Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 63/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.63
Ședința publică din 13 martie 2008
PREȘEDINTE: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
GREFIER:- -
S-a luat în examinare apelul declarat de chemata în garanție (pârâtă) AUTORITATEA pentru VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - (AVAS)B (cu sediul în- - 11, sector 1) împotriva sentinței civile nr. 1136 din 17.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad - secția civilă - în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat și cu intimatele pârâte - A, Nuova A, Plus SRL A, SRL A ca și cu intervenienta intimată SRL A, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat, avocat pentru pârâta intimată - iar pentru intimata pârâtă Nuova - A se prezintă avocat, lipsă fiind pârâtele intimate Plus SRL A, SRL A, intervenienta intimată SRL A și chemata în garanție pârâta apelantă AVAS
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind de formulat alte cereri instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reclamantul intimat solicită să fie despăgubiri conform Legii nr. 10/2001, iar cu privire la apelul chematei în garanție lasă la aprecierea instanței soluționarea acestuia.
Avocat reprezentanta pârâtei intimate A pune concluzii de respingere a apelului, menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtei intimate Nuova - A solicită respingerea apelului, menținerea hotărârii Tribunalului Arad ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin notificarea înregistrată sub nr. 131 din 21 martie 2001 la - A, reclamantul a solicitat restituirea în natură a unui teren de 550. în SC în CF nr. 40968 II A, nr. top 3108/2.2.2. precum și despăgubiri pentru alte suprafețe de teren ocupate de construcții. Aceste ultime suprafețe au fost individualizate prin petiția din 29 mai 2001, adresată - A, în care reclamantul a arătat că a avut în proprietate un teren de 971. situat în A,- b, care a fost expropriat prin Decretul nr. 258/1976 și respectiv 177/1983, teren în care este inclusă și suprafața de 550. care poate fi restituită în natură.
Ca răspuns la notificarea precizată, - Aae mis decizia nr. 159 din 19 iulie 2001 prin care a arătat că nu poate fi satisfăcută cererea reclamantului deoarece suprafața de 852. constituită din parcela de 550. pretinsă în natură și din parcela de 302. pentru care se cer despăgubiri (în realitate suprafețele fiind de 550,6. și respectiv 301,4.) este proprietatea sa, fiind dobândită prin cumpărare cu acte valide. Se mai menționează că pe aceste parcele s-au construit o hală de debitare și o platformă depozit laminate, că ele nu mai au datele de carte funciară menționate de reclamant și că acesta a primit despăgubirile cuvenite la momentul exproprierii. În decizie nu se face nici o mențiune în legătură cu diferența de teren de 119. pretinsă de reclamant sub forma despăgubirilor, până la totalul de 971. notificați.
Nemulțumit de răspunsul primit, reclamantul a formulat o acțiune, înregistrată la Tribunalul Arad sub nr. 5255 din 2 octombrie 2001, prin care a solicitat, în contradictoriu cu - A, restituirea în natură a terenului de 550. precum și despăgubiri pentru diferența de 302.
Acțiunea reclamantului a fost respinsă prin sentința nr. 207 din 30 aprilie 2002, Tribunalul Arad - secția civilă a reținut că, parcela nr. 852. expropriată de la reclamant a intrat în proprietatea societății pârâte în anul 1996, în temeiul HG nr. 8343/1991. Această parcelă a fost dezmembrată în alte 4 parcele, care au primit număr top noi și dintre care trei au fost înstrăinate către Plus SRL A și respectiv SRL A prin contracte de vânzare cumpărate încheiate în anii 1999 - 2000. Ca urmare, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, pârâta nu mai avea în proprietate decât o parcelă de 39. pe care se află o cale ferată, astfel că nu se poate restitui în natură. Actele de înstrăinare sunt valide, conform, art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Instanța de fond a mai reținut că reclamantul nu poate beneficia nici de despăgubiri deoarece nu a urmat procedura prevăzută de art. 36 și urm. din lege.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins de Curtea de APEL TIMIȘOARA - secția civilă prin decizia civilă nr. 97 din 4 septembrie 2002. Instanța de apel a reținut aceleași considerente ca și instanța de fond privind nelegalitatea și netemeinicia acțiunii și a criticilor din apel.
Recursul declarat de reclamant a fost însă admis de Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr.2101 din 22 mai 2003, Secției Civile, care a casat ambele hotărâri pronunțate în cauză și a trimis-o spre rejudecare instanței de fond.
