(3) al textului de lege menționat reglementează dreptul de preemțiune al titularului notificării la cumpărarea corpului suplimentar adăugat imobilului.
Raportat la considerentele ce preced, tribunalul a reținut că, contestatoarea este îndreptățită să obțină restituirea în natură a suprafeței aferente apartamentului nr. 7 din imobilul în litigiu, în configurația pe care aceasta a avut-o la data trecerii imobilului în proprietatea statului, urmând să își exercite dreptul conferit de art. 19 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, pentru suprafața adăugată, ulterior preluării imobilului de către stat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatoarea, și intimații, B, ,.
Prin încheierea din data de 17.06.2008 apelul intimaților, depus tardiv la dosar, la cererea expresă a apărătorului, a fost recalificat ca aderare la apel, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 293 alin. 1 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de apel contestatoarea critică sentința considerând că prima instanță a reținut în mod selectiv starea de fapt prezentată în acțiunea introductivă și a aplicat legea selectiv și incorect. S-a pronunțat prioritar cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiunea în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, pe care a admis-o, dar a admis și capătul de cerere privind constatarea nevalabilității titlului statului, ceea ce face ca dispozițiile să fie contradictorii, mai ales prin ignorarea cuprinsului prevederilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001. Dacă ar fi aplicat corect legea ar fi trebuit să dispună restituirea în natură a întregului imobil. Cu privire la apartamentul nr. 7 se consideră că din probele de la dosar nu reiese că acesta ar fi suferit modificări în sensul art. 19 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
În apelul intimaților criticile se referă la faptul că prima instanță, deși a reținut că ulterior trecerii în proprietatea statului, în baza unor autorizații de construire s-au amenajat la mansardă două apartamente, deci acestea nu existau la momentul naționalizării, face o greșită aplicare a art. 19 din Legea nr. 10/2001 dispunând restituirea lor în natură, hotărârea cuprinzând din acest motive considerente contradictorii.
Prin apelul declarat de intimata. se critică sentința sub aspectul reținerii nevalabilității titlului statului, considerând că titlul acestuia îl reprezintă Decretul nr. 92/1950, deci un mod originar de dobândire al proprietății, neavând nici o relevanță proprietarul anterior, respectiv antecesorul reclamantei. De asemenea se susține că preluarea în baza acestui act normativ a fost făcută cu respectarea atât a conținutului său cât și a legislației în vigoare la momentul preluării. Cu privire la restituirea în natură a apartamentului nr. 7 apelanta susține că supraetajarea efectuată reprezintă un corp nou, de sine-stătător, în accepțiunea art. 19 alin. 2 din Legea nr. 10/2001
Aderarea la apel formulată de intimații critică sentința din punct de vedere al nevalabilității titlului statului, reținut de prima instanță, considerând că Decretul nr. 92/1950 este un titlu valabil, făcând în acest sens referire și la dispozițiile art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998.
Intimații au depus întâmpinări prin care s-a solicitat respingerea apelurilor.
Intimatul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, a ridicat excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român și excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor.
De asemenea, contestatoarea-apelantă a ridicat excepția lipsei interesului în promovarea apelurilor de către intimații pârâți.
Printr-o notă de ședință a apelantei contestatoare s-a invocat excepția nulității relative parțiale a încheierii de ședință din data de 17.06.2008 cu privire la calificarea ca aderare la apel a apelului formulat de către pârâții, considerând că acesta este inadmisibil.
În apel, s-a solicitat, admis și administrat proba cu înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate în domeniul construcții.
Înainte de a examina pe fond apelurile, instanța, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă se va pronunța cu privire la excepțiile invocate.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a Statului Român curtea constată că prin completarea contestație, depusă la fila 267 din dosarul de fond, apelanta contestatoare a solicitat, printre altele, constatarea nevalabilității titlului statului și introducerea în proces, ca și pârât a Statului Român reprezentant de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Din cuprinsul cărții funciare reiese că imobilul a fost preluat de către Statul Român în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 92/1950, iar la foaia B de proprietate figurează acest intimat. Întrucât potrivit dispozițiilor art. 32 din Decretul- Lege nr. 115/1938 persoana care este înscrisă în cartea funciară este prezumată a fi proprietarul bunului, iar în cartea funciară este înscris statul nu poate fi primită apărarea intimatei vizând faptul că imobilul se află în intravilanul municipiului B, iar proprietarul ar fi unitatea administrativ teritorială. În consecință, neexistând nici o rectificare ulterioară a înscrierii proprietarului în cartea funciară acesta este Statul Român, singurul care are calitatea de a sta în proces cu privire la valabilitatea titlului de dobândire a proprietății.
Așa fiind, nici excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Economiei și Finanțelor nu este întemeiată întrucât, potrivit dispozițiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954 statul este reprezentat de către această persoană juridică atunci când stă în judecată în calitate de titular de drepturi și obligații civile, ceea ce este aplicabil în speță.
Pentru toate considerentele de mai sus cele două excepții vor fi respinse.
În ceea ce privește excepția lipsei interesului în declararea apelurilor de către intimați instanța constată că aceștia au criticat sentința apelată în principal pentru constatarea nevalabilității titlului statului, iar din acest punct de vedere există interes din partea acestora, atâta timp cât într-o anumită măsură acest capăt de cerere ar putea să influențeze pronunțarea asupra valabilității contractelor de vânzare-cumpărare ale foștilor chiriași sau soarta contractului de închiriere a celor rămași încă chiriași. De asemenea s-a criticat sentința pentru reținerea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, ceea ce justifică interesul intimaților care sun direct interesați din acest punct de vedere. În consecință și această excepție va fi respinsă.
Cu privire la nota de ședință prin care s-a solicitat, pe cale de excepție, constatarea nulității relative parțiale a încheierii din data de 17.06.2008 prin care s-a calificat ca aderare la apel, apelul formulat de intimații, instanța constată că această încheiere este una interlocutorie, care leagă instanța de apel în sensul că nu mai poate reveni asupra ei și care poate fi atacată numai odată cu hotărârea dată asupra fondului. În consecință ea nu poate fi analizată în cuprinsul acestei hotărâri.
Examinând pe fond apelurile promovate curtea constată că acestea nu sunt întemeiate.
În ceea ce privește apelul contestatoarei.
Examinarea cu prioritate a excepției prescripției dreptului la acțiunea în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare a fost făcută de către prima instanță în mod legal, cu respectarea dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, care impun ca excepțiile de procedură și de fond care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a cauzei să fie examinate cu prioritate. Or, excepția prescripției dreptului la acțiune este o excepție de fond, dirimantă și absolută care se încadrează în dispozițiile sus-menționate.
Faptul că a constatat prescris dreptul la acțiunea în constatarea nulității contractelor, da a admis capătul de cerere privind constatarea nevalabilității titlului statului nu constituie o motivare contradictorie, cele două capete de cerere nefiind interdependente așa cum tinde să susțină apelanta.
De altfel, admițând excepția prescripției prima instanță nu a mai putut analiza pe fond cererea de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare. În aceste condiții deși a constatat nevalabilitatea titlului statului era imposibil pentru instanță să facă aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2000 atâta timp cât intimații cumpărători sunt înscriși în cartea funciară ca proprietari ai apartamentelor, iar titlurile în baza cărora au dobândit proprietatea nu au fost anulate.
Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 19 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 curtea constată că din lucrarea de expertiză executată rezultă că au avut loc amenajări ale mansardei locuinței rezultând două suprafețe locative, mult mai mari decât cea inițial existentă ( anexa 4 ), ceea ce înseamnă că la imobil au avut loc adăugări pe orizontală, în raport cu forma inițială, ceea ce face aplicabile dispozițiile art. 19 alin. 2 din Legea nr. 10/2001. Existența acestor adăugiri reiese din documentația tehnică aflată la filele 122 - 126 din dosarul primei instanțe. Din memoriul tehnic - fila 125 - reiese că lucrarea a fost o supra etajare care s-a realizat pe zidurile deja existente pentru a se păstra caracterul inițial al clădirii.
În aceste condiții dispoziția instanței criticată de apelantă privitoare la aplicabilitatea art. 19 alin. 3 este în conformitate atât cu legea cât și cu starea de fapt.
Curtea menționează că reținerea sa cu privire la existența adăugirilor nu este în conformitate cu concluziile raportului de expertiză însă, conform înscrisurilor depuse la dosar și avute în vedere de expert, precum și cu descrierea din anexa 4 rezultă această stare de fapt, iar instanța nu este ținută de concluziile raportului de expertiză ci doare de starea de fapt descrisă de expert, de susținerile părților făcute în fața expertului și de înscrisurile avute în vedere, raportul de expertiză neavând o forță probantă mai mare decât celelalte probe administrate. O concluzie contrară ar însemna că pentru starea de fapt supusă expertizei cel care decide este expertul și nu instanța.
Pentru toate considerentele de mai sus curtea constată că prima instanță a analizat complet starea de fapt, și nu trunchiat, cum susține apelanta, și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, motiv pentru care în temeiul art. 296 Cod procedură civilă va respinge apelul.
În ceea ce privește apelul intimaților cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 19 alin. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001, instanța reiterează cele reținute anterior în motivarea respingerii apelului contestatoarei, fiind fără dubiu că doar o parte din construcții a fost adăugită, restul existând la data preluării imobilului, ceea ce face aplicabile textele de lege reținute de prima instanță, motiv pentru care și acest apel va fi respins.
Cu privire la apelul intimatei B curtea constată că susținerile acesteia sunt neîntemeiate. Este adevărat că legea este un mod originar de dobândire a proprietății însă mai trebuie ca această lege să fi fost aplicată corect. Or, așa cum a reținut și prima instanță imobilul în litigiu a avut destinația de locuință, neputând fi considerat mijloc de producție, așa încât preluare sa de către stat s-a făcut cu nesocotirea a însăși actului normativ invocat ca titlu. Pe de altă parte actul normativ în sine era în contradicție cu Constituția de la momentul în care el a fost edictat și cu tratatele internaționale la care România era parte.
Referitor la motivul de critică vizând faptul că apartamentul nr. 7 este în totalitate un corp nou curtea reiterează cele reținute mai sus cu privire la acest aspect.
În consecință și acest apel va fi respins.
În fine, aderarea la apel a intimaților vizează admiterea capătului de cerere referitor la nevalabilitatea titlului statului. Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor Decretului nr. 92/1950 rămân valabile cele menționate mai sus în considerentele privind apelul intimatei. Referitor la aplicabilitatea art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998 curtea constată că prima instanță a analizat relaționarea Decretului nr. 92/1950 la dispozițiile Constituție din acea perioadă, reținând corect că actul normativ contravine acestora, mai ales plin aplicabilitatea sa în cazul în speță, respectiv preluarea unui imobil cu destinația de locuință, în condițiile în care textul de lege nu făcea referire la astfel de imobile.
Și acest apel va fi respins în temeiul art. 296 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, având în vedere că toate apelurile au fost respinse, curtea constată că nu sunt întrunite cerințele art. 274 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge cererile de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice, actualmente Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru Statul Român, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român invocată de către intimatul Statul Român reprezentant prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentant în instanță de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Respinge excepția lipsei de interes a apelurilor intimaților invocată de apelanta contestatoare.
Respinge apelurile declarate de contestatoarea și intimații -""SRL B, precum și aderarea la apel formulată de intimații și împotriva sentinței civile nr. 571/14.12.2007 a Tribunalului Brașov.
Respinge cererile de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de apelanți.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - -
Red. -/02.04.2009
Dact. -/03.04.2009
Jud. fond:
Președinte:Roxana Maria TrifJudecători:Roxana Maria Trif, Dorina Rizea
