Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 62/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 62/Ap
Ședința publică din 02 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 2: Rodica Popa
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de declarate contestatorii, G, și - toți prin mandatarși deintervenietele șiîmpotriva sentinței civile nr.579 din 20 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 26 mai 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 2 iunie 2008.
CURTEA:
Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 579/S/20.12.2007, Tribunalul Brașova admis în parte acțiunea formulată de contestatorii G, și în dosarul nr. 557/2002 în contradictoriu cu intimații Municipiul F, Serv, Nufărul, și Trans
A admis în parte cererea de chemare în judecată a altor persoane, formulată de contestatori față de intervenientele în interes propriu și.
A admis în parte acțiunea formulată de contestatoarele și în dosarul nr. 596/2002 al Tribunalului Brașov, la care a fost reunit dosarul nr. 1995/2002 al Judecătoriei Făgăraș, în contradictoriu cu intimații Municipiul F, Serv, Nufărul, și Trans
A admis în parte cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de contestatoare față de intervenienții în interes propriu G, și.
A constatat că toți contestatorii sunt succesorii proprietarilor tabulari Gh., și ai imobilului evidențiat la data preluării de Statul Român în nr. 3508 F, nr. top. 2838/3/1/1, 2839/3/1/1, 2838/3/1/2, 2839/3/1/2 - imobil preluat abuziv de către Stat.
A modificat în parte dispoziția nr. 672/17.12.2001 emisă de Primarul Municipiului F în sensul că pentru suprafața de 4.285 mp înscrisă în nr. 3508, nr. top. 2838/3/1/2, 2839/3/1/2, și clădirea cu destinație de, existentă pe teren, situate în F,-, se propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
A respins restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a făcut referire în partea expozitivă a deciziei la împrejurările de fapt ale litigiului, desprinse din considerentele reținute în primul ciclu procesual, cuprinse în motivarea sentinței civile nr. 398/S/24.10.2003 a Tribunalului Brașov, arătând că după desființarea cu trimitere spre rejudecare a acestei hotărâri - prin decizia civilă nr. 35/Ap/02.04.2007 a Curții de APEL BRAȘOV - dosarul a fost înregistrat la instanța de fond.
În lipsa oricăror argumente de fapt și de drept prima instanță pronunță dispozitivul mai sus expus.
Criticile formulate de contestatori împotriva sentinței astfel pronunțate sunt de prisos a mai fi examinate câtă vreme hotărârea judecătorească este supusă sancțiunii nulității.
În cauză devin incidente prevederile art. 261 Cod procedură civilă, potrivit cărora hotărârea judecătoreascăva cuprinde, printre altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Partea considerentelor din structura hotărârii judecătorești este esențială în arătarea motivelor care au determinat instanța de judecată să-și formeze o anumită convingere în dezlegarea litigiului, stabilind starea de fapt și încadrarea acesteia la un anumit temei de drept. În această parte a hotărârii sunt prezentate, însușite, respectiv respinse probele prezentate de părțile raportului procesual, rațiunile care conduc instanța la pronunțarea soluției regăsite în dispozitiv. Nu în ultim rând, pe baza considerentelor reținute se exercită controlul judiciar al temeiniciei și legalității hotărârii.
partea expozitivă a hotărârii - parte componentă descrisă de textul de lege arătat - au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, împrejurare care atrage casarea sentinței, conform prevederilor art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare. Soluția, impusă de dispozițiile de ordin procedural menționate, este fără îndoială regretabilă, dispozitivul hotărârii reliefând o aplecare a judecătorului asupra fondului cauzei, încât deficiența semnalată pare a fi mai degrabă rezultatul unei erori de administrare a dosarului, fără însă ca incidentul presupus să poată avea o altă înrâurire asupra apelului.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite apelurile declarate de contestatoarele, G, și împotriva sentinței civile nr. 579/S/20.12.2007 a Tribunalului Brașov, pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.06.2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./2.06.2008
Tehnoredact./03.06.2008/20 ex.
Jud. fond.
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Rodica Popa