Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 418/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (2325/2008)
Completul 2
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 418
Ședința publică de la 29.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
GREFIER - I -
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ "POȘTA ROMÂNĂ" împotriva sentinței civile nr. 874 din 6.05.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
are ca obiect Legea nr.10/2001(contestație).
La apelul nominal se prezintă consilierul juridic, în calitate de reprezentant al apelantei pârâte Compania Națională "Poșta Română", care depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică emisă de Colegiul Consilierilor Juridici, lipsind intimatul - reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 1.06.2009, expertul Gad epus dovezile de convocare a părților la efectuarea raportului de expertiză dispus în cauză, arătând și că a trimis anterior raportul de expertiză.
Apelanta - pârâtă prin consilier juridic solicită revenirea cu adresă către expert, față de împrejurarea că acesta nu a răspuns la unul din obiectivele acestuia stabilite de către instanță.
Curtea apreciază, față de poziția expertului și de constatarea acestuia din cuprinsul raportului potrivit căreia, în prezent, construcția nu este folosită, că nu se justifică revenirea cu adresă către expert și, având în vedere că prezenta cauza necesită discuții prealabile, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare a cauzei, pentru a da posibilitate părții adverse să se prezinte în sala de judecată.
La a doua strigare, la apelul nominal se prezintă consilierul juridic, în calitate de reprezentant al apelantei pârâte Compania Națională "Poșta Română", cu împuternicire de reprezentare juridică emisă de Colegiul Consilierilor Juridici, la dosar și avocatul, în calitate de reprezentant al intimatului reclamant - -, în baza împuternicirii nr. - din 21.11.2008, eliberate de Baroul București (fila 14).
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, învederează că nu mai au alte cereri sau probe de administrat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra apelului.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la motivele de apel.
Apelanta - pârâtă, prin consilier juridic, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în tot sau în parte a hotărârii atacate, având în vedere că apelanta - pârâtă are calitatea de deținătoare a imobilului în litigiu numai cu privire la construcție, iar potrivit Protocolului de separare a patrimoniului încheiat la 30.09.1991 Direcția de Poștă a preluat 116. din clădire, restul de 63. fiind preluată de Direcția de telecomunicații. În continuare învederează că Dispoziția nr. 8/2003 emisă de Primăria, privind restituirea în natură a imobilului în litigiu, este lovită de nulitate parțială, deoarece instituția mai sus menționată nu avea vreun drept asupra imobilului, dispunând de un bun ce aparținea altuia. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată aferente acțiunii.
Apărătorul intimatului - reclamant solicită respingerea apelului ca nefondat, având în vedere că Primăria în mod corect a dispus restituirea imobilului cât și a terenului aferent acestuia către intimatul - reclamant, ca moștenitor al lui.
În continuare, arată că dreptul de proprietate a fost intabulat la Oficiul cadastru și publicitate imobiliară M, motiv pentru care a achitat taxele la primărie pentru imobil, precizând că deși între părți s-a purtat o corespondență, pe care o poate depune la dosar, nu înțelege de ce apelanta - pârâtă nu a cunoscut ce s-a întâmplat cu imobilul din.
Mai arată că apelul este lipsit de interes, întrucât din expertiză rezultă că, în prezent, construcția nu este folosită. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apelanta - pârâtă, prin consilier juridic, solicită respingerea excepției lipsei de interes ca nefondată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată sub nr. 1473 din 29 octombrie 2003 pe rolul Tribunalul București - Secția a IV a Civilă sub nr. 4173/2003, contestatorii și au chemat în judecată pe intimata Compania Națională "Poșta Română", solicitând instanței anularea hotărârii nr. 40 din 26 septembrie 2002 emise de intimată, prin care le-a fost respinsă notificarea nr. 4879/2001, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului compus din teren și construcție (folosit de Poșta ), situat în comuna, șos. - nr. 6, județul C, ca rămasă fără obiect, urmare a restituirii imobilului de către Primăria comunei.
