Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 5/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 5/
Ședința publică din 14 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: George Popa
JUDECĂTOR 2: Irina Alexandra Boldea
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor civile declarate de către reclamanții și, ambele cu domiciliul ales la Cabinetul de avocatură, T,-, jud. G,împotriva sentinței civile 578 din 12.03.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G și, în acțiunea civilă având ca obiect legea 10/2001.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 08.01.2008 fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitatea apelantelor-reclamante să depună concluzii scrise la dosarul cauzei a amânat pronunțarea cauzei la data de 14.01.2008 când,
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Galați sub nr-, reclamantele și au solicitat în contradictoriu cu pârâții G și anularea dispoziției nr. 13.355/2006 emisă de G și restituirea în natură a imobilului situat în orașul,-, având componența stabilită prin raportul de expertiză anexă la încheierea pronunțată în dosarul nr. 210/C/2006 al Tribunalului Galați, cu excluderea pârâtei din categoria persoanelor îndreptățite la restituire.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că pârâta nu a formulat niciodată notificare potrivit Legii 10/2001 și că aceasta nu are calitatea de persoană îndreptățită la restituire, acest lucru rezultând din sentința civilă nr. 205/2006 a Tribunalului Galați irevocabilă și executorie, devenită lege.
Hotărârea în cauză le vizează doar pe reclamante astfel încât introducerea unei a treia persoane în cuprinsul deciziei de restituire a imobilului încalcă atât legislația în materie cât și autoritatea de lucru judecat a sentinței mai sus menționate.
Reclamantele au mai arătat că prin introducerea în cuprinsul deciziei de restituire și a numitei s-a încălcat și principiul disponibilității acordându-se unui terț ceea ce nu a solicitat în procedurile speciale administrative și nici ocazionat de judecata din dosarul nr. 3014/2005 finalizată prin sentința civilă nr. 205/2006.
Reclamantele au susținut că decizia a cărei anulare o solicită este nelegală și sub aspectul componenței reale a imobilului în litigiu, aspect ce a constituit obiect de discuții și controverse în perioada procedurilor speciale, anterior emiterii deciziei, precum și cu ocazia dezbaterii cauzei în dosarul nr. 3014/2005.
Pentru înlăturarea oricăror dubii, în cadrul dosarului nr. 210/2006 al Tribunalului Galați având ca obiect asigurare dovezi s-a procedat la identificarea imobilului și evaluarea acestuia în contradictoriu cu G, întocmindu-se un raport de expertiză ce nu a fost contestat.
În dosarul mai sus menționat a fost pronunțată o încheiere, irevocabilă, în cuprinsul căreia se menționează că cele statuate prin aceasta vor fi avute în vedere la emiterea dispoziției de restituire.
Reclamantele susțin că imobilul revendicat se compune, potrivit expertizei efectuate în cadrul dosarului de asigurare dovezi, din suprafața de 3000 mp teren intravilan din care 1725,58 mp sunt ocupați de pârâta G iar restul de 1274,42 mp de terțe persoane și construcții, respectiv sediul poliției, garaje, construcții auxiliare, gheretă și împrejmuire.
Prin întâmpinare, pârâta a solicita respingerea acțiunii susținând că decizia de restituire a cărei anulare se solicită a fost emisă cu respectarea dispozițiilor Legii 10/2001, avându-se în vedere notificarea formulată și nu sentința civilă nr. 205/2006 a Tribunalului Galați și că ea este unica moștenitoare a defunctului, între ea și cele două reclamante existând de-a lungul timpului numeroase litigii pe rolul instanțelor judecătorești.
Pârâta Gaf ormulat de asemenea întâmpinare solicitând respingerea acțiunii.
Pârâta a arătat că decizia de restituire a imobilului a fost emisă cu respectarea Legii 10/2001, că cererea reclamantelor de restituire a garajelor nu poate fi primită întrucât acestea nu au aparținut autorului lor fiind construite după preluarea imobilului de către stat și că diferența de teren a cărei restituire o solicită reclamantele nu este posibilă întrucât G nu deține decât suprafața de 1725,58 mp teren pentru care s-a dispus deja restituirea.
Cu privire la cuprinderea pârâtei în decizia de restituire alături de cele două reclamante, pârâta a arătat că aceasta este legală întrucât este moștenitoarea testamentară a defunctului, acesta transmițându-i și drepturile patrimoniale rezultate din notificarea formulată potrivit Legii 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 578 din 12.03.2007 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr-, acțiunea reclamantelor a fost respinsă ca nefondată, acestea fiind obligate la plata sumei de 500 lei către pârâta, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în esență, că imobilul în litigiu a aparținut defunctului, trecând în proprietatea statului în baza Decretului nr. 83/1949 pentru completarea unei dispoziții din Legea nr. 187/1945.
