Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 669/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(2016/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.669
Ședința publică de la 9 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Vlad
JUDECĂTOR 2: Andreea Doris Tomescu
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.830 din 29.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, I, G și intimații-pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
are ca obiect - Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al apelantei-reclamante și al intimaților-reclamanți, I, G, în baza delegației de substituire nr.82/2009, emisă de Baroul Cluj - ", & Asociații", pe care o depune la dosar, consilierul juridic, în calitate de reprezentant al intimatului-pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsind intimata-pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Avocatul apelantei-reclamante și al intimaților-reclamanți, susținând oral motivele de apel depuse în scris la dosar, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea sentinței instanței de fond, în sensul admiterii cererii introductive așa cum a fost formulată.
Consideră că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra unei chestiuni esențiale, respectiv primul petit din cererea introductivă - dacă preluarea atelierelor s-a făcut abuziv (fără titlu) în sensul Legii nr.10/2001; de asemenea, instanța s-a referit parțial la această cerere în considerente, fără însă să o dezvolte; instanța de fond, nu a fost pe deplin lămurită în ceea ce privește teza preluării abuzive, din moment ce a analizat fondul cererii reclamanților, examinând dacă sunt în concret întrunite condițiile pentru reconstituirea proprietății.
Se impune însă concluzia că hotărârea nu poate fi cotată ca răspuns pertinent și complet cererilor reclamanților și, din acest punct de vedere, este necesară complinirea ei de instanța de apel.
În ceea ce privește celelalte două capete de cerere, consideră că nu este temeinică aprecierea instanței, în sensul că au fost casate, distruse sau înlocuite imobilele în litigiu.
Arată că nu se acordă despăgubiri dacă se probează faptul că aceste imobile au fost casate, distruse sau înlocuite, deși regula generală este aceea a obligativității acordării despăgubirilor, iar reclamanții au dovedit că atelierele - imobilele prin destinație - au fost preluate forțat fără titlu, de Statul Român, fiind expropriate de "" C-
De asemenea, se face precizarea că nu mai dețin dosarele de casare ale imobilelor în litigiu, astfel că nu se poate proba acest aspect.
Consideră că proba inexistenței material a bunurilor în nici un caz nu incumbă reclamanților-apelanți, ci autorităților pârâte.
La interpelarea instanței, cu privire la necesitatea administrării unor probe în apel, avocatul apelantei-reclamante arată că au făcut dovada că bunurile au fost preluat în mod abuziv, respectiv prin dovada corespondenței și astfel că se impune acordarea despăgubirilor.
Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată, constatând în cheltuielile efectuate cu ocazia deplasării la
Reprezentantul intimatului-pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, în raport și de dispozițiile și ale Curții Constituționale.
În ceea ce privește sarcina probei material a bunurilor în litigiu, consideră că nu incumbă - lui.
Avocatul apelantei-reclamante, având cuvântul, în replică apreciază că sarcina probei nu poate fi opusă lor.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- la data de 07.08.2006, la Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, reclamanții, I, G au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate că utilajele și instalațiile indicate în procesele verbale de preluare de la data de 02.03.1949, respectiv 19,04.1949, în calitatea lor de bunurile imobile prin destinație au fost preluate în mod abuziv în senul Legii nr.10/2001; să anuleze decizia nr.211/26.06.2006 a pârâtei de rd.2 de respingere a notificării acestora și să se dispună obligarea pârâtei ca în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în prezenta cauză să emită o decizie prin care să propună acordarea de despăgubiri prin echivalent - acțiuni la Fondul Proprietatea în favoarea reclamantelor pentru bunurile rechiziționate de la antecesorul lor, având în vedre starea materială a bunurilor de la momentul rechiziționării bunurilor și valoarea lor la momentul emiterii deciziei și să trimită dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea emiterii titlului de Despăgubiri.
În motivarea acțiunii, reclamanții arată că autorul acestora a fost proprietarul a două ateliere cu obiect de activitate prelucrări și confecții metalice situat în C-,- și 71 (actualmente Bb-dul -).
Se mai arată că cele două ateliere erau formate dintr-un ansamblu de echipamente care formau un tot unitar și care permiteau desfășurarea operațiunilor de realizare a confecțiilor metalice, iar imobilele în interiorul cărora se aflau cele doua ateliere au fost închiriate de către tatăl reclamanților de la o persoană fizică. După venirea regimului comunist, atât imobilele în care se aflau atelierele, cât și utilajele proprietatea autorului reclamanților au fost preluate abuziv de către Statul Român prin decizia Ministerului Industriei nr.410/16.02.1949 publicată în Monitorul Oficial nr.44/22.12.1949, cele două ateliere fiind în întregime rechiziționate.