Prin sentința civilă nr. 1108 din 19 decembrie 2003 pronunțată în dosarul nr. 4173/2003, Tribunalul București - Secția a IV Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei; a respins contestația formulată de aceasta pentru lipsa calității procesuale active, în contradictoriu cu intimata Compania Națională "Poșta Română" și a respins ca nefondată contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu aceeași intimată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că contestatorul nu s-a conformat dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 și dispozițiilor art. 22.2 din nr.HG 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicarea unitară a Legii nr. 10/2001, respectiv nu a anexat la notificarea nr. 4879/2001 trimisă intimatei prin executorul judecătoresc copii legalizate sau certificate de pe actele referitoare la calitatea de moștenitor, deși a fost încunoștințat de către intimată asupra acestei obligații.
În privința susținerii contestatorului referitoare la rămânerea fără obiect a notificării nr. 4879/2001, ca urmare a obținerii dispoziției nr. 8/2003 a Primăriei comunei, tribunalul a reținut că aceasta nu poate fi avută în vedere, întrucât imobilul în litigiu, situat în comuna, județul C, a intrat în administrarea Ministerului și - Direcția Regionalei PTR C prin decizia nr. 833/2956, iar ulterior în proprietatea Poșta Română, în conformitate cu art. 3 alin. 2 din nr.HG 371/1998.
Așadar, contestatorul a notificat în mod corect unitatea deținătoarea a imobilului revendicat, respectiv intimata Compania Națională Poșta Română, întrucât aceasta este unitatea cu personalitate juridică care are competența de a soluționa notificarea trimisă prin executorul judecătoresc, în conformitate cu art. 20 și următoarele din Legea nr. 10/201.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 14 ianuarie 2004 au declarat apel contestatorii și, care a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV a Civilă la data de 18 februarie 2004 sub nr. 812/2004, susținând, în esență, că intimata nu este proprietara imobilului care a format obiectul notificării lor.
Prin decizia civilă nr. 553 din 30 martie 2005 pronunțată în dosarul nr. 812/2004, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de contestatorii și împotriva sentinței civile nr. 1108 din 19 decembrie 2003, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimata Compania Națională Poșta Română.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, din decizia nr. 833 din 25 decembrie 1956 rezultă că imobilul ce face obiectul notificării a fost transmis în folosință pentru Direcția Regională C, iar ulterior în proprietatea Companiei Naționale Poșta Română în conformitate cu art. 3 alin. 2 din HG nr. 371/1998.
Ca atare, în sensul Legii nr. 10/2001, unitatea deținătoare este persoana juridică ce deține imobilul la data intrării în vigoare a legii, respectiv intimata din prezenta cauză, căreia îi revenea obligația soluționării notificării, conform art. 20 din lege.
Din verificarea dosarului ce s-a întocmit la Primăria comunei, rezultă că referatul nr. 2616 din 27 martie 2003 nu este motivat în privința modalității în care Primăria ar deține imobilul.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 08 aprilie 2005 au declarat recurs contestatorii și, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24 iunie 2005, sub nr- (în format vechi 9040/2005).
Prin decizia nr. 5296 din 30 mai 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de contestatorii și împotriva deciziei civile nr. 553 din 30 martie 2005 Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV a Civilă, pe care a casat-o; a admis apelul împotriva sentinței civile nr. 1108 din 19 decembrie 2003 Tribunalului București - Secția a IV a Civilă, a desființat în parte sentința și a trimis cauza aceluiași tribunal pentru rejudecarea contestației formulate de; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că legea nu interzice ca după formularea cererii de chemare în judecată și ulterior pe tot parcursul judecății contestatorul să folosească orice mijloc de probă în dovedirea dreptului pretins.
În rejudecare se impune ca pentru stabilirea situației de fapt ansamblul probelor să fie completat, inclusiv printr-un raport de expertiză.
