Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 61/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 61/
Ședința publică din 06 martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Stan judecător
JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul civil declarat de petentul, domiciliat în Rm.V,-, județul V, împotriva sentinței civile nr.1060 din 21 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind Primăria Municipiului Rm.V, cu sediul în Rm.V, str.G-ral nr.14, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelantul-petent, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.11/2008, emisă de Baroul V-Cabinet individual, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Avocat depune la dosar din partea apelantului-petent două adeverințe medicale emise de medicul de familie.
La solicitarea instanței, apelantul-petent precizează că nu a mai avut un alt litigiu cu același obiect.
Apărătorul apelantului-petent precizează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui, punând în vedere apelantului-petent să pună concluzii și asupra termenului de formulare al cererii de repunere în termen după încetarea stării de imposibilitate cauzată de motive medicale.
Avocat, având cuvântul pentru apelantul-petent, precizează că acesta se află în aceeași stare medicală, practic a existat o continuitate în starea medicală gravă a acestuia, așa cum rezultă din toate actele medicale depuse la dosar. Apreciază că petentul a formulat în termenul legal cererea de repunere în termenul de notificare în baza Legii 10/2001. Precizează că, din februarie 2002, starea de sănătate a petentului chiar s-a agravat, așa cum rezultă din actele medicale depuse și eliberate de mediul de familie, în evidența permanentă a căruia se află acesta. Instanța de fond nu a avut în vedere toate actele medicale, în special adeverința aflată la fila 41, care era cea mai importantă. În perioada în care petentul ar fi trebuit să formuleze notificare, acesta se afla în imposibilitatea de a se deplasa din motive de sănătate; pentru astfel de situații, chiar legiuitorul a stabilit două termene de prelungire a perioadei de depunere a notificărilor. Apreciază că se poate face aplicarea dispozițiilor art.103 Cod procedură civilă și instanța poate stabili că petentul a fost împiedicat de o împrejurare mai presus de voința sa de a formula notificarea. Posibilitatea de a formula notificarea presupunea și voința apelantului de a-și exercita acest drept și, doar după efectuarea unui tratament medical acesta a fost în măsură să ia hotărârea de a formula notificarea. Adeverințele medicale se suprapun și se completează și se raportează la aceeași fișă medicală. Apelantul petent suferă de o serie de afecțiuni, este cardiac, are o stare permanentă de amețeală și confuzie, vertij.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței pronunțată de prima instanță și admiterea cererii de repunere în termen pentru a formula notificarea în baza Legii 10/2001, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra apelului de față;
Constată că, prin sentința civilă nr.234/23 februarie 2007, Tribunalul Vâlceaa respins cererea prin care solicitase, în contradictoriu cu Primarului Municipiului Rm.V, repunerea sa în termenul legal de notificare în condițiile Legii nr.10/2001.
În motivare, instanța de fond a constatat inadmisibilă cererea, față de faptul că termenul prevăzut de art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001 este un termen de drept material, nefiindu-i aplicabile dispozițiile legale privind repunerea în termen ce pot viza numai termenele procedurale. Pentru a ajunge la această concluzie, s-a făcut raportare și la dispozițiile art.22 alin.5 din aceeași lege potrivit cărora, nerespectarea termenului de notificare atrage pierderea dreptului însuși de a se mai solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
În aceste condiții, el nu poate fi calificat un termen de drept procesual pentru a fi supus reglementării prevăzute de art.103 Cod procedură civilă, după cum nici drept un termen de prescripție spre a-i fi aplicabile dispozițiile art.19 din Decretul nr.167/1958.
Apelul declarat împotriva sentinței a fost admis prin decizia civilă nr.318/A/18 septembrie 2007 Curții de APEL PITEȘTI care a calificat termenul drept unul procedural prevăzut de legea specială, susceptibil, deci, de repunere în termen.
Pe cale de consecință, a fost anulată sentința și pricina trimisă spre rejudecare, aceleiași instanțe de fond, spre a cerceta pretenția părții.
Tribunalul Vâlcea, astfel reinvestit, după ce a examinat înscrisurile pricinii, prin sentința civilă nr.1060/21 decembrie 2007, constatat că petentul a fost internat o perioadă de timp, apoi, în urma prezentării la cabinetul medical i s-a recomandat repaus și tratament, potrivit unui număr de 3 adeverințe medicale.
