Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 72/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 72/A/2008

Ședința publică 11 martie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Tania Antoaneta Nistor

--- -

JUDECĂTOR 2: Traian Dârjan

- -

GREFIER:

- -

S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N, împotrivasentinței civile nr. 616 din 20 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj îndosarul nr-, privind și pe reclamanta, având ca obiect Legea nr. 10/2001.

La apelul nominal, la prima și la a doua strigare a cauzei se prezintă reprezentantul reclamantei-intimate, avocat, lipsă fiind reprezentantul pârâtului apelant Primarul municipiului C-

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul a fost declarat în termenul legal, s-a comunicat intimatei și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantei-intimate depune la dosar delegația de reprezentare și arată că i s-au comunicat motivele de apel, urmând să formuleze apărările oral.

Nefiind alte cererei prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentantul reclamantei-intimate solicită respingerea apelului cu consecința menținerii sentinței apelate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.616 din 20 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj, s-a admis în parte acțiunea civilă intentată de reclamanta, împotriva pârâtului PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N și în consecință, s-a dispus anularea parțială a dispoziției nr.2038/13.06.2006 emisă de pârât.

S-a restituit în natură în favoarea reclamantei, suprafața de 256 mp din imobilul teren identificat în CF nr.1319 C, nr.top 12657 situat în C-N,-, în prezent str.-

A fost menținută dispoziția atacată, în ceea ce privește propunerea de acordare a despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, Titlul VII din Legea nr.147/2005, având în vedere despăgubirile primite la expropriere, pentru diferența de suprafață de 184 mp din imobilul ce nu poate fi restituit în natură.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură și de propunere privind acordarea de despăgubiri nr.2038/13.06.2006, emisă de pârâtul Primarul municipiului C-N, în soluționarea notificării nr.1307 din 14.11.2001, înregistrată la BEJ, a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului înscris în CF nr.1319 C, nr.top 12657 situat în C-N,-, în prezent str. -, propunându-se acordarea în favoarea reclamantei de despăgubiri în condițiile legii speciale, Titlul VII din Legea nr.247/2005, având în vedere despăgubirile primite la expropriere.

Terenul în litigiu a trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr.3/1983, prin expropriere de la, a cărui moștenitoare este reclamanta, cu plata despăgubirilor legale, în prezent terenul aflându-se într-o zonă sistematizată.

Din concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul -, a rezultat că din totalul suprafeței de 439 mp, suprafața de 183 mp este ocupată de construcții definitive, iar suprafața de 256 mp este liberă de astfel de construcții, fiind ocupată de 10 garaje de tablă, suprafață pe care nu se găsesc conducte sau rețele de utilitate publică.

Așa fiind, prima instanță a reținut că suprafața de 256 mp, poate fi restituită reclamantei în natură, în condițiile în care garajele existente reprezintă construcții cu caracter provizoriu, demontabile, iar terenul nu este afectat de rețele de utilitate publică, lucrări de amenajare sau servituți legale.

În drept, tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art.1 alin. (2), art.7 alin. (1) și alin. (2), precum și art.11 din Legea nr.10/2001, care consacră principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului C-N, solicitând "modificarea" ei în sensul respingerii în întregime a acțiunii civile intentate de reclamantă și menținerii ca temeinică și legală a dispoziției nr.2038/2006.

În motivarea apelului, pârâtul a susținut că sentința atacată este nelegală, întrucât în mod greșit prima instanță a dispus restituirea suprafeței de 256 mp teren siutat în C-N,-, către reclamantă.

Suprafața de 256 mp teren identificată ca fiind liberă de construcții, în realitate este ocupată temporar de garaje, astfel că nu întrunește condițiile cerute pentru edificarea unui potențial imobil, fapt pentru care nu poate fi luată în calcul ca un viitor amplasament construibil.

Terenul liber de construcții este situat în zona sistematizată și face parte din domeniul public al municipiului C-N, în care este cuprins din anul 1997, la poziția 2669, zona -, -P-VR, în suprafață de 150 mp cu destinația de 12 parcaje, or potrivit art.3 alin. (1) lit.a) din Legea nr.10/2001, republicată, reclamanta poate beneficia de măsuri reparatorii în echivalent atunci când restituirea în natură nu este posibilă.

De asemenea, a mai arătat pârâtul-apelant, că prin Decretul nr.3/1983 statul a expropriat de la antecesorii reclamantei terenul cu plata despăgubirilor legale, scopul pentru care a fost preluat terenul fiind buna funcționare a blocurilor de locuințe învecinate imobilului, întrucât este afectat integral utilității publice.