Instanța de recurs a reținut că nu a fost lămurită cu probe situația juridică a terenului în litigiu, iar pârâta a omis să facă reclamantului ofertă de restituire prin echivalent în condițiile în care a stabilit că nu este posibilă restituirea în natură și în condițiile în care avea o obligație legală în acest sens, conform art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
S-a dispus ca, instanța de trimitere să deslușească raportul juridic, stabilind situația juridică a întregii suprafețe de teren ce a fost expropriată, cu identificarea corectă a unității sau unităților deținătoare și să completeze probatoriul cu înscrisul privind transmiterea dreptului de proprietate în configurația ce corespunde dezmembrării dreptului inițial, în raport de parcelarea terenului și cu deținătorul fiecărei parcele, precum și să se dispună efectuarea unei expertize tehnice de specialitate în vederea identificării întregii suprafețe de teren, liberă sau ocupată de construcții.
Cauza a fost înregistrată din nou la Tribunalul Arad, sub nr. 347/2004. La data de 04.02.2004, reclamantul a depus o precizare de acțiune în sensul anulării deciziei emise de pârâtă și obligării acesteia de a emite o nouă decizie privind acordarea numai de despăgubiri bănești pentru toată suprafața de teren notificată, respectiv 971.
Tribunalul Arad - secția civilă, prin sentința nr. 613 din 14.10.2004, a admis în parte acțiunea precizată a reclamantului și a obligat pârâta să față ofertă de restituire prin echivalent pentru suprafața de teren de 39. la valoarea stabilită prin expertiză de 20.949.133 lei și să trimită această ofertă la Prefectura Județului
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arada reținut că reclamantul a avut în proprietate terenul înscris în CF nr. 4745 - A, care a fost expropriat prin două decrete din 1976 și respectiv 1983.
Terenul este dezmembrat în două parcele care trec în administrarea Întreprinderii de Mașini Unelte A, care este antecesoarea pârâtei și, respectiv, în administrarea Întreprinderii de
În anul 1996, în temeiul HG nr. 834/1991, terenul aflat în administrarea pârâtei devine proprietatea acesteia și, în anul 1999 este dezmembrat în patru parcele, dintre care trei sunt înstrăinate câtre alte societăți comerciale, cea de a patra, în suprafață de 39. a rămas în proprietatea sa, dar fiind ocupată de o cale ferată de interior.
Instanța de fond a stabilit că, la data notificării, pârâta mai avea în proprietate numai parcela de 39. care nu poate fi restituită în natură, fiind ocupată de utilități, dar pentru care societatea are obligația legală de a-i face reclamantului ofertă de restituire prin echivalent, conform art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, valoarea stabilită prin expertiză fiind de 20.949.133 lei și, prin urmare a dispus în acest sens. Pârâta nefiind unitate deținătoare pentru celelalte suprafețe de teren notificate numai către ea, nu poate fi obligată la măsuri reparatorii pentru acestea.
Apelurile declarate de reclamantul și de pârâta - A împotriva acestei sentințe au fost respinse ca nefondate, de Curtea de APEL TIMIȘOARA - secția civilă prin decizia nr. 154 din 26 ianuarie 2005.
Reclamantul a criticat sentința, a invocând că instanța nu a ținut cont de considerentele din decizia Curții Supreme de Justiție prin care s-a admis recursul său, că a fost prejudiciat prin neacordarea despăgubirilor pentru toată suprafața de 971. teren și că despăgubirea acordată este prea mică în raport cu valoarea reală a terenului.
În recursul pârâtului s-a criticat decizia pentru că a obligat-o la plata unor despăgubiri pentru care art. 28 și urm. din Legea nr. 10/2001 stabilește că sunt în sarcina instituției implicată în privatizare; pârâta este o societate cu capital privat.
Instanța a respins cele două apeluri, a arătat că soluția instanței de fond este legală și temeinică pentru considerentele cuprinse în sentință și pe care și le însușește. Apelul pârâtei a fost respins prin trimiterea la dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți.
Reclamantul critică decizia instanței de apel pentru aceleași considerente ca și în apel, arătând că aceasta a ignorat îndrumările instanței supreme date prin decizia de casare nr. 2101/2003 în sensul că pârâta să fie obligată să-i facă ofertă de restituire pentru toată suprafața de 971. teren și pentru că nu a avut în vedere conduita culpabilă a pârâtei de a înstrăina suprafața de 119. către A și a face mențiunile corespunzătoare în cartea funciară după ce reclamantul o notificase pentru acest teren, iar celelalte terenuri le-a comasat și le-a transcris în alt CF pentru a le putea înstrăina.
În recursul pârâtei se critică decizia instanței de apel pentru că nu a reținut o stare de fapt corectă, nu a luat în considerare toate probele administrate și a pronunțat soluție nelegală. Se invocă motivele prev. de art. 304 pct. 8 - 10 din Cod procedură civilă.
Pârâta susține că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 27 și 28 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora instituția publică implicată în privatizare are obligația de a negocia cu persoana îndreptățită modalitatea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent și valoarea acestora, dar numai pentru suprafața de 39. sens în care la rândul său, reclamantul trebuia să procedeze potrivit prevederilor art. 36 și urm. din Legea nr. 10/2001 în ipoteza solicitării de despăgubiri bănești
Prin decizia civilă nr. 4886 din 18.05.2006, pronunțată în dosarul nr-, Înalta Curte de Casație și Justiție B - Secția civilă și de Proprietate Intelectuală - admite recursurile declarate de reclamantul și pârâta - A împotriva deciziei civile nr. 154 din 26 ianuarie 2005 Curții de APEL TIMIȘOARA - secția civilă.
A casat decizia atacată cu recurs precum și sentința nr. 613 din 14 octombrie 2004 Tribunalului Arad - secția civilă și a trimis cauza spre rejudecare acestei din urmă instanțe.
Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că reclamantul este persoana îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și că trebuie să primească satisfacerea dreptului său la aceste măsuri reparatorii pentru toată suprafața de teren notificată, fiind însă cazul să se verifice dacă reclamantul a notificat și entitatea implicată în privatizare și să pună în discuție părților eventuala chemare în judecată a acesteia în raport de susținerile pârâtei, completându-se probatoriul în sensul celor menționate pentru stabilirea unei corecte stări de fapt și aplicării corecte a legii.
Cauza se reînregistrează la Tribunalul Arad - secția civilă na 01.02.2007, sub nr- și în rejudecare reclamantul la data de 28.03.07 a depus la dosar o precizare prin care arată că a cumpărat terenul înscris în CF 4745/ cu nr. top3108/a/2/2 în 1968, iar conform decretelor 258/1976 și 177/1983, i s-a expropriat suprafața de 971 mp care a fost dată în administrarea fostei Întreprinderi de Strunguri A, respectiv a pârâtei, că aceasta a dezmembrat terenul în parcele mici pe care le-a înstrăinat, ca din CF-ul inițial s-a trecut în CF 40968 la pârâtă, poziția I/8 119 mp și poziția II/6/852 mp, ulterior trecută în CF 54971 poziția 145, iar după înaintarea notificării 32/29.02.2001, poziția I/8 a fost trecută la 14 iulie 2001 în CF-ul 61391 al i, că întrucât terenul a fost înstrăinat în rejudecare a solicitat despăgubiri în sumă de 69420 EURO, iar în prezent își majorează pretențiile la 95000 EURO.
Prin încheierea din data de 11 aprilie 2007 instanța a pus în discuția părților introducerea în cauză a entității implicată în privatizare și a celor care dețin terenuri ca urmare a înstrăinărilor efectuate de pârâtă.
La data de 09.05 07 reclamantul și-a precizat acțiunea chemând în judecată pe pârâtele AVAS B, Plus SRL -650 mp; SRL-163mp; Nuova ( ) A-119 mp.
La data de 11.04.07 pârâta - a formulat cerere de chemare în garanție a AVAS, în calitate de succesoare în drepturi și obligații a APAPS, solicitând (ca în cazul în care vor cădea în pretenții) obligarea acesteia la acordarea de măsuri reparatorii, deoarece în baza contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. 23/30.08.02, societatea a fost integral privatizată prin vânzarea de către APAPS, a tuturor acțiunilor deținute de stat în favoarea unui investitor privat SRL.
La data de 22.05.07 pârâta Plus SRL a chemat în garanție pe pârâta - și AVAS, cu motivarea că în anul 1999 conform Contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 5790/18.08.1999 a cumpărat la licitație publică de la pârâtă 650 mp teren, a cărui contravaloare o solicită reclamantul.
AVAS prin întâmpinare a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție formulată de către pârâta - cu motivarea că a fost făcută cu nerespectarea dispozițiilor art. 60-63 Cod procedură civilă, că pârâta avea cunoștință despre notificare înainte de privatizare, că aceasta ar fi trebuit să restituie terenul și nu să-l vândă.
Pârâta SRL a chemat în garanție pe pârâta - și AVAS, cu motivarea că în anul 1999 conform Contractului de vânzare -cumpărare autentificat sub nr. 7104/11.10.1999 a cumpărat de licitație publică de la pârâtă 40 mp teren a cărui contravaloare o solicită reclamantul.
La data de 20 iunie 2007 SRL a depus la dosar cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei -, cu motivarea că ei prin cumpărarea de acțiuni au devenit acționari principali cu un procent de 81,77 % din capitalul social al societății și admiterea acțiunii față de pârâtă i-ar prejudicia, că suprafețele de teren au fost vândute înainte de privatizare și de această vânzare a profitat tot Statul Român.
La data de 20 iunie 2007 SRL a depus la dosar cerere de chemare în garanție a AVAS, solicitând obligarea acesteia la despăgubiri, deoarece ei au cumpărat pachetul majoritar de acțiuni de la antecesoarea acesteia.
AVAS a solicitat respingerea cererii cu aceeași motivare pe care a invocat-o față de cererea pârâtei.
