Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 464/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1738/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.464
Ședința publică de la 06.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-contestator, împotriva sentinței civile nr.508 din 08.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Cauza are ca obiect Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelantul-contestator, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.20 din 14.07.2009, emisă de Baroul București și intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic, în baza delegației pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că s-a depus, prin serviciul registratură, din partea intimatului-pârât întâmpinare, în trei exemplare.
Curtea procedează la înmânarea unui exemplar al întâmpinării către apărătorul apelantului-contestator.
Apărătorul apelantului-contestator solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare.
Reprezentantul intimatului-pârât arată că nu se opune la cererea de amânare formulată de apelantul-contestator.
Curtea, respinge cererea de amânare formulată de apărătorul apelantului-contestator, având în vedere că prin întâmpinare nu s-au invocat excepții sau apărări noi, astfel că dispune lăsarea cauzei la ordine.
La a doua strigare a cauzei, la ordine, se prezintă apelantul-contestator, prin avocat și intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic.
Părțile, prin reprezentanți, arată că nu au alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Apărătorul apelantului-contestator solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, desființarea hotărârii apelate, ca fiind nelegală și netemeinică, iar, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Arată că hotărârea apelată este nelegală și netemeinică, având în vedere că prin notificarea formulată s-a solicitat în baza Legii nr.10/2001 acordarea de măsuri reparatorii pentru părțile sociale deținute de contestator în cadrul Întreprinderii forestiere
Reprezentantul intimatului-pârât solicită respingerea apelului, ca nefondat, și menținerea hotărârii apelate, ca fiind legală și temeinică.
Arată că instanța de fond în mod corect a respins acțiunea în raport de dispozițiile art.22 alin.4 și 5 din Legea nr.10/2001, apreciind că notificarea nu a fost formulată în termenul prevăzut de lege, astfel încât, contestatorul este decăzut din dreptul de a mai solicita măsuri reparatorii.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de apel d e față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-,la data de 05.11.2008, contestatorul - a formulat în contradictoriu cu intimatul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, contestație împotriva Ordinului nr.48/07.10.2001 al Ministerului Economiei si Finanțelor și comunicat la data de 09.10.2008, solicitând admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și, pe cale de consecința, modificarea în tot a Ordinului nr. 48/07.10.2007,emis de către Ministerul Economiei si Finanțelor, urmând ca, admițând notificarea sa, să se propună, în conformitate cu prevederile art.31 din lege, acordarea de masuri reparatorii, în cuantum de aproximativ 1.211.818.62 ron, pentru părțile sociale deținute de către autorul său, în cadrul Întreprinderii Forestiere.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat cu referire la nelegalitatea dispoziției emise de către pârât că prin notificarea adresata Prefecturii Județului B si comunicata acesteia sub nr.2614/12.09.2001 de către BEJ, a solicitat să se dispună acordarea unor despăgubiri bănești drept contravaloare a tuturor bunurilor preluate ca efect al naționalizării, în temeiul Legii nr.119/11 iunie 1948, întreprinderii, societate in cadrul căreia autorul său, deținea totalitatea părților sociale emise.
menționata notificare, ce a format obiectul dosarului nr.902 al Prefecturii Județului B, a fost înaintată Primăriei Municipiului B prin adresa nr.-.02.2003, formându-se astfel dosarul nr.11166/2003 al Primăriei
În urma modificărilor aduse Legii nr.10/2001 prin Legea nr.247/2005, contestatorul a formulat, în temeiul art.31 din indicatul act normativ, o precizare a notificării, prin care a solicitat ministerului restituirea prin echivalent, a contravalorii părților sociale deținute de către defunctul său în întreprindere. Anterior menționata precizare a Notificării a fost comunicată Ministerului sub nr.87 de către BEJ la data de 22.01.2007.
S-a arătat că potrivit prevederilor art.22 alin.4 din Lege, notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin.(1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul. Astfel, a susținut contestatorul că și-a exercitat dreptul de a solicita masuri reparatorii si a beneficia de prevederile normei speciale, la data de 12.09.2001, prin formularea notificării și introducerea acesteia pe rolul biroului executorului judecătoresc.
Manifestarea de voință a contestatorului de a beneficia de prevederile Legii nr.10/2001 și de a iniția procedura administrativa reglementata de aceasta s-a realizat prin actul (notificarea) comunicat în termenul prevăzut de lege, la data menționată. După cum a reținut în mod constant Înalta Curte de Casație si Justiție, în practica sa, din interpretarea coroborata a prevederilor art.22 alin.3 (fost art.21 alin. 3) din lege cu cele ale alin.4 al aceluiași articol, rezulta ca formularea notificării, in termenul prevăzut de art. 22 alin. 1 din Lege, este apreciata in raport de momentul înregistrării acesteia pe rolul executorului judecătoresc, iar nu al unității deținătoare.