La momentul exproprierii, imobilul era format dintr-o casă de locuită cu șase camere, două antreuri, o bucătărie de vară, o magazie de lemn, un hambar din scândură, un coșar și o cameră pentru servitori precum și din suprafața de 3000 mp teren din care 1500 mp erau plantați cu vie nobilă.
Anexele din curtea imobilului au fost demolate și în locul lor, ulterior naționalizării imobilului au fost construite un garaj, o cameră oficială, o magazie, o cabină portar și un beci pentru carburant (în anul 1955).
Clădirea principală a constituit sediul Gospodăriei Agricole "Drum ".
În anul 1984, prin decizia nr. 266, imobilul constând într-o clădire principală și opt dependințe, cu o suprafață construită totală de 311,20 mp și terenul aferent în suprafață de 1440 mp a fost transmis din administrarea Biroului Executiv al Consiliului Popular al Orașului în administrarea Inspectoratului Județean G al Ministerului d e Interne.
Instanța de fond a reținut că preluarea imobilului a fost abuzivă neexistând o dreaptă despăgubire stabilită de justiție.
S-a reținut că a fost încălcat art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia orice persoană fizică sau juridică nu poate fi lipsită de proprietatea asupra bunurilor sale decât pentru cauze de utilitate publică și numai în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Urmare apariției Legii 10/2001 au formulat notificare, și, moștenitorii numitului, fostul proprietar al imobilului în litigiu.
a decedat la data de 21.01.2004, pârâta fiind moștenitoarea acestuia potrivit testamentului autentificat sub nr. 6547/25.04.1995, aceasta culegând întreaga avere mobilă și imobilă a autorului ei.
Prin dispoziția nr. 13.355 din 02.10.2006, Inspectoratul de Poliție al Județului Gad ispus restituirea în natură a imobilului format dintr-o clădire cu patru camere, două holuri și o baie, având o suprafață construită de 162,56 mp precum și a terenului aferent în suprafață de 1440 mp stabilind că din acesta reclamantelor și le revine câte o cotă de iar pârâtei o cotă de .
Instanța de fond a reținut că în mod corect prin dispoziția emisă a fost restituită doar suprafața de 1440 mp teren câtă vreme doar aceasta este deținută de Inspectoratul Județean de Poliție G, restul terenului până la 3000 mp fiind în proprietatea Consiliului Local al orașului.
În ceea ce privește garajele și construcțiile auxiliare pe care cele două reclamante le pretind, Tribunalul a reținut că acestea au fost construite în anul 1955 și, prin urmare, nu pot fi restituite, fiind incidente dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea 10/2001.
Cu privire la calitatea pârâtei de persoană îndreptățită, calitate contestată de către cele două reclamante, instanța de fond a reținut că, atât timp cât aceasta este moștenitoarea defunctului, culegând întreaga avere succesorală rămasă de pe urma acestuia, inclusiv cota parte din proprietatea indiviză de din imobilul în litigiu, și câtă vreme a urmat procedura prevăzută de Legea 10/2001, în mod corect pârâtei i s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită conform Legii 10/2001.
Împotriva sentinței civile nr. 578 din 12.03.2007 a Tribunalului Galați au declarat apel reclamantele, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
Sub un prim aspect, apelantele au solicitat să se constate că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind corectă dispoziția de restituire în natură doar a suprafeței de 1440 mp teren în condițiile în care, așa cum rezultă din expertiza efectuată în dosarul nr. 210/2006 al Tribunalului Galați la cererea reclamantelor și necontestată de nici o parte din proces, pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție G deține, în realitate, suprafața de 1725,58 mp. Acest aspect, susțin reclamantele, a fost recunoscut chiar de către pârât astfel încât apreciază că se impune restituirea în totalitate a terenului deținut efectiv de Inspectoratul Județean de Poliție G, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că prin Decizia nr. 266/1984 acestuia i-a fost dată în administrare doar o suprafață de 1440 mp.
Cea de-a doua critică formulată de apelante vizează construcțiile a căror restituire s-a solicitat.
Astfel, reclamantele consideră că, atât timp cât prin încheierea din data de 12.06.2006 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr. 210/2006 și prin expertiza efectuată la cererea lor și necontestată de părți, a fost stabilită componența imobilului în litigiu la data formulării notificării, era obligatoriu ca instanța să dispună restituirea tuturor construcțiilor, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că o parte din acestea au fost edificate ulterior preluării imobilului de către stat.
În acest sens, apelantele au invocat dispozițiile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.
Or, starea în care se afla imobilul la data cererii de restituire este cea constatată de expert atât cu privire la teren cât și cu privire la construcții.