La dosar au fost depuse copii de pe contractele de vânzare cumpărare precum și de pe cel de privatizare.
Prin sentința civilă nr. 1136 din 17.10.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arad - secția civilă - admite acțiunea civilă exercitată de către reclamantul împotriva pârâtei AVAS B și o obligă pe aceasta să emită o decizie prin care să constate că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii constând în despăgubiri pentru imobilul înscris în CF 4745 A, teren în suprafață de 971 mp, conform Titlului VII din Legea 247/2005, admițând astfel cererea de chemare în garanție a pârâtei, formulată de către pârâta - A și de către intervenienta SRL
Respinge acțiunea reclamantului față de pârâtele - A, SRL A, SRL A, Nuova -
Respinge cererea de chemare în garanție formulată împotriva pârâtei - A de către pârâtele SRL A și SRL
Obligă pe pârâta AVAS B să plătească SRL 600 lei și Nuova - lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt și drept următoarele:
Reclamantul a fost proprietarul terenului în suprafață de 1461 mp înscris în
Prin decretele 258/1976 și 177/1983 i s-a expropriat de către Statul Român suprafața de 971 mp teren cu care acesta s-a întabulat în CF 1997.
În anul 1999 terenul a fost dezmembrat în patru parcele care
au fost înstrăinate prin contracte autentice, astfel; parcela cu nr. top 3108/2.2.2/4 în suprafață de 650 mp către Plus S RL A, parcela cu nr. top 3108/2.2.2/3 în suprafață de 123 mp către SRL A, parcela cu nr. top 3108/2.2.2/2 în suprafață de 40 mp către SRL Sumele realizate au intrat în patrimoniul antecesoarei AVAS, deoarece la acea dată pârâta - A nu era privatizată ci privatizarea având loc ca urmare a încheierii contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 23/30.08.02 și SRL
Susținerile AVAS că cererile de chemare în garanție încalcă dispozițiile art. 60 și 61 Cod procedură civilă,nu pot fi luate în considerare, având în vedere recomandările din decizia de casare pronunțată de ÎCCJ.
Față de această stare de fapt, instanța de fond consideră că acțiunea reclamantului este întemeiată și că el are dreptul la despăgubiri conform art. 1 al 2 din Legea 10/2001 modificată prin Legea 247/2005, dar aceste despăgubiri, trebuie să le achite pârâta AVAS B, care urmează să fie obligată să emită o decizie prin care să acorde reclamantului despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005, admițând astfel cererea de chemare în garanție a acesteia formulată de către pârâta - A și de intervenienta SRL
Întrucât pârâtele SRL A, SRL A, Nuova - sunt cumpărătoare de bună credință și au achitat prețul, sumele intrând în patrimoniul AVAS se va respinge acțiunea reclamantului față de acestea și se va respinge cererea pârâtelor SRL A, SRL A de chemare în garanție a pârâtei -
Împotriva acestei sentinței civile a declarat apel, în termen legal, chemata în garanție, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului cu sediul în- - 11, sector 1 B, ( persoană juridică succesoarea APAPS, conform art. 1 din OUG nr.23/2004, solicitând schimbarea ei în sensul respingerii în fond a cererii de chemare în judecată a ei de către reclamantul, ca nefondată, precum și cererea de chemarea ei în garanție, motivând în esență că este greșită soluția primei instanțe de admitere a cererii de chemare în garanție a ei formulată de pârâta - A, care este de rea credință, deoarece aceasta din urmă nu a avut o sentință definitivă și irevocabilă prin efectul căreia să o poată chema în garanție, reclamantul neformulând notificare către ea (apelanta), toate celelalte cereri de chemarea ei în garanție formulate în dosar neputând fi primite.
Intimatele pârâte SRL A, SRL A() PLUS SRL A, ca și intimata pârâtă - chemata în garanție - A, prin întâmpinările depuse la dosar au solicitat respingerea apelului formulat de pârâta chemată în garanție AVAS B și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile - pronunțată de prima instanță( 15 - 16, 22-23 și 24 - 25, ca și respectiv 27 - 32 dosar apel).
Verificând sentința civilă apelată în limitele cererii de apel și în raport de probele de la dosar, administrate de prima instanță, coroborate și cu dispozițiile art. 282 Cod procedură civilă, raportat la art. 295 Cod procedură civilă, Curtea stabilește că apelul de față este nefondat, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, să fie respins ca atare, soluția prim ei instanțe fiind corectă.
Într-adevăr, din analiza întregului material probator administrat în dosar, atât înainte cât și după casare, Curtea constată că sentința civilă apelată este temeinică și legală, întrucât prima instanță a reținut o corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, prev. de art. 1 al. 2 din Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare aduse prin Legea nr. 247/2005, privind reforma în justiție, ca și art. 60 - 61 și 315 al. 1 Cod procedură civilă, neconstatându-se din oficiu, nici motive de ordine publică de natură să atragă nulitatea sentinței civile apelate, bine și cu temei fiind admisă acțiunea reclamantului, în modul arătat și pentru considerentele expuse judicios de către prima instanță însușite și de C, ca instanță de control judiciar, criticile formulate în apel nefiind întemeiate.