Faptul ca notificarea a fost introdusa pe rolul unei alte unități decât pârâtul, învederează contestatorul, nu este de natura a-i prejudicia drepturile și de a genera o soluție de natura celei emise de către acesta, dat fiind faptul ca voita legiuitorului a fost in mod clar in sensul prevalării principiului realizării dreptului, in raport de cel al respectării procedurii, după cum se retine chiar in cuprinsul prevederilor art.22.1 din Norma metodologică de aplicare unitară a legii; această manifestare de voința a contestatorului a fost expresă în sensul solicitării unor masuri reparatorii pentru totalitatea bunurilor scoase, în mod arbitrar, din patrimoniul autorului acestuia. Pe cale de consecința, aprecierea realizata de către partea adversa, potrivit căreia precizarea ar reprezenta o noua notificare, tardiv introdusa, prin ignorarea legăturii de conexitate existentă între aceasta și notificarea formulată de către contestator la data de 12.09.2001 (legătura expres indicata in cuprinsul Precizării), se plasează in afara cadrului legal instituit prin norma specială, generând astfel soluției pronunțate un caracter de profundă nelegalitate.
de conexitate dintre notificare și precizare, arată contestatorul, a fost, de altfel, reliefată chiar de către Minister, în cadrul adresei nr.-/08.11.2007, prin care se solicitau relații legate de stadiul analizei Notificării în dosarul existent pe rolul Primăriei B; în opinia contestatorului, Primăria Baî nțeles să soluționeze, în parte, notificarea abia la data de 27 iunie 2007 (soluție comunicata contestatorului la data de 12.02.2008), arătând, in cuprinsul Dispoziției nr.11843, ca, în ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru "mărfurile aflate in incinta si in afara fabricii, cât și a materiilor prime prelucrate la păduri (conform anexelor atașate notificării - procesul verbal din 12 iunie 1948)", acestea nu fac obiectul Legii nr.10/2001. Restul aspectelor au rămas sa fie soluționate de către autoritățile competente potrivit legii - respectiv pârâtul.
Referitor la dreptul de proprietate, contestatorul menționează că, astfel cum rezulta atât din foaia Naî ntreprinderii, dar și din fișa anexă a acesteia, realizată în vederea naționalizării, la nivelul anului 1948, la momentul preluării întreprinderii de către stat, prin aplicarea prevederilor Legii nr.119/1948, aceasta era organizată drept o firmă individuală, cu un capital social 100% R, deținut in integralitatea sa de către tatăl său,.
La data naționalizării, în patrimoniul societății se regăseau o serie întreagă de bunuri, astfel cum rezultă din procesul verbal nr.1 din data de 12.06.1948 privind preluarea întreprinderii, toate generând un activ net de 4.053.288 lei (la data naționalizării) - după cum s-a reținut în cuprinsul bilanțului realizat la nivelul anului 1948.
Referitor la calitatea de persoana îndreptățită în sensul art.3 si art. 4 din lege, contestatorul a precizat că, astfel cum este menționat în cuprinsul certificatului de moștenitor eliberat la data de 23 martie 1972, în dosarul de moștenire nr.A 75/72, de către Tribunalul Regional -, de pe urma tatălui său ( ), decedat la data de 4.11.1968, au rămas drept moștenitori:, în calitate de soție supraviețuitoare; (contestatorul), în calitate de fiu.
În ceea ce-l privește pe tatăl său, contestatorul a arătat că acesta s-a născut la data de 2.04.1906 în Târgu S sub numele de, dar a fost cunoscut si sub prenumele de, prenume sub care a și părăsit România la nivelul anului 1961. Ca urmare a încetării din viață a mamei sale ( ), decedată la data de 14.11.1988, contestatorul a rămas drept moștenitor, în calitate de legatar universal, în baza testamentului din data de 6 Martie 1979 și a hotărârii - certificat de moștenitor, emise la data de 7 Iulie 1989 de către Tribunalul Regional - în dosarul de moștenire nr.2250/89.
Pe cale de consecința, prin raportare la prevederile art.3 alin.1 lit.a, coroborate cu prevederile art.4 alin.2, 3 si 4 din Legea nr.10/2001, calitatea sa de persoană îndreptățită la masuri reparatorii este evidentă, a specificat contestatorul.