Mai mult, susțin apelantele, art. 9 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 este explicat prin Normele metodologice de aplicare a Legii aprobate prin HG nr. 498/2003 în care, la punctul 18.3 se arată că eventualele adăugiri la construcția preluată abuziv trebuie să depășească 50% din suprafața construită inițial pentru a conferi imobilului caracter de "imobil nou" și a determina astfel nerestituirea sau restituirea parțială a acestuia.
Reclamantele mai susțin că anexele din curtea imobilului revendicat au fost demolate ulterior preluării acestuia iar noile construcții au fost edificate înainte de 1984 astfel încât nici Inspectoratul Județean de Poliție G nu poate beneficia de ele nefăcând dovada că ar fi constructorul lor.
În aceste condiții se impune aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în sensul că imobilul trebuie restituit în starea în care se afla la data formulării cererii de restituire și nu parțial.
În sfârșit, reclamantele au mai susținut că sentința atacată este nelegală și sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 4 alin. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 680 și 700 cod civil în condițiile în care s-a apreciat că pârâta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform Legii 10/2001.
În dezvoltarea acestui motiv de apel reclamantele au arătat că pârâta nu a urmat procedura administrativă prevăzută de Lege, notificarea fiind formulată de cele două reclamante și de către fratele acestora, defunctul, autorul pârâtei.
Pe de altă parte reclamantele susțin că prin introducerea în cuprinsul Dispoziției atacate și a pârâtei s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 205 din 20.02.2006 a Tribunalului Galați prin care, doar la cererea celor două reclamante și ca urmare a faptului că pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție G nu a dat curs notificării formulate de acestea, pârâtul a fost obligat să emită dispoziție doar în favoarea acestora.
Apelantele susțin că este lipsită de relevanță împrejurarea că părțile au avut o judecată prealabilă în cadrul căreia a fost contestat testamentul al cărui beneficiară este pârâta întrucât judecata respectivă permite doar concluzia că este deținătoarea unui testament valid dar care nu se poate valorifica legal în legătură cu imobilul, procedura instituită de Legea nr. 10/2001 fiind una specială, derogatorie de la dreptul comun.
Este greșită, în accepțiunea reclamantelor, afirmația că, urmare decesului lui, s-a transmis pârâtei exercitarea pe mai departe a drepturilor patrimoniale rezultate din notificarea formulată de testator în loc de exercitarea pe mai departe a acțiunilor aparținând testatorului. Or, nu a continuat după decesul testatorului să exercite acțiunile care să îi aducă în patrimoniu drepturile patrimoniale pe care nici defunctul nu le avea încă la data notificării, nici a decesului și nici în prezent.
Textul art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 exclude posibilitatea rii în drepturi prin efectul legii cele reținute în acest sens de instanța de fond fiind nelegale.
Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Prin "completările la motivele de apel" depuse de reclamante la dosar la data de 04.12.2007, acestea au invocat nulitatea absolută a Dispoziției atacate rezultând, pe de o parte, din greșita introducere a pârâtei în cuprinsul acesteia în calitate de persoană îndreptățită în condițiile în care în materia Legii 10/2001 principiul unanimității nu funcționează, iar pe de altă parte, din aceea că este inadmisibilă restituirea în natură, în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001 a unei cote părți abstracte din imobil.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea apelului susținând, în esență, că în mod corect s-a reținut că ea are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu în condițiile în care este moștenitoarea unuia dintre notificatori, respectiv, decedat pe parcursul derulării procedurii reglementate de Legea 10/2001, astfel încât se în toate drepturile acestuia.
Cu privire la celelalte motive de apel invocate de reclamante, intimata pârâtă a lăsat la aprecierea instanței.
Apelul este nefondat.
O primă critică adusă de reclamante hotărârii apelate se referă la întinderea suprafeței de teren cu privire la care s-a dispus restituirea în natură.
Astfel, acestea susțin că, în condițiile în care terenul ce a aparținut autorului lor și care a fost preluat în mod abuziv de stat a avut o suprafață de 3000 mp iar din expertiza efectuată în dosarul nr. 210/2006 al Tribunalului Galați rezultă că pârâta deține o suprafață de 1725,58 mp, firesc era ca prin dispoziția emisă de Inspectoratul Județean de Poliție G să se dispună restituirea acestei suprafețe de teren și nu doar a 1440 mp, aceasta cu atât mai mult cu cât, pentru diferența de 1274,42 mp până la 3000 mp, Primăria Orașului a emis o dispoziție de despăgubire a reclamantelor.
Susținerile apelantelor nu pot fi primite, Curtea apreciind, că sub aspectul suprafeței de teren pentru care s-a dispus restituirea în natură, dispoziția emisă de Inspectoratul Județean de Poliție este legală fiind corect menținută prin hotărârea instanței de fond.