Cauza a fost reînregistrată la data de 14 decembrie 2006 pe rolul Tribunalului București - Secția a Va Civilă, sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 874 din 06 mai 2008, Tribunalul București - Secția a Va Civilă a admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Compania Națională Poșta Română; a anulat hotărârea nr. 40 din 26 septembrie 2003 emisă de Compania Națională Poșta Română și a dispus restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 2.392,90. și construcția aflată pe acesta, situată în comuna, șos. - nr. 6, județul C către contestator.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin notificarea nr. 4879/2001 adresată Companiei Naționale Poșta Română, contestatorul a solicitat restituirea în natură a imobilului, situat în comuna, șos. - nr. 6, județul C, iar prin hotărârea nr. 40 din 26 septembrie 2003 intimata a respins cererea de restituire a imobilului (teren și construcție), întrucât petenul nu și-a îndeplinit obligația de a depune actele doveditoare ale calității de moștenitor de pe urma defunctei proprietare și nici actele care să ateste dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat.
Prin decizia de casare nr. 5296 din 30 mai 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut irevocabil că reclamantul a dovedit calitatea procesuală activă, cât și împrejurarea că este persoana îndreptățită în sensul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a mai reținut că prin dispoziția nr. 8 din 27 martie 2003 emisă de Primăria comunei, județul C s-a dispus restituirea de către această instituție în natură a aceluiași imobil către constatator și.
S-a constatat însă că, din toate actele dosarului, rezultă că unitatea deținătoare a acestui imobil nu este Primăria comunei, aceasta nedepunând niciun înscris din care să rezulte acest aspect, la solicitarea expresă a instanței, ci intimata din prezenta cauză.
Chiar și prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a arătat în mod expres că ea este unitatea deținătoare a imobilului în cauză, iar motivul respingerii cererii de restituire a imobilului a fost doar acela că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de a depune actele doveditoare ale calității de moștenitor de pe urma defunctei proprietare și nici actele care să ateste dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat.
Împotriva aceste hotărâri judecătorești la data de 15 octombrie 2008 declarat apel intimata Compania Națională Poșta Română, care a fost înregistrat la data de 15 octombrie 2008 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
În motivare, a arătat că are calitate de unitate deținătoare numai pentru construcția de 175. nu și pentru suprafața de teren de 2.392,90. suprafață de teren față de care nu exercită vreun drept de proprietate ori de administrare. Această suprafață de teren nu se află în patrimoniul societății, nefiind inclusă nici în capitalul social al acesteia (nu figurează în evidențele mijloacelor fixe ale acesteia).
Instanța de fond în mod eronat a reținut că pârâta a recunoscut că "este unitate deținătoare a imobilului în cauză". În întâmpinare, așa cum a arătat și mai sus, apelanta a precizat în clar că este unitate deținătoare doar în ceea ce privește construcția (175.) pe care o deține din anul 1956 (această construcție a fost expropriată în 1949 și a intrat în patrimoniul acesteia prin decizia nr. 833/1956, figurând în lista mijloacelor fixe - categoria clădiri). Prin Protocolul privind separarea patrimoniului Direcției Județene de Poștă și unicații C, în anul 1991, avut loc o divizare a acestuia, între noile entități ce luau ființă la acea dată - Direcția de Poștă și Direcția de unicații.
În anexa Protocolului de separare a patrimoniului încheiat la 30 septembrie 1991 (mijloace fixe - categoria I-a clădiri) se evidențiază faptul că suprafața totală a clădirii (179 mp.) a fost împărțită la acea dată, în 116 mp. (Direcția de Poștă) și 63 mp. (Direcția de unicații). Lista mijloacelor fixe, cât și listele cu valorile amortizării mijloacelor fixe fac referire la clădirea preluată în anul 1956 și nicidecum la vreun teren.
