Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 48/2008. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea 10/2001 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 48
Ședința publică din 9 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Dumitrașcu Veronica
JUDECĂTOR 2: Surdu Oana
Grefier - -
Pe rol judecarea apelurilor declarate de reclamantul, domiciliat în, 73 - 12 35Th,. A-63, 11372, cu domiciliul ales la numita, din municipiul I,- A, --III, scara A,. 9,. 37, jud. I și pârâta Comuna - prin primar, împotriva sentinței civile nr. 1560 din 11 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava.
La apelul nominal lipsesc părțile, respectiv reclamantul apelant și reprezentantul pârâtei apelante Comuna.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând apelul în stare de judecată a rămas în pronunțare.
CURTEA,
Asupra apelului de față, constată:
Prin Dispoziția nr.80 din 11 septembrie 2003, Primarul comunei, județul S, a respins cererea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de pentru restituirea Fabricii de cherestea "" sau pentru a i se acorda despăgubiri, cu motivarea că solicitantul nu depus documentația necesară în termenul prevăzut de lege, respectiv până la 30 iunie 2003.
Contestația introdusă de împotriva acestei dispoziții a fost respinsă ca nefondată, prin sentința civilă nr. 238 din 23 martie 2004, iar Curtea de APEL SUCEAVA, prin decizia civilă nr. 629 din 21 iunie 2005 menținut sentința, respingând apelul reclamantului.
Ambele instanțe și-au însușit apărarea pârâtei Comuna și au reținut că, într-adevăr, nu au fost depuse acte care să facă dovada că fabrica a fost proprietatea tatălui reclamantului, pe nume și nici înscrisuri care să demonstreze dreptul reclamantului de a primi măsuri reparatorii.
Prin decizia civilă nr. 3068 din 16 aprilie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție Baa dmis recursul acestuia din urmă, a casat hotărârile anterioare și a trimis cauza la Tribunalul Suceava, spre rejudecare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a statuat că nu are relevanță depunerea actelor doveditoare cu depășirea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data soluționării fondului și apelului, deoarece, în caz contrar ar fi încălcate dispozițiile art. 129(5) Cod procedură civilă. Deosebit, a avut în vedere că în recurs reclamantul a depus numeroase înscrisuri pe care instanțele anterioare nu le-au avut la dispoziție.
Reluând judecata, Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 1560 din 11 decembrie 2007 admis acțiunea, a desființat Dispoziția nr. 80/2003 și a constatat că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, pentru Fabrica de cherestea "". Instanța a reținut că probatoriul administrat demonstrează că imobilul în litigiu a fost proprietatea lui și, că a fost preluat de stat în anul 1948 prin naționalizare și că intră sub incidența Legii nr. 10/2001, conform art. 2 lit. Reclamantul fiind unicul moștenitor al lui este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent, deoarece restituirea în natură nu mai este posibilă, câtă vreme vechea fabrică a fost demolată.
Atât reclamantul cât și pârâta Comuna, județul S au declarat apel împotriva acestei sentințe, pe care au criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Reclamantul a arătat că instanța nu a luat în considerare repetatele sale solicitări de a i se acorda despăgubiri bănești și a omis să ia în considerare efectele dezastruoase, morale și materiale, pe care Legea naționalizării nr. 119/1948 le-a avut asupra sa și a familiei sale, prin aceea că i s-au limitat opțiunile profesionale, nu s-a putut căsători la timp și a fost obligat să locuiască cu părinții pentru a-i întreține. A mai arătat reclamantul că dispozitivul sentinței apare a fi incomplet chiar și cu referire la despăgubirile prin echivalent, câtă vreme simpla constatare a dreptului său, fără indicarea organului care să-l execute, este ineficientă.
Pârâta a susținut că nici până la data hotărârii atacate reclamantul nu a depus documentele doveditoare, potrivit legii, dovadă fiind și afirmația acestuia că va persevera în procurarea înscrisurilor necesare.
Verificând apelul reclamantului, în limita criticilor exprimate, curtea constată următoarele:
În conformitate cu prevederile cuprinse în art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 atunci când restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, constând în alte bunuri sau servicii în compensare, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Așadar, legiuitorul condiționează oferta de compensare cu bunuri echivalente, de existența acordului persoanei îndreptățite, iar aceasta înseamnă că, fără consimțământul titularului, o reparație în modalitatea arătată nu este operațională.
În speță, este evident că reclamantul nu consimte compensarea cu alte bunuri, ci numai acordarea unei sume de bani pe care, în apel a încercat să o cuantifice prin raportare la o serie de efecte produse de naționalizarea bunului, în planul vieții personale.