Astfel din studiul tuturor probelor dosarului, Curtea consideră că rezultă în mod clar faptul că, atât sub aspect procedural, cât și pe fondul cauzei, soluția primei instanțe, (de admiterea acțiunii reclamantei față de pârâta chemată în garanție AVAS B, precum și a cererilor de chemare în garanție a AVAS B formulată de pârâta - A și de intervenienta SRL A) este temeinică și legală, fiind așadar cazul respingerii prezentului apel.
Această soluție se impune, sub aspect procedural, pentru că în faza rejudecării cauzei de către prima instanță AVAS Baf igurat în proces, atât ca și chemată în garanție de către - A și SRL A, cât și ca pârâtă, fiind chemată în judecată de către însăși reclamantul, printr-o precizare de acțiune înregistrată la Tribunalul Arad, la 13 aprilie 2007.
După cum corect a reținut instanța de fond, atât cererile de chemare în garanție, cât și precizarea de acțiunea formulate de reclamant în contradictoriu cu AVAS B au fost depuse în termenul legal, deoarece, pe de o parte prin decizia civilă nr. 2101 din 22 mai 2003, din dosarul 4403/2002, Înalta Curte de Casație și Justiție Bac asat în totalitate hotărârile instanțelor anterioare pentru motive legate, în principal de caracterul incomplet al cadrului procesual.
Ca atare, dat fiind că de la început cadrul procesual al cauzei a fost incomplet, a rezultat că toate actele de procedură înfăptuite de instanțele anterioare au fost anulate, iar în rejudecare cercetarea judecătorească a început de la prima zi de înfățișare, conform art. 315 alin. 2 Cod procedură civilă.
Drept urmare, atât cererea reclamantului de introducere a în cauză a AVAS cât și cererile de chemare în garanție formulate de - A și SRL A, au fost depuse în termenul legal, fiind formulate în li primei zile de înfățișare, în rejudecare după casare.
Pe de altă parte prin decizia civilă nr. 2101 din 22 mai 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție B, a impus ca în rejudecare să se pună în discuția părților chemarea în judecată a instituției implicate în privatizarea, adică - (iar reclamantul s-a conformat prin precizarea de acțiune din 13.04.2007).
În aceste condiții, potrivit art. 315 alin. (1) Cod procedură civilă, introducerea în cauză a AVAS B era obligatorie, fără a se mai putea invoca tardivitate ei sau pretinsa inadmisibilitate a obligării AVAS B la emiterea unei decizii privind măsurile reparatorii prin echivalent cuvenite reclamantului.
Curtea mai stabilește că și pe fond cererile de chemare în garanție a AVAS B sunt pe deplin întemeiate.
Temeiul admiteri acestor cereri se regăsește în chiar dispozițiile art. 32/4 din Legea nr.99/1999 invocate de către apelantă.
Astfel art. 32/4 alin. (1) din Legea nr. 99/1999, enunță principiul de bază potrivit căruia instituțiile publice implicate (în speță, AVAS), asigura repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari ai bunurilor imobile preluate de stat.
După cum se poate observa, obligația de despăgubire subzistă indiferent dacă societatea comercială era deja privatizată, sau se afla în curs de privatizare la data apariția legilor speciale de reparație (în speță a Legii nr. 10/2001).
În continuare, alineatele următoare ale art. 32/4 tratează două ipoteze distincte de despăgubire a societăților comerciale privatizate/ în curs de privatizare de către instituțiile publice implicate în privatizare, și anume prima ipoteză vizează situația restituirii în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Această ipoteză este reglementată de art. 32/4 alin. (2) - (4) din Legea nr. 99/1999 și presupune ca instituția publică implicată să plătească societății comerciale deposedate o despăgubire reprezentând echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat, stabilită fie de comun acord, fie prin justiție.
Această ipoteză nu se regăsește, însă, în speță, unde nu se pune problema ca terenurile în litigiu să îi fie restituite în natură reclamantului. Dimpotrivă, din probele administrate în cauză a rezultat clar că restituirea în natură nu este posibilă, însuși reclamantul optând, în rejudecare pentru acordarea de despăgubiri. Cea de a doua ipoteză a speței vizează situația reglementată de art. 32/4 alin. 5 din Legea nr. 99/1999, în care se pune problema că societatea comercială privatizată să-i plătească persoanei îndreptățite echivalentul bănesc al imobilelor ce nu pot fi restituite în natură.