Astfel, din actele dosarului rezultă că la data de 02.03.1949, moștenitorii defunctului - fost moșier pe raza județului - au fost expropriați în baza prevederilor Decretului nr. 83/1949 pentru completarea unor dispoziții din Legea nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, emis de Ministerul Agriculturii, trecând astfel în proprietatea statului imobilul situat în compus din casa de locuit, anexe și suprafața de 3000 mp teren aferent.
În anul 1984, prin Decizia nr. 266 din 10.08.1984 emisă de Consiliul Popular al Județului G (fila 66 din dosarul de fond), s-a transmis în administrarea Inspectoratului Județean de Poliție G imobilul constând în clădirea principală și opt dependințe cu o suprafață construită totală de 311,20 mp precum și terenul aferent în suprafață de 1440 mp situat în orașul,-.
Deși notificatorii au solicitat, inițial, restituirea în natură a întregii suprafețe de 3000 mp, pârâta a dispus restituirea a doar 1440 mp, adică exact a suprafeței de teren ce i-a fost dată în administrare prin decizia mai sus menționată a Consiliului Popular G, reținând că diferența până la 3000 mp aparține Consiliului Local al Orașului.
Ca urmare a expertizei efectuate în cadrul dosarului nr. 210/2006 al Tribunalului Galați, expertiză care a stabilit că pârâta deține în realitate o suprafață de 1725,58 mp, reclamantele au solicitat să se constate că în mod greșit în dispoziția de restituire a fost trecută doar suprafața de 1440 mp aceasta cu atât mai mult cu cât pârâta nu a formulat nici un fel de obiecțiuni cu privire la concluziile expertizei însușindu-și astfel punctul de vedere al expertului.
Cererea reclamantelor nu poate fi primită câtă vreme, așa cum rezultă din Decizia nr. 266/1984 emisă de Consiliul Popular al Orașului, pârâtei i-a fost dată în administrare doar suprafața de 1440 mp astfel încât nu poate să emită un act de dispoziție cu privire la o suprafață de teren mai mare decât cea pe care a primit-
Este adevărat că expertiza a stabilit că terenul pe care îl deține efectiv Inspectoratul Județean de Poliție în orașul este mai mare, respectiv de 1725,58 mp, dar aceasta nu o îndreptățește pe pârâtă să dispună de mai mult decât a primit efectiv în administrare prin actul din 1984, aceasta cu atât mai mult cu cât în cuprinsul expertize nu se arată de unde au rezultat diferențele, semnificative de altfel, dintre suprafața de teren dată în administrare, conform deciziei Consiliului Popular și cea efectiv deținută de pârâtă.
Este lipsită de relevanță împrejurarea că expertiza nu a fost contestată de pârât. De altfel măsurătorile și calculele făcute de expert sunt evidente și nici nu aveau de ce să fie contestate, ele au stabilind doar întinderea terenului pe care pârâtul îl deține; dar concluziile expertizei nu obligă Inspectoratul de Poliție să facă un act de dispoziție cu privire la o suprafață de teren mai mare decât cea care, prin acte, i-a fost dată în administrare, relevanță juridică având doar Decizia nr. 266/1984 care constituie titlul în baza căruia pârâtul deține terenul în litigiu, în suprafață de 1440 mp.
Or, câtă vreme Inspectoratului Județean de Poliție i-a fost dat în administrare un teren în suprafață de 1440 mp acesta nu poate fi obligat să restituie reclamantelor mai mult decât a primit chiar dacă măsurătorile efectuate au relevat faptul că deține o suprafață de teren mai mare decât cea care figurează în acte.
Reclamantele mai susțin că prin dispoziția nr. 707 din 16.08.2006 emisă de Primarul Orașului li s-au acordat despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru suprafața de 1274,42 mp teren din totalul de 3000 mp ce a aparținut autorului lor, teren care face parte din domeniul public al orașului și care nu poate fi restituit în natură, astfel încât, susțin apelantele, este evident că făcând diferența dintre cei 3000 mp cât însuma proprietatea autorului lor și suprafața de 1274,42 mp pentru care au primit despăgubiri, rămâne în discuție o suprafață de 1725,58 mp teren care se află în administrarea Inspectoratului Județean de Poliție G astfel încât rezultă cu prisosință că pentru o justă și integrală despăgubire, reclamantele trebuie să primească de la pârât în totalitate acest teren, adică suprafața de 1725,58 mp.
Reclamantele susțin că această împrejurare, alături de concluziile raportului de expertiză care au stabilit întinderea suprafeței de teren deținute de pârât, constituie un argument în plus în favoarea ideii că terenul ce trebuie a le fi restituit este în suprafață de 1725,58 mp și nu de 1440 mp cum s-a stabilit prin dispoziția a cărei anulare se solicită.
Susținerea reclamantelor nu poate fi primită pentru simplul considerent că, cel puțin din cuprinsul dispoziției nr. 707/2006 emisă de Primarul Orașului, aflată la fila 38 din dosarul de fond, nu rezultă întinderea suprafeței de teren pentru care s-a dispus acordarea de despăgubiri, afirmația potrivit căreia aceasta ar fi de 1274,42 mp nefiind probată în nici un fel.