Alte adeverințe depuse la dosar, vizând alte perioade s-a constatat a se referi la o altă persoană cu același nume dar în vârstă de 57 ani, vârstă ce nu corespunde cea a petentului care este născut în anul 1923.
Față de cuprinsul acestor acte medicale, s-a constatat că internarea și respectiv recomandarea de repaus la pat nu acoperă sfârșitul perioadei prevăzută de Legea nr.10/2001 pentru întocmirea notificării prevăzută de Legea nr.10/2001, pe de altă parte, deplasarea la cabinetul medical pentru consultație fiind cel mai bun argument pentru faptul că, în realitate, posibilitatea deplasării exista.
Ca atare, s-a reținut că nu există o împrejurare mai presus de voința petentului, obiectivă, asimilabilă forței majore ce l-ar fi pus în imposibilitate de a formula notificarea.
Nici lipsa cunoștințelor de drept, invocată în motivele de apel, nu s-a considerat ar putea constitui o asemenea, petentul având posibilitatea de a-și desemna un reprezentat sau de a apela la asistență juridică.
Împotriva sentinței, în termen, a formulat apel, criticând-o pentru netemeinicie, în sensul că instanța nu a observat întregul probatoriu al cauzei din care rezulta în mod cert că apelantul s-a aflat, întreaga perioadă în care s-a scurs termenul de formulare al notificării, în imposibilitate absolută, obiectivă de a recurge la procedura prevăzută de lege.
Astfel, instanța nu a avut în vedere adeverința depusă la fila 41 dosarului format în fața Curții de Apel, cu prilejul judecării primului apel, din care reiese că recomandarea de repaus la pat și tratament viza perioada 20 ianuarie 2001-mai 2002, termenul prevăzut ca urmare a prelungirilor succesive încheindu-se la 14 februarie 2002.
Totodată, a înlăturat adeverința aflată la fila 42 aceluiași dosar în considerarea faptului că a fost emisă la 17 februarie 2002, în realitate ea fiind emisă la 17 iunie 2002, așa cum se poate vedea din corectura făcută de doctorul de familie care a semnat și a aplicat parafa.
Aceasta, completată cu adeverința de la fila 2 dosarului emisă la 8 august 2006, dovedește internarea în perioada 18 iunie - 24 iunie 2002.
La fel, nu s-a observat corectura mențiunii din adeverința aflată la fila 44 unde medicul în mod greșit scrisese că ar fi vorba despre anul 2002 și nu 2003 cum în realitate a fost, corectură făcută prin semnare și aplicarea parafei.
O altă greșeală făcută de instanța de fond vizează înlăturarea adeverinței medicale de la fila 28, considerând că aceasta s-ar referi la o persoană de 57 ani. Și acest înscris îl viza tot pe apelant, întocmit la spital, unde i-a fost greșit scrisă vârsta.
În sfârșit, greșeală în stabilirea stării de fapt, arată apelantul, a săvârșit prima instanță de fond, atunci când a considerat că s-ar fi deplasat personal la cabinet pentru consultație, fără a exista o asemenea dovadă. În realitate, medicul îl consultă la domiciliul, pentru ridicarea adeverințelor membrii de familie mergând la dispensar.
Starea precară a sănătății sale constituie astfel o împiedicare fizică mai puternică decât o deplasare în altă localitate și este similară cu forța majoră, așa încât, greșit instanța consideră că ar fi putut să-și angajeze un apărător sau să-și numească un reprezentant.
În ședința publică de astăzi, 6 martie 2008, apelantul prezent, ajutat de însoțitor și apărat de avocat ales din cadrul Baroului V, a mai depus o adeverință, eliberată la data de 3 ianuarie 2006, în care se face vorbire despre recomandarea de repaus și tratament permanent, pentru ca apoi să se adauge perioada 3 ianuarie - 30 iulie 2006, precum și o adeverință fără număr, dată sau certificare de înregistrare, eliberată de medicul de familie, potrivit cărora, în cursul anilor 2003, 2004 și 2005, apelantul a suferit mai multe pusee ale unei boli ce au determinat necesitatea tratamentului permanent de la specialiști și medicul de familie (filele 72 și 73 dosarul prezentei instanțe de apel).
La cererea instanței, apărătorul acestuia a pus concluzii și asupra termenului de formulare a cererii de repunere în termen.
Curtea, examinând apelul atât prin prisma argumentelor aduse de părți, dar și din oficiu, asupra excepției privitoare la termenul de formulare a cererii de repunere în termen, constată că apelul este nefondat, însă pentru motivul că această cerere a fost făcută cu depășirea termenului prevăzut de art.103 alin.2Cod procedură civilă.
Astfel, adresarea către instanța de judecată, singura instituție care este abilitată a decide repunerea unei părți în termen, calificat prin decizia primei instanțe de apel drept un termen procedural, trebuie făcută în cel mult 15 zile de la încetarea îmE.rii, în același interval urmând a fi arătate și motivele îmE.rii.
Cum se poate observa, apelantul s-a adresat, la data de 3 august 2006, cu notificarea sa, Primăriei Municipiului Râmnicu V, primarul, prin Dispoziția nr.21510/18 decembrie 2006, respingându-i cererea ca fiind formulată peste termenul prevăzut de lege.
De la data primirii răspunsului la notificare, apelantul s-a adresat abia la data de 5 ianuarie 2007 instanței de judecată cu cererea de față.
Cum se poate observa, cel mai târziu la data de 3 august 2006, starea de imposibilitate a reclamantului a încetat, el efectuând actul material cerut de lege, respectiv notificarea, fără însă a solicita totodată și repunerea sa în termen.
Este ușor de observat că notificarea a fost formulată după expirarea uneia dintre perioadele în care se susține că s-ar fi aflat în imposibilitate de deplasare, potrivit adeverinței fără număr aflată la fila 42 pe care o invocă apelantul, acestuia recomandându-i-se, la data de 17 februarie 2002, corectată apoi de către medicul de familie cu o altă lună ce nu se poate citi pe fotocopia depusă, repaus în perioada 17 aprilie-28 iulie 2002, adeverința de la fila 2 cauzei vizând internarea în perioada 18 iunie-24 iunie 2002, deci în interiorul aceleiași perioade de repaus.
Efectuarea actului procedural nu este echivalentă cu formularea cererii de repunere în termen, dar, chiar dacă s-ar considera că în acest mod, petentul și-ar fi manifestat voința, se poate ușor observa că, de la data ieșirii sale din spital, cea de 24 iunie 2002, până la 3 august 2002, au trecut, de asemenea, mai mult de 15 zile, peste recomandarea inițială de repaus făcută de medicul de familie până la data de 28 iulie, intervenind incidentul internării, la expirarea căreia, o asemenea recomandare nu a mai fost făcută, spre a se discuta dacă ea constituia un motiv insurmontabil de a formula notificarea.
Următoarea adeverință medicală este eliberată la 20 septembrie 2002 cu recomandare de repaus la pat și tratament permanent, dar deja este lipsită de interes pentru cererea de față, întrucât există deja un termen de 15 zile de la data primei încetări a unei stări ce ar putea fi cercetată prin prisma unei eventuale calificări în sensul temeiului prevăzut de art.103 Cod procedură civilă, ce a fost depășit.
Aceeași situație, pentru adeverința de la fila 44, care se referă la o perioadă a anului 2003.
În aceste condiții, însăși cererea de repunere în termen fiind adresată instanței după încetarea imposibilității obiective de formulare a ei, urmează a se constata că nu sunt motive de schimbare ori desființare a sentinței, și instanța de fond, de altfel, constatând că, cel puțin în perioada 28 iulie 2002-20 septembrie 2002, o asemenea împiedicare nu a mai existat.
De aceea, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, neconstatându-se din oficiu vreun motiv care să atragă schimbarea soluției, urmează a se respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de petentul, domiciliat în Rm.V,-, județul V, împotriva sentinței civile nr.1060 din 21 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind Primăria Municipiului Rm.V, cu sediul în Rm.V, str.G-ral nr.14, județul
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
, -,
Grefier,
Red./11.03.2008
GM/4 ex.
Jud.fond:
Președinte:Mariana StanJudecători:Mariana Stan, Corina Pincu Ifrim