În baza proceselor verbale din 02.03.1949 și 19.04.1949 atelierul de la nr.71 și cel de la nr.6 au fost trecute în posesia și folosința
Bunurile au fost rechiziționate fără ca autorul reclamanților să fi solicitat despăgubiri pentru contravaloarea acestor bunuri ci numai echivalentul lipsei de folosință pentru această perioadă, dar Statul Român care a preluat bunurile în mod definitiv și nu doar ca o simplă rechiziție temporară nu a înțeles să acorde aceste despăgubiri.
Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, prin sentința civilă nr.830 din 29.05.2009, a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Totodată s-a respins ca neîntemeiată și cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că:
Decizia nr.211/26.06.2006 emisă de AVAS este conformă dispozițiilorart.6 alin.2 din Legea nr.10/2001 și nu s-a adus nici o dovadă de către reclamanți care să răstoarne susținerile acestei pârâte în sensul că bunurile preluate în mod abuziv, prin rechiziție de la autorul acestora nu ar fi fost casate.
Faptul că aceste bunuri și anume utilajele și instalațiile indicate în procesele verbale de preluare de la data de 2.03.1949, respectiv 19.04.1949 au calitatea de bunuri imobile prin destinație prin raportare la art.468 - 470 Cod civil, și art.6 alin.1 din Legea nr.10/2001, constituie un aspect reglementat chiar de către legiuitor în art.2 din Legea nr.10/2001, dar față de modalitatea în care s-a înțeles acordarea acestor despăgubiri prin această lege așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr.247/2005 și față de dispozițiile art.44 alin.1 teza a II-a din Constituția României, tribunalul a constatat că reclamantele din prezenta cauză nu sunt îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru bunurile rechiziționate de la autorul acestora motiv pentru care cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Având în vedere că cererea reclamanților a fost respinsă, în temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a respins și cererea acestora de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta.
- Prin motivele de apel se arată că soluția este greșită întrucât instanța a omis să se pronunțe asupra unei chestiuni esențiale: primul petit din cererea introductivă - dacă preluarea atelierelor s-a făcut abuziv (fără titlu) în sensul Legii nr. 10/2001.
Instanța însăși s-a referit marginal Ia ea în considerente (pg. 2, alin. 2-3), fără însă a-i da o rezolvare; aparent, instanța de fond a părut favorabilă tezei preluării abuzive, din moment ce a abordat fondul cererii (petitul al 2-lea), examinând dacă sunt în concret întrunite condițiile pentru reconstituirea proprietății.
Se impune însă concluzia că hotărârea nu poate fi catalogată ca răspunzând pertinent și complet cererilor lor și, din acest punct de vedere, este necesară complinirea ei de instanța de apel.
- În mod greșit a respins instanța și cel de al II-lea capăt de cerere, întrucât proba inexistenței materiale a bunurilor nu incumbă reclamanților.
- Regula generală este aceea a obligativității acordării despăgubirilor, iar reclamanții au dovedit că atelierele - imobile prin destinație - au fost preluate forțat, fără titlu, de Statul Român, fiind exploatate de "" C-
Prin excepție despăgubirile nu pot fi acordate dacă se dovedește că bunurile nu mai există în materialitatea lor.
Susțin apelanții că proba acestei situații de excepție revine - indiscutabil - părții adverse fiindcă contestatorii nu au vreun interes în acest sens, iar pârâții nu au fost în măsură să dovedească, concret, care dintre utilajele și instalațiile din ateliere ar fi fost "înlocuite, casate sau distruse", căci nu au adus nici o dovadă a casării sau distrugerii lor.
Instanța a reținut greșit că reclamanții ar fi probat "casarea sau distrugerea" instalațiilor sau utilajelor inventariate. Din adresa AVAS cu nr./6237/16.05.2006 către SC SA C-N, respectiv răspunsul SC SA C-N nr. 3144/06VI.2006 rezultă că: - o parte dintre bunurile ce compuneau atelierele preluate "nu mai există în prezent" fără a se "aduce vreo dovadă că s-au casat/distrus.