Apelanta a mai arătat că Dispoziția Primăriei comunei nr. 8/2003 este lovită de nulitate absolută parțială, în ceea ce privește restituirea în natură a construcției, Primăria comunei neavând vreun drept asupra acesteia, dispunând astfel față de un bun aparținând altuia.
De asemenea, a arătat că, obținând intabularea asupra imobilului cuprins în cererea de chemare în judecată, însuși reclamantul a solicitat anularea notificării pe motiv că ar fi rămas fără obiect. Tribunalul a respins apelantei această solicitate, motivând că instanța este învestită cu soluționarea notificării, iar dispoziția de restituire a Primăriei comunei este dată de o instituție care nu avea calitate de unitate deținătoare.
Un alt aspect neluat în seamă de către instanța de fond este cel privitor la nerespectarea dispozițiilor legale privind procedura administrativă de urmat într-un asemenea caz de către notificator, referitoare la depunerea actelor doveditoare în xerocopie.
Apelanta a arătat și că, instanța de fond, nefiind lămurită pe deplin cu privire la situația juridică a imobilului în litigiu, a solicitat relații în nenumărate rânduri de la Primăria comunei. În măsura în care aceste relații nu au fost furnizate, înscrisurile depuse de Compania Națională Poșta Română ar fi fost neclare, iar instanța nu ar fi fost pe deplin lămurită, aceasta ar fi trebuit să dispună completarea probatoriului cu expertiză. Necesitatea administrării probei cu expertiza în această cauză a fost reținută și de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 5296 din 30 mai 2006, care a dispus ca în rejudecare probatoriul să se completeze cu efectuarea unei expertize. Această dispoziție a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost îndeplinită de instanța de fond.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282, 284, 287 și următoarele Cod de procedură civilă.
La data de 24 noiembrie 2008, intimatul au formulat întâmpinare.
În motivare au arătat că apelanta, deși a cunoscut existența dispoziției de restituire emise de Primăria comunei cu mai mulți ani în urmă, nu a contestat-o până începutul acestui proces.
Apelanta a susținut că nu a depus actele de proprietate și moștenire, la notificarea acesteia cu nr. 4879/2001, și mai ales că nu ar fi știut nimic de ceea ce s-a întreprins și realizat la Primăria comunei, care i-a restituit imobilul cu Dispoziția nr. 8/2003. Susținerea acesteia s-a dovedit a fi, pentru că intimatul a depus corespondența purtată cu conducerea Poștei Române, însumând 11 scrisori și adrese.
La termenul din 24.11.2008, față de considerentele deciziei nr. 5296 din 30.05.2006 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea a dispus efectuarea unei expertize tehnice specialitatea construcții, de către expert
La solicitarea instanței, Compania Națională "Poșta Română" a comunicat, în fotocopie, protocolul privind separarea patrimoniului Direcției Județene de Poștă și unicații, întocmit la 30.09.1991.
Referitor la excepția lipsei de interes, Curtea reține că aceasta este nefondată, deoarece folosul practic urmărit de către apelantă prin promovarea prezentei căi de atac este schimbarea hotărârii primei instanțe, aceasta fiind partea care a pierdut în faza procesuală respectivă.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 294 alin. 1.pr.civ. Curtea reține următoarele:
1. Sub un prim aspect, Curtea constată, din analiza cererii de chemare în judecată cu care a fost investită instanța, că obiectul său l-a constituit anularea hotărârii nr. 40/26.09.2003 emise de către intimata Compania Națională "Poșta Română" ca rămase fără obiect, pe considerentul că nu aceasta este proprietara imobilului care a format obiectul notificării, și deci unitate deținătoare, ci Primăria comunei, conform situației juridice reale, care a și emis o dispoziție de restituire în natură. Prin hotărârea în discuție, intimata respinsese notificarea formulată de contestator cu motivarea că acesta nu și-a îndeplinit obligația de a depune actele doveditoare ale calității de moștenitor de pe urma defunctei proprietare și nici actele care să ateste dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat.