Pe de altă parte, așa cum lesne se poate observa, terenul despre care se face vorbire în dispoziția mai sus menționată și pentru care se acordă despăgubiri este situat în,- în timp ce terenul în litigiu în suprafață de 1440 mp pentru care s-a dispus restituirea în natură este situat pe- astfel încât este cert că cele două suprafețe nu pot fi însumate pentru a rezulta totalul de 3000 mp care au fost expropriați de la autorul reclamantelor, teren care în mod evident era situat pe-.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că hotărârea instanței de fond care a menținut dispoziția contestată sub aspectul întinderii suprafeței de teren cu privire la care s-a dispus restituirea în natură este legală, criticile formulate de reclamante neputând fi primite.
C de-al doilea motiv de apel invocat de reclamante se referă la construcțiile cu privire la care s-a dispus restituirea în natură, apelantele considerând că, atât timp cât componența imobilului a fost stabilită prin expertiza efectuată în dosarul nr. 210/2006 al Tribunalului Galați, dispoziția de restituire a imobilului trebuia să aibă în vedere construcția principală și anexele așa cum au fost ele identificate de expert.
Nici această critică nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din actele dosarului, la data exproprierii imobilului în litigiu acesta era compus dintr-o construcție, casă de locuit formată din șase camere și două antreuri precum și anexe constând în: bucătărie de vară, magazie de lemne, un hambar, un coșar pentru porumb și o cameră pentru servitori.
Aceste anexe, ulterior exproprierii, au fost demolate, în locul lor fiind edificate alte anexe, respectiv garaj, cameră oficială, magazie, cabină de portar, beci pentru carburant.
Așa cum rezultă din "situația cu descrierea clădirii Comitetului Raional de Partid și sediu al Organizației Uniunii T ", act aflat la fila 53 din dosarul de fond, anexele noi au fost construite în anul 1955, deci după exproprierea imobilului și înainte ca acesta să fie dat în administrare Inspectoratului Județean de Poliție G, fără a se putea stabili dacă pentru acestea a existat o autorizație de construire emisă de organele abilitate.
Prin urmare, la data formulării notificării, dinvechiul imobilmai exista doar clădirea principală care este formată în prezent din patru camere, două holuri și o baie, în suprafață construită de 162,56 mp, clădire pentru care prin dispoziția emisă de pârât s-a dispus restituirea în natură.
Curtea constată că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, articol care prevede la aliniatul 1 că, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Este cazul imobilului în speță pentru care s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 1440 mp precum și a construcției așa cum a fost descrisă mai sus și care este una și aceeași cu vechea construcție existentă la data exproprierii imobilului.
Pentru restul construcțiilor, mai precis a anexelor existente la momentul exproprierii și care au fost demolate, în mod corect s-a dispus, în conformitate cu dispozițiile legale mai sus citate și cu dispozițiile art. 32 din același act normativ, înaintarea notificării către Primăria Orașului în vederea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent.
Pârâtul nu poate fi obligat să restituie reclamantelor construcții care nu au aparținut autorului acestora întrucât aceasta ar echivala cu o îmbogățire fără justă cauză a reclamantelor care ar urma să primească bunuri cu privire la care nu justifică nici un drept.
Pentru construcțiile ce au aparținut autorului apelantelor și care au fost demolate, acestea urmează a fi despăgubite așa cum prevăd dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Nici faptul că pârâtul nu a făcut dovada că este proprietarul noilor construcții nu justifică atribuirea acestora reclamantelor iar pe de altă parte dispozițiile punctului 18.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001 nu își găsesc aplicabilitatea în speță câtă vreme pârâtul nu a susținut niciodată teza la care textul invocat se referă iar motivul respingerii cererii reclamantelor de a li se restitui în natură anexele nou construite nu se circumscrie situației avute în vedere la punctul 18.3 din Norme.
Susținerea reclamantelor în sensul că pârâtul era obligat să le restituie imobilulîn componența stabilită prin expertizaefectuată în dosarul nr. 210/2006 alTribunalului Galați, expertiză necontestată de părți, nu poate fi primită aceasta fiind lipsită de orice temei legal.
Expertiza nu a făcut nimic altceva decât să constate, așa cum și apelantele au arătat, componența actuală a imobilului și, chiar dacă expertiza a fost efectuată pentru a fi a fi avută în vedere la momentul emiterii dispoziției contestate în prezenta cauză, ea nu dă naștere nici unei obligații în sarcina pârâtului în sensul ca acesta să fie obligat la restituirea imobilului așa cum a fost el identificat.