Într-o atare situație textul legal stabilește clar că instituția publică implicată în privatizare va plăti direct fostului proprietar suma prevăzută în hotărâre cu titlu de despăgubire.
Cât privește mecanismul de antrenare a răspunderii instituției implicată în privatizate, dispozițiile art. 32/4 din Legea nr. 99/1999 se completează cu prevederile art. 1351 din Cod civil, potrivit cărora în cazul unei evicțiuni pe cale să se producă cumpărătorul poate cere introducerea vânzătorului în procesul intentat de terțul evingator pe calea unei cereri de chemare în garanție.
Rezultă deci ca și în cazul de față, față de obligația de despăgubire stabilită în sarcina AVAS de art. 32/4 alin. 5 din Legea nr. 99/1999 atât - cât și SRL A (cumpărătoare din contractul de privatizare a - A) au fost pe deplin îndreptățiți a chema în garanție AVAS B pentru ca aceasta să acorde direct reclamantului măsurile reparatorii cuvenite.
Ca atare contrar susținerilor apelantei, în cauză sunt întrunite toate condițiile prevăzute de art. 1337 Cod civil, pentru antrenarea obligației de despăgubire AVAS B, în condițiile art. 32/4 alin. 5 din Legea nr. 99/1999.
Aceasta deoarece - A se confruntă cu o tulburare de drept provenită de la un terț, constând în acțiunea reclamantului privind acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 971. înscris inițial în CF 4745 A, top.3108/a/22 și această tulburare are o cauză anterioară privatizării - A în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 23 /30.08.2002.
Cauza evicțiunii constă în exproprierea terenului în litigiu de către Statul Român în baza decretelor cu nr. 258/1976 și 177/1983.
Este de observat că tot anterior privatizării, cea mai mare parte din terenul în litigiu(respectiv 932 din totalul de 971.), a fost înstrăinată de către societatea cu capital majoritar de stat - A în favoarea intimatelor Plus SRL A, SRL A și -
Această situație prezintă relevanță în cauză sub cel puțin două aspecte și anume, pe de o parte acela că - ar putea fi considerată "unitate deținătoare" în sensul Legii nr. 10/2001, eventual în limita suprafeței de 392deținută la data apariției Legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte acela că de prețul terenurilor înstrăinate anterior privatizării a beneficiat Statul Român, acționarul majoritar al societății de la momentul respectiv, fără ca pentru aceste terenuri - A să aibă vreo obligație de despăgubire în lumina Legii nr. 10/2001.
Sub acest aspect, greșit se susține în apel că - A s-ar afla în culpă pentru înstrăinarea terenurilor în litigiu, în condițiile în care ar fi cunoscut despre notificarea reclamantului, câtă vreme toate actele de înstrăinare a unor porțiuni din terenul litigios au fost încheiate anterior datei de 14.02.2001 (data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001) și anterior notificării reclamantului, într-o perioadă în care - A era controlată de către Statul Român.
În aceste condiții, în ceea ce privește terenurile înstrăinate anterior apariției Legii nr. 10/2001, în cauză primesc incidență dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, raportate la titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora măsurile reparatorii cuvenite reclamantului se acordă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în baza propunerii AVAS
Curtea mai observă că, este evident că la data privatizării, cumpărătoarea SRL A, nu a cunoscut despre riscul ca - A să fie obligată la despăgubiri față de reclamant pentru terenul în litigiu. Aceasta cu atât mai mult cu cât la data privatizării doar 392din acest teren se mai aflau în patrimoniul -
Sub acest aspect, este de remarcat ca la momentul privatizării acțiunea reclamantului - care viza inițial restituirea în natură - apărea respinsă prin sentința civilă cu nr. 207 din 30.04.2002 a Tribunalul Arad, hotărârea menținută de către Curtea de APEL TIMIȘOARA prin decizia civilă cu nr. 97/04.09.2002.
În aceste condiții chiar dacă a cunoscut despre notificarea reclamantului SRL Aac umpărat acțiunile deținute de stat la - A, cu convingerea fermă că despăgubirile cuvenite reclamantului pentru terenul în litigiu vor fi acordate de către Statul Român, reprezentat de AVAS B, care a beneficiat atât de prețul terenurilor înstrăinate anterior privatizări, cât și de prețul acțiunilor SC -
Așadar, contrar susținerilor apelantei, împrejurarea că reclamantul nu a adresat o notificare directă către AVAS B este irelevantă în cauza pentru cel puțin două motive și anume: în primul rând, deoarece art. 1351 din Codul civil nu condiționează introducerea în proces a vânzătorului de vreun demers direct terțului al evingător împotriva acestuia și în al doilea rând, deoarece, prin soluția pronunțată de prima instanță nu se eludează dispozițiile Legii nr.10/2001 privind obligativitatea procedurii administrative prealabile. Dimpotrivă, instanța a obligat-o pe apelantă doar la emiterea unei decizii care să constate dreptul reclamantului la măsurii reparatorii prin echivalent, hotărârea stabilind, așadar, o simplă obligație de a face.
