Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 72/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 72
Ședința publică de la 22 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Protea
JUDECĂTOR 2: Liliana Palihovici
Grefier - -
S-a luat în examinare cererea de apel formulată de Primarul Municipiului I, prin reprezentantul său legal, împotriva sentinței civile nr. 2399/19 12 2007 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 18.04.2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, când:
CURTEA DE APEL:
Asupra apelului civil de față:
Reclamanta l-a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului I solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:
- anularea în parte a Dispoziției nr.83 emisă la data de 26.01.2007 de către Primarul Municipiului I prin care i s-au acordat despăgubiri în condițiile legii speciale pentru cota de din terenul în suprafață de 715. situat în I, Șos. -. - nr.12, teren care apreciază că poate fi restituit în natură;
- obligarea la restituirea terenului în natură;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a moștenit cota de din imobilul și terenul situat în I, str. -. - nr.12, calitate care i-a fost recunoscută de către Comisia de aplicare a Legii 10/2001 a Primăriei I conform actelor de stare civilă cât și a testamentului. Imobilul a fost preluat abuziv prin Decretul de expropriere nr.378/1969, iar autorii săi nu au primit despăgubiri. În urma apariției Legii 10/2001 a formulat notificarea 425/19.07.2001 prin intermediul și a solicitat restituirea prin echivalent a construcției demolate. În preambulul dispoziției se reține faptul că această construcție este demolată, fapt pe care nu îl contestă, sens în care acceptă măsurile reparatorii, însă contestă aspectele referitoare la teren, care este liber și poate fi restituit în natură. Pentru aceste aspecte a solicitat instanței, în baza probatoriului fundamentat pe înscrisuri și expertiză, admiterea acțiunii.
Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr.2399 din 19.12.2007 a admis acțiunea civilă formulată în baza Legii 10/2001 de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului I, prin reprezentanții săi legali și a anulat în parte Dispoziția nr.83/26.01.2007 emisă de Primarul Municipiului
S-a dispus restituirea în natură către reclamantă a terenului în suprafață de 357,50. situat în I,- și s-au menținut celelalte prevederi ale dispoziției referitoare la acordarea de despăgubiri pentru cota de din construcțiile demolate.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin notificarea nr.425 N/19.07.2001 depusă la. din I, reclamanta a solicitat restituirea imobilului situat în I, Șos. -. - nr.12.
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2289/180 din 19.06.1959, testamentele autentificate sub numerele 6829/21.07.1988 și 6833/21.07.1988 și actele de stare civilă, reclamanta a făcut dovada că autorul ei a fost proprietarul imobilului revendicat și că are calitatea de persoană îndreptățită conform art.4 alin.2 raportat la dispozițiile art.3 alin.1 lit. a) din Legea 10/2001.
Imobilul în cauză a fost preluat de stat în mod abuziv în baza Decretului de expropriere nr.378/30.04.1969 poziția 3.
Prin dispoziția contestată nr.83/26.01.2007 emisă de pârâtul Primarul Municipiului I s-a soluționat notificarea reclamantei și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Legii speciale 247/2005 pentru cota de din imobilul construcție demolată și terenul în suprafață de 715. situat în I, Șos. -. - nr.12.
Reclamanta a contestat decizia solicitând restituirea în natură a terenului liber din întreaga suprafață revendicată, neavând de obiectat nimic în legătură cu modalitatea de soluționare a notificării privind construcția demolată.
În cauză s-a efectuat o expertiză topometrică în cadrul căreia s-a identificat terenul revendicat în baza Legii 10/2001 (fosta proprietate a lui și ).
În concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de expert G s-a menționat că suprafața de 715. fosta proprietate și, teren situat în municipiul I, șoseaua -. - (în prezent strada -) nr.12 se identifică în planul de situație anexa 1, fiind delimitat de punctele 1, 2, 3, 4, 9, 8, 5, 6, 1 și că suprafața de teren liberă de construcții sau alte detalii de sistematizare dispusă în incinta Grupului Școlar " " ce poate fi restituită în natură este de 365. fiind identificată în planul de situație prin punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 1, marcată cu hașur negru.
Părțile nu au formulat obiecțiuni la acest raport de expertiză.
Conform dispozițiilor art.1 alin.1 din Legea 10/2001 modificată prin Legea 247/2001 "imobilele preluate în mod abuziv de stat de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii 139/1940 se restituie în natură". Articolul 10 alin.2 din Legea 10/2001 precizează mai exact că: "persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent".
Rezultă în mod evident, din interpretarea acestor texte, prioritatea restituirii în natură față de cea prin echivalent.
