Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 53/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- Legea 10/2001
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 53
Ședința publică din 10 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Ciută Oana
JUDECĂTOR 2: Andrieș Catrinel
Grefier - -
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta, domiciliată în municipiul S,-, -. 5,.C,. 1, județul S, împotriva sentinței civile nr. 89 din 20 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava -Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns avocat -, pentru reclamanta apelantă și consilier juridic, pentru pârâtul intimat Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră R, lipsă fiind reprezentanții pârâților intimați Comisia județeană de Aplicare a Legii 1/2000 din cadrul Instituției Prefectului S și Ministerul Economiei și Finanțelor
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând apelul în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat - depune la dosar cererea formulată de reclamanta apelantă adresată Tribunalului Suceava, cerere restituită. Precizează că instanța de fond nu a ținut cont de indicațiile deciziei Curții de APEL SUCEAVA prin care a fost admis apelul, sentința desființată și cauza trimisă spre rejudecare, dispunându-se suplimentarea probatoriului pentru a se stabili dacă imobilul proprietatea reclamantei a făcut sau nu obiectul Legii 10/2001 sau a Convenției româno-e din 1940. Mai arată că, greșit s-a reținut că din culpa lor au fost mai multe termene de judecată, acest lucru s-a întâmplat motivat de faptul că înscrisurile solicitate de la Prefectura S și Primăria R, au fost trimise cu întârziere la dosar. Susține că instanța de fond motivase deja soluția pe care urma să o dea în dosar, având în vedere faptul că hotărârea s-a pronunțat pe 20 ianuarie 2009 și a fost redactată pe 22 ianuarie 2009, când termenul de redactare a unei hotărâri este de 30 de zile de la pronunțarea ei. Mai precizează că, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară depus la dosar, imobilul a fost preluat de Statul Român în temeiul Decretului nr. 54/1951; extrasul de carte funciară este considerat act doveditor al proprietății, respectiv un act translativ care atestă deținerea proprietății de o persoană fizică sau juridică. Totodată arată că și Decretul Lege nr. 1155/1938 stabilește în art. 17 în mod expres faptul că dreptul de proprietate asupra imobilelor se dobândește numai prin înscrierea acestuia în cartea funciară și se stinge numai prin radiere. Solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, cu cheltuieli de judecată.
Consilier juridic pentru pârâtul intimat Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră R susține că în prezenta cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii 10/2001. Pentru completarea probatoriului arată că s-au adresat Arhivelor Naționale de unde au solicitat comunicarea persoanelor care au deținut imobile în incinta unității și care au făcut obiectul Convenției româno-e din anul 1941. Solicită respingerea apelului ca nefondat și în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare dacă apelul va fi admis, cu mențiunea că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise,
CURT E A,
Asupra apelului de față, constată:
Prin contestația adresată Tribunalului Suceava la data de 28 aprilie 2006, reclamanta a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu Comisia Județeană S să se dispună anularea deciziei nr. 11.74.310 din 29 martie 2006, emisă de pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră S și acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din casă de locuit cu anexe, situat în municipiul R,-, actuala str. -.
În motivarea contestației reclamanta a arătat că imobilul a fost proprietatea bunicilor, a căror unică moștenitoare este. Această proprietate a fost preluată în mod abuziv de Statul Român la data de 28 iunie 1948, iar notificarea adresată Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră a fost respinsă prin decizia sus-menționată, ca tardivă. Mai arată că, în primul rând a notificat Prefectura Județului S la data de 26 martie 2001, notificare care nu a fost soluționată nici până la această dată.
Prin întâmpinare, Inspectoratul Județean al Poliței de Frontieră Sas olicitat respingerea contestației, ca nefondată, întrucât notificarea a fost formulată peste termenul prevăzut de art. 22 al. 1 din Legea 10/2001, republicată, prelungit succesiv prin două ordonanțe de urgență.
Prin sentința civilă nr. 480 din 6 martie 2007 Tribunalul Suceavaa respins ca nefondată contestația formulată de reclamanta.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a notificat Prefectura Județului S la data de 26 martie 2001, notificarea fiind apoi înaintată cu adresa nr. 7085 din 22 august 2005 Primăriei municipiului R care, la data de 15 februarie 2006 a înaintat notificarea Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră, astfel că nu este dată excepția tardivității invocată în cauză de prim pârât.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român în 1940, odată cu repatrierea efectivă a proprietarei (autoarea reclamantei), însă, această preluare abuzivă nu intră sub incidența Legii 10/2001.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta care a criticat soluția ca fiind nelegală și netemeinică.
Prin decizia civilă nr. 280 din 25 septembrie 2007 Curtea de APEL SUCEAVAa admis apelul și a desființat sentința civilă atacată, cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.
S-a reținut că prima instanță a apreciat în mod superficial că imobilul în litigiu nu intră sub incidența Legii 10/2001 fără să fi procedat la verificări suplimentare pentru stabilirea actului normativ aplicat la data când s-a dispus trecerea imobilului în proprietatea statului, astfel că se impune suplimentarea probatoriului pentru a stabili dacă acesta a făcut obiectul convenției româno-e sau al Legii nr. 139/1940, pentru a răspunde excepției invocate de pârâtă, relativ la faptul că, în aceste condiții nu sunt aplicabile prevederile Legii 10/2001.
După reînregistrarea cauzei, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice.