Urmează desigur că după rămânerea irevocabilă a hotărârii din prezentul proces AVAS B să reia procedura administrativă de soluționare a notificării reclamantului, să evalueze terenul în litigiu și să îi facă reclamantului o propunerea concretă de despăgubire.
Curtea apreciază că soluția instanței de fond constituie singura modalitatea legală de soluționare a notificării reclamantului.
Aceasta deoarece, în mod incontestabil, terenul în litigiu nu îi poate fi restituit în natură reclamantului.
Drept urmare, în cauză primesc incidența dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în sensul că reclamantul este îndreptățit la acordarea de măsuri reparatori prin echivalent, constând în: 1) compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluționarea notificării sau 2) despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor eferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Potrivit doctrinei și practicii judiciare în materie, cele două modalități de despăgubire enunțate sunt limitative, iar dreptul de a opta pentru una din cele două variante alternative aparține în exclusivitate persoanei îndreptățite.
În speță, dat fiind faptul că reclamantul nu a declarat apel împotriva sentinței primei instanțe, este evident că acesta a achiesat la cea de a doua variantă, de a primi despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Or, după cum clar rezultă din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 o societate comercială privată, cum este în prezent - A nu are nici competența, nici posibilitatea efectivă de a acorda măsurile reparatorii prevăzute de această reglementare specială, acestea fiind acordate numai de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la propunerea entității investite cu soluționarea notificării(care ambele sunt instituții publice).
Față de cele mai sus-expuse, Curtea stabilește că în mod corect prima instanță a admis acțiunea reclamantului împotriva pârâtei AVAS B și a dispus obligarea acesteia de a emite o decizie prin care să constate că reclamantul are dreptul la măsurii reparatorii constând în despăgubiri, admițând astfel cererea de chemare în garanție formulate de către pârâta - A, precum și societatea SRL
Critica adusă de apelantă cu privire la tardivitatea cererii de chemare în garanție este lipsită de orice suport juridic întrucât cererile de chemare în garanție au fost făcute cu respectarea prevederilor art. 60,61 Cod procedură civilă, ținând cont că procesul se află în rejudecare și de asemenea trebuiau avute în vedere și recomandările Înaltei Curți de Casație și Justiție B, așa cum în mod corect a statuat prima instanță. Intimata pârâtă SRL A participat la licitația organizată de - A și în urma adjudecării a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, constând din teren intravilan în suprafață totală de 1112. cu platforma depozit laminate cu prețul total de 13.176 lei RON (131.760.000 lei vechi), așa cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7104/11.10.1999, teren din care face parte suprafața de 40m.p., pentru care se solicită despăgubiri de către reclamant. De altfel intimata SRL Aam ai încheiat cu - un contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5840 din 2 octombrie 2000, prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra 443. teren intravilan fără construcții, cu prețul total de 4650 lei RON(46.500.000 lei vechi), teren din care face parte și suprafața de 123. pentru care se solicită despăgubiri de către reclamant.
Ca atare, în mod corect prima instanță a constatat că pârâta intimată SRL Aaf ost cumpărător de bună credință a terenurilor amintite pe care le-a achiziționat cu respectarea normelor legale în vigoare la data încheierii contractelor de la - A și înainte de apariția Legii nr. 10/2001, astfel că aceste contracte încheiate sunt perfect valabile și în conformitate cu dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001. Sumele realizate în urma acestor vânzări au intrat în patrimoniul antecesoarei AVAS B deoarece la aceea dată pârâta - A nu era privatizată, ci privatizarea a avut loc ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 23/30 august 2002 și SRL
Din verificarea actelor din dosar, Curtea consideră, așadar, că sentința civilă apelată pronunțată de Tribunalul Arad, este legală și temeinică, întrucât și pârâta - A este o societate comercială, privatizată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data privatizării, prin vânzarea acțiunilor deținute de Fondul proprietății de Stat B conform contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 793/24.11.1998.În prezent capitalul social al societății este integral privat.
În această situație sunt incidente prev. art. 29 din Legea nr. 10/2001, text legal care stabilește că pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societății comerciale privatizate, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate. Măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care a efectuat privatizarea adică de AVAS B continuatoarea Fondului Proprietății de Stat.
În speță, faptul că terenul indicat de reclamant se află în patrimoniul acestei pârâte intimate este atestat de certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 03 nr. 10524 din 15.11.2006, emis de Ministerul Economiei și Comerțului pentru întreaga suprafață de teren aflat în incinta societății indicate.
Ca atare, în temeiul art. 29 din Legea nr-, competența și obligația acordării de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 119. aflat în incinta - A aparține AVAS
Aceasta, cu atât mai mult cu cât pârâta intimată - A nu a fost sesizată de reclamant cu cerere pentru acordarea de măsurii reparatorii întemeiate de Legea nr. 10/2001.