Primarul Municipiului Iad eclarat apel considerând că sentința tribunalului este nelegală și netemeinică.
În motivarea apelului se susține că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului notificat și a preluării sale abuzive, prin Decretul de expropriere nr.378/1969 (poziția 3), însă, în urma suprapunerilor și verificărilor efectuate în teren, s-a constatat că acesta este imposibil de restituit în natură, deoarece construcția a fost demolată, iar terenul este ocupat de construcție - atelier școală, trotuar și curtea Liceului.
Susține apelantul că, în raport de imposibilitatea restituirii în natură și de prevederile legale aplicabile, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru cota de din cuantumul măsurilor reparatorii ce urmează a fi stabilit pentru construcția demolată și terenul în suprafață de 715. din Șos. -. - 12.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare în cauză.
Analizând actele și lucrările în raport de criticile formulate, de ansamblul materialului probator administrat în cauză și de prevederile legale incidente, Curtea reține că apelul nu este întemeiat.
Prin notificarea înaintată Primarului Municipiului I, reclamanta a solicitat restituirea în echivalent a imobilului situat în I, str. - nr.12, ce a aparținut defuncților și.
În cuprinsul notificării, reclamanta a precizat că solicită restituirea în natură a terenului neocupat, iar pentru terenul ocupat și pentru construcția demolată să i se acorde măsuri reparatorii.
Prin Dispoziția nr.83 emisă de Primarul Municipiului I s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 pentru cota de din cuantumul măsurilor reparatorii ce urmează a fi stabilit pentru imobilul - construcție demolată și teren, în suprafață de 715. din I, Șos. -. - nr.12 motivat de faptul că notificatoarea a făcut dovada calității de persoană îndreptățită doar pentru cota de din imobilul notificat.
Măsurile reparatorii propuse a fi acordate notificatoarei au fost justificate de către emitentul dispoziției prin faptul că restituirea în natură nu este posibilă atât timp cât construcția a fost demolată, iar terenul este ocupat de trotuar, atelierul școală și curtea Liceului " ".
În ceea ce privește calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii reglementate de Legea nr.10/2001, Curtea reține că reclamanta a probat, cu actul de vindere-cumpărare din 19.06.1959, că autorii săi au cumpărat cota indiviză de dintr-o casă de locuit cu anexele gospodărești aferente (două magazii și două bucătării vară) și din terenul clădit și neclădit în suprafață totală de 715. din I, Șos. -. - nr.12.
Calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul notificat a fost, de altfel, recunoscută și de Primarul Municipiului I prin dispoziția contestată.
Curtea mai reține că parte din imobilul notificat, respectiv suprafața totală de 338. teren a fost expropriat de către stat în baza Decretului Consiliului de Stat nr.378 din 30.04.1969 în scopul edificării Grupului Școlar pentru industria construcțiilor și materialelor de construcții I, fără a se achita o despăgubire echitabilă foștilor proprietari.
Expertiza tehnică efectuată în cauză a identificat întreaga suprafață de teren din actul de vindere-cumpărare din anul 1959 (715. coproprietate în cote egale a bunicului reclamantei și a numitei ), concluzionând că suprafața de 365. este dispusă în incinta Grupului Școlar " " fiind liberă de construcții sau alte detalii de sistematizare, astfel că poate fi restituită în natură.
Raportat la tabelul anexă la Decretul nr.378/1969 în care figurează, la poziția nr.3, coproprietarii imobilului ( și ) din- cu suprafața de 338. teren expropriată și la raportul de expertiză topometrică efectuat în cauză, care concluzionează că întreaga suprafață de 715. este în proprietatea statului, rezultă că diferența de teren, de 377. a fost preluată de către stat fără titlu.
Având în vedere situația actuală a terenului notificat, care este liber de construcții, contrar susținerilor apelantului care a pretins că pe teren s-ar afla atelierul școală a Grupului Școlar " ", tribunalul a procedat la o corectă aplicare a dispozițiilor art.10 alin.1, 2 și 5, și 11 alin.3 din Legea nr.10/2001 dispunând restituirea în natură a suprafeței de 357. teren.
Față de cele ce preced, în baza art.296 Cod procedură civilă, se va respinge apelul declarat de Primarul Municipiului I și se va păstra sentința atacată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de Primarul Municipiului I, prin reprezentantul său legal, împotriva sentinței civile nr.2399/19.12.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
22.2008.-
Președinte:Georgeta ProteaJudecători:Georgeta Protea, Liliana Palihovici