Prin sentința civilă nr. 874/06.05.2008, care formează obiectul apelului, Tribunalul București - Secția a Va Civilă a admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Compania Națională Poșta Română;a anulat hotărârea nr. 40 din 26 septembrie 2003 emisă de Compania Națională Poșta Română și a dispus restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 2.392,90. și construcția aflată pe acesta, situată în comuna, șos. - nr. 6, județul C către contestator.
2. Părțile au dreptul de a dispune de obiectul procesului (dreptul subiectiv sau interesul născut din raportul de drept civil dedus judecății) și de mijloacele acordate de lege în acest scop.
Prin principiul disponibilității se înțelege faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului, prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre pe fondul pretenției supuse judecății, ci și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privința obiectului și a participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul civil le-ar parcurge.
Unul din elementele definitorii ale acestui principiu este reglementat expres de art. 129 alin. 6.pr.civ. conform căruia: "În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății". Importanța deosebită acordată de către legiuitor acestei reguli fundamentale rezultă și din faptul sancționării încălcării sale prin indicarea sa distinctă ca motiv de recurs, în cuprinsul dispoziției art. 304 pct. 6.pr.civ.
Pe cale de consecință, se reține că în condițiile în care contestația formulată a vizat exclusiv anularea hotărârii emise de către intimată cu privire la notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, instanța nu putea să dispună cu privire la soarta acesteia decât în sensul dorit de către contestator.
În considerarea aceluiași principiu al disponibilității, instanța nu numai că nu poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată, dar nu poate schimba nici cauza juridică a acesteia, înțeleasă pornind de la prevederile art. 112 pct. 4.pr.civ. ca fiind situația de fapt calificată juridic.
Din această perspectivă, prima instanță nu era îndreptățită să analizeze o altă problemă de drept decât cea dedusă judecății de către contestator, referitoare la calitatea intimatei de unitate deținătoare.
Prin urmare, dispunând anularea hotărârii care formează obiectul litigiului și restituirea în natură a imobilului pentru care s-a formulat notificare, tribunalul a încălcat principiul disponibilității, prin aceea căa acordat mai mult decât s-a cerut.
Nu s-ar putea reține nici că a procedat astfel în considerarea dispozițiilor art. 315.pr.civ. dat fiind că prin decizia pronunțată în recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a dat o dezlegare chestiunii litigioase cu care contestatorul a sesizat instanța, ci s-a pronunțat numai în sensul necesității administrării unor probe.
II. Analizând actele și lucrările dosarului în limitele învestirii, Curtea constată că, într-adevăr, intimata nu are calitate de unitate de deținătoare a imobilului, nici în privința terenului și nici în privința construcției, nefiind titulara dreptului de proprietate asupra acesteia.
1. În acest sens, instanța de apel are în vedere, în primul rând, decizia nr. 833/25.12.1956 emisă de către fostul Comitet Executiv al Sfatului Popular Regional C în aplicarea Decretului nr. 409/1955. Prin acest act juridic, imobilul în litigiu a transmis din folosința Sfatului Popular al comunei - Raionul - Regiunea C, înfolosințaMinisterului Poștei și, pentru Direcția Regională
Acest act normativ reglementa: în art. 1 - transmiterea înadministrarea bunurilor proprietatea statului între instituțiile centrale de stat, sfaturile populare și unitățile tutelate de acestea, fără plata, în art. 6 alin. 1 - transmiterea bunurilorproprietate de statînproprietatea organizațiilor obștești și cooperatiste,cu plata și în art. 6 alin. 2 - trecerea, pe durată determinată, a bunuriproprietate de statîn folosința gratuită a organizațiilor obștești.
Se constată astfel, că deși în mod firesc, raportat la dispozițiile Decretului nr. 409/1955, Ministerul Poștei și ar fi trebuit să dobândească un drept de administrare asupra imobilului proprietate de stat, prin decizia nr. 833/25.12.1956 emisă de către fostul Comitet executiv al Sfatului Popular Regional Cap rimit numai un drept de folosință.
Pe cale de consecință, neavând un drept de administrare asupra imobilului, care să fi fost transformat în drept de proprietate conform art. 5 din actul constitutiv - anexă la HG nr. 371/1998, apelanta nu a devenit proprietara imobilului în litigiu.
2. Mai mult decât atât, și dacă ar fi avut un drept de administrare, din succesiunea actelor normative privind transformarea fostelor unități economice de stat în regii autonome și cele emise ulterior referitor la reorganizarea regiei în domeniu, nu rezultă că apelanta ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în comuna, județul
Astfel, prin art. 2 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat s-a stabilit că regiile autonome se organizează și funcționează în ramurile strategice ale economiei naționale - -, poștă - -, iar potrivit art. 3 regiile autonome de interes național se pot înființa prin hotărâre a guvernului. Primul alineat al art. 5 mai arată într-adevăr că regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său, însă art. 4 prevede că patrimoniul se stabilește prin actul de înființare a regiei autonome.
În aplicarea acestei legi, a fost adoptată nr.HG 883/1990, prin care a fost înființată Regia Autonomă -Post-, care la art. 3 prevede că activul patrimonial se constituie din activul preluat de la fostul Minister al și și de la unitățile sale, din domeniul de activitate al poștelor și telecomunicațiilor. Sintagma "activ preluat" nu este definită însă de textul legal, nereieșind astfel obiectul și modalitatea preluării activului, însă este indiscutabil că era necesar un act prin care bunurile să fie individualizate, neputând fi vorba de integralitatea bunurilor din domeniul în discuție aflate în administrarea fostului minister sau a unităților sale, cum era și Direcția Județeană de Poștă și unicații A admite soluția contrară ar însemna că ministerul d e resort, respectiv Ministerul Comunicațiilor, care a preluat atribuțiile ministerului înființat în baza Decretului nr. 8/1990 prin divizarea Ministerului Transporturilor și, nu a dobândit de la acesta niciun bun, nici cel puțin cele necesare desfășurării propriei activități și nici cel puțin ca titular al unui alt drept decât cel de proprietate.
Această omisiune legislativă a fost acoperita, cel puțin în privința societăților comerciale, prin adoptarea nr.HG 834/1991, care a stabilit că se eliberează de către organele abilitate certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Simpla existență a imobilului în evidența contabilă a regiei nu demonstrează intervenirea unei preluări, pentru aceasta fiind necesară și manifestarea de voință a unității transmițătoare.
Prin urmare, în absența unei dovezi a preluării imobilului în care funcționa oficiul de la fosta Direcție Județeană de Poștă și unicații, la momentul înființării Regiei Autonome -Post-, nu se poate reține că acesta a făcut parte din patrimoniul său, în realitate regia exercitând asupra sa numai acte de stăpânire materială.
Prin nr.HG 448/1991 Regia Autonomă -Post- a fost desființată, fiind înființată, între altele Regia Autonomă "Poșta Română", care a preluat activele fostei entități din domeniul de activitate al serviciilor poștale, iar prin nr.HG 371/1998 această din urma regie s-a reorganizat la rândul său, fiind înființată Compania Națională "Poșta Română", al cărei patrimoniu s-a constituit prin preluarea patrimoniului fostei regii autonome.
Întrucât conform celor expuse anterior din patrimoniul Regiei Autonome -Post- nu a făcut parte imobilul în litigiu, aceasta nu l-a putut transmite mai departe reclamantei Compania Națională "Poșta Română", nefiind pentru acest motiv incidente dispozițiile art. 5 alin. 1 din actul constitutiv prevăzut în nr.HG 371/1998.
Astfel se explică prevederile art. 42 din Legea nr. 83/1996 potrivit căruia construcțiile, spațiile și terenurile aferente, proprietate publică a statului, în care se desfășoară activitatea oficiilor poștale și care nu sunt proprietatea Regiei Autonome "Poșta Română", se transferă în administrarea acesteia, pe bază de protocol, prin hotărâre a Guvernului. De altfel, caracterul de bun aparținând domeniului public este dat de împrejurarea că este de uz și interes public, în sensul art. 5 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, singurul text de lege care la momentul respectiv stabilea criteriile de includere a unui bun în domeniul public sau privat al statului. Se confirmă împrejurarea că imobilele în cauză, deși au constituit active ale fostului Minister al și sau ale unităților sale, nu au intrat niciodată în patrimoniul regiei, fiind bunuri proprietate publică, iar asupra lor urmează să dețină cel mult un drept de administrare.
Dispoziția legală citată nu prevede deci dobândirea de către regie a dreptului de proprietate asupra bunurilor în care își desfășoară activitatea oficiile poștale.
În aplicarea acestui text de lege, a fost adoptată nr.HG 451/1996 prin care imobilele compuse din construcții și terenurile aferente, proprietate publică a statului, în care își au sediile unitățile proprii ale Regiei Autonome "Poșta Română", enumerate în lista anexă, respectiv cele care nu se aflau la momentul respectiv în folosința sa, s-au transmis din administrarea consiliilor locale, respectiv a regiilor autonome, în administrarea Regiei Autonome "Poșta Română". Intenția legiuitorului a fost în mod firesc ca toate aceste bunuri să aibă un regim unitar, respectiv acela de proprietate publică și să fie date în administrare aceleiași regii autonome.
Prin urmare, chiar dacă apelanta ar fi dobândit înainte de anul 1989 un drept de administrare asupra imobilului, iar nu numai un drept de folosință, în absența unui act juridic care să individualizeze bunul în litigiu, nu se poate reține că acesta ar fi fost în proprietatea apelantei, iar nu a statului român.
Protocolul de separare a patrimoniului încheiat la 30.09.1991 nu constituie un asemenea act, întrucât provine chiar de la subiectul de drept care se pretinde proprietarul imobilului.
3. Din acest considerent, nu se poate constata nici nulitatea dispoziției de restituire emise de Primăria Comunei.
Referitor la ultimul motiv de apel, Curtea constată că, deși întemeiat, întrucât prima instanță, contrar art. 315.pr.civ. nu a dispus efectuarea expertizei a cărei necesitate a fost constată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta a rămas fără interes, în condițiile în care proba respectivă a fost administrată în faza apelului.
Față de aceste considerente, reținând și că soluția pronunțată este favorabilă apelantei, întrucât drepturile câștigate de contestator în primă instanță au fost reduse la pretențiile cu care acesta a învestit instanța, Curtea urmează să admită apelul și să schimbe în parte sentința, în sensul că va modifică în parte hotărârea nr. 40/2003, astfel că respectiva cerere de restituire se respinge pentru lipsa calității de unitate deținătoare, menținând totodată cealaltă dispoziție a sentinței - privind admiterea contestației.
De asemenea, în temeiul art. 298 rap. la art. 274.pr.civ. Curtea va obliga intimații să plătească apelantei cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei, reprezentând onorariu expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei de interes, ca nefondată.
Admite apelul formulat de apelanta - pârâtă Compania Națională Poșta Română, cu sediul în B,-, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 874 din 06 ai 2008, pronunțate de Tribunalul București - Secția a Va Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, cu domiciliul ales la av. în B,-, -. 4,. 18, sector 1.
Schimbă în parte sentința, în sensul că modifică în parte hotărârea nr. 40/2003, în sensul că respectiva cerere de restituire se respinge pentru lipsa calității de unitate deținătoare.
Menține cealaltă dispoziție a sentinței.
Obligă intimații să plătească apelantei cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei, reprezentând onorariu expert.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
I
Red./. /
4ex./15.07.2009
-5.-
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe
