Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 70/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 70
Ședința publică de la 12 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Buliga
JUDECĂTOR 2: Adriana Elena Andronic
JUDECĂTOR 3: Georgeta
Grefier:
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de - - B împotriva deciziei civile nr. 708 din 26.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru recurentă, lipsă fiind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la primul termen de judecată, recursul este motivat, scutit de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, declarat în termen, s-au comunicat motivele de recurs intimaților, la dosar s-a depus prin serviciul de registratură întâmpinare formulată de intimații, cu duplicat ce a fost comunicat recurentei.
Consilier juridic depune la dosar delegație de reprezentare în instanță pentru recurentă.
Instanța constată că dosarul este la prim termen, declarat în termen, motivat, motivele de recurs se încadrează în prevederile art. 304 pc.9 Cod procedură civilă.
Reprezentantul recurentei depune, în susținerea recursului, extras din Legea nr. 10/2001 ce confirmă punctul de vedere al acesteia. Interpelat, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților la dezbateri.
Consilier juridic solicită admiterea recursului, având în vedere că instanța de apel s-a pronunțat eronat pe excepția necompetenței materiale a judecătoriei, dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt de strictă interpretare, prevederile art. 27 al. 3 din lege arată că numai persoana îndreptățită se poate adresa cu acțiune împotriva deciziei tribunalului-secția civilă, terțele persoane se pot adresa împotriva dispoziției primarului pe calea dreptului comun, la judecătoriile competente.
Solicită a se observa că Înalta Curte de Casație și Justiție B s-a pronunțat în același sens, că dispozițiile legii constituie norme imperative. Având în vedere art. 21 din Constituția României, recurenta, în calitate de terță față de dispoziția primarului s-a adresat judecătoriei ca instanță competentă. Instanța de apel în mod eronat a apreciat că este subiect de emitere a procedurii.
Consideră că s-a adresat legal la judecătorie cu cererea privind anularea parțială a dispoziției primarului. Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Solicită, de asemenea, a se lua act că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Depune la dosar concluzii scrise.
Solicită respingerea cererii formulate de intimații cu privire la cheltuielile de judecată având în vedere că în întâmpinare nu se face nici o motivare legală.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față.
Reclamanta "" - B, prin reprezentanții săi legali, a solicitat instanței ca, pe baza probelor ce se vor administra, în contradictoriu cu pârâții Municipiul I - prin Primarul său, și -, să pronunțe o hotărâre prin care să se constate nulitatea absolută parțială a Dispoziției nr.3430/26.10.2005, respectiv în ce privește art.4 al acesteia.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a dobândit, prin efectul Legii nr.15/1990, dreptul de proprietate asupra terenului construit și neconstruit din I,- și că edificiile aflate pe teren ocupă aproape în întregime suprafața acestuia, fiind cu totul altele decât cele existente în momentul naționalizării imobilului.
Prin notificarea nr.189/2001, înregistrată la Prefectura sub nr.13935/18.07.2001, petenții și - au solicitat acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 789 mp și construcțiile aflate pe suprafața lui, imobilele fiind situate în I, str. - nr.48 ( fostă -. - nr.16), în temeiul Legii nr.10/2001.
Ei nu au solicitat despăgubiri în mod expres, rugând însă a se avea în vedere stabilirea acestora, astfel cum rezultă din conținutul și formularea notificării amintite.
Până la apariția Legii nr.247/2005, Prefectura I nu și-a îndeplinit obligația de a răspunde în vreun fel acelei notificări, declinându-și competența de soluționare a ei către Primăria I, unde notificarea celor 2 petenți a fost înregistrată sub nr.14955/2003.
După apariția Legii nr.247/2005, Primarul Municipiului I trebuia să predea notificarea către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, abilitată de noua legislație să se pronunțe cu privire la stabilirea măsurilor compensatorii prin echivalent, ceea ce nu s-a întâmplat, Primarul emițând Dispoziția atacată, prin care, deoarece nu mai există, conform legislației, posibilitatea acordării de despăgubiri bănești, a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, Legea nr.247/2005, direcționând notificarea către reclamantă, deținătoare a imobilului.
În speță, arată reclamanta, petenții nu s-au adresat inițial nici Primăriei, nici ei, ca unitate deținătoare a imobilului, astfel că, neîndeplinirea obligației Prefecturii I - unitate notificată - de a transmite notificarea către Comisia Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, atrage nulitatea Dispoziției emise de Prefectura
Prin sentința civilă nr. 2086 din 13.02.2009, Judecătoria Iașia admis acțiunea formulată de reclamanta "" - B, prin reprezentanții săi legali, în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului I, și -.
A constatat nulitatea absolută parțială a Dispoziției Primarului Municipiului I nr.3430/26.10.2005, respectiv în ce privește art.4 al acesteia.
A reținut judecătoria că, prin dispoziția pârâtului Primarul Municipiului I, nr.3430/27.10.2005, a fost respinsă cererea pârâților și -, privind acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești, pentru imobilul - construcție demolată - din I, str. -. - nr.16, cu motivarea că Legea nr.10/2001 nu prevede posibilitatea acordării unor astfel de despăgubiri în cazul în care nu mai este posibilă restituirea în natură.
Prin aceeași dispoziție, s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale nr.247/2005 și s-a direcționat notificarea inițială către deținătorul actual, reclamanta din speță (fila 8 dosar).
La 18.01.2006, reclamanta a înregistrat pe rolul Tribunalului Iași acțiunea nr.384/2006 prin care a solicitat anularea deciziei nr.3430/26.10.2005 emisă de Primarul municipiului I, prin decizia nr.1288/31.05.2005, respingându-se acțiunea, constatându-se că reclamanta nu a chemat în judecată toate persoanele ce aveau calitate procesual-pasivă.
Curtea de APEL IAȘIa menținut această sentință, fiind menținută și de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.5736/17.09.2007 (filele 80-93 dosar).
La filele 94-96 dosar se regăsește motivarea acțiunii în anulare a dispoziției nr.3430/26.10.2005, emisă de Primarul Municipiului I, din care rezultă că aceasta este identică cu motivarea prezentei acțiunii (în esență, neredirecționarea notificării persoanelor îndreptățite către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor), după intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005.
Astfel, această motivare se referă la același viciu de formă, dedus din art.16 din Legea nr.247/2005, titlul 7, care prevede că " Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 16 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, care nu au fost soluționate în sensul arătat de art.1, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau, pe bază de proces-verbal de predare-primire, Secretariatului Comisiei Centrale (pentru Stabilire Despăgubiri), însoțite de deciziile - dispozițiile emise de autoritățile investite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, a ordinelor conducătorilor administrației publice centrale, conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice alte acte juridice care descriu imobilele construcții demolate, în termen de 10 zile de la adoptarea deciziilor/dispozițiilor/ ordinelor".
În speță, însă, dispoziția nr.3430/26.20.2005 a fost emisă de pârâtul Primarul municipiului I după intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005 și nu dispune și predarea notificării inițiale, cu care a fost investită această pârâtă, de către Prefectura județului I, către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel că acțiunea este întemeiată.
Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 708 din 26.10.2009 a admis apelul declarat de către și și a anulat sentința judecătoriei.
S-a trimis cauza spre judecare în primă instanță Tribunalului Iași -Secția Civilă ca instanță competentă.
Pronunțând această decizie, tribunalul a reținut că, raportat la disp. art. 26 alin 3 din Legea 10/2001, competența de soluționare a pricinii revine in primă instanță Tribunalului Iași -Secția civilă, concluzia fiind în acord cu practica Înaltei Curți invocată de către intimată.
Este adevărat că, în interpretarea sistematică a Legii nr.10/2001, practica judiciară a conturat soluția potrivit căreia terțele persoane nu au calea contestației îndreptate împotriva dispoziției sau deciziei de restituire în natură a imobilului preluat abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Reclamanta din speță, însă, nu este terț față de procedura in care s-a emis Decizia 3430/2005, ci subiect al acesteia, astfel că, pentru a se stabili dacă reclamantei intimate ii revine sau nu obligația soluționării notificării apelanților aceasta are calea procedurii speciale în justiție, prevăzută de art.26 alin 3 din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005.
Așadar, indiferent de modul cum este intitulată, potrivit dispozițiilor art.84 Cod procedură civilă, instanțele de judecată au obligația să interpreteze adecvat cererea de chemare în judecată, potrivit cu scopul urmărit prin promovarea acțiunii, în speță cererea reprezentând contestație împotriva dispoziției 3430/2005 a Primarului Municipiului I, adoptată in temeiul Legii 10/2001, iar controlul jurisdicțional asupra legalității dispoziției înscrise în art.4 al acesteia presupune cu necesitate analiza modului în care norma specială privind atribuțiile unității deținătoare și procedura de învestire a acesteia au fost respectate.
De altfel, cererea având același obiect formulată inițial de reclamanta - B la data de 18.01.2006 a fost adresată Tribunalului Iași ca primă instanță, (ds. nr. 384/2006) și a parcurs toate etapele procesuale, inclusiv cea a recursului in fața Înaltei Curți de Casație și Justiție care pronunțat Decizia 5736 din 2006. Cererea a fost respinsă pentru lipsa coparticipării procesuale pasive. Reformularea acțiunii cu același obiect dar cu adăugarea altor doi pârâți și în temeiul aceleiași legi cu cea în vigoare la data soluționării litigiului anterior exclude ipoteza in care s-ar putea recunoaște o altă competență pentru judecata in primă instanță a cererii de față.
"" - a declarat recurs considerând că decizia tribunalului este nelegală pentru motivul înscris în art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs, se susține că, potrivit art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, numai persoana îndreptățită poate ataca decizia de restituire la secția civilă a tribunalului.
Art. 3 alin. 1 litera a din Legea nr. 10/2001 definește persoana îndreptățită, iar din interpretarea sistematică a acestor două texte rezultă că legiuitorul a înțeles să acorde exclusiv persoanei îndreptățite dreptul de a ataca la secția civilă a tribunalului decizia/dispoziția emisă în baza acestui act normativ.
Recurenta învederează că terții pot ataca decizia/dispoziția care le vatămă drepturile, nu la secția civilă a tribunalului, ci la instanța de drept comun, determinată potrivit legii generale, Codul d e procedură civilă.
Arată recurenta că art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 este o normă imperativă și de strictă interpretare și aplicare, iar practica judiciară este unitară în sensul că instanța de fond competentă a judeca acțiunea în constatarea nulității dispoziției primarului, acțiunea formulată de altă persoană decât cea îndreptățită, se stabilește potrivit Codului d e procedură civilă și nu potrivit Legii nr. 10/2001.
Intimații și au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de susținerile părților și de prevederile legale incidente, Curtea reține că recursul nu este întemeiat.
Curtea, reține că, prin cererea cu care a investit judecătoria, - "" - Bas olicitat să se constate nulitatea parțială a Dispoziției Primarului Municipiului I nr. 3430 din 26.10.2005, respectiv a art. 4.
Prin art. 4 din dispoziția contestată, Primarul Municipiului Iad irecționat notificarea formulată de și, privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul din I str. -. - nr. 16, către "" -, persoană juridică ce are calitatea de unitate deținătoare a imobilului notificat.
Raportat la conținutul art. 4 din dispoziția emisă de Primarul Municipiului I, Curtea reține că recurenta nu este terț, ci este parte în raportul juridic de retrocedare, născut în baza Legii nr. 10/2001.
În aceste condiții, tribunalul a procedat la o corectă interpretare a art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, reținând că acest text de lege nu este aplicabil recurentei, care are calitatea de unitate deținătoare a imobilului notificat de către persoanele îndreptățite, în sensul art. 3 alin. 1 litera a din lege.
Pe de altă parte, așa cum a reținut și tribunalul, recurenta a mai contestat decizia 3430 din 26.10.2005 emisă de Primarul Municipiului I, iar contestația a fost soluționată, în primă instanță, de către Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 1288 din 31.05.2008.
Sentința tribunalului a devenit irevocabilă ca urmare a respingerii apelului și recursului prin decizia civilă nr. 157/22.11.2006 a Curții de APEL IAȘI și respectiv prin decizia nr. 5736/17.09.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție B (filele 80-93 dosar judecătorie).
Față de cele ce preced, Curtea reține că motivul de recurs înscris în art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă nu este operant în cauză, astfel că, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat de "" - B se va menține decizia recurată.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, se va respinge cererea intimaților și privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, aceștia neproducând probe din care să rezulte cuantumul cheltuielilor efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de - - B împotriva deciziei civile nr. 708 din 26.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Respinge cererea intimaților și privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
05.03.2010
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Georgeta BuligaJudecători:Georgeta Buliga, Adriana Elena Andronic, Georgeta