La emiterea dispoziției entitatea notificată este obligată să respecte prevederile legale în materie și să dispună cu privire la cererile formulate de notificatori în funcție de toate actele și celelalte probe administrate fără a se putea da o valoare preponderentă unei probe în detrimentul celorlalte pentru singurul argument că aceasta, în speță expertiza tehnică instrumentată în dosarul nr. 210/2006 al Tribunalului Galați, nu a fost contestată de părți.
Așa cum s-a arătat și mai sus, nici nu existau motive de contestare a expertizei câtă vreme aceasta nu a făcut decât să stabilească componența actuală a imobilului aspect evident și care nu comporta nici un fel de discuții sau obiecțiuni, fără a se putea concluziona prin aceasta că odată stabilită componența imobilului aceasta impune obligați pârâtei care a participat la efectuarea expertizei de a dispune retrocedarea imobilului în forma respectivă, ignorând toate celelalte probe și, mai mult decât atât, dispozițiile Legii 10/2001 care stabilesc în mod clar regulile după care se realizează repararea pagubelor suferite ca urmare a preluării în mod abuziv a imobilelor de către stat.
Apelantele mai susțin că în cauză se impunea aplicarea întocmai a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora "imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini".
Aceasta înseamnă, în opinia reclamantelor că, atât timp cât la data formulării notificării imobilul avea componența stabilită prin expertiza efectuată în dosarul nr. 210/2006 al Tribunalului Galați, unitatea deținătoare, în speță Inspectoratul Județean de Poliție G, era obligat să dispună restituirea acestuia exact în acea formă, adică cu vechile construcții dar și cu cele nou edificate în urma demolării anexelor existente la momentul exproprierii.
Interpretarea dată de apelante dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 este lipsită de orice fundament și logică juridică.
Instituind regula restituirii în natură a imobilelor "în starea în care acestea se află la data cererii de restituire" legiuitorul a intenționat doar să fixeze un moment în raport cu care, în cazul în care este admisibilă restituirea în natură, persoana juridică deținătoare să fie datoare să restituie bunul în starea în care el se afla la data formulării cererii de restituire fără a stare de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 ori de la data restituiri efective.
Aceasta înseamnă, mai precis și explicit, că, dacă după intrarea în vigoare a Legii dar mai înainte de a se formula notificarea prin care se solicită restituirea în natură a imobilului, acesta piere sau se degradează din motive neimputabile persoanei juridice deținătoare, aceasta nu datorează despăgubiri persoanei îndreptățite.
Dacă însă după formularea notificării intervine o asemenea împrejurare, persoana juridică deținătoare va răspunde față de persoana îndreptățită la restituirea în natură, cu excepția cazului în care ar putea demonstra că bunul ar fi pierit chiar dacă s-ar fi aflat în posesia efectivă a persoanei îndreptățite.
Prin urmare, rațiunea instituirii acestei dispoziții legale referitoare lastarea încare imobilul se afla la data cererii de restituirerezidă în necesitatea de a fixa în timp un moment raportat la care, în cazul apariției unor cauze sau împrejurări de natură să conducă la degradarea sau pieirea imobilului revendicat, să se poată stabili o eventuală răspundere a persoanei deținătoare a imobilului față de cei care au formulat cereri de restituire în natură a imobilului.
Este, așadar, total nefondată opinia apelantelor potrivit căreia textul art. 9 din Legea 10/2001, prin sintagma folosită de legiuitor "se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire" ar impune obligația persoanei juridice deținătoare a imobilului de a dispune restituirea acestuia către persoana îndreptățită în starea în care acesta se află, adică cu toate eventualele îmbunătățiri, adăugiri sau altele asemenea, situație care ar aduce grave prejudicii celor obligați la o asemenea restituire și care ar determina îmbogățirea fără justă cauză a persoanelor îndreptățite la restituire.
Cu alte cuvinte și raportat strict la speța dedusă judecății, împrejurarea că în componența imobilului în litigiu, în prezent, intră construcții noi, care au fost edificate după preluarea imobilului de către stat în locul unor vechi anexe ce au fost demolate nu justifică atribuirea lor în proprietate reclamantelor întrucât, pe de o parte, ele nu au nici un drept cu privire la acestea, fiind construcții noi ce nu au aparținut autorului lor,iar pe de altă parte, ar reprezenta o îmbogățire fără just temei a acestora.
Mai mult decât atât, pentru vechile construcții ce au fost demolate și în locul cărora au fost edificate noile anexe, reclamantele sunt îndreptățite să primească despăgubiri în condițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
O eventuală restituire a imobilului către reclamante în componența pe care acesta o are la acest moment ar obliga pe beneficiarele acesteia la despăgubirea pârâtei cu contravaloarea construcțiilor nou edificate, lucru cu care apelantele nu au fost de acord încă din faza procedurii administrative de soluționare a notificării lor.
Din acest motiv, părțile au ajuns la soluția demolării anexelor, pârâtul urmând a recupera materialele de construcție iar reclamantele să primească despăgubiri pentru vechile construcții.
Față de cele arătate, Curtea urmează a reține că și sub aspectul mai sus analizat hotărârea primei instanțe este temeinică și legală.
În cadrul celui de-al treilea motiv de apel reclamantele au invocat nelegalitatea sentinței atacate sub aspectul greșitei rețineri în cuprinsul dispoziției de restituire a imobilului, a numitei.
Cu privire la calitatea intimatei de persoană îndreptățită, Curtea reține următoarele:
Inițial, notificarea a fost formulată de cele două reclamante și de fratele acestora, numitul.
La data de 21.01.2004 acesta din urmă a decedat.
Anterior decesului, prin testamentul autentificat sub nr. 6547 din 25.04.1995 la notariatul de Stat B, a dispus ca la încetarea sa din viață, numita să moștenească întreaga sa avere mobilă și imobilă.
Dat fiind caracterul universal al transmiterii succesiunii, numitei i s-au transmis prin voința testatorului și toate drepturile cu privire la acțiunile reale pornite de testator.
La data de 12.06.2006, intimata s-a adresat pârâtului, cu cererea înregistrată sub nr. 313.059, solicitând ca acesta să aibă în vedere faptul că este continuatoarea notificării inițiate de depunând totodată o serie de înscrisuri doveditoare și anume: testamentul, certificatul de moștenitor emis în baza acestuia, certificatul de deces al defunctului, acte de stare civilă etc.
Față de această situație, în mod corect a apreciat pârâtul că se în drepturile notificatorului, drepturi izvorâte din notificarea formulată de acesta în conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001.
Apelantele susțin că, atât timp cât intimata nu a urmat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, aceasta nu poate beneficia de măsurile reparatorii reglementate de același act normativ.
Susținerea nu poate fi primită. Intimata nici nu avea cum să urmeze procedura administrativă întrucât, la data formulării notificării, în persoana acesteia nu se născuse nici un drept cu privire la imobilul în litigiu întrucât autorul ei, trăia acesta semnând notificarea alături de cele două reclamante.
Decesul lui a intervenit în anul 2004, după depunerea notificării dar mai înainte de emiterea dispoziției a cărei anulare se solicită iar în 2006, când procedura administrativă încă nu se încheiase, intimata a solicitat Inspectoratului Județean de Poliție să ia în considerare faptul că este succesoarea lui și, prin urmare, se în toate drepturile acestuia.
Nu există nici o dispoziție specială în cuprinsul Legii 10/2001 care să interzică subrogarea în drepturile persoanei care a formulat notificarea a moștenitorilor acesteia atunci când pe parcursul procedurii de soluționare a notificării intervine decesul notificatorului, astfel încât devin aplicabile dispozițiile dreptului comun în materia succesiunilor.
Textul art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 la care fac referire apelantele și care prevede că "de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la capitolul III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire" are în vedere situația acelor moștenitori ai deținătorului imobilului de la care acesta a fost preluat în mod abuziv de stat și carenu au formulat notificareceea ce nu este cazul în speță.
În cauză, toți moștenitorii în viață ai deținătorului imobilului au formulat notificare în termenul prevăzut de lege, deci atât cele două reclamante cât și fratele acestora, numitul.
Acesta din urmă, însă, a decedat pe parcursul derulării procedurii și, în mod legal, în drepturile acestuia s-a subrogat, în calitate de succesoare testamentară, situația acesteia fiind în mod evident alta decât cea la care s-a referit legiuitorul prin dispozițiile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001.
Ar fi lipsită de orice logică și fundament juridic interpretarea în alt sens a dispozițiilor legale mai sus menționate, neputându-se accepta ideea că, în situația în care unul dintre notificatori decedează pe parcursul procedurii de soluționare a cererii, cota parte ce s-ar cuveni acestuia din imobilul revendicat va profita celorlalți notificatori în ciuda faptului că cel decedat are moștenitori legali sau testamentari. O asemenea interpretare contravine regulilor succesorale iar intenția legiuitorului nu a fost nici pe departe aceasta.
De altfel textul art. 4 alin. 4 din Legea 10/2001 este foarte clar și nu lasă locul nici unei interpretări, legiuitorul referindu-se strict la acei moștenitori ai deținătorului imobilului de la care s-a făcut exproprierea șicare nu au formulat niciodată notificareși nu la moștenitorii unuia dintre notificatori dacă acesta decedează pe parcursul procedurii de soluționare a notificării cum este cazul în speță.
Nici susținerea potrivit căreia prin reținerea calității de persoană îndreptățită a numitei s-ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 205 din 20.02.2006 a Tribunalului Galați nu poate fi primită.
