Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 7/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 7/A/2010
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Monica Maria Cismaru
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de către reclamanta împotriva sentinței civile nr.2774 din 4 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- având ca obiect Legea 10/2001, în contradictoriu cu intimații STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL LOCAL D, PRIMARUL MUNICIPIULUI D, PRIMARIA MUNICIPIULUI D și PREFECTURA JUDEȚULUI
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
Se constată că la dosar s-au depus prin registratură concluzii scrise din partea reclamantei apelante - și din partea pârâtului intimat Primarul municipiului
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 7 ianuarie 2010, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului de față reține:
Prin sentința civilă nr. 2774/2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- s-a respins acțiunea introdusă de reclamanta - împotriva pârâților Ministerul Finanțelor și Consiliul local al municipiului D în calitate de reprezentanți ai Statului Român, Primăria și Primarul Municipiului D precum și împotriva Prefecturii H, acțiune prin care a solicitat:
-anularea Dispoziției nr.922/18.05.2005 a Primarului Mun. D;
-a se constata că imobilul înscris în CF nr. 1387 D, cu nr. top. 1096, 1097/1 - grădină intravilan de 1129 mp și nr. top 1096, 1097/2 - grădină intravilan de 1.133 mp, în suprafață tabulară de 2.262 mp, a trecut abuziv și fără titlu valabil la stat;
-a se dispune restituirea în natură a părții din imobil liberă de construcții sau a fi obligați în solidar pârâții la despăgubiri prin echivalent bănesc dacă terenul nu mai este liber, precum și pentru construcțiile demolate;
-a se dispune întabularea în CF cu terenul ce se restituie în natură.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că prin Dispoziția Primarului Municipiului nr. 922/2005 s-a stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, reținându-se că acesta nu mai poate fi restituit în natură. Concluziile expertei topografice efectuate în cauză atestă faptul că terenul solicitat de reclamantă nu poate fi retrocedat în natură deoarece este ocupat cu alei betonate de acces, zone verzi amenajate, acces la Monumentul, împrejmuiri artizanale aferente toate Parcului - Monumentul din D.
S-a mai stabilit, în ce privește cuantumul acestor despăgubiri, că nu poate fi determinat de către instanță întrucât competența aparține Comisiei Centrale constituită potrivit legii sens în care s-a trimis acesteia documentația aferentă stabilirii despăgubirilor pentru terenul solicitat.
Cât privește construcțiile existente pe teren s-a apreciat că în cauză nu s-au făcut suficiente dovezi pentru a se putea stabili cu certitudine că acestea au fost ridicate de către antecesorul reclamantei - G ori că reclamanta ar fi avut în proprietate o casă de locuit pe terenul cu nr. top 1996. 1997/2 din CF 1387 Mai mult, s-a apreciat că din probele dosarului nu rezultă faptul preluării de către stat a construcțiilor și demolarea lor, operațiuni care este posibil să se fi dispus printr-un alt decret de expropriere decât cel din 1977.
Împotriva acestei soluții a declarat apel reclamanta solicitând schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea apelului se susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor petitelor din acțiunea sa, respectiv că deși a investit instanța să constate că imobilul din litigiu a trecut în mod abuziv și fără titlu valabil în proprietatea Statului Român, iar în situația în care se constată că imobilul nu mai poate fi restituit în natură să oblige în solidar pârâții la plata unor despăgubiri în echivalent bănesc, instanța nu s-a pronunțat asupra acestor cereri; că în ce privește terenul solicitat a fi restituit instanța nu a observat că în anul 1977 suprafață de 1841 mp le-a fost expropriată antecesorilor săi prin Decretul de expropriere nr. 164/13.06.1977 fiind preluată în fapt o suprafață de 2262 mp, cu 421 mp mai mult, rezultând, prin urmare că asupra acestei din urmă suprafețe statul nu deține nici un titlu.
Soluția primei instanțe este criticată și în ce privește modul în care aceasta a soluționat problema construcțiilor existente pe terenul expropriat, construcții care au existat pe respectivul teren expropriat, fiind edificate de antecesorii săi și transmise reclamantei prin Certificatul de moștenitor nr. 104/1962 (de la antecesorul său tată Tarța G) și prin Certificatul de moștenitor nr. 846/1970 (de la antecesoarea sa mamă Tarța ), aceste acte făcând dovada deplină a existenței construcțiilor.
Cât privește modalitatea de restituire a imobilelor menționate se susține că terenul poate fi restituit în natură întrucât scopul exproprierii, respectiv construirea a 1221 apartamente nu s-a realizat, pe terenul solicitat existând amplasate alei betonate de acces, spații verzi amenajate, acces la Monumentul, împrejmuiri artizanale aferente toate Parcului - Monumentul din
O altă critică se aduce modalității de calcul al despăgubirilor (pentru situația subsidiară a imposibilității restituirii în natură) care ar trebui să aibă la bază valoarea de piață de la data soluționării notificării stabilite potrivit standardelor internaționale de evaluare cu raportare la art. 11 alin 5 din Legea 10/2001, aspect asupra căruia instanța de fond nu s-a pronunțat.
Prin decizia civilă nr. 164/A/2007 Curtea de APEL ALBA IULIAa admis apelul declarat de reclamanta - împotriva sentinței civile nr. 2774/2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei și în consecință:
A dispus Primarului Municipiului D să emită în favoarea reclamantei o dispoziție de restituire prin echivalent și cu privire la imobilul - construcții existente pe terenul expropriat prin Decretul nr. 164/13.06.1997.
A menținut în rest dispozițiile sentinței de respingere a acțiunii față de Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor și Consiliul Județean D, față de Prefectul jud. H și Primăria Municipiului
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut următoarele:
Nu se poate susține că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii reclamantei de acordare a despăgubirilor pentru teren (în subsidiar, în caz de respingere a cererii de restituire în natură) câtă vreme aceasta arată în mod expres că plata acestora se face de către Comisia Centrală aflată în subordinea Cancelariei Primului Ministru, instanța având în vedere, desigur, dispozițiile Legii 10/2001 astfel cum acestea au fost modificate și completate prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care cuprinde în Cap. V proceduri administrative pentru acordarea despăgubirilor.
Eventualele nemulțumiri ale reclamantei legate de cuantumul acestora ori de modalitatea de calcul vor putea fi susținute în cadrul procedurilor speciale de atac în justiție instituite împotriva deciziilor Comisiei Centrale potrivit Cap. VI din Titlul VII al Legii.
Cât privește fondul cauzei, s-a reținut că în mod întemeiat prima instanță a apreciat că terenul solicitat nu poate fi restituit în natură, el afectând în mod funcțional ansamblul unor construcții de interes public, fiind afectat și subteran de rețele de canalizare, aducțiune apă, iluminat, etc.
În ce privește construcțiile din cele două certificate de moștenitor despre care s-a făcut vorbire mai sus și care atestă calitatea de succesor al reclamantei cu privire la terenurile solicitate precum și din Adeverința nr. 7046/24.11.1972 a Consiliului Popular al Municipiului D rezultă cu evidență că pe terenul solicitat a existat o casă familială și anexe gospodărești aparținând antecesorilor reclamantei.
Dacă aceste construcții nu au fost demolate chiar de către proprietarul lor, ceea ce ar fi neverosimil, înseamnă că nu au putut decât să treacă în mod abuziv în proprietatea statului fiind prin urmare, restituibile, în condițiile art. 2 alin 1 lit. i din Legea nr. 10/2001. Faptul că respectivele construcții nu au fost întabulate în cartea funciară este fără relevanță, textul Legii 10/2001 neimpunând o atare condiție imobilelor ce fac obiectul restituirii. Aceasta cu atât mai mult cu cât în situația în care se acceptă existența construcțiilor (lucru necontestat în cauză) ele nu ar fi putut aparține decât antecesorilor reclamantei.
Față de cele menționate, instanța a admis apelul de față și a schimbat sentința instanței de fond în sensul că a dispus completarea dispoziției Primarului municipiului D pentru acordare de despăgubiri în favoarea reclamantei și pentru construcțiile existente pe terenul solicitat la data exproprierii terenului, cu menținerea dispozițiilor de respingere a acțiunii față de Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor și de Consiliul Local D precum și față de Prefectura jud. H, aceste instituții neavând actualmente atribuții în materia restituirilor reglementate de Legea 10/2001 astfel cum a fost modificată prin dispozițiile Legii 247/2005 mai sus menționate. Tot astfel, a fost respinsă acțiunea și față de Primăria municipiului D întrucât potrivit acelorași dispoziții legale calitatea procesuală aparține Municipiului D reprezentat de Primarul acesteia.
Cheltuielile de judecată au fost respinse ca nedovedite, apelanta nedepunând chitanțe în acest sens.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care a adus critici care se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct.9 Cod procedură civilă respectiv instanțele nu s-au pronunțata asupra tuturor petitelor formulate, suma stabilită ca măsuri reparatorii este derizorie, iar cheltuielile de judecată greșit au fost respinse în condițiile în care la dosar s-a făcut dovada efectuării lor.
Prin decizia civilă nr. 1766/2008 ÎCCJ admis recursul declarat de reclamanta -, a casat în parte decizia nr. 164/A/2007 a Curții de APEL ALBA IULIA și a trimis cauza pentru rejudecare, păstrând decizia în ceea ce privește menținerea dispozițiilor sentinței primei instanțe.
Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut că terenul în cauză este afectat în mod funcțional de ansamblurile de construcții de interes public, fiind afectat și subteran de rețele de canalizare, aducțiune apă, iluminat, etc.
În aceste condiții s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, respectiv art.11 alin.4 din Legea nr. 10/2001, în aprecierea imposibilității restituirii în natură a terenului, instanța supremă mai menționând că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 analizarea situației juridice a unui teren expropriat nu se mai poate face din perspectiva art. 35 din Legea nr. 33/1994.
A fost apreciată însă ca fondată critica referitoare la calculul și cuantumul despăgubirilor stabilite.
Plecând de la decizia în interesul legii nr. 52/2007 instanța de recurs a stabilit că instanța este competentă, sub aspectul criticii analizate, în condițiile în care dispoziția contestată a fost emisă la data de 18 mai 2005 și a fost atacată în fața instanței în termen legal, motiv pentru care, în cazul notificărilor soluționate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, instanțele rămân competente să soluționeze contestațiile privind îndreptățirea persoanelor la măsuri reparatorii prin echivalent și, după caz, întinderea acestora, în limitele investirii lor.
Pentru aceste considerente și în limitele arătate instanța de recurs a casat în parte decizia instanței de apel, cu păstrarea dispozițiilor privind respingerea acțiunii față de ceilalți pârâți decât emitentul dispoziției contestate. Cu ocazia rejudecării instanța de apel urmează a se apleca și asupra criticii referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată.
În rejudecarea apelului, cauza a fost înregistrată sub dosar nr-.
Intimatul Primarul Municipiului depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de reclamantă.
Intimatul Consiliul Local Dad epus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului, având în vedere că prin decizia nr. 1766/2008 a ÎCCJ s-a păstrat decizia instanței de apel în ceea ce privește menținerea dispozițiilor sentinței primei instanțe.
A fost încuviințată și efectuată o expertiză pentru evaluarea imobilelor ce fac obiectul litigiului de către expert (filele 99-107).
Părțile nu au depus obiecțiuni la acest raport de expertiză.
Curtea, analizând sentința atacată prin raportare la criticile aduse și în limitele stabilite de către instanța de recurs, reține următoarele:
Potrivit art. 315 Cod procedură civilă, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Raportat la aceste dispoziții, se constată că instanța de recurs a stabilit cu autoritate de lucru judecat că restituirea imobilelor în natură nu mai este posibilă, reclamanta fiind îndreptățită numai la despăgubiri, iar în privința acestor despăgubiri, a stabilit că instanța este competentă inclusiv la stabilirea întinderii lor.
În limitele statuate de către instanța de recurs, instanța de apel în rejudecare a dispus efectuarea unei expertize prin care să fie stabilit cuantumul despăgubirilor la care este îndreptățită reclamanta.
Aceste despăgubiri urmează a fi stabilite atât pentru terenul ce a fost expropriat prin Decretul nr. 164/13.06.1977, cât și pentru construcțiile ce au fost edificate pe acest teren, având în vedere că soluția instanței de apel, prin care reclamantei i s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii și pentru construcții, nu a fost atacată cu recurs de către pârâtă, iar părții în propria cale de atac nu i se poate agrava situația.
Aceste imobile constau în terenul înscris în CF 1387 D, top.1096.1097/1, 1096.1097/2 ce a făcut obiectul Decretului nr. 164/1977 și construcțiile edificate pe acesta, constând în casă de locuit compusă din două camere, bucătărie, și baie și anexe: bucătărie de vară, garaj, magazie de lemne și WC, așa cum rezultă din proiectul de autorizare a construirii casei.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză, expertul a stabilit o valoare de circulație pentru casă și anexe de 148.412,8 RON, respectiv 34.670,2 EURO, iar pentru teren de 838.071,0 RON, respectiv 195.779 EURO, rezultând un preț total pentru imobil de 986.483,8 RON, respectiv 230.449,2 EURO.
Având în vedere că prin sentința primei instanțe acțiunea reclamantei prin care se solicita restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri a fost respinsă în totalitate, iar instanța de recurs a stabilit că soluția de respingere a solicitării de restituire în natură este temeinică și legală, menținând sub acest aspect prima decizie pronunțată în apel, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, în aplicarea art. 315 Cod procedură civilă, se va admite apelul declarat de reclamanta - împotriva sentinței civile 2774/2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, se va schimba în parte sentința atacată și, făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 alin.2 și art.10 alin.1, 8 și 9 din Legea nr. 10/2001, se va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta - împotriva pârâtului Primarul municipiului D și în consecință va obliga pârâtul să emită în favoarea reclamantei dispoziție prin care să acorde măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești de 230.449,2 Euro, echivalent în lei la data plății, pentru imobilul teren înscris în CF 1387 D, top.1096.1097/1, 1096.1097/2 și construcțiile edificate.
În decizia instanței de recurs se menționează că instanța de apel urmează a avea în vedere și ultima critică de recurs formulată în cauză și care viza greșita neacordare a cheltuielilor de judecată, deși reclamanta a făcut dovada acestora atât în fața instanței de fond cât și în apel.
Cu privire la acest aspect, instanța reține că în primul ciclu procesual instanța de apel a respins cheltuielile de judecată cu mențiunea că apelanta nu a făcut dovada acestora.
Se reține, mai întâi, că prin apelul declarat apelanta - a solicitat inclusiv obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în fond și în apel.
Este adevărat că în judecarea apelului în primul ciclu procesual, apelanta nu a depus dovada efectuării vreunei cheltuieli de judecată în calea de atac, însă la dosar exista dovada efectuării cheltuielilor de judecată la fond, iar față de soluția pronunțată, de admitere a apelului și schimbarea sentinței prin admiterea în parte a acțiunii, reclamanta era îndreptățită la plata cheltuielilor de judecată a căror efectuare a dovedit-o, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă.
Astfel, la filele 65, 66, 87 și 88 dosar de fond sunt chitanțele prin care se face dovada achitării contravalorii expertizelor efectuate în cauză (150 lei, 150 lei, 450 lei și 400 lei).
Pe de altă parte, în recursul declarat de reclamantă este depusă chitanța cu onorariul de avocat în sumă de 3000 lei - fila 32.
În rejudecarea apelului, apelanta depune chitanțele de achitare a onorariului de avocat în sumă de 300 lei -fila 57 și a onorariului de expert în sumă de 1454,35 lei - fila 94.
Față de soluția pronunțată și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, instanța constată că reclamanta apelantă este îndreptățită la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primul ciclu de judecată precum și în prezentul apel în sumă de 5904,35 lei, motiv pentru care va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 5904,35 lei, cheltuieli de judecată la fond și în apel.
În ceea ce privește celelalte dispoziții ale sentinței atacate, având în vedere că acestea au fost menținute prin decizia nr. 164/A/2007 a Curții de APEL ALBA IULIA, care sub acest aspect a fost menținută prin decizia nr. 1766/2008 a ÎCCJ, care a casat numai în parte decizia instanței de apel, ele nu vor mai face obiect de analiză, soluția pronunțată cu privire la ceilalți pârâți intrând în autoritatea de lucru judecat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta - împotriva sentinței civile 2774/2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Schimbă în parte sentința atacată în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta - împotriva pârâtului Primarul municipiului D și în consecință:
Obligă pârâtul să emită în favoarea reclamantei dispoziție prin care să acorde măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești de 230.449,2 Euro, echivalent în lei la data plății, pentru imobilul teren înscris în CF 1387 D, top.1096.1097/1, 1096.1097/2 și construcțiile edificate.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 5904,35 lei, cheltuieli de judecată la fond și în apel.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Red./tehnored.
8ex/18.01.2010
Jud.fond
Președinte:Anca NeamțiuJudecători:Anca Neamțiu, Monica Maria Cismaru