Aceste înscrisuri nu pot fi tratate decât ca simple afirmații, fără nici o greutate sau susținere. În acest sens trebuie aplicat principiul actoris non probatae, reus absolvitur: dacă intimații, ce invocă o situație de excepție de la regula restituirii, n-o pot proba irefutabil, instanța nu va putea reține situația de excepție, trebuind să oblige pârâta la emiterea unei decizii de acordare a despăgubiri lor.
Prin ultimul motiv de apel se arată că prin soluția pronunțată instanța a încălcat dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Instanța a instituit în mod nelegal o prezumție aproape absolută a dispariției utilajelor și instalațiilor respective.
O obligație impusă reclamanților ca, în condițiile evidentei spolierii de proprietate a antecesorului lor, să probeze că bunurile există și unde se află ele, este - fără îndoială - exorbitantă.
Cum potrivit articolelor incidente ale Legii nr.10/2001 reclamanții au vocație la reconstituirea proprietății, îngrădirea accesului la aceasta nu poate răspunde exigențelor decurgând din fraza a doua a art.1 al Protocolului nr.1 (de a fi respectate condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului național dar și să existe un scop legitim - o cauză de utilitate publică).
Curtea, examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate, reține caracterul nefondat al apelului pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au învestit instanța cu o contestație formulată împotriva deciziei nr.211/26.06.2006 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001.
Prin decizia ce formează obiectul contestației,pârâta a recunoscut caracterul abuziv al preluării bunurilor ce au aparținut autorului reclamantelor, dar a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art.6 alin.2 din Legea nr.10/2001 și astfel petenții nu sunt îndreptățiți la despăgubiri în condițiile acestei legi.
Prin urmare, nu se mai impunea ca instanța de fond să constate preluarea abuzivă a bunurilor imobile prin destinație menționate în acțiune.
Neîntemeiat este și motivul de apel privind sarcina probei.
Astfel, potrivit art.6 alin.2 din Legea nr.10/2001 "măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse".
Înlocuirea, casarea sau distrugerea acestor utilaje reprezintă o situație de fapt, ce poate fi dovedită orice mijloc de probă, nu numai cu procesele verbale de casare.
Intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a depus la dosarul instanței de fond adresa nr.3144/06.06.2006 emisă de SC "" SA în patrimoniul căreia s-au aflat bunurile ce au aparținut autorului reclamantelor și care fac obiectul acțiunii; adresă ce a fost avută în vedere și la soluționarea notificării.
Din această adresă rezultă că:
"- O parte din bunurile cuprinse în intervalul anexat notificării se încadrează în categoria -uri (scule, dispozitive și verificatoare) materiale, consumabile și nu mai există în prezent.
- Restul bunurilor din inventar se încadrează în categoria mijloacelor fixe. Acestea au fost preluate cu uzura, iar raportat la data preluării (anul 1949), durata de utilizare normată a acestora este expirată. În acest sens, societatea-pârâtă a casat aceste mijloace fixe, iar în conformitate cu prevederile Legii nr.358/2002 a arhivelor și cu nomenclatorul întocmit în baza indicatorului termenelor de păstrare a documentelor valabil la data respectivă, dosarele de casare se păstrează 15 ani de la data întocmirii, fapt pentru care în prezent societatea nu mai deține aceste dosare de casare".
Prin contestație, dar și prin motivele de apel se susține că bunurile există și nu au fost casate.
În aceste condiții, potrivit art.1169 Cod civil, cel ce face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească, iar conform art.129 alin.1 Cod procedură civilă, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să-și probeze pretențiile.
Instanța nu a cerut apelanților - contestatori să facă dovada unui fapt negativ, ci a unui fapt pozitiv și anume că și în prezent bunurile se află în patrimoniul SC "" SA.
Cum nici în fața instanței de apel nu au solicitat administrarea de probe în dovedirea pretențiilor, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea, ca nefondată.
În aceste condiții este neîntemeiată și susținerea potrivit căreia s-au încălcat dispozițiile art.1 al Primului Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea Europeană statuând că legiuitorul este liber să opteze în privința sferei bunurilor pentru care stabilește măsuri reparatorii, precum și a întinderii și a modalității de acordare a bunurilor preluate.
Față de cele reținute, în temeiul dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă cu domiciliul în C-N,-,.14, județul C, împotriva sentinței civile nr.830 din 29.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, I, G toți cu domiciliul în C-N,-, sp.14, județul C și intimații-pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5 și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în B,--11, sector 1.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact.
Ex.8/28.01.2010
Secția a IV-a Civ. -
Președinte:Elena VladJudecători:Elena Vlad, Andreea Doris Tomescu