Intimata prin reprezentantul ei av. prezent în instanță la termenul de astăzi, a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate, ca legală și temeinică.

Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:

Așa după cum a reținut prima instanță, prin Decretul prezidențial nr.3/1983 36, s-a expropriat de la antecesorul reclamantei, defunctul decedat la data de 15 august 1985, terenul în suprafață de 439 mp, situat în C-N,-, în prezent str.-, înscris în CF nr.1319 C-N, nr.top 12657, fiind înscris la poziția nr.26 din anexa la decret, 38. Fostului proprietar, i s-au acordat despăgubirile legale aferente.

Prin notificarea nr.1307 din 14.11.2001, înregistrată sub nr.68502/3 din 15.11.2001 la Primăria municipiului C-N, reclamanta a solicitat în baza Legii nr.10/2001, restituirea în natură a terenului în suprafață de 440 mp, situat în C-N,-, înscris în CF nr.1319 C-N, nr.top 12657, iar în cazul în care nu este posibil, acordarea de despăgubiri în sumă de 120 euro/mp, 29.

Primarul municipiului C-N, prin dispoziția nr.2038 din 13 iunie 2006, a respins cererea reclamantei de restituire a terenului în natură, pe motiv că imobilul este situat într-o zonă sistematizată și a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, având în vedere despăgubirile primite la expropriere, 27.

Pentru identificarea terenului în litigiu și stabilirea dacă poate fi restituit sau nu în natură, s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză judiciară de către expertul - 77-96 și a unei completări la raportul de expertiză 110-113. Din concluziile raportului de expertiză, a rezultat că din totalul suprafeței expropriate de 439 mp, suprafața de 183 mp se regăsește în zona construită, în timp ce suprafața de 256 mp a rămas în zona neconstruită. Pe suprafața de 256 mp, sunt amplasate 10 garaje din tablă și acces la aceste garaje, dar nu se găsesc conducte sau rețele de utilitate publică, drumuri sau alei de circulație publică.

Legea nr.10/2001, republicată, a stabilit în art.1, art.7, art.9 și art.11, principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În raport cu această modalitate legală de restituire, propunerea pârâtului de acordare a despăgubirilor pentru întreaga suprafață de teren expropriată, inclusiv pentru cei 256 mp ce pot fi restituiti în natură, nu reprezintă o reparație efectivă a prejudiciului cauzat antecesorului reclamantei, câtă vreme Fondul Proprietatea nu este funcțional.

Deși pârâtul a susținut că din terenul în litigiu, suprafața de 150 mp face parte din domeniul public al municipiului C-N, din anul 1997, fiind înscris la poziția 2669, zona -, -P-VR, atât prin întâmpinare, prin răspunsul la raportul de expertiză, cât și în motivele de apel, acesta nu a depus la dosar dovada corespunzătoare, contrar dispozițiilor art.1169 civ. conform cărora cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

Dar chiar dacă susținerea nedovedită a pârâtului, potrivit căreia o parte a terenului în litigiu ar face parte din domeniul public al municipiului C-N ar fi reală, câtă vreme suprafața de 256 mp restituită în natură de prima instanță, este ocupată de garaje care sunt niște construcții provizorii, demontabile, din tablă, sau doar parcaje după susținerea inactuală a apelantului, aceeași destinație poate fi menținută și după ce terenul va deveni proprietatea reclamantei, care va fi obligată să respecte planurile urbanistice zonale și generale, iar organul administrativ competent va hotărî dacă pe acest teren se pot edifica sau nu construcții și în ce regim de înălțime, aspecte ce nu fac însă obiectul prezentului dosar, în care nu se analizează intențiile viitoare ale reclamantei cu privire la destinația pe care ar dori să o dea terenului.

Despăgubirile acordate antecesorului reclamantei cu ocazia exproprierii, nereprezentând o justă despăgubire, nu o împiedică pe intimată să solicite și să obțină restituirea în natură a porțiunii de teren libere de construcții, cu obligația restituirii despăgubirilor aferente, proporțional cu terenul restituit în natură, calcule ce urmează să fie făcute cu ocazia punerii în executare a hotărârii, ținând seama și de faptul că suprafața de 184 mp teren, nu i s-a restituit în natură.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.296 pr.civ. se va respinge apelul pârâtului împotriva sentinței tribunalului, ca nefondat.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N împotriva sentinței civile nr.616 din 20 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 11 martie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

--- - - - - -

Red.DT.12.03.2009

Dact.CA:16.03.2009 - 4 ex.

Jud.fond.

Președinte:Tania Antoaneta Nistor
Judecători:Tania Antoaneta Nistor, Traian Dârjan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 72/2009. Curtea de Apel Cluj