Prin sentința civilă nr. 89 din 20 ianuarie 2009, Tribunalul Suceavaa respins ca nefondată acțiunea având ca obiect Legea 10/2001 și cererea de chemare în garanție.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut în primul rând, că nu este dată excepția autorității de lucru judecat, apoi a apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile Legii 10/2001.
Astfel, prima instanță a reținut că, potrivit extrasului de carte funciară, imobilele casă și anexe care fac obiectul litigiului, au fost proprietatea autoarei petentei, și au făcut obiectul Convenției româno e din 1940. faptul că soțul titularei dreptului s-a întors și a murit în România nu constituie o dovadă a menținerii proprietății soției sale.
Însăși reclamanta, prin precizările depuse la dosar la termenul din 12 februarie 2008 a arătat că imobilul în litigiu nu a făcut obiectul Legii 139/1940 privind rechiziționarea.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen legal, reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În motivarea apelului, a arătat că instanța de fond nu a ținut cont de indicațiile deciziei civile nr. 280 din 25 septembrie 2007 a Curții de APEL SUCEAVA prin care s-a desființat sentința anterioară. Cu alte cuvinte, nu s-a stabilit dacă imobilul a făcut sau nu obiectul Legii 10/2001 sau al Convenției româno e din 1940, dispoziție obligatorie pentru instanța de fond. Apelanta a mai arătat că i s-a încălcat grav dreptul la apărare și la un proces echitabil întrucât hotărârea pronunțată pe data de 20 ianuarie 2009 a fost redactată pe data de 22 ianuarie 2009, acest indiciu arătând că, de fapt, hotărârea a fost redactată înainte de pronunțare. Astfel, este de notorietate că redactarea unei hotărâri durează aproximativ 30 de zile. Apelanta a mai arătat că extrasul de carte funciară este considerat act doveditor al proprietății și că acesta face referire la Decretul nr. 51/1951 precum și la anul 1948, an în care Statul Român a preluat imobilul. Din extrasul emis de Direcția Arhivelor Naționale privind de case și dependințe aparținând ilor repatriați rezultă că imobilul a fost atribuit lui, dar acest lucru s-a făcut în baza unui acord dintre autorul reclamantei și acesta, ca dovadă fiind că nu plătea chirie.
Faptul că imobilul nu a ieșit niciodată din posesia autorilor reclamantei este dovedit și de certificatul de deces emis pentru autorul acesteia în anul 1948, din acest act rezultând că domiciliul acestuia era-,
Prin întâmpinare, Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Sas olicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de apel invocate și, în conformitate cu prevederile art. 295 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul este nefondat.
Critica referitoare la nerespectarea de către tribunal a indicațiilor date de Curtea de APEL SUCEAVA prin decizia civilă nr. 280/2007 nu este întemeiată, instanța clarificând apartenența imobilului la regimul juridic stabilit de Convenția româno-ă nr. 3620/1940 precum și neaplicarea Legii nr. 139/1940 în cauză.
Nici următoarea critică nu este întemeiată întrucât motivarea hotărârii s-a făcut după pronunțarea acesteia, în termenul legal de 30 zile, prevăzute de art. 264 din codul d e procedură civilă, astfel încât nu s- încălcat nici un drept procesual al apelantei în această privință.
Nici celelalte susțineri ale apelantei nu pot fi reținute întrucât legea nr. 10/2001 se referă doar la imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 iar imobilul în cauză, proprietatea exclusivă a autoarei reclamantei, a trecut în proprietatea statului în baza Convenției încheiate între guvernul statului român și guvernul statului în anul 1940, privitoare la repatrierea în ia a populației e din de Sud și
Dovada acestei treceri a bunului în litigiu la stat în anul 1940 este făcută cu adresa nr. - din 10 august 1940, emisă de Ministerul d Interne - Direcția generală a arhivelor statului - Filiala Arhivelor Statului - În tabelul cu bunuri e figura în anul 1940, în dosarul nr. 6/1940, pag. 88, fila 158, autoarea apelantei, . Acesta a fost repatriată împreună cu copiii săi, și iar reclamanta s-a născut în ia, astfel cum rezultă din certificatul de, aflat în copie la dosar.
Tatăl reclamantei s-a întors în România unde a și decedat în anul 1948 dar întoarcerea acestuia precum și adresa sa din certificatul de deces nu pot dovedi că imobilul nu fost predat statului român, astfel cum rezultă din înscrisurile arătate mai sus. Mai mult, este de evidențiat faptul că, tatăl reclamantului, nu era proprietarul imobilului în cauză.
Susținerea apelantei referitoare la faptul că, persoana refugiată care a ocupat imobilul în cauză, nu plătea chirie și acesta înseamnă că existat un acord cu autorii reclamantei nu poate fi reținută, nefiind dovedită această convenție.
Certificatul nr. 93174 din 10 august 1940 arată doar că refugiatul a ocupat imobilul din-, R, fără chirie, după repatrierea lui.
Înscrierea dreptului de proprietate în favoarea statului în cartea funciară în conformitate cu Decretul nr. 51/1951 apare ca fiind în dezacord cu toate actele referitoare la imobil și nu este susținută de nici o piesă a dosarului.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 296 din codul d e procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta, domiciliată în municipiul S,-, -. 5,.C,. 1, județul S, împotriva sentinței civile nr. 89 din 20 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava -Secția civilă, în dosarul nr-.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 aprilie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
6ex/08.05.2009
Președinte:Ciută OanaJudecători:Ciută Oana, Andrieș Catrinel