Este adevărat că, prin sentința mai sus menționată, la cererea reclamantelor și, pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Gaf ost obligat să emită o dispoziție în baza Legii 10/2001, privind imobilul din,-, conform notificării nr. 7N/14.05.2001.
Faptul că acea acțiune în obligație de a face a fost promovată doar de cele două reclamante și că, în mod firesc, hotărârea pronunțată le privește doar pe acestea, nu este de natură a justifica concluzia că dispoziția emisă de pârât în baza Legii 10/2001 trebuia să se refere doar la cele două reclamante.
Aceasta întrucât unitatea deținătoare era obligată să emită dispoziția de răspuns la notificare în raportcu toți semnatarii acesteiaadică atât cu cele două reclamante cât și cu fratele acestora, decedat pe parcursul procedurii administrative și ale cărui drepturi au fost preluate de intimata în calitate de succesoare testamentară.
Cu alte cuvinte, nu sentința pronunțată de Tribunalul Galați constituie izvorul obligației pârâtului de a răspunde la notificare ci însăși notificarea înregistrată sub nr. 7N din 14.05.2001 îl obliga pe acesta să soluționeze pretențiile celor trei notificatori, hotărârea dată în cadrul acțiunii având ca obiect "obligație de a face" nefăcând altceva decât să constate neîndeplinirea de către pârât a obligației de a soluționa notificarea în termen și de a impune acestuia să soluționeze cererea sub sancțiunea plății de daune cominatorii.
De altfel chiar în sentința invocată se precizează clar obligația pârâtului de a emite dispoziția privind imobilul din - conform notificării nr. 7N din 14.05.2001, ceea ce înseamnă că dispoziția urma să soluționeze pretențiilor tuturor notificatorilor așa cum rezultă ele din cererea semnată de aceștia, instanța neavând posibilitatea de a restrânge, eventual, sfera persoanelor în raport cu care unitatea deținătoare a imobilului urma să se pronunțe.
Prin urmare nu se poate vorbi de încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței Tribunalului Galați, dispoziția fiind emisă de pârât cu respectarea prevederilor Legii 10/2001.
Este lipsită de relevanță împrejurarea că nu a formulat, la rândul ei, o acțiune în obligație de a face, neputându-i-se reproșa acesteia, așa cum susțin apelantele că "nu ar fi continuat după decesul testatorului să exercite acțiunile care să îi aducă în patrimoniu drepturile patrimoniale ale defunctului " întrucât, pe de o parte, Legea 10/2001 nu impune o asemenea condiție, iar pe de altă parte, intimata s-a adresat Inspectoratului Județean de Poliție la data de 12.06.2006 aducând la cunoștința acestuia că este moștenitoarea lui și solicitând ca la soluționarea notificării formulate de acesta să se aibă în vedere faptul că este continuatoarea pretențiilor acestuia.
Critica apelantelor referitoare la nulitatea dispoziției atacate ca urmare a reținerii în cuprinsul acesteia a numitei în calitate de persoană îndreptățită, motivată pe inaplicabilitatea în cadrul procedurii reglementate de Legea 10/2001 a principiului unanimității, este strâns legată de motivul de apel mai sus analizat, Curtea apreciindu-l de asemenea ca nefondat pentru considerentele deja expuse.
Pe de altă parte, la pronunțarea sentinței atacate, instanța de fond nu a avut în vedere nici un considerent care să facă trimitere la principiul invocat de apelante astfel încât legalitatea hotărârii nu se impune a fi analizată sub acest aspect.
Cât privește nulitatea dispoziției emise de pârât rezultând din aceea că este inadmisibilă restituirea în natură a unei cote abstracte dintr-un bun imobil, Curtea urmează a constata că nu poate fi primită întrucât, raportat la prevederile art. 4 alin.4 și art. 9 din Legea nr. 10/2001, modalitatea de retrocedare a imobilului în litigiu către persoanele îndreptățite s-a făcut cu respectarea regulilor impuse de actul normativ mai sus arătat.
Astfel, constatând că nu există nici un impediment la retrocedare, s-a dispus restituirea imobilului în natură și, dat fiind faptul că restituirea a fost cerută de mai multe persoane coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate al celor două reclamante și al intimatei a fost stabilit în cote părți ideale potrivit dreptului comun, așa cum prevede art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001.
Pentru toate aceste considerente, reținând ca fiind neîntemeiate criticile formulate de reclamante cu privire la legalitatea sentinței atacate, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat apelul declarat de acestea.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantele și, împotriva sentinței civile 578 din 12.03.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-.
Obligă pe apelante către intimata la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 14 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Red./07.02.2008
Tehnored.
6 exp./08.02.2008
Com. 4 exp./11.02.2008
Fond: Tribunalul Galați - jud.
Președinte:George PopaJudecători:George Popa, Irina Alexandra Boldea