Curtea mai observă că și pârâta intimată PLUS SRL Aaa chiziționat bunul imobil revendicat, în urma unei limite organizate cu respectarea tuturor normelor legale în vigoare, fiind așadar cumpărătoare de bună credință.
Astfel, Curtea reține în fapt că la data de 03.08.1999, această pârâtă a participat la licitația organizată de - A și, urma adjudecării, a dobândit în proprietate imobilul compus din hala debitare și teren în suprafață de 1642. pentru care a achitat prețul de 45.872. RON, așa cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare, încheiere de autentificare nr. 5790/18.08.1999, aflat la dosarul cauzei. În această suprafață sunt incluși și cei 650. a căror contravaloare o solicită, în baza Legii nr. 10/2001, reclamantul.
Or, din moment ce, în calitate de cumpărător de bună credință, pârâta a achitat odată prețul pentru imobilul revendicat, a plăti reclamantului despăgubiri pentru această suprafață, ar echivala cu a cumpăra terenul de două ori, ceea ce este inadmisibil, în dreptul românesc întrucât potrivit art. 45 alin. 1 din Legea nr. 10/2001: "Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul. procesului de privatizare, având ca obiect imobile care intră sub incidența prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării".
În ceea ce privește susținerea apelantei AVAS B,conform căreia cererea de chemare în garanție formulată de PLUS SRL A ar fi tardivă fiind introdusă în cel de al treilea ciclu procesual Curtea stabilește că aceasta a fost depusă cu respectarea prevederilor art. 60 - 63 din Codul d e procedură civilă, câtă vreme PLUS SRL Aaf ost chemată în judecată de către reclamant abia în acest stadiu procesual, la recomandarea Înaltei Curți de Casație și Justiție B care, prin decizia civilă nr. 4886/18 mai 2006 pronunțată în dosarul nr-, a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Arad, mai ales că aceasta este o cumpărătoare de bună credință, iar AVAS B are calitatea de succesoare în drepturi și obligații a APAPS, cea care a realizat privatizarea - A în anul 2002.
Așa fiind, în raport de toate considerentele ce preced și cum nici una din criticile formulate în apel nu sunt întemeiate, ele nefiind de natură să-l facă admisibil și să influențeze soluția pronunțată de prima instanță, care este deci corectă sub toate aspectele, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat prezentul apel, menținând în vigoare sentința civilă apelată, pe care o verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță cu toate probele din dosar și cu respectarea principiului disponibilității, specific procesului civil, precum și cu îndrumările și recomandările date prin decizia civilă de casare nr. 4886/28.2006, a Înaltei Curți de Casație și Justiție B, față de care în baza art. 315 al. 1 Cod procedură civilă, prima instanță s-a conformat în totalitate, apelanții nedovedind prin probe legale concludente și pertinente că ar fi cazul schimbării sentinței civile atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a ei și pe fond a respingerii cererii de chemare a ei în judecată de către reclamantul, potrivit tuturor argumentelor expuse pe larg mai sus, de C, corect fiind așadar admisă acțiunea reclamantului, în sensul obligării pârâtei AVAS B să emită o decizie prin care să constate că acest reclamant are dreptul la măsuri reparatorii, constând în despăgubiri, pentru imobilul în litigiu înscris în CF 4745 A, teren în suprafață de 971. în condițiile și conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, prin admiterea cererii de chemare în garanție a pârâtei AVAS B, formulată de pârâta - A și de intervenienta SRL A, și prin respingerea acțiunii reclamantului față de pârâtele - A, Plus SRL A, SRL A și - A, precum și prin respingerea cererilor de chemare în garanție formulate de pârâtele SRL și SRL A împotriva pârâtei - A, conform dispozitivului precitat.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă și considerând că intimatele pârâte prezente nu au solicitat cheltuieli de judecată, în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de chemata în garanție (pârâtă) AUTORITATEA pentru VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - (AVAS)B (cu sediul în- - 11, sector 1) împotriva sentinței civile nr. 1136 din 17.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad - secția civilă - în dosarul nr-.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Se comunică:
1.reclamant intimat - - A, - 25,. 24, județul
2.pârâtă intimată - - - A,-, cp. -, județul
3.pârâtă intimată - Plus SRL A - A, str. -, -, județul
4.pârâtă intimată - SRL A - A, sud,. 56,. C,.1
5.pârâtă intimată - () A - A,-
6.chemata în garanție apelantă - AVAS B - B, str.- nr.21
sector 1
7.intervenienta intimată- SRL --
Red..03.2008
Tehnored /01.04.2008
Ex.9
Primă instanță:
Președinte:Trandafir PurcărițăJudecători:Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat
