Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 74/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 74/A/2008

Ședința publică 11 martie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Tania Antoaneta Nistor

--- -

JUDECĂTOR 2: Traian Dârjan

- -

GREFIER:

- -

S-a luat spre examinare apelul declarat de reclamantul - împotrivasentinței civile nr. 556 din 24 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj îndosarul nr-, privind și pe pârâtul având caobiect pretenții.

La apelul nominal, la prima și la a doua strigare a cauzei se prezintă pârâtul-intimat, asistat de avocat -, lipsă fiind reclamantul apelant.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul a fost declarat în termenul legal, nu este motivat și nici timbrat.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta pârâtului intimat depune la dosar chitanța prin care se atestă plata onorariului avocațial în sumă de 5000 lei.

Curtea din oficiu, față de împrejurarea că, deși reclamantul-apelant a fost citat la adresa menționată în declarația de apel, cu mențiunea de a-și timbra apelul, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare, aflată la fila 8 din dosar, nu s-a conformat dispoziției instanței, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 167/1997, invocă excepția netimbrării apelului și acordă cuvântul asupra acesteia.

Reprezentanta pârâtului-intimat pune concluzii în sensul admiterii excepției cu consecința anulării apelului, iar pe fond solicită obligarea reclamantului-apelant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5000 lei, potrivit chitanței depuse la dosar.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 556/24.10.2008 a Tribunalului Cluj, fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată și modificată de reclamantul -, mpotriva pârâtului, având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumelor de 45.000 Euro și 182.227 dolari SUA, precum și dobânda legală aferentă acestor sume. A fost obligat reclamantul să achite pârâtului suma de 3000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut că, pentru intentarea unei acțiuni în restituire în temeiul îmbogățirii fără justă cauză era necesar, printre altele, ca mărirea patrimoniului pârâtului in detrimentul reclamantului să nu se întemeieze pe o cauză legitimă, cum ar fi cazul unui contract.

In speță, instanța a considerat că prin încheierea convenției din 05.04.2005 atât reclamantul, cât si martorul au înțeles să îi cedeze pârâtului cota de 30 % din terenul cumpărat, chiar daca acesta nu a contribuit cu bani la cumpărarea lui, astfel încât această convenție constituie un just temei pentru creșterea patrimoniului pârâtului.

Mai mult, din clauzele antecontractului de de vânzare-cumpărare sub semnatură privată încheiat la data de 07.04.2006 intre pârâtul si SC IMOBILIARE SRL, coroborate cu declarația martorului rezultă că părțile au convenit ca in urma vânzării terenului către aceasta societate, orice datorie a pârâtului fata de reclamant cu privire la aceste teren s-a stins.

In ceea ce privește suma de 182.227 dolari SUA, reclamantul a invocat răspunderea civilă contractuală, susținând că pârâtul trebuie să îi achite cota sa de 35 % stabilită prin convenția din 05.04.2005, din prețul de 520.650 dolari SUA pe care pârâtul l-a primit in baza contractului încheiat cu SC IMOBILIARE SRL.

Așa cum s-a arătat mai sus, instanța a considerat că prin vânzarea de către pârât a terenului către SC IMOBILIARE SRL părțile au înțeles să orice datorie a pârâtului față de reclamant cu privire la acest teren.

De asemenea, reclamantul s-a declarat de acord ca în cazul în care nu poate achita prețul de 536.500 dolari SUA, este de acord să vândă cota sa de 35 % din întreaga suprafață a terenului ( de 34.692 mp ), cu pretul de 24,50 euro/mp, de unde se deduce ca valoarea întregului teren a fost evaluata de părți la suma de 849.954 euro, cu mult peste pretul stabilit de părți în contract, ceea ca confirma susținerile pârâtului potrivit cărora prețul de 536.500 dolari SUA a reprezentat de fapt cota de 65 % din teren care aparținea pârâtului si martorului, stabilită conform convenției celor trei, din care s-au scăzut si datoriile pârâtului față de reclamant.

In fine, in art.14 din antecontract părțile au arătat ca sunt de acord ca din momentul consumării contractului nu mai au nici o pretenție reciprocă privind imobilul si nici față de SC IMOBILIARE SRL, clauza care nu poate fi interpretat altfel decât ca o recunoaștere a reclamantului a achitării de către parat a tuturor datoriilor legate de terenul in litigiu.

Toate aceste concluzii au fost confirmate si prin declarațiile testimoniale, tribunalul concluzionând nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea acțiunii în restituire, întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză.

Împotriva acestei sentințe promovat apel în termen legal reclamantul, solicitând schimbarea în întregime hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, având ca obiect pretenții. Apelantul a arătat că motivele de apel le va depune printr-un memoriu separat.

Potrivit disp. art.11 din Legea nr. 146/1997, reclamantul apelant avea obligația să timbreze apelul cu suma de 5445,5 lei și timbru judiciar în cuantum de 5 lei, fiind citat cu mențiunea îndeplinirii acestei obligații până la termenul de judecată din 11.03.2009, aducându-i-se totodată la cunoștință și sancțiunea prevăzută de lege, în cazul neîndeplinirii acestei obligații (8).

În ședința publică din 11.03.2009, curtea a constatat că apelul reclamantului nu a fost timbrat, și nu s-a depus memoriu cu motivele de apel.

Potrivit disp.art.137 alin.1 Cod proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii. În prezenta cauză, a fost invocată excepția netimbrării apelului. Potrivit disp. art. 11 Legea nr.146/1997 cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță sau 50% din taxa datorată, pentru acțiunile evaluabile în bani.

Pentru termenul de judecată din 11.03.2009, apelantul a fost citat cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 5445,5 lei și timbru judiciar în sumă de 5 lei, acesta nu s-a prezentat în instanță și nu a făcut dovada achitării în termenul legal a timbrajului aferent soluționării apelului.

judiciare de timbru sunt creanțe datorate anticipat, neplata acestora fiind sancționată cu anularea cererii de chemare în judecată sau a căii de atac promovate, fără achitarea timbrajului aferent, conform prevederilor art.20 alin.3 din Legea nr. 146/1997.

Având în vedere dipozițiile legale mai sus reținute, curtea în temeiul art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997 va anula ca netimbrat apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 556/24.10.2008 Tribunalului Cluj.

Deoarece reclamantul se află în culpă procesuală pentru exercitarea prezentei căi de atac pe care nu înțeles s-o timbreze, în temeiul art.274 Cod proc.civ. va fi obligat să-i plătească intimatului suma de 5000 lei, reprezentând onorariu avocațial (9).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 556 din 24 octombrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Obligă pe numitul apelant să îi plătească intimatului suma de 5000 lei cheltuieli de judecată în apel.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 11 martie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - -

Red. dact. GC

2ex/19.03.2009

Jud. primă instanță:

Președinte:Tania Antoaneta Nistor
Judecători:Tania Antoaneta Nistor, Traian Dârjan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 74/2009. Curtea de Apel Cluj