În ceea ce privește modul de preluare a întreprinderii de către Statul R, contestatorul a arătat că aceasta s-a realizat prin aplicarea prevederilor Legii nr.119/1948, pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere si de transporturi. Din cuprinsul procesului-verbal emis la data de 15 Octombrie 1948 de către Întreprinderea de Stat pentru Exploatarea si Industria B, rezultă ca în virtutea anterior indicatului act normativ și a Deciziei nr.7396/1948, întreprinderea a devenit parte a menționatei societăți de stat.
Aceleași aspecte reies și din cuprinsul cererii de modificare - mențiuni emisă data de 30.10.1948 de către Camera de Comerț și de Industrie B - Oficiul Registrului Comerțului.
S-a mai arătat de către contestator că tatălui său, mamei sale, și lui le-a fost conferit Titlul de Luptător în rezistența anticomunistă în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgenta nr.214/1999.
Față de aspectele mai menționate, contestatorul a susținut că este evident faptul că modul de preluare al întreprinderii a fost unul abuziv, în sensul reglementat de art.2 din Legea nr.1 0/2001.
Referitor la cuantumul despăgubirilor, contestatorul a arătat că, potrivit art.31.5 lit.b din Normele metodologice, pentru cuantificarea valorii acțiunilor deținute și dovedite se va calcula valoarea unei acțiuni emise de respectiva societate comercială prin raportarea valorii activului net patrimonial din ultimul bilanț contabil la numărul de acțiuni emise. Valoarea astfel calculată se va înmulți cu numărul de acțiuni deținute și dovedite de acționarul solicitant, iar valoarea astfel rezultată se va actualiza cu coeficientul de actualizare și cu indicele de inflație.
Intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor, în ședința publică din data de 03.12.2008, a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea contestației și menținerea ca temeinic și legal a Ordinului nr. 48/07.10.2008, emis de Ministrul Economiei și Finanțelor.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că prin notificarea nr.87/22.01.2007 depusa la BEJ si înregistrata la Ministerul Finanțelor Publice sub nr.7548/23.01.2007, domnul, reprezentat de Societatea Civila de Avocatura &, a solicitat acordarea de despăgubiri pentru părțile sociale deținute de antecesorul acestuia la "Întreprinderea Forestiera B". Prin adresa nr.575.992/08.11.2007 i s-a solicitat Societății Civile de Avocatura &, sa comunice modul de soluționare a notificării nr.2614/2001 adresată Prefecturii B și redirecționată către Primăria Municipiului B și dacă au existat litigii cu privire la modul de soluționare a acesteia.
Reprezentantul contestatorului, cu adresa înregistrată la Ministerul Economiei și Finanțelor sub nr.200.413/17.04.2008, a comunicat faptul că notificarea nr.2614/2001 a fost soluționată prin Dispoziția de Primar nr.11843/27.06.2007, în sensul respingerii acesteia, motivat de faptul ca nu face obiectul Legii nr.10/2001.
Primăria Municipiului B, cu adresa nr.93094/04.12.2007, a comunicat faptul ca, prin Dispoziția de Primar nr.11843/27.06.2007, s-a respins notificarea domnului -, pentru bunurile preluate ca urmare a naționalizării, potrivit procesului verbal nr.1 din data de 12.06.1948, act prin care a fost naționalizată "Întreprinderea Forestiera B", întrucât notificarea nu face obiectul Legii nr.10/2001, republicată. Totodată, s-a precizat ca dispoziția in cauza nu a fost contestata in termenul legal de 30 de zile de la comunicare.
Intimatul a susținut că, solicitând masuri reparatorii în baza Legii nr.10/2001, contestatorul era obligat sa parcurgă procedura prealabila, cu caracter imperativ, prevăzuta de acest act normativ, care cuprinde ca prim element, sesizarea persoanei juridice deținătoare sau a entității obligate cu soluționarea notificărilor, printr-o notificare formulata după intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001.
Conform art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001 republicată, cu modificările si completările ulterioare, persoana îndreptățită are obligația sa notifice persoana juridica deținătoare in termen de 12 luni de la data intrării in vigoare a legii (așa cum a fost stabilit prin reglementari succesive). Prin urmare, termenul pentru înregistrarea notificării se calculează începând cu data de 14 februarie 2001, expirând la data de 14 februarie 2002, iar in raport de art.22 alin.5 din lege, care prevede ca nerespectarea termenului atrage "pierderea dreptului de a solicita in justiție masuri reparatorii în natura sau echivalent" acest termen este de decădere.
