Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 420/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1190/2009)
Completul 2
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 420
Ședința publică de la 29.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
GREFIER - I -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL împotriva sentinței civile nr. 291 din 02.03.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant.
are ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă apelantul - pârât Municipiul B prin Primar General și intimatul - reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, care învederează că motivele de apel au fost comunicate către intimatul - reclamant, cât și faptul că prin acestea apelantul - pârât Municipiul B prin Primar General a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. ultim cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere că apelantul - pârât Municipiul B prin Primar General solicită judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. ultim Cod procedură civilă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08.02.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate existența dreptului la restituire în natură, fiind persoană îndreptățită; obligarea pârâtului să emită decizia de restituire, conform art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001; obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii în valoare de 1000 lei pe zi de întârziere și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 02.06.2008, reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare în sensul că solicită instanței de judecată să analizeze fondul cauzei și să pronunțe o hotărâre de restituire în natură a imobilului-teren în suprafață de 242. situat în B,-, sectorul 3 (fost sectorul 4), iar cu privire la construcția compusă din 4 camere, 3 vestibule, baie, bucătărie, debara, și pivniță, să se dispună restituirea echivalentului în lei, având în vedere că aceasta a fost demolată.
Prin sentința civilă nr. 291/02.03.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis acțiunea precizată, formulată de reclamantul; a obligat pârâtul să restituie în natură terenul în suprafață de 242. situat în B,-, sectorul 3, identificat prin raportul de expertiză nr. 7962/19.09.2008, efectuat de expert tehnic; a stabilit dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin acordarea de despăgubiri bănești pentru construcția demolată ce a figurat în actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.13934/15.11.1973, suprafață construită de 159,29. din care suprafață utilă 123,95. conform titlului VII din Legea nr. 247/2005 și a respins capătul de cerere având ca obiect daune cominatorii ca inadmisibil.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat, în ceea ce privește primul aspect care trebuie dovedit de reclamant în prezenta cauză, respectiv cel al calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii 10/2001, următoarele:
Prin notificările cu nr. 1393/04.07.2001, ce fac obiectul dosarului nr. 6587/12.07.2001, respectiv nr. 613/13.02.2002, ce fac obiectul dosarului nr. 39702/18.11.2002, notificări formulate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 242. situat în B,-, sectorul 3 (fost sectorul 4) și restituirea în echivalent, în bani, pentru construcția ce a existat pe terenul mai sus menționat, compusă din 4 camere, 3 vestibule, baie, bucătărie, debara,.
S-a menționat că prin procesul-verbal nr. 321/1980 s-a stabilit de dreptul la despăgubiri în cuantum de 80.000 lei, bani ce nu au fost primiți.
Cu privire la calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în condițiile Legii 10/2001 pentru imobilul sus-menționat, tribunalul a reținut că reclamantul a făcut această dovadă, în condițiile art. 3 alin.1 lit. a și art. 4 alin.2 din Legea 10/2001 coroborate cu art. 23 și 24 din Legea 10/2001 și art. 22/1 din Normele Metodologice de aprobare a Legii 10/2001, dovedind așadar atât calitatea de proprietar asupra imobilului menționat a numiților și, calitatea de succesori a notificatorilor și, precum și calitatea sa de succesor a notificatorilor.
Astfel, din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13934/15.11.1975, transcris în registrul de transcripțiuni sub nr. 6205/15.11.1973 coroborat cu HG556/1990, anexa 17, poziția 103 și cu situația juridică a imobilului și istoricul de rol fiscal, rezultă în mod evident că autorii și au fost proprietarii imobilului sus-menționat, pentru care se solicită stabilirea de măsuri reparatorii.
Conform certificatului de moștenitor nr. 955/13.09.1982, moștenitorii defunctului sunt notificatorii și.
Reclamantul este succesorul în drepturi al acestora, în baza contractului de cesiune de drepturi litigioase, autentificat sub nr. 247/13.04.2006.
Având în vedere cele de mai sus, tribunalul a analizat modalitatea de restituire în ceea ce privește terenul (pentru construcția demolată fiind evident că singura modalitate de reparare este cea a acordării despăgubirilor bănești), având în vedere că Legea 10/2001 stabilește principiul restituirii în natură, dar și excepțiile de la acest principiu.
Astfel, conform art. 10 alin. 1 din Legea nr. 10/2001: "În situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții de pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent".
Noțiunea de "teren ocupat", adică de teren ce nu poate fi restituit în natură, urmând a fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent, este explicitată în art. 10 pct.1 - pct. 3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001, aceste Norme stabilind că nu se pot restitui în natură terenurile afectate de"căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare; parcări amenajate și altele asemenea)",precum nici terenurile afectate de amenajări de utilitate publică, noțiune definită de lege ca reprezentând "suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele".
Analizând raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză și care nu a fost contestat, tribunalul a constatat că expertul a identificat terenul și a reținut că în acest loc se regăsește o groapă pentru fundația unei construcții ce s-a dorit a fi înainte de 1989 Română, preconizându-se că în viitor va fi construit aici un complex comercial.
Totodată, expertul a reținut că terenul poate fi retrocedat în natură, deoarece la momentul de față nu este afectat de utilități publice și lucrări de sistematizare reprezentând un șantier cu lucrări abandonate din anul 1989.
Constatările expertului se coroborează cu nota de reconstituire emisă de Primăria Municipiului B - Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală în care se reține însă că, fiind șantier în conservare, este imobil afectat în totalitate de detalii de sistematizare.
Tribunalul, analizând cele de mai sus, a reținut că terenul, deși afectat de elemente de sistematizare în sensul existenței unei gropi ce s-a intenționat a fi fundația înainte de anul 1989, poate fi restituit în natură, raportat la faptul că acest element de sistematizare nu este unul de utilitate publică, în sensul citat mai sus de Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001.
Astfel, tribunalul a avut în vedere că terenul despre care se afirmă că reprezintă șantier în conservare reprezintă de fapt o lucrare abandonată de dinainte de anul 1989, din care s-a realizat doar pentru fundație, fără a reprezenta o amenajare de utilitate publică.
Deși s-a afirmat că, în viitor, s-ar intenționa construcția unui complex comercial, tribunalul a apreciat, pe de o parte, că acesta nu este un obiectiv de utilitate publică și, pe de altă parte, că nu s-a făcut dovada concretă a acestui lucru, spre exemplu a vânzării sau concesionării terenului în litigiu.
În consecință, tribunalul a obligat pârâtul să restituie în natură terenul în suprafață de 242. situat în B,-, sectorul 3, identificat prin raportul de expertiză nr. 7962/19.09.2008 efectuat de expert tehnic.
În ceea ce privește cererea de acordare a despăgubirilor pentru construcția ce a fost demolată, tribunalul a stabilit dreptul reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent lei prin acordarea de despăgubiri bănești pentru construcția demolată ce a figurat în actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13934/15.11.1973, suprafață construită de 159,29. din care suprafață utilă 123,95 (conform HG556/1990), conform titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Întrucât la data soluționării cauzei era în vigoare Legea 247/2005 și la data intrării în vigoare a Legii 247/2005 nu exista o dispoziție sau o decizie privind consemnarea unei sume care urmează a se acorda ca despăgubire, conform art. 16 din titlul VII Legea 247/2005, pentru imobilul construcție în litigiu, reclamantul este îndreptățit la despăgubiri, ce vor fi însă stabilite conform prevederilor titlului VII din Legea 247/2005, care prevăd o procedură specială pentru stabilirea valorii de piață a imobilului în litigiu, tribunalul neputând acorda o valoare concretă.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 22.04.2009, a declarat apel pârâtul Municipiul B prin Primarul General, care a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la 27.05.2009.
În motivare, a arătat că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului potrivit nr.HG 556/1990, anexa 17, poziția 103, proprietarii fiind și, astfel cum rezultă din adresa referitoare la situația juridică. Conform art. 645 Cod civil, proprietatea se mai dobândește "prin accesiune sau incorporațiune, prin prescripție, prin lege și prin ocupațiune".
Potrivit art. 23 alin.1 și 2 "În termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, conform art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii formulate". Termenul de 60 de zile de soluționare a cererii este un termen de recomandare, depășirea lui poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității destinatoare, în măsura în care a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, lucru care nu a fost dovedit în cauză.
În altă ordine de idei, conform art. 22 din Legea nr.10/2001 rezultă că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor ale persoanei îndreptățite se dovedesc numai cu "acte", respectiv înscrisuri, prin care înțelegem orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă și numai după ce această dovadă a fost îndeplinită prin depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare poate să se pronunțe, termenul de 60 de zile începând să curgă după completarea dosarelor de notificare.
Mai mult, în art. 22 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005, se prevede că "Actele doveditoare ale dreptului de proprietate. pot fi depuse până la data soluționării notificării".
Apelantul-pârât și-a motivat în drept apelul pe dispozițiile art. 282-298 Cod procedură civilă.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 294 alin. 1 pr.civ. Curtea reține următoarele:
Primul motiv de apel este neîntemeiat. Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001: "Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi", iar conform art. 2 alin. 1 lit. h din același act normativ: "În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege - orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare".
Pe cale de consecință, actul normativ în discuție dispune restituirea inclusiv a imobilelor preluate cu titlu valabil, situație în care argumentul prezentat de către apelantul pârât, chiar dacă ar fi corect, nu ar prezenta nicio relevanță în cauză.
Referitor la cea de-a doua critică adusă hotărârii primei instanțe, Curtea reține că, în speță, chestiunea litigioasă o constituie dacă instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv sau și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Or, interpretarea dispozițiilor legale în materie a fost făcută de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. XX din 9 martie 2007 care, fiind obligatorie pentru instanțe conform art. 329 alin. 3.pr.civ. nu mai poate fi pusă în discuție, iar dezlegarea dată problemei de drept prin această decizie a fost avută în vedere și de către prima instanță.
De asemenea, contrar susținerilor apelantului pârât, nimic nu împiedică persoana îndreptățită să depună o parte din probe direct în instanță. În acest sens, art. 26 alin. 4 din lege prevede că în cazul în care dispoziția motivată de soluționare a cererii de restituire în natură este atacată în justiție de persoana îndreptățită, în funcție de probele de la dosar, entitatea care a emis dispoziția va adopta o poziție procesuală raportată la acestea. Nu poate fi vorba decât de probe depuse după soluționarea notificării de către unitatea deținătoare, întrucât dovezile administrare anterior se presupune că au fost avute în vedere anterior.
Față de aceste considerente, reținând că hotărârea atacată este temeinică și legală, în temeiul art. 294.pr.civ. Curtea urmează să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 291/02.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat, în B,-, - 4,. 2,. 1,. 35, sector 3.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
I -
Red. /Tehnored. /
4 ex./13.07.2009
- Secția a IV-a Civ. -
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe
