Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 36/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR. 7352,-
DECIZIA Nr. 36
Ședința publică din data de 20 februarie 2009
PREȘEDINTE: Gherghina Niculae
JUDECĂTOR 2: Constanța Ștefan C -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de contestatoarea domiciliată în B,- A,.2,.3, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 784 din 21 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata Municipiul P - prin primar, cauză venită spre rejudecare potrivit deciziei nr. 2773 din 7 mai 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Apelul este scutit de taxa judiciară de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta contestatoare reprezentată de avocat din Baroul Prahova și intimata în contestație Municipiul P-prin primar, reprezentată de consilier juridicE..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic pentru intimat, depune copia contractului de vânzare-cumpărare datata 4 ianuarie 1958, transcris sub nr.76/1958, pe care-l comunică părții adverse prin apărător.
Având pe rând cuvântul, reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri, iar curtea ia act de aceste declarații, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat pentru apelanta-contestatoare, față de actul depus la acest termen, rezultă că atât parterul cât și etajul imobilului din litigiu, au fost vândute.
Solicită instanței a analiza actele și dispune în consecință.
Consilier juridic pentru intimat, față de actele depuse la dosar, solicită respingerea apelului ca nefondat.
Curtea:
Examinând apelul civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 august 2006 la Tribunalul Prahova, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu intimatul Municipiul P- prin primar, anularea dispoziției nr. 3996 din 18.07.2006 emisă de pârât și restituirea în natură sau echivalent a imobilului situat în mun.P,str. G -. nr.48,jud.
- 2 -
In motivarea cererii reclamanta a arătat că în mod greșit prin dispoziția atacată i-a fost respinsă cererea de măsuri reparatorii solicitate în baza legii nr.10/2001 cu motivarea că imobilul revendicat nu a fost preluat abuziv în proprietatea statului, fiind vândut de autorul notificantei prin contractele de vânzare cumpărare din data de 16.02.1950 și 4.01.1958.
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.784 din 21.05.2007 a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei reținând din înscrisurile aflate la filele 11 și 12 dosar că autorul reclamantei a înstrăinat bunul litigios altor persoane, astfel încât acesta nu se încadrează în ipoteza textului art. 1 al legii nr.10/2001, nefiind dovedită preluarea de către stat a imobilului solicitat.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 407 din 10.10.2007 a respins apelul declarat de reclamantă reținându-se că aceasta nu a făcut dovada preluării imobilului de către stat într-una din modalitățile prevăzute de lege.
Inalta C de Casație și Justiție prin decizia nr.2773 din 7.05.2008 a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia nr. 407 din 10.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului aceleiași Curți de apel, reținându-se că în speță a fost dovedită cu certitudine atât modalitatea de dobândire a imobilului de către antecesorul reclamantei prin succesiune legală, cât și vocația reclamantei la succesiunea antecesorilor săi, aspecte ce au fost corect reținute de ambele instanțe.
Nu a fost determinată însă cu certitudine, iar instanțele nu s-au preocupat să adâncească cercetarea judecătorească sub acest aspect, ci s-au limitat să preia considerentele unității administrative - modalitatea în care bunul litigios a ieșit din patrimoniul autorului reclamantei și dacă acesta a intrat în proprietatea statului în una din modalitățile reglementate de art. 2 din Legea nr.10/2001.
S-a dispus ca în rejudecare să fie suplimentat probatoriul în scopul lămuririi acestor aspecte administrându-se toate probele considerate a fi pertinente și concludente în cauză, inclusiv refacerea expertizelor tehnice de specialitate, ce au fost deja administrate, dar ale căror constatări nu sunt apte să lămurească împrejurările pentru care au fost admise.
In rejudecarea apelului, după casarea cu trimitere, Curtea a dispus în ședința publică din 24.10.2008 administrarea probei cu înscrisuri, sens în care a pus în vedere ambelor părți să depună la dosar contractul de vânzare cumpărare nr.15 din 4.01.1958, acest act fiind depus în ședința publică de astăzi 20.02.2009.
Curtea, analizând prezentul apel, constată că este nefondat și urmează a fi respins deoarece:
Din actele și lucrările dosarului, rezultă că imobilul din litigiu situat în mun.P, str.G -., nr.48, pentru care reclamanta a solicitat măsuri reparatorii, nu face parte din categoria imobilelor prevăzute în art. 1 alin. (1) din Legea 10/2001, deoarece imobilul nu a fost preluat de stat, ci autorul reclamantei a dispus de acest imobil prin înstrăinare.
Astfel, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.15 din 4.01.1958 autorul reclamantei - St. a vândut cumpărătorului G, căsătorit cu imobilul situat în P,- fost Dr., nr.37, împreună cu toate clădirile aflate pe el, imobilul fiind compus din parter cu două camere și un antreu și etaj compus din două camere și un
- 3 -
antreu cu instalație de lumină, apă și gaze, precum și terenul în suprafață de circa 400.
De aceea în mod corect prin dispoziția nr.3996 din 18.07.2006 s-a respins notificarea formulată de petenta contestatoare privind restituirea în natură s-au acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru acest imobil nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 (1) din Legea 10/2001.
In cauză nefiind incidente prevederile Legii nr.10/2001, soluția instanței de fond prin care s-a respins contestația formulată de contestatoare împotriva dispoziției nr. 3996 din 18.06.2006 este temeinică și legală urmând ca în baza disp. art. 296 Cod pr.civilă, să fie respins apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de contestatoarea domiciliată în B,- A,.2,.3, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 784 din 21 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata Municipiul P - prin primar, cauză venită spre rejudecare potrivit deciziei nr. 2773 din 7 mai 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 20 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C - - -
Grefier,
- -
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Tehnored. GH.N/CO
5 ex./26.02.2009
f- Trib.
Președinte:Gherghina NiculaeJudecători:Gherghina Niculae, Constanța Ștefan