Prin formularea unei notificări in temeiul Legii nr.10/2001 persoana îndreptățită își manifestă voința de a beneficia de masurile reparatorii prevăzute de lege deschizând astfel procedura necontencioasă de stabilire sau constatare a dreptului de proprietate asupra imobilului preluat abuziv ori de acordare a masurilor reparatorii in echivalent. Notificarea astfel formulată face dovada deplină a respectării termenului prevăzut de lege pentru exercitarea dreptului de reparație în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice. Regula enunțată de art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare este în sensul că notificarea prin care se solicită restituirea în natură a imobilului se adresează persoanei juridice deținătoare a acestuia. că este posibil ca persoana îndreptățită să se înșele asupra identitarii deținătorului imobilului, legiuitorul a prevăzut în mod expres că se consideră formulată în termen și notificarea adresată altei unități decât aceea care deține imobilul.
A susținut intimatul că în speța de față nu este întrunită o astfel de ipoteza, întrucât cel căruia i s-a adresat cu notificarea contestatorul, nu i-a comunicat ca nu ar avea competenta de a-i soluționa cererea. În condițiile în care ar fi existat o astfel de comunicare efectuata in condițiile art.27 alin.1-4 și art.28 alin.1-2 din Legea nr.10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se putea vorbi, în contextul formulării unei alte notificări adresate celui care deținea bunul solicitat, de dovada formulării notificării în termenul prevăzut in mod expres de legiuitor.
Din înscrisurile ce constituie dosarul de notificare, a precizat intimatul, rezulta in mod cert ca notificarea nr.2614/2001 formulata de contestatorul a fost soluționată prin Dispoziția nr.11843/27.06.2007 emisă de Primarul Municipiului Prin dispoziția mai amintită, entitatea investită cu soluționarea notificării a respins pretențiile formulate motivat de faptul ca bunurile preluate ca efect al aplicării Legii de naționalizare din 11 iunie 1948 potrivit procesului verbal nr.1/12.06.1948 nu fac obiectul Legii nr.10/2001, republicată. Așa cum rezultă din adresa nr.93094/04.12.2007, emisă de Primăria Municipiului B, dispoziția nu a fost contestată in termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
Având în vedere faptul că notificarea nr.2614/2001 a fost soluționată prin emiterea unei dispoziții, precizează intimatul, este evident ca notificarea nr.87/2007 adresata Ministerului Economiei și Finanțelor nu poate reprezenta o precizare la cererea formulata inițial, ci reprezintă un act de sine stătător comunicat în sensul de a produce efecte juridice.
În contextul in care notificarea a fost formulată în data de 22.01.2007 cu nerespectarea termenului legal, intimatul menționează că în speță sunt aplicabile prevederile art.22 alin.5 din Legea nr.10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, contestatorul fiind decăzut din dreptul de a mai solicita in justiție masuri reparatorii pentru bunurile ce fac obiectul notificării.
La dosar a fost înaintat dosarul administrativ.
Prin sentința civilă nr.508/08.04.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorul, reținând că prin Ordinul nr.48/07.10.2008 emis de Ministerul Economiei și Finanțelor a fost respinsă notificarea nr.87/22.01.2007 depusă la BEJ și înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice sub nr.7548/23.01.2007 formulată de contestatul reținându-se că acesta nu a fost formulată în termenul prevăzut de Legea 10/2001.
Astfel, prin notificarea nr.87/22.01.2007 depusa la BEJ și înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice sub nr.7548/23.01.2007, a solicitat acordarea de despăgubiri pentru părțile sociale deținute de antecesorul acestuia la "Întreprinderea Forestiera B".
Anterior, prin notificarea 2614/12.09.2001 formulată prin intermediul executorului judecătoresc, și contestatorul solicitase acordarea de despăgubiri bănești pentru bunurile preluate ( mărfuri și materii prime) ca efect al legii de naționalizare din 11.06.1948, fiind enumerate bunurile la care se referea contestatorul.
Notificarea nr.2614/2001 a fost soluționata prin Dispoziția de Primar nr.11843/27.06.2007, în sensul respingerii acesteia, motivat de faptul că nu face obiectul Legii nr.10/2001.
Prin notificarea nr.87/22.01.2007 depusă la BEJ contestatorul a solicitat în temeiul art.31 din Legea 10/2001 restituirea prin echivalent a contravalorii părților sociale pe care defunctul le deținea la data naționalizării la fosta Întreprindere forestieră
Conform art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001 republicată, cu modificările si completările ulterioare, persoana îndreptățită are obligația să notifice persoana juridică deținătoare în termen de 12 luni de la data intrării in vigoare a legii (așa cum a fost stabilit prin reglementari succesive).
Totodată art.22 alin.2 prevede că notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia.
De asemenea conform alin.4 notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin.(1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul, iar potrivit alin.5 nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Prin formularea unei notificări în temeiul Legii nr.10/2001 persoana îndreptățită își manifesta voința de a beneficia de masurile reparatorii prevăzute de lege deschizând astfel procedura necontencioasa de stabilire sau constatare a dreptului de proprietate asupra imobilului preluat abuziv ori de acordare a masurilor reparatorii in echivalent.
Totodată stabilește și bunurile cu privire la care urmează să acorde măsuri reparatorii.
Acesta ultimă constatare rezultă din faptul că dispozițiile legale enunțate prevăd obligativitatea identificării bunului imobil.
După cum rezultă din cele două notificări există o evidentă diferență între bunurile pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii.
Pe de altă parte art.31 din Legea 10/2001 la care face trimitere contestatorul nu repunea în termen persoanele îndreptățite în sensul Legii nr.10/2001 de a solicita măsuri reparatorii pentru alte bunuri, ci prevede modalitatea de stabilire a respectivelor măsuri reparatorii.
Problema nu este că notificarea ar fi fost adresată unei alte persoane juridice decât cea obligată să o soluționeze, ci că prin notificarea nr.87/2007 se solicită altceva decât se solicitate prin notificarea nr.2614/2001 și care a și fost soluționată prin Dispoziția de Primar nr.11843/27.06.2007.
Având în vedere cele reținute mai, tribunalul a constatat că, prin raportare la art.22 alin.4 și 5 din Legea 10/2001 contestatorul este decăzut din dreptul de a mai solicita măsuri reparatorii pentru părțile sociale deținute de antecesorul acestuia la "Întreprinderea Forestiera B", astfel că în temeiul art.26 din Legea nr.10/2001 a respins ca nefondată contestația formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul prevăzut de art.284 alin.1 Cod de procedură civilă, apelantul contestator solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței civile nr.508/08.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, iar pe fond admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de apel întemeiate în drept pe dispozițiile art.282 și urm. Cod de procedură civilă, apelantul contestator a arătat că prin notificarea adresată Prefecturii Județului B și comunicată acesteia sub nr.2614/12.09.2001 de către, și a solicitat, în temeiul dispozițiilor Legii nr.10/2001, acordarea de despăgubiri bănești reprezentând contravaloarea tuturor bunurilor preluate ca efect al naționalizării, în temeiul Legii nr.119/11.06.1948 a Întreprinderii Forestiere, societate în cadrul căreia autorul său deținea totalitatea părților sociale emise; notificarea a fost înaintată Primăriei Municipiului B cu adresa nr.5683/20.02.2003, care a înregistrat-o sub nr.de dosar 11166/2003.
A mai arătat apelantul contestator că, urmare modificărilor aduse Legii nr.10/2001 prin Legea nr.247/2005, a formulat în temeiul art.31 o precizare a Notificării prin care a solicitat Ministerului Economiei și Finanțelor restituirea prin echivalent a contravalorii părților sociale deținute de autorul său la întreprinderea -menționată; această precizare a fost comunicată Ministerului Economiei și Finanțelor prin sub nr.87/22.01.2007.
Apelantul-contestator a susținut că instanța de fond a dat o interpretare eronată conținutului notificării și celui al precizării atunci când a reținut că există o evidentă diferență între bunurile pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii, omițând să observe evidenta legătură de conexitate care există între aceste două înscrisuri, aspect care rezultă și din adresa nr.-/08.11.2007 a ministerului, prin care se solicitau relații legate de stadiul notificării înregistrate pe rolul Primăriei
Astfel, din analiza Notificării, rezultă în mod clar faptul că, aceasta cuprindea în realitate ouă capete de cerere: unul care se referea la acordarea de despăgubiri pentru bunurile menționate -in corpore -în procesul verbal nr.1/2 iunie 1948 - respectiv mărfuri aflate în incinta fabricii, cât și materiale prime preluate la păduri și unul care se referea la acordarea de despăgubiri pentru naționalizarea întreprinderii, ca efect al Legii nr.119/11 iunie 1948, și a tuturor bunurilor aparținând acesteia.
Prin Dispoziția nr.11843 din data de 27 iunie 2007 Primăria B, a înțeles să soluționeze în parte notificarea apelantului, arătând, în cuprinsul acesteia, că în ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru"mărfurile aflate în incinta și în afara fabricii cât și a materiilor prime prelucrate la păduri"acestea nu fac obiectul Legii nr.10/2001, restul aspectelor rămânând să fie soluționate de către autoritățile competente potrivit legii, respectiv intimatul-pârât.
Potrivit mențiunilor cuprinse în motivarea Dispoziției, rezultă că situația premisă avută în vedere la emiterea acestui act și soluționată prin acesta, este aspectul potrivit căruia"în notificare se precizează că naționalizarea s-a făcut atât asupra mărfurilor aflate în incinta și în afara fabricii șia materiilor prime preluate de la păduri".Mai mult in dispozitivul Dispoziției se arată că notificarea urmează a fi respinsă pentru bunurile cuprinse în procesul verbal nr.1 din 12 iunie 1948,iar nu in totalitatea sa,aspect de altfel reliefat și de către intimatul - pârât în conținutul întâmpinării formulate în fața instanței de fond; la data emiterii Dispoziției, partea adversă era deja învestită cu soluționarea capătului de cerere din notificare, privind acordarea despăgubirilor generate de naționalizarea întreprinderii în ceea ce privește părțile sociale deținute de către autorul apelantului în cadrul acesteia.
Faptul că nu a ales să conteste o Dispoziție care soluționeazădoar parțialnotificarea, nu are cum să producă efecte și asupra capetelor de cerere rămase nesoluționate și în privința cărora trebuia să se pronunțe instituția abilitata.
Pe cale de consecința, aprecierea instanței de fond potrivit căreia, precizarea ar reprezenta o nouă notificare, având ca obiect bunuri diferite pentru care s-au solicitat masuri reparatorii, prin ignorarea legăturii de conexitate existența între aceasta și notificarea formulată la data de 12.09.2001 (legătura expres indicată în cuprinsul precizării), se plasează în afara cadrului legal instituit prin norma specială, generând astfel soluției pronunțate prin sentința civilă nr.508/08.04.2009, un caracter de profundă nelegalitate.
A mai arătat apelantul-contestator că este total greșită și motivarea instanței de fond, conform căreia "art.31 din lege nu repunea în termen persoanele îndreptățite de a solicita măsuri reparatorii pentru alte bunuri", instanța de fond apreciind in mod total eronat, ca prin intermediul precizării s-au solicitat masuri reparatorii pentru alte bunuri, ignorând faptul că, documentul menționat anterior a reprezentat doar o precizare a notificării, legătura de conexitatea dintre cele două documente fiind evidentă.
Notificarea viza totalitatea categoriilor de despăgubiri ce puteau fi acordate în temeiul Legii nr.10/2001 ca efect al naționalizării întreprinderii, inclusiv dar fără a se limita la cele aferente bunurilor cuprinse în procesul verbal nr. 1/2001.
Mai mult, din analiza indicatului proces verbal se poate observa că acesta privește exclusiv bunuri mobile - in corpore - preluate de la întreprindere, fără a face vorbire de părțile sociale deținute de autorul său în cadrul întreprinderii.
In măsura în care Primăria B ar fi intenționat soluționarea întregii notificări, dispozitivul Dispoziției ar fi conținut formulări de genul "respinge notificarea" sau "respinge în totalitate notificarea".
Din maniera de redactare a Dispoziției, din precizarea cuprinsă în cadrul acesteia prin care se aratăexpresis verbiscă respingerea notificării este respinsă pentru bunurile cuprinse în anterior indicatul proces verbal, rezultă în mod evident, intenția unității emitente de a soluționa notificarea exclusiv în ceea ce privește aceste bunuri, apreciindu-le în mod expres doar pe acestea ca nefăcând obiectul Legii nr.10/2001.
Prin intermediul precizării, apelantul a solicitat ministerului, în temeiul dispozițiilor art.31 din Legea nr.10/2001, restituirea prin echivalent a contravalorii părților sociale pe care autorul său le-a deținut la data naționalizării la întreprindere. In cuprinsul acesteia, a menționat faptul că, la data de 12.09.2001, a solicitat Prefecturii Județului B, ca în baza dispozițiilor Legii nr.10/2001 să acorde despăgubiri pentru bunurile deținute în cadrul întreprinderii și preluate ca efect al aplicării legilor de naționalizare.
Având în vedere aceste aspecte, este evident faptul că, documentul anterior menționat viza doar o precizarea a notificării, (legătura dintre cele două documente fiind evidențiată prin chiar conținutul acesteia), și nicidecum o solicitare de măsuri reparatorii pentru alte bunuri, cum greșit reține instanța de fond, normele aplicabile în acest caz fiind dispozițiile art. 31 din Legea nr.10/2001.
De asemenea, este total greșită și motivarea instanței de fond, potrivit căreia, aceasta susține că, problema nu este că precizarea a fost adresată unei alte persoane juridice decât cea abilitată să o soluționeze, ci că, prin documentul anterior menționat se solicita altceva decât se solicitase inițial prin notificarea soluționata prin intermediul Dispoziției și astfel în temeiul art.22 alin.4 si 5 din lege apelantul ar fi decăzut din dreptul de a mai solicita masuri reparatorii pentru părțile sociale deținute de autorul său în cadrul întreprinderii.
Potrivit prevederilor art. 22 alin.4 din lege: "Notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin.(1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul."
Prin formularea notificării și introducerea acesteia pe rolul biroului executorului judecătoresc la data de 12.09.2001, apelantul și-a exercitat în termenul prevăzut de lege dreptul de a solicita măsuri reparatorii și a beneficia de prevederile normei speciale, manifestându-și astfel voința de a beneficia de prevederile legii și de a iniția procedura administrativă reglementată de aceasta.
După cum a reținut, în mod constant, Înalta Curte de Casație si Justiție, în practica sa, din interpretarea coroborată a prevederilor art.22 alin.3 (fost art.21 alin.3) din lege cu cele ale alin.4 al aceluiași articol, rezultă că formularea notificării, în termenul prevăzut de art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001, este apreciată în raport de momentul înregistrării acesteia pe rolul executorului judecătoresc, iar nu al unității deținătoare.
Manifestarea de voință a apelantului de a beneficia de prevederile legii a fost expresia în sensul solicitării unor măsuri reparatorii pentru totalitatea bunurilor scoase, în mod arbitrar, din patrimoniul autorului său.
În motivarea sentinței atacate, instanța de fond, interpretând dispozițiile art.22 alin.4 și 5, reținut pe de o parte faptul că prin formularea unei notificări în temeiul legii, persoana îndreptățită își manifestă voința de a beneficia de măsuri reparatorii, deschizând astfel procedura necontencioasă de stabilire sau constatare a dreptului de proprietate asupra imobilului preluat abuziv ori de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, iar pe de altă parte faptul că dispozițiile legale enunțate prevăd obligativitatea identificării bunului imobil.
Apelantul precizează că, obiectul notificării a fost solicitarea de acordare de despăgubiri, iar nu restituirea în natură, și această solicitare nu a vizat restituirea unor imobile, expres individualizate, astfel încât și sub acest aspect, motivarea instanței de fond este total greșită, plasându-se în afara cadrului legal instituit prin norma specială, soluția pronunțată având un profund caracter de nelegalitate.
Apelantul-contestator a susținut că instanța de fond a dat o interpretare eronată conținutului notificării și celui al precizării atunci când a reținut că există o evidentă diferență între bunurile pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii, omițând să observe evidenta legătură de conexitate care exista între aceste două înscrisuri, aspect care rezultă și din adresa nr.-/08.11.2007 a ministerului, prin care se solicitau relații legate de stadiul notificării înregistrate pe rolul Primăriei
Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice (în calitate de succesor al Ministerului Economiei și Finanțelor) a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, întrucât notificarea nr.87/22.01.2007 comunicată prin Dorința, a fost trimisă cu depășirea termenului prevăzut de art.22 din Legea nr.10/2001.
A mai arătat intimatul-pârât că nu poate fi reținută ca pertinentă motivarea apelantului contestator, potrivit căreia notificarea nr.87/2007 reprezintă o precizare a notificării nr.2614/2001 soluționată prin Dispoziția Primarului Municipiului B nr.11843/27.06.2007 întrucât art.22 alin.2 din Legea nr.10/2001 prevede expres că notificarea (care potrivit alin.1 al aceluiași text de lege trebuie făcută în termen de 12 luni de la data intrării legii în vigoare) trebuie să cuprindă, pe lângă elementele de identificare a persoanei îndreptățite, și elementele de identificare a bunului imobil solicitat.
În faza procesuală a apelului nu s-au administrat probe noi.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, susținerile părților și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea reține că apelul nu este fondat și urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
În mod corect a reținut prima instanță că prin notificarea nr.2614/12.09.2001 comunicată prin intermediul executorului judecătoresc, și, contestatorul a solicitat acordarea de măsuri reparatorii, în echivalent bănesc, exclusiv pentru bunurile reprezentând mărfuri și materii prime preluate ca efect al legii de naționalizare din 11.06.1948.
În acest sens se reține că în notificarea nr.2614/2001 aflată la fila 11 în dosarul Tribunalului București, s-a menționat că se solicită despăgubiri bănești "pentru bunurile preluate ca efect al aplicării Legii de naționalizare din 11 iunie 1948, potrivit procesului verbal nr.1/12.06.1948 - act prin care a fost naționalizată Întreprinderea Forestieră ".
Contestatorul a menționat în notificare împrejurarea că au fost naționalizate mărfurile aflate în incinta fabricii, cele aflate în afara incintei fabricii și materiile prime preluate la păduri; notificarea a fost însoțită de procesul-verbal -menționat însoțit de 31 de anexe.
Prin Dispoziția nr.11843/27.06.2007 a Primarului Municipiului Baf ost respinsă integral notificarea formulată de contestator pentru considerentul că bunurile specificate în notificarea nr.2614/12.09.2001 nu fac obiectul Legii nr.10/2001.
Împrejurarea că în dispozitivul dispoziției de respingere a notificării s-a menționat că "se respinge notificarea nr.2614/2001 pentru bunurile preluate ca efect al aplicării Legii de naționalizare din 11 iunie 1948, potrivit procesului-verbal nr.1/12.06.1948" nu are semnificația unei soluționări parțiale a notificării, ci explicitează conținutul cererii cu care s-a considerat investită unitatea notificată.
Apelantul-contestator nu a contestat această dispoziție prin care notificarea inițială i-a fost respinsă, întrucât viza preluarea de bunuri mobile care nu fac obiectul Legii nr.10/2001.
Prin urmare, nu se poate aprecia că notificarea comunicată sub nr.87/22.01.2007 prin ar avea semnificația unei precizări a notificării inițiale, pe de o parte, pentru că din conținutul primei notificări rezultă expres că măsurile reparatorii au fost solicitate exclusiv pentru bunurile mobile menționate în procesul-verbal nr.1/12.06.1948, iar, pe de altă parte, pentru că din acest proces-verbal și din anexele lui nu rezultă că de la întreprinderea ce a aparținut autorului apelantului-contestator s-ar fi preluat vreun bun imobil.
În acest sens, Curtea reține că art.31 din Legea nr.10/2001, modificată și republicată, face referire la dispozițiile art.3 alin.1 lit.b potrivit cărora, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobile și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv".
Pentru bunurile menționate în procesul verbal nr.1/12.06.1948 s-a stabilit că acestea nu fac obiectul Legii nr.10/2001, deci nu se încadrează la "alte active", dispoziția primarului nefiind contestată, iar alte înscrisuri din care să rezulte că de la întreprinderea autorului apelantului-contestator s-au preluat bunuri imobile sau "alte active" care să-l îndreptățească la măsuri reparatorii în sensul Legii nr.10/2001, nu au fost depuse la dosar.
Curtea reține astfel că este nefondată susținerea apelantului contestator în sensul că notificarea nr.87/22.01.2007 se află într-o strânsă conexiune cu notificarea nr.2614/2001, reprezentând în fapt o precizare a acesteia.
În realitate, conform materialului probator analizat, acestea sunt distincte, a doua fiind formulată cu depășirea termenului prevăzut de art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001, astfel că potrivit art.22 alin.5 din același act normativ, apelantul-contestator este decăzut din dreptul de a solicita măsuri reparatorii pentru contravaloarea părților sociale deținute de autorul său la fosta "Întreprindere forestieră ".
De asemenea, este corect considerentul primei instanțe, în sensul că art.31 din Legea nr.10/2001, ca efect al adoptării Legii nr.247/2005 nu conține dispoziții de repunere în termen a persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii, conform Legii nr.10/2001, ci reglementează doar modalitatea de stabilire a acestor măsuri, sub rezerva ca persoana îndreptățită să formuleze în termen notificare.
Întrucât, așa cum s-a arătat, cele două notificări sunt distincte, nu prezintă relevanță dacă la data formulării celei de-a doua, prima nu fusese încă soluționată; se reține și împrejurarea că cea de-a doua notificare a fost adresată altei unități (Ministerului Economiei și Finanțelor) astfel că Primarul Municipiului Bas oluționat exclusiv și integral notificarea cu care a fost legal învestit.
Cu referire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.22 alin.4 din Legea nr.10/2001, Curtea reține că au fost corect interpretate și aplicate în speță, aceste dispoziții se aplică însă raportat de fiecare dintre cele două notificări.
Prin urmare, nu se poate aprecia, față de considerentele deja expuse, că formularea primei notificări în termenul prevăzut de art.22 din Legea nr.10/2001 îl îndreptățește pe apelant la examinarea pe fond a pretențiilor ce formează obiectul notificării nr.87/22.01.2007, notificare având un alt obiect decât cea inițială și care a fost formulată cu depășirea termenului legal.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul contestator, cu domiciliul ales la.A, în B,-, sector 1,împotriva sentinței civile nr.508/08.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 6 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnored.
4 ex/03.12.2009
----------------------------------------
- Secția a IV-a -
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mirela Vișan