Ori, dacă așa cum s-a arătat, art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, modificată și completată, dă posibilitatea despăgubirii bănești a reclamantului, sens în care critica exprimată în apel este întemeiată, stabilirea sumei efective nu se poate face în funcție de unele criterii subiective, personale, ci în temeiul prevederilor legii, respectiv ale Cap. 5 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, art. 16 și Cap. 5 al Normelor de aplicare aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1095/2005, modificată ulterior, care obligă la o evaluare specializată în funcție de toate elementele descriptive cunoscute ale imobilului demolat.
O astfel de evaluare s-ar fi putut realiza și de către instanță, având în vedere data pronunțării notificării și efectele Deciziei nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție B, obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă. Această procedură nu s-a îndeplinit, pentru că reclamantul, care are o vârstă înaintată, este suferind și domiciliază în Statele Unite ale Americii, nu a cerut o expertiză tehnico-judiciară anticipând cel mai probabil dificultăți obiective în realizare. Rămâne, în consecință, ca prin aplicarea art. 1 alin. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 oferirea unei sume de bani cu titlu de despăgubire să se realizeze prin decizia motivată a entității investite cu soluționarea notificării, care o va înainta Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, abilitată de legiuitor să le acorde.
Față de cele mai sus enunțate cel de-al treilea motiv al apelului nu se mai impune a fi analizat deoarece se referă la măsura compensării cu alte bunuri sau servicii, inoperantă în cauză.
Aceste considerente susțin temeinicia apelului reclamantului, astfel că în baza art. 296 Cod procedură civilă, curtea se va pronunța în sensul admiterii, al schimbării parțiale a sentinței și al constatării dreptului reclamantului numai la despăgubiri bănești, în condițiile legii speciale, la propunerea motivată a entității investite cu soluționarea notificării.
Cu referire la apelul pârâtei, se reține că din conținutul art. 23 și 24 din Legea nr. 10/2001, dar și al pct. 23.1 și 24.1 și 2 din Normele de aplicare aprobate prin nr.HG 250/2007, rezultă că în materia retrocedării imobilelor preluate abuziv, sintagma "acte doveditoare" are un conținut mult mai larg decât în dreptul comun și că dovada proprietății nu se face potrivit regulilor ce acționează în sfera acestui drept, fiind admisibile și alte mijloace de probă de natură să demonstreze că bunul s-a aflat, la data preluării abuzive de către stat, în proprietatea persoanei îndreptățite sau al autorului său. Astfel, legea admite că prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțelege orice înscris translativ de proprietate, orice act juridic care atestă calitatea de moștenitor, oricare act sau susținere care să permită caracterizarea preluării ca fiind abuzivă, ori care să ateste deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul său la data preluării abuzive, orice act juridic care descrie o construcție demolată sau este de natură să susțină cererea introductivă. Totodată legiuitorul admite și că în absența unor probe contrare, persoana indicată în actul de preluare ori de punere în executare a măsurii preluării este un proprietar prezumat.
Așa după cum, cu îndreptățire, a concluzionat și tribunalul, arătând în detaliu, care sunt înscrisurile pe care și-a fundamentat soluția, reclamantul a dovedit potrivit regulilor speciale descrise mai înainte, că tatăl său a avut în proprietate, la data naționalizării dispusă prin Legea nr. 119/1948, Fabrica de cherestea "", că naționalizarea a avut un caracter abuziv, că este unicul moștenitor al tatălui său, iar prin moștenire și acrescământ a dobândit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.
Toate acestea infirmă critica adusă sentinței de către pârâtă și obligă la respingerea apelului său ca nefundat, conform art. 296 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul cu domiciliul stabil în Statele Unite ale Americii, 73-12 35Th,. A-63, 11372, și domiciliul ales în România la ă din municipiul I,-, --III, scara A,. 9,. 37, jud.
Schimbă în parte sentința civilă nr. 1560 din 11 decembrie 2007 a Tribunalului Suceava - Secția Civilă.
Constată dreptul reclamantului la despăgubiri bănești în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 (în loc de măsuri reparatorii prin echivalent).
Obligă pârâta Comuna, prin primarul său să emită dispoziție pentru propunerea sumei ce se va acorda cu acest titlu și să o înainteze Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge ca nefondat, apelul pârâtei.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2008.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
Tehnored.
5ex/06.05.2008
Președinte:Dumitrașcu VeronicaJudecători:Dumitrașcu Veronica, Surdu